“Am încercat să îi fiu alături cât de bine am putut, dar nicicând nu a fost îndeajuns. Când am avut însă eu nevoie de susținere, a dispărut, s-a simțit copleșită.”
“Nicicând nu sunt mai fericită ca atunci când se întoarce la mine. Știu că în final, după toate aventurile tot pe mine mă iubește.”
“Ne-am înțeles de la început să avem numai o relație sexuală, fără nici un fel de alte implicații, eu sunt de vină că m-am îndrăgostit. Îl înțeleg că îl irită pretențiile mele, dar am nevoie de mai mult și nu știu ce să fac.”
“M-am transformat în bărbatul pe care atât de mult și l-a dorit, este mândră de mine când suntem în public, acasă însă pare că suntem doi străini.”
O relație alături de un partener narcisist este o provocare continuă – îl înțelegi, ai grijă de ceea ce are nevoie, încerci să anticipezi și să îi faci pe plac, ești de vină pentru că nu ești suficient de atent, de prezent, de bun sau de grijuliu, îl faci de râs sau dimpotrivă îl eclipsezi. Întreaga voastră poveste este despre el – și cel mai important despre nevoile lui, nicicând satisfăcute, dar și despre cât este de bun și de grijuliu, atent și loial, sau dimpotrivă de vulnerabil sau rănit, cât este de grozav, cât de mult îl rănesc alții, cât de multă atenție are nevoie de la tine. De toată, de fapt, și încă în plus peste ceea ce ai tu de dat. Simți câteodată că îți trage preșul de sub picioare, sau că realitatea nu mai îți este clară. Legat cu totul de el, de ceea ce are nevoie, dar și de ceea ce trebuie să arate în exterior, nu mai știi cine ești și ce vrei. Șarmant la începutul relației, ești tot ce are nevoie, nimeni nu e la fel ca tine. Și te-a prins. El, cel mai cel, ti-a acordat ție atenție. Și apoi, povestea se complică. Deși devine dureroasă, găsești nenumărate motive să rămâi. Știi că de fapt, după toate mizeriile pe care le face, este un tip sensibil, doar ți-a trimis flori și îți spune cât de specială ești pentru el. Relația cu tine este tot ceea ce contează în viața lui. Da, te-a înselat, sau da a urlat dezlănțuit la tine, dar pentru că l-ai supărat. Dacă ai putea să te schimbi, să fii mai blândă, sau mai atentă, sau oricum, dar altfel sau cel mai bine să nu îi mai ceri atât de multe, ar fi liniște.
Și totuși, cu toată durerea pe care o trăiesc, de ce rămân într-o relație cu o persoană narcisistă?
Răspunsul este în trecutul nostru, în nevoile noastre neîmplinite în relațiile din copilărie și adolescență.
Dacă ai crescut alături de părinți reci și indisponibili emoțional, ai nevoie să fii iubit, să primești grijă, atenție, cuvinte bune, apreciere și astfel să îți umpli golul pe care părinții l-au lăsat. Iar charisma narcisistului, abilitatea lui de a atrage, de a se face plăcut sunt o potrivire perfectă cu rana ta de deprivare emoțională. Vei avea momente alături de el când te vei simți unic și special așa cum ai fi avut nevoie să te simți în relația cu părinții tăi, și chiar și atunci când partenerul tău narcisist te va răni, vei tânji după aceste momente și vei spera că se vor întoarce. Îi vei scuza derapajele pentru firimiturile emoționale pe care le primești de la el sau de la ea.
Abuzul trăit în copilărie, și mai cu seamă abuzul emoțional, este o vulnerabilitate care te împinge spre relații cu parteneri narcisiști. Este ca și cum trecutul s-a întors în prezent – nu ești bun de nimic, meriți să fii pedepsit, nevoile tale sunt un moft, cum îndrăznești să le exprimi. Chiar și dacă încerci să te opui, până la urmă cedezi: “iartă-mă, într-adevăr numai eu sunt de vină. Ar fi trebuit să fiu mai atent la tine.” Ești vigilent, și încerci să nu îl superi. Doar așa nu te va pedepsi. Speri, cu fiecare ceartă, cu fiecare moment tensionat că vei fi și tu important, că de data asta vei reuși să te faci auzit, respectat, că vei repara ceva ce, din păcate, nu poate fi reparat.
Dacă ai trăit în trecut critica, ai simțit că nu ai fost nicicând suficient de valoros, te simți defect, îți este rușine cu tine, aproape că nu știi cine ar putea să te iubească, iubirea și atenția narcisitului vor fi uimitoare și în același timp pretențiile lui extrem de justificate. Cum ai putea oare să îi dai drumul? Ce să te motiveze să închei relația?
Narcisitul are nevoie să se simtă valoros, iar partenerul sau partenera lui sunt oglinda cea mai la îndemână: “Ești cea mai grozavă, nimeni nu este mai bună ca tine”, îi spui și crezi asta. Idealizarea lui te ține agățat în relație, ești una cu iubitul sau iubita ta, te simți împreună cu el, întreagă. Ce ai fi tu fără sclipirea sau exceptionalismul partenerului narcisist?
Tiparul de auto-sacrificiu învățat și poate modealat din relația dintre părinții tăi își găsește sensul și împlinirea alături de o persoană narcisită. Pentru că nimeni nu are nevoie de mai multă grijă și atenție ca ea.
Ce pot face pentru a mă regăsi?
În primul rând am nevoie să știu și să învăț despre mine, să îmi înțeleg trecutul și cum rănile nerezolvate de atunci mă împing astăzi spre relații disfuncționale. Când durerea, confuzia, emoțiile sunt mult prea intense căutați să descoperiți și să reparați rănile trecutului însoțiți de un terapeut.
Am nevoie să mă împrietenesc cu mine, să învăț despre nevoile mele, despre limitele mele, să mă accept cu compasiune, cu bune și rele. Să învăț să dau, dar și să cer. Să investesc în relațiile în care mă simt cu adevărat văzută, să îmi clarific valorile și să îmi trăiesc viața în acord cu ceea ce sunt eu, nu cu ceea așteaptă ceilalți. Și, da, uneori, relațiile cu parteneri narcisiști trebuie încheiate, pentru a-mi oferi mie cadoul vindecării și al unei vieți frumoase și cu sens.
