Când singurătatea este dureroasă – sau despre capcana deprivării emoționale

heart-915562…Îi era cam frig. S-a întins să ia telefonul de pe noptiera. 3 jumătate. S-a înfășurat mai bine in plapumă. Astăzi nu trebuia să plece devreme. La birou avea programată o ședință la 11 și cam atât. Îl auzea pe Mihnea cum sforăie pe canapea în sufragerie. Adormise iar la televizor. Locul gol de lângă ea, ca în toate serile o neliniștea. Nu îi plăcea să doarmă singură, dar se obișnuise. Ce era să mai facă? A oftat. A aprins veioza si a căutat laptopul pe sub pat, pe unde il pusese inainte sa se culce.  Și-a pus ochelarii si l-a deschis. Lumea virtuală, colorată, plină de informații a năvălit în cameră. Un film, o carte, e-mailuri, știri, articole, facebook, pinterest. Pe la 6 a curpins-o toropeala, a închis laptopul, l-a pus în pat lângă ea, si a ațipit. Astăzi nu trebuia să se grăbească.…

Singurătatea are atât de multe fațete. Este singurătatea celui care, neamenințat de ceilalți, știe să se bucure de sine, să stea în pace cu propriile gânduri, neliniști, tensiuni sau bucurii. În acest context singurătatea este o binecuvântare. O pauză de la lumea din jur, pentru a-i face loc lumii din noi.

Există însă singurătea dureroasă, care te amenință, te înghite, te desființează. Dacă ai sta să o asculți, ai simți-o ca pe o neliniște permanentă, o tristețe adâncă, surdă, o lipsă, a ceva sau a cuiva, o lipsă pe care nici nu știi prea bine cum să o explici. Încerci să te întorci înspre ceilalți, dar adeseori te gândești că nu vei fi niciodată auzit sau înțeles. Așa cum ai tu cu adevărat nevoie.

Cum răspunzii durerii de a nu te simți iubit până la capăt? Alegi poate să te retragi, să nu mai exprimi, să nu mai ceri.  Ce rost are să aștepți ceva ce nu mai vine? Imaginea pe care o arăți este una rece și detașată. Sau dimpotrivă – te agăți cu disperare, de cei dragi, le ceri și le ceri si mai ales te înfurii atunci când ei nu pot răspunde cerințelor tale.  Este totul sau nimic. Deși nevoia ta este de a primi iubire, îndepărtezi iubirea.

Capcana pe care o experimentezi este aceea a deprivării emoționale, și se traduce în a te depriva, a fi deprivat – adică a nu avea parte de – căldura emoțională, înțelegere, suport.

Golul, lipsa, neliniștea ei dureroasă sunt parte din ceea ce ești, așa ai crescut. În fapt nu știi ce îți lipsește cu adevărat, pentru că, încă începând cu copilăria timpurie ai experimentat prea puține contexte în care să primești înțelegere, empatie sau îndrumare. Deprivarea emoționlă este dată mai ales de relația copilului cu mama, și depinde de cât de caldă, înțelegătoare, emptică este aceasta. Atunci când copilul se simte valoros, special, iubit necondiționat, mângâiat și drăgălit, primește timp și atenție din partea mamei, este în siguranță, cineva este lângă el, nu este singur. Este văzut, înțeles și iubit necondiționat. Lumea lui emoțională se dezvoltă armonios. Nevoile lui emoționale sunt importante, învață despre el, le exprimă pentru că știe că vor fi văzute. Când însă mama este rece, detașată, nu se poate conecta la lumea copilului, îl respinge, îi ignoră sau îi pedepsește disconfortul emoțional, copilul rămâne singur. Trebuie să facă ceva pentru a-și alina suferința. Emoțiile, nevoile lui nu sunt importante, singur trebuie să găsească o modalitate de a le face față, de a se descurca. Un  mod sigur este să nu mai aibă nevoi, să nu mai exprime emoții. Este atent la nevoile și la emoțiile celor din jur, pentru ca astfel îi poate ține aproape, așa poate umple golul singurătății, care încet, dar sigur pune stăpânire pe el. Învață să nu ceră – a cere reprezintă o vulnerabilitate. Iar ca adult,  nu poate, nu știe să primească, pentru că nimic nu este suficient. Pentru că nu primește necondiționat iubire nu va știi cum să iubească sau să se lase iubit.

Cum îți pot vindeca golul dureros al lipsei de iubire? 

A te vindeca de acestă capcana prespune să îți permiți să fii vulnerabil. A fi vulnerabil în acest context se referă la a învăța să ceri, a accepta ca ai nevoie de ceilalți, înseamnă să primești cu inimia deschisă atât cât pot ei să îți ofere.

Este important să îți asumi răspunderea îndeplinirii nevoilor tale. Când renunți la ceea ce îți dorești, pentru a le face pe plac celorlalți, nu faci decât să întârești capcana deprivării. Renunți la a face ceva pentru tine, pentru că astfel simți ca îi poți păstra alături pe cei dragi, îți amăgești singurătatea, golul din tine de care vrei să fugi.

În egală măsură însă poți învăța despre nevoile și emoțiile tale fiind atent la nevoile și emoțiile celor din jur. Să le raspunzi lor, nu din nevoia de a primi grijă și atenție, ci pentru ei, pentru iubirea, grija pe care le-o porți.

Este un drum lung, să înveți ce îți lipsește, să accepți că ai nevoi, să îți dai voie să simți și să îți exprimi emoțiile, dar alegându-ți cu înțelepciune prietenii, primind cu recunoștință ceea ce îți dă fiecare, ascultându-te cu compasiune tu pe tine, învățând să ceri ajutorul îți poți umple inima, sufletul cu liniște și bucurie. Când singurătatea nu va mai fi amenințătoare și dureroasă, ci o pauză odihnitoare de la tumultul din jur, vei știi că ai vindecat capcana deprivării emoționale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s