Un băiat știe că oricând își poate încărca rezervorul de iubire din îmbrățișarea mamei sale, dar are nevoie de prezența atentă și caldă a tatălui pentru a-și cunoaște, înțelege și accepta masculinitatea. Oricât de mult ne iubim băieții, noi mamele, să învețe despre bărbați și lumea lor, să crească bărbați drepți și înțelepți o pot face numai în relația cu tatăl.
Un fiu tânjește să afle de la tatăl lui despre cum simte și cum trăiește un bărbat: cum își trăiește furia și care este rostul ei, ce înseamnă puterea unui bărbat si cum o poate folosi, cum își duce tristețea sau cum vede el iubirea: pentru o femeie, pentru familie, pentru prieteni sau chiar pentru sine însuși. Are nevoie să știe despre cum este să fii bărbat raportându-se la bărbați și nu respingând ceea ce este feminin.
Sunt evident multe diferențe între femei si bărbați. Femeile se angajează în contact vizual mai frecvent decât o fac bărbații, stau de vorbă, în general, împărtășesc cu multă ușurință. Interacțiunile dintre bărbați sunt mai degrabă de umăr la umăr, fac lucruri împreună, și mai puțin stau să discute, să se observe, să își cunoască lumea interioară. Un băiat învață de la tatăl lui prin modelul pe care acesta i-l oferă, cu bune și cu mai puțin bune, și dacă este prezent și dacă nu. Pentru că absența însăși a tatălui, respingerea sau critica acestuia îl vor împinge pe fiu să se oglindească în alte relații: își va lua mai mult decât este sănătos din relația cu mama sau se va baza pe cei de-o seamă cu el, insuficient maturizați pentru a-i oferi un exemplu înțelept.
Și pentru că socializarea în lumea bărbaților este legată mai mult de a face decât de a spune, fiul are nevoie ca tatăl să îl primească în lumea lui, să îi facă loc, să îl accepte în limita propriilor puteri. Pasiunile tatălui, bucuriile lui nu vor fi în multe cazuri și ale fiului. Dar răbdarea tatălui, capacitatea lui de a-l primi cu deschidere, de a-l învăța despre viață arătând-i viața lui, îl vor învăța pe fiu că este iubit și acceptat, că se poate sprijini oricând pe relația cu tatăl lui. Și astfel este întreg.
Tatăl însă, pentru a putea accepta ceea ce fiul lui este, întreaga lui lume interioară, este important să se accepte pe sine pe de-a întregul. Pentru că ce respinge la sine: impulsivitate, evitare, indecizie va pedepsi cu siguranța la fiul său. Iar respingerea tatălui nu va face decât să îl rușineze pe fiu: nu voi fi niciodată bărbatul pe care tatăl meu să îl poată admira.
Un fiu are nevoie, pe lângă un tată prezent și deschis, de un tată înțelept, ce poate să fie ferm, fără să fie abuziv, care știe cum să restabilească ordinea, atunci când haosul pare să pună stăpânire, care nu se teme de emoții, oricare ar fi ele, care știe că să tolereze și să se bucure de diferențele dintre el și fiul lui, rămânând egal cu el însuși.
Lumea mamei este mai ales lumea casei, a căldurii căminului, a limbajului iubirii. Rolul tatălului, fără a exclude necesitatea unei relații apropiate și iubitoare cu fiul lui, este și acela de a-l susține pe băiat să descopere cu încredere lumea largă, să o ajute pe mamă să îl lase să se desprindă. Au nevoie, tată și fiu, de timp constant și consistent petrecut împreună: sporturi, hobby—uri pe care să le împărtășească, să călătorească. În același timp, dacă tatăl are o relație bună cu mama fiului său, dacă acesta privește toate femeile cu respect, băiatul va învăța că să fii bărbat nu înseamnă o respingere a caracteristicilor feminine, ci o regăsire a propriilor valori, a propriei puteri, a propriului drum.
Relațiile de prietenie, de camaraderie ale tatălui cu alți bărbați îi vor deschide fiului poarta spre o comunitate din care poate învăța și pe care se poate baza, o lume a bărbaților, din care fiul își poate alege mentori ce pot să completeze valorile pe care și le-a însușit din relația cu tatăl lui.
Și poate la fel de mult ca iubirea, un fiu caută adimrația tatălui, pentru lucruri mici, și pentru lucruri mari. Când tatăl nu reușește să vadă nimic sau mai nimic de admirat în fiul lui, din cauza propriilor lui vulnerabilități, golul pe care băiatul îl va trăi, în lipsa acesteia va fi un motiv continuu de căutare și mai ales de nefericire, pentru că oricât de mult ar face, nu este suficient ca tata să fie mulțumit. Și când lipsa admirației tatălui nu o va umple cu rezultate, durerea ce se va naște o va umple cu alcool, muncă multă, relații nenumărate.
Ce are nevoie un băiat de la tatăl lui? Are nevoie de un tată conștient de ceea ce este, prezent și disponibil, care să îl învețe pe fiu ceea ce știe, dar să rămână curios la diferențele dintre ei, să îl învețe ce înseamnă să trăiești toate emoțiile, cum să iubești și să te lași iubit, să îl introducă în lumea bărbaților unde acesta să își găsească locul.
Iar seara, dragi tați de băieți, când ziua stă să se încheie, merită să vă întrebați: “Ce am făcut eu astăzi cu fiul meu?”
Corina Dobre 