Puterea rezilienței

De ce un program despre reziliență? Reziliența, o resursă esențială, este abilitatea noastră de a depăși cu înțelepciune greutățile vieții, de a ieși mai puternici din încercările pe care le traversăm. 
Sunt destule ce nu le putem schimba: temperamentul cu care ne naștem, trecutul nostru și relațiile îm care ne-am format, contextul în care trăim. Nu ne poate lua însă nimeni capacitatea și dorința de a ne cunoaște – de a afla ce este în spatele alegerilor și deciziilor noastre, fricilor sau furiilor, tristeților sau deznădejdilor, care sunt resursele pe care le folosim să ne adaptăm la tot ceea ce existența noastră ne cere. 

Cunoscându-ne, dezvoltăm puterea de a aduce într-un prezent mai bun părți din trecut, prinse încă precum micuțele insecte în picături de chihlimbar. Sunt părți ce duc și astăzi tristeți și frici și rușini, intens simțite și uneori atât de greu de pus în cuvinte. Avem și putem descoperi și dezvolta astăzi, în prezentul nostru, în ceea ce am devenit, resurse care să ne ajută să înțelegem, să acceptăm și să facem pace cu durerea, cu vulnerabilitățile noastre, cu părți din trecut ce încă ne bântuie. Să înțelegem și să depășim altfel provocările de zi cu zi, mai mici sau mai mari.

Cunoașterea, dacă îi punem alătura curiozitatea, curajul și compasiunea ma ajută să repar vulnerabilități ce astăzi mă țin în loc:

– frica de a nu fi invadat de ceilalți, și de aici limite atât de rigide, sau dimpotrivă dorința de a le face pe plac — cu limite foarte permeabile
– rușinea mereu sufocantă cu prietena ei veche frica de respingere, 
– atât de rigidul perfecționsim cu nevoia lui de control și panica de a nu greși, 
– vocea critică ce ne pune jos și lipsa ei cronică de empatie și compasiune
– atenția continua la ceilalți și incapcitatea de a avea cu adevărat grijă de mine.Dacă:
– vrei să te înțelegi mai bine și astfel să îți descoperi și să îți dezvolți resurse care să îți imbunătățească viața
– vrei să vezi ce te blochează și cum poți să depășești aceste blocaje
– să înveți cum să accepți și să te accepți, iar acest lucru să îți dea putere, să devii aliatul tău, cunoscându-te, onorând durerile și învățând să apreciezi ceea ce ai valoros.
– pur și simplu îți dorești să îți fie mai bine, fără neapărat să mergi la terapie

Te invit la cinci întâlniri, adunate împreună într-un program care să te apropie de tine și de ceea ce îți dorești să fii. 

Cum vor fi structurate întâlnirile: vom avea o parte despre înțelegerea temei, chestionare pentru o aprofundare personală, exerciții în care să înțeleg cum să depășesc ceea ce mă ține în loc.

Obiectivul fiecărei întâlniri este să plec aflând puțin mai mult despre mine și cu un plan despre ce pot face cu ceea ce am aflat, astfel încât să îmi fie mai bine. 

Temele și datele întâlnirilor sunt:

“Limite și autonomie” – Limitele sănătoase mă protejează și mă ajută să am relații bune, cu ceilați, dar și cu mine. Cunoscându-ma și asumându-mi responsabilitatea comportamentului meu, sunt predictibil, de încredere și stabil. Nici prea mult, nu mă dau cu totul, iar apoi să dispar ca un fum, nici prea puțin, nu mă închid sub carapacea mea, nu resping. Când sunt confortabil in limitele mele, pot să fiu autentic alături de cei dragi. Nu îmi este frică să spun nu, atunci când este cazul, și ca urmare nu stau la distanță de ceilalți pentru a nu fi invadat. Limitele sănătoase mă ajută să să nu pierd din vedere realitatea, astfel pot să evaluez onest situații mai puțin confortabile, să îmi asum bucata mea și să o rezolv. 


“Ce ascunde rușinea” – Venim pe lume ca fiind parte a unor relații și tot astfel ne trăim viața. Avem nevoie să ne simțim integrați, să știm că suntem acceptați si astfel parte din comunitate. Ne găsim sens în relații, iubim și suntem iubiți, protejăm și suntem protejați. Iar rușinea are rolul de a ne asigura că rămânem conform normelor grupului și astfel nu vom fi lăsați de dinafară – “Ce o să spună lumea?”, “De ce nu pot să fiu și eu la fel cu ceilalți?” Când rușinea este intensă, învăț să evit și să ascund de ceilalți, și mai ales de mine, părți importante ale mele. Astfel voi fi acceptat, mă voi simți inclus. Rușinea deprinsă în relațiile importante din viața mea îmi arată că sunt lipsit de valoare, de neiubit, profund defect. Care este neurobiologia rușinii? Cum am învățat să mă simt atât de rușinat de mine? Cum pot să ies din ciclul rușinii? 

“Perfect sau mai bine imperfect” – Perfecționistul are nevoie ca ceea ce face să tindă spre perfecțiune, pentru că numai astfel, pe o perioadă scurtă, tensiunea interioră poate fi eliberată. În spatele dorinței de a face lucrurile la standarde de multe ori nerealiste, perfecționistul trăiește, aproape constant, frica, neliniștea, rușinea de a fi văzut ca imperfect, defect. Și astfel va fi respins, rușinat. O tensiune surdă, continuă. Din teama de a nu greși, de a nu se supune la propria imperfecțiune se întâmplă să renunțe la proiecte, să aleagă numai zonele unde știe că va excela. Căută, adesea încrâncenat un drum ce pare să fie de negăsit, acela care să îl ducă spre liniște, spre accepatare. Mă pot împrieteni cu mine, chiar dacă nu sunt perfect? Ce durere ascunde perfecționismul și cum o pot vindeca?

“Critică vs. compasiune” – Pentru a face față provocărilor de zi cu zi, pentru a putea tolera disconfortul incertitudinii și al nereușitei ne întoarcem de multe ori cu obidă și nemulțumire intensă înspre noi înșine, cu speranța că un perdaf autoadministrat ne va ajuta să fim mai aproape de ceea ce așteptăm de la noi. “Ar fi trebuit să fiu mai atent, să muncesc mai mult, să îmi controlez mai bine furia. Sunt leneș, nu sunt bun de nimic, sunt un prost, nu fac suficient pentru copiii mei, sunt o mama/un tata rea/rău.” Vocea critică poate fi însă discretă, aproape firescă. Nu sunt critic, doar mă motivez. Nu ma critic, doar analizez unde nu sunt ok. Se întâmplă adesea să nici nu o auzim, să simțim numai tensiunea nemulțumirii, rușinea propriei neputințe, teama de a nu face față. Adunăm senzații și imagini neplăcute – dacă am fi atenți la corpul nostru am simți cum umerii ne sunt încordați sau aduși, coplești, ne strângem, mintea ne este încordată, suntem nemulțumiți, nu ne este bine. Presiunea devine uneori aproape insuportabilă. Critica însă rănește, demotivează, blochează. Singura ce face face spațiu și ne împinge să creștem este compasiune – capacitatea de a ne înțelege, dorința de a face cu bunătate, să fie mai bine.

“Am grijă și mă bucur de mine” – Să te împrietenești cu tine, să te vezi, să poți să stai fără să te judeci cu tot ceea ce ești, uman de imperfect, întocmai cum un părinte bun ar face cu copilul său, este adesea lecția cea mai grea pe care o avem de deprins. Să mă împrietenesc cu mine nu are nici o legătură îndreptățirea “mi se cuvine să primesc” sau cu grandomania narcisistului. Dimpotrivă. Să mă împrietenesc cu mine presupune mai întâi acceptarea realistă a ceea ce sunt, cu bune și rele – să mă văd, să mă simt, să mă aud, să stau cu mine orice s-ar întâmpla.

Date despre următoarele întâlniri găsești aici.

%d blogeri au apreciat: