Corina Dobre

Etichetă: atasament

  • Mâine o să fie mai bine

    …

    – N-o omorî, tăticule! Te rog, n-o omorî!

    Fetița încerca cu disperare să îl apuce de mână. Între pumnii lui, femeia țipa din toate puterile:

    – Lăsă-mă, lasă-mă! Mă doare! Opreste-te!

    O prinsese de păr și acum o lovea cu capul de podea. Fetița se uita disperată când la unul, când la celălalt.

    – Te rog, te rog, las-o! Hai sa plecăm, întârzi și azi!

    Îi tremurau mâinile și picioarele. Îi era frică și să plângă.  Când ajungea aici, mai nimic nu îl mai putea opri. Furia îl întunecase. Avea ochii roșii, sprâncenele i se adunaseră deasupra nasului, fălcile încleștate îi făceau fața să arate pătrată. S-a întos greu înspre copliă. Încerca să își curețe privirea.

    – Ia-ți gentuța și hai!

    Si a plecat. Fără o privire sau un cuvânt spre nevasta întinsă ca o cârpă pe jos. Fetița și-a întors de câteva ori privirea spre casă. Poate mămica se ridică și vine la geam să se uite după ea. I-a stat o clipă respirația, i s-a părut că se mișcă perdeaua. Ar putea să facă cu mâna înspre fereastră, poate ea e acolo, să îi arate că o iubește. Dar parcă perdeaua nu se mișcase. Dacă a omorât-o și nu o mai găsește când se întoarce. Sau dacă mămica pleacă, ea cui îi rămâne?

    Încerca să își potrivească pașii cu ai lui. O să fie totul bine până la urmă. De fiecare dată este. Și apoi câteva zile ei râd cu gura până la urechi. L-a prins moale de mână. Îl simțea încordat. L-a tras de mână și i-a șoptit:

    – Tăticule, eu te iubesc să știi.

    Nu i-a răspuns nimic. Poate nu a auzit-o. Au grăbit doar pasul.  Grădinița era într-o fostă casă boierească, cu camere înalte si luminoase, un antreu cochet unde era aranjat vestiarul. Au ajuns ca de obicei printre ultimii. În vestiar erau încă doi copii si mamele lor. A pus-o pe o băncuță să o schimbe. Mersul pe jos îl liniștise, trăsăturile feței îi erau mai blânde. Tante Silvie ieșise în ușă să adune întârziații:

    – Grăbiți-vă, grăbiți-vă, domnule Mircescu! Începem masa în 5 minute. Komm, Sofie, komm schneller!

    A descălțat-o încetișor. I-a scos rochița de drum și i-a pus pantalonii de grădiniță, a încălțat-o cu papuceii și i-a aranjat codițele.

    – Sa fii cuminte, Sofia, să o asculți pe Frau. Și să manânci și ciorba, ca altfel cum să te faci mare?!

    -O să încerc să o mănânc. Da’ nu prea îmi place, să știi.

    I-a zâmbit și a mângâiat-o din nou.

    – Măcar câteva linguri, îmi promiți?

    – Bine, îți promit. S-a lipit strâns de piciorul lui. Să vii la timp azi tati, te rog!

    – Îți promit!

    S-a jucat cuminte toată ziua, se gândea că poate mămica a venit să o vadă ce face la grădiniță, și se uită la ea din curte, pe geam, prin perdea. S-a străduit și a mâncat toată ciorba. Toată, toată. A trecut prânzul și se apropia seara. Copiii au plecat unul după altul. Educatoare de după-amiază își terminase progrmaul si negocia cu nea Mitică, paznicul să i-o lase pe Sofia în grijă.

    – Bine, bine, duceți-vă, lăsați-o cu mine.

    7533f6481b600f484fc20f3626671e37Era poate bine că întârzia, s-a dus sigur să aibe grija de mămica. Stătea pe băncuță, cu gentuța strânsă în poală. Respira încetisor și încerca să nu plângă. Poate nu au crezut-o că îi iubește, poate au lăsat-o aici. Ea unde să se ducă? Afară era deja întuneric și nu avea pe nimeni.

    A auzit apoi pași afară în curte, si …parcă…parcă era vocea lor. Și-a ținut un pic respirația, să audă mai bine. Ei erau! Veniseră amândoi. Au deschis ușa –  râdeau și se țineau de mână.

    Sofia a simțit cum se topește si cum i se încălzesc pantalonașii de grădiniță. Și-a strâns și mai tare gentuța în mână și a început încetișor să plângă. Reușise! Pleca și în seara asta acasă.

    Mama s-a aplecat înspre ea.

    – O, Doamne, Sofie, ce prostuță ești, nu plânge numai pentru că ai făcut pe tine. Hai mai bine să te schimb. Vrei?

    Printre sughițuri Sofia a dat din cap că da. Mama a continuat:

    – Și ce crezi, Sofie, în seara asta ne ducem toți trei la restaurant. Nu e grozav?

    În timp ce o schimba, Sofia a mângâiat-o pe vânătaia de la tâmplă.

    – Te iubesc, mămico, te iubesc!

    – Știu, iubita mea, știu. Și eu pe tine, să nu uiți.

    Ar fi vrut să îi spună că știe, și mai ales să nu plece niciodată de lângă ea. Dar ce mai conta? Plecau toți trei și astăzi acasă. Mâine o să vadă ea ce o să mai fie. O să se descurce cumva să rămână, toți, împreună.

    …

    Abuzul fizic, violența domestică sunt probleme extrem de dureroase și actuale. Efectele sunt devastatoare pentru cei implicați. Studiille arată că femeile bătute de soți au, printre multe altele,  risc crescut de depresie, de insomnie, de tulburare de stres posttraumatic, de abuz de alcool si alte substante. Îsi internalizează un comportament submisiv și au risc crescut de abuz si in alte segmente ale vieții (profesie, de exemplu).

    Povestea de astăzi însă aduce în prim plan copiii. Dacă abuzul fizic este greu de dus pentru cel abuzat (de cele mai multe ori soția), copiii martori ai bătăilor, certurilor agresive între părinți, vor învăța că cei care sunt datori să îl îngrijească și să îi protejeze, printre puținele persoane din viață pe care ar trebui sa se sprijine necondiționat, nu pot să își ducă la bun sfârșit rolul. Copilul învață că este constant în pericol, teama îi devine a doua natură. Integritatea lui fizică este pusă în pericol. Cine știe dacă furia și nebunia astfel dezlănțuită nu se vor îndrepta și împotriva lui? Pe lângă lipsa de securitate, de siguranță pe care copilul o trăiește acut, va încerca să îndrepte lucruri care nu sunt în controlul său, își va internaliza vina de a nu fi suficient de bun. Copiii abuzati astfel de lipsa de siguranță din familie sunt expuși riscului unor tulburari extrem de serioase și nocive în viața adultă: depresia cronică este una dintre ele, relații toxice cu parteneri, prieteni sau în profesie. Ancora pe care o reprezintă relația bună cu părinții, refugiul pe care înțelepciunea părinților îl oferă necondiționat, pentru copiii care trăiesc în medii abuzive, fizice sau emoționale, vor fi compromise pe viață. Au nevoie să învețe ca adulți cum să aibă încredere, cum să își construiască relații sigure în care să crească și să se bucure de ei și de viață.

    Sunt relații in care terapia de cuplu pare un vis imposibil, dar daca sunteți o persoană abuzata nu ezitati să căutați ajutor de specialitate. Dvs si copiii dvs. veti avea numai de câștigat. Există însă și relații in care abuzul fizic nu se materializează, partenerii nu se bat, dar certurile sunt extrem de violente. Pentru copiii martori ai acestor momente rezultatele sunt la fel de devastatoare. Sunteți, ambii parteneri, responsabili sa va construiti o relatie sanatoasă, benefică pentru toți cei din jurul dvs. Deasemenea nu ezitati sa folositi si resursele generoase pe care vi le pune la dispozitie terapia individuală sau de cuplu. Este o investitie de timp si efort pentru care vă vor fi recunoscatori copiii, nepotii si stranepotii dvs.

    Bibliografie selectiva:

    Sternberg, K. L., Lamb, M. E., Greenbaum, C., Dawud, S., Cortex, R. M., & Lorey, F. (1994). The effects of domestic violence on children’s perceptions of their perpetrating and nonperpetrating parents, International Journal of Behavioral Development

    Randolph, M. K., & Conkle, L. K. (1993). Behavioral and emotional characteristics of children who witness parental violence. Family Violence and Sexual Assault Bulletin

  • Iubirea de tată

    bf4709bb5b7578f2c0c0bb896fe1ee4f-2Relațiile dintre părinți și copiii lor sunt fascinante – un univers de emoții, de trăiri, de comportamente. Asumat conștient, rolul de părinte poate fi uneori copleșitor. Interacțiunile cu copiii se întâmplă să trezească în noi neliniști necunoscute până atunci, pot dezgropa dureri demult uitate. Pe de altă parte însă contextul de a fi părinte poate reprezenta șansa unică de a crește si a ne maturiza emoțional. S-a scris si se va mai scrie mult despre relația mamă-copil, care este fără doar și poate vitală. De egală importanță însă, pentru binele copilului, este si relația acestuia cu tatăl.

    Le Camus (1995) într-un studiu mai vechi, sintetizează particularitățile relației tată-copil. Tatăl, spre deosebire de mamă care ține copilul conectat cu lumea sa interioară, îl direcționează pe acesta spre lumea din afară, spre mediul social. Copiii sunt mult mai dispuși să își asume riscuri când tatăl este în preajmă (Le Camus, 1995). Tatăl reprezintă legătura, rampa de lansare care îl scoate pe copil de pe orbita maternă și îl îndreaptă către lume, către societate, este punctul de sprijin, de încurarjare a acestuia pentru separare, pentru obținerea a autonomiei.

    Relația tată-copil  se definește pornind de la trei coordonate (Lamb, Pleck, Charnov, & Levine, 1987):  implicare, se referă  la cantitatea și calitatea interacțiunilor și experiențelor comune ale copilului cu tatăl său, accesibilitate, respectiv timpul fizic în care tatăl este disponibil pentru copil, și responsabilitate, cu referire la gradul de implicare în activitățile zilnice de creștere a copilului, incluzând aici luarea deciziilor și aspectele financiare.

    Mamele care încurajează și susțin tatăl în activitățile de îngrijire a copilului îl ajută pe acesta să se familiarizeze cu comportamentele copilului, să gestioneze situații diferite. Aceste experiențe îi permit tatălui să învețe cum să structureze mediul copilului pentru a-i satisface nevoile și să deprindă noi abilități. Studiile arată că atunci când mama nu îl susține pe tată în interactiunile cu copilul, când este critică față de relația tatălui cu copilul, tatăl, în mod evident, va fi mai puțin implicat în viața și creșterea copilului său, nu va învăța să răspundă nevoilor acestuia (DeLuccie, 1995; Parke, 1995). Auto-eficacitatea, percepția potrivit căreia comportamentul unei persoane influențează rezultatul obținut (Bandura, 1982), reprezintă un factor important în implicarea tatălui în viața de zi cu zi a copilului. Studiile demonstrează că tații care au fost învățați cum să se ocupe de copii sunt mai implicați în creșterea acestora. Deasemenea tații care se consideră competenți în îngrijirea copilului vor fi dispuși să își asume responsabilitatea îngrijirii și educării acestuia.

    Copiii ai căror tați sunt implicați în creșterea lor s-au dovedit a avea o dezvoltarea cognitivă mai bună (Nugent, 1991). Mai mult, rezultatele unui alt studiu, realizat la Oxford pe un eșantion impresionant de 17.000 de copiii arată că, copiii care au beneficiat de implicarea taților în creșterea și educarea lor sunt mai competenți la școală, obțin note mai bune, fată de colegii lor ai căror tați sunt mai puțin implicați. Implicarea tatălui în acest context se referă la activități comune (joacă afară, lectură), precum și asumarea unui rol egal cu cel al mamei în îngrijirea copilului (Flouri, 2004).

    Pentru băieți, atunci când relația este una caldă, apropiată, tatăl reprezintă un model de asumare a identității de gen (Lamb, 1981b; Radin, 1981), de exprimare a emoțiilor, de adaptare în diverse contexte. Deasemenea, studiile arată că baieții ai căror tați sunt implicați în creșterea lor au mai puține conflicte pe măsură ce cresc. In ceea ce le privește pe fete, studiile arată că implicarea taților în creșterea lor poate conduce la o cresterea a vârstei de debut a pubertății. Admirația si recompensele primite din partea tatălui pot fi elemente esențiale în transformarea fiicelor în femei independente și încrezătoare în sine.

    Pentru copii este esențial să primească iubire și atenție, atât din partea mamei, dar și din parte tatălui, să aibe legături solide cu ambii părinți, astfel vor dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare în contexte diferite de viață.

    Bibliografie selectiva:

    Crockenberg, S., & Leerkes, E. (2000). Infant social and emotional development in family context.InC.H.Zeanah (Ed.), Handbook of infant mental health (2nd ed.) (pp.60-90). New York: Guilford.

    DeLuccie, M.F. (1995). Mothers as gatekeepers: A model of maternal mediators of father involvement. Journal of Genetic Psychology, 156, 115-131.

    Lamb, M. E., Pleck, J. H., Charnov, E. L., & Levine, J. A. (1987). A biosocial perspective on pa-ternal behavior and involvement. In J. B. Lancaster, J. Altmann, A. S. Rossi, & L. R. Sherrod (Eds.), Parenting across the lifespan: Biosocial perspectives (pp. 111–142). Hawthorne, NY: Aldine.

    Le Camus, J. (1995) Les interactions père enfant en milieu aquatique. Revue Internationale de Pédiatrie, 255(XXVI)