Corina Dobre

Etichetă: tată

  • Cat de important este tatal in viata unui copil

    Cat de important este tatal in viata unui copil

    Și mama, și tatăl sunt importanti pentru copilul lor, pentru dezvoltarea lui.

    Rolul mamei este unul evident, legatura cu ea reprezinta relatia primara, cea la care copilul se va raporta permanent.

    Care este insa rolul tatalui? Ce inseamna un tata implicat?
    Un tata prezent in viata fiului sau reprezinta un model de barbat la care acesta se poate raporta – puterea de a-si proteja familia, modul in care isi construieste o relatie de cuplu, cum percepe si se comporta cu femeile, cat de implicat este in rutinele de zi cu zi, cat ii este de la indemana sa exprime emotii si care este viziunea lui despre aceasta latura.
    De asemenea, si pentru o fiica, relatia cu tatal va modela imaginea despre masculinitate pe care aceasta si-o defineste, daca se va simti valoroasa si apreciata ca femeie.

    Rolul tatalui insa in relatia cu copilul sau este mai amplu decat cel de model masculin. Ca si mama, tatal ii ofera copilului iubire, sustinere, intelegere, ii defineste sistemul de valori morale, ii este alaturi neconditionat, il sustine in explorarile sale, il incurajeaza.
    Absenta tatalui va lipsi copilul de toate aceste comportamente. O relatie buna cu tatal se poate defini pe mai multe coordonate – este legata de timpul si de activitatile pe care tatal si copilul sau le au impreuna, de calitatea si fecventa acestora.

    Copiii care au relatii consistente cu ambii parinti sunt mai bogati emotional, mai siguri pe ei, au o dezvoltare cognitiva mai buna si social se descurca mai bine.
    Cercetarile (Hoffman,1999) arata ca implicarea tatalui in rutina de zi cu zi a cresterii copilului este asociata cu preformante scolare mai bune. Mai multe studii (Gottman, Katz, & Hooven, 1997, Rah and Parke, 2008) au aratat ca implicarea tatalui, timpul si calitatea experintelor pe care acesta le are cu copilul sau influenteaza direct si pozitiv calitatea relatiilor sociale, integrarea in grupul de prieteni ai copilului.
    In ceea ce priveste relatia cu fetele, implicarea tatalui are ca efect diminuarea credintelor cu privire la diferentele de gen si rolurile rigide ale femeii sau ale barbatului. Ceea ce, ulterior, le va permite fetelor, devenite femei, sa fie ele insele mai flexibile cu privire la rolul lor de mama si sotie.
    De asemenea, prezenta tatalui in cresterea fetelor reprezinta un factor de protectie fata de implicarea in comportamente sexuale riscante la adolescenta (Ellis, 2012). In ceea ce ii priveste pe baieti, prezenta si implicarea tatalui va avea ca efect la adolescenta reducerea comportamentelor problematice, cu risc crecut – delicventa, consum de droguri si de alcool (Cobb-Clark, 2014).

    Absenta tatalui sau slaba sa implicare pune presiune asupra mamei – creste timpul pe care aceasta il aloca copiilor, pune presiune pe calitatea interactiunilor pe care mama le va avea cu copiii si, nu in ultimul rand, pentru mamele singure, absenta tatalui conduce si la presiune financiara.

    Care sunt cauzele pentru absenta tatalui din relatia cu copiii?  Studiile au indicat urmatoarele cauze:
    -implicarea crescuta a tatilor la serviciu;
    -relatia de cuplu defectuoasa;
    -contextul de viata in care a crescut tatal, respectiv un tata care el insusi a crescut intr-un mediu de familie in care ambii parinti au fost implicati va continua acelasi model de implicare;
    -ritmul mai lent al tatilor de a se adapta la noua conditie de părinte.
    Pentru parintii divortati, faptul ca tatal nu locuieste cu copiii conteaza foarte mult si il face sa se indeparteze de acestia.
    Este important, pentru cei doi parinti sa fie constienti ca fiecare copil are nevoie atat de mama, cat si de tatal sau. Tatal nu poate fi inlocuit cu un model masculin oarecare.
    Cei doi parinti trebuie sa-si asume echilibrat cresterea copilului lor, avand grija de relatia de cuplu, permintand-si unul altuia sa fie implicati in viata copilului, fara ca acest lucru sa devina subiectul unei lupte de putere.

    *articol scris pentru ziare.com

  • Cum învață băieții evitarea

    Cum învață băieții evitarea

    Copiii noștri au nevoie să crească primind iubire, afecțiune, sprijin de la ambii părinți, mama și tatăl lor. Încă din primele zile de la naștere, relațiile pe care copilul le formează cu fiecare dintre ei sunt diferite. Mama este biologic construită, prin hormonii pe care corpul ei îi secretă (estrogen, progesteron, oxitocină), să fie profund atașată de copil. Este modul în care natura ajută nou-născutul să supraviețuiască. Tatăl, însă, este cel care biologic este predispus să se poată desprindă, să plece să aducă hrană, să protejeze mama și copilul.

    Mai puțin aplecat înspre relaționare, și mai degrabă orientat spre acțiune, bărbatul va forma diferit relația cu copilul său, băiat sau fată. Evident, modul în care biologia susține relaționarea bărbaților este specific și băieților.

    Creierul băieților îi împinge să fie mai puțin aplecați înspre partea de redare, de exprimare a emoțiilor sau a diferitelor experiențe de viață pe care le trăiesc. Au nevoie de timp și de spațiu pentru a-și procesa experiențele și abia apoi se pot conecta cu cei din jurul lor. Pentru mamele lor acest mod de construire a unei relații este complet străin. Femeile relaționează, se conectează, povestesc imediat. Pentru un băiat efuziunile sentimentale ale mamei, chiar și cu cele mai bune intenții ale acesteia, pot fi copleșitoare.

    Băieții se conectează cu mai multă ușurință prin acțiuni – gătim împreună și îți povestesc ce s-a întâmplat la școală, ne plimbăm cu rolele și pot să îți cer sfatul despre cum să mă apropii de o fată care îmi place. Atunci când încărcătura emoțională pe care un băiat o are de procesat este prea mare – spre deosebire de fete care pot să exprime cu mai mare ușurință ceea ce simt – băiatul se va retrage, va fugi de tumultul emoțional. Este primul pas prin care își construiește mecanismul de evitare.

    De asemenea, modelul tatălui de a construi relații este important. În acest context, tatăl poate face diferența în ceea ce privește buna dezvoltare emoțională a fiului său. Tatăl o va susține pe mamă să se îndepărteze, nu să își abandoneze fiul, dar și să îi dea acestuia posibilitatea să crească emoțional în ritmul lui. Relația apropiată a tatălui cu fiul lui, amândoi biologic asemănători, îi va da mamei încredere să se desprindă, iar fiului posibilitatea să învețe cum să relaționeze, nu fugind, ci acceptând că există modalități diferite de a exprima și de a-ți gestiona emoțiile.

    Un alt factor care influențează dezvoltarea emoțională a băieților este relația dintre cei doi părinți. Modul în care tatăl interpretează și susține disconfortul emoțional al mamei reprezintă o lecție pe care fiul lor o va integra și pe care o va reda apoi, în relațiile sale, întreaga viață. Poate învăța, pe de o parte, că bărbatul este rănit cu ușurință de emoțiile femeii – de furia, de frustrarea, de tristețea, de deznădejdea ei, atunci când tatăl lui dispare, fizic sau numai emoțional, iar mama trebuie să se descurce cumva.

    Martor al încărcăturii emoționale pe care mama lui o trăiește și al absenței emoționale, a detașării tatălui, el, încă copil, se poate simți responsabil pentru durerea ei și, în același timp, pentru lipsa tatălui. Ar vrea să își asume răspunderea reparării, dar pălăria este încă prea mare. Și atunci, firesc, se identifică cu tatăl – “Mama este rea!” și închide instinctual ușa înțelegerii emoționale cu ea. Pe de altă parte, însă, când tatăl este prezent, atunci când exprimă emoții adecvat, de toate felurile, fiul lui va învăța că amândoi partenerii au loc, că emoțiile nu sunt amenințătoare și că există moduri sănătoase de a le face față.

    De aceea, este important ca amândoi părinții, mama și tata, să îi ofere fiului lor un cadru sănătos – definit de exemplul personal, de relația caldă și echilibrată dintre ei, ca soț și soție, de înțelegerea diferențelor biologice dintre băieți și fete, bărbați și femei – pentru ca el să își poată construi, la lumină, asumat, propria identitate emoțională.

    Vă aștept cu drag la seminariile din programul „În lumea băieților”, pe toți cei doritori să le oferim fiilor noștri tot suportul și înțelegerea pe care știința ni le oferă.

    Articol scris pentru Mind Education Health

     

  • „Miracolul băieților” – Michael Gurian, Editura Trei

    3081Am avut nevoie de cărțile lui Michael Gurian să înțeleg lumea și mintea bărbaților și a băieților. I-am văzut pe băieții mei cum cresc, zi de zi și m-am bucurat de ceea ce mi-au dat și de ceea ce au primit de la mine, dar nu a fost suficient. Pentru că lumea, mintea și realitatea lor, nevoile lor sunt diferite de ale mele. Și a fost esențial să înțeleg în ce fel sunt altfel, și ce pot face să fiu o mamă de băieți atentă cu adevărat la ei, la contextele și realitățile lor, emoționale și nu numai.
    Una din cărțile de bază din bibliografia părinților de băieți este cartea lui Gurian recent tradusă la Editura Trei, Miracolul băieților. Gurian așează creșterea băieților pe fundația solidă a unei relații sănătoase cu mama, relația cu tatăl, nevoia existenței unui mentor și sprijinul pe comunitate.

    În relația cu mama, “Este necesar”, spune Gurian, “ca iubirea dintre mamă și fiul ei să evolueze odată cu timpul. Mama trebuie să îi dea voie fiului să plece în lumea bărbaților. Ceea ce poate mama nu realizează este că desprinderea nu este benefică numai pentru fiu, ci și pentru ea însăsi. Dacă nu îi poate da drumul, ea nu poate trece într-o altă etapă a vieții sale. Va continua să trăiască prin fiul său, nu pentru ea însăși. Are acum nevoie de ajutor de la bărbații din viața fiului ei. Dacă aceștia nu intervin, se va agăța de fiul ei în moduri nenumărate, iar acesta va trece în viața adultă simțindu-se prins într-o lume care nu este a lui.”

    În ceea ce privește relația cu tatăl, Gurian arată că nu atât indisponibilitatea emoțională a bărbaților este marea problemă, nici până acum aceștia nu au fost altfel, ci mai degrabă desprinderea familiei de comunitate, de unchi, de veri, de bunici și de aici lipsa unor modele masculine, cu consecințe asupra modului în care băieții își integrează masculinitatea.

    Deasemenea, ca și în celelalte cărți ale sale, Gurian subliniază importanța pe care comunitatea și mentorii o au pentru băieți, sprijinul pe care îl găsesc în exteriorul familiei, sprijin ce îi ajută să își completeze lumea interioară, să își asume cu curaj un rol, cu sens și rost.
    Toți acești stâlpi însă nu au sens fără a înțelege biologia băieților. Un capitol întreg povestește despre aceste diferențe și ce au nevoie de la noi, adulții, părinți, bunici, profesori, pentru a-i învăța să se bucure cu adevărat de ei înșiși – nevoia de spațiu, de mișcare, de a experimenta, diferența în exprimarea emoțiilor, modul în care ei se relaxează.

    Dacă vă doriți o incursiune în lumea băieților, vă invit cu drag la seminariile pe care le organizez pentru și împreună cu părinții de băieți, primul dintre ele miercuri 4 octombrie “Biologia și nevoile băieților”.

  • Cum îți crești băiatul să ajungă un bărbat bun

    Cum îți crești băiatul să ajungă un bărbat bun

    Timpurile s-au schimbat dramatic. Rolurile barbatilor si ale femeilor sunt in continua negociere. Ca terapeut și mamă de baieti m-am intrebat adesea care va fi rolul lor și locul lor in societate, cum isi vor gasi sensul ca bărbați?

    Cum este sănătos să îi crestem, astfel incat sa fie mandri de ei, sa creasca barbati verticali, echilibrati, constienti si multumiti de ceea ce sunt? Stim cu totii, si nu numai din studii si carti, ca baietii sunt biologic diferiti de fete, au, prin urmare, si nevoi diferite. Aceste diferente nu inseamna ca unii sau ceilalți sunt mai buni sau mai puțin buni.

    De ce au nevoie baietii nostri?

    La gradinita, acasă sau la școală, baietii au nevoie de spatiu mai mult, au nevoie sa se miste, au nevoie de prieteni pe care sa se bazeze, cu care sa se joace – de-a luptele, sa concureze in sporturi de echipa, sa construiasca, sa inventeze jocuri si provocari, sa exploreze, sa se loveasca, sa cada si sa se ridice.

    Baietii nostri au nevoie de modele masculine in viata lor. Din pacate, parintii nu se mai pot sprijini pe comunitate pentru cresterea copiilor, iar tatăl, bunicul raman printre putinele modele masculine din viata unui baiat. Baietii nostri cresc, in cea mai mare parte a timpului, intr-un mediu exclusiv feminin, care cel mai adesea cu greu intelege si accepta nevoile lor diferite.

    Baietii au nevoie sa invete despre ei insisi, sa poata vorbi despre asta, sa stie care le sunt visurile, sa stie ce pot sa facă, ce le este greu si ce le este usor,  ce ii bucura.

    Parintii neglijeaza discutiile cu baietii, ii lasa singuri cu fricile si intrebarile lor. Le transmit de multe ori ca a fi puternic inseamna sa nu simti. Noi, femeile din viata lor, le cerem, sa inteleaga si sa vorbeasca despre emotii, sa fie vulnerabili, adesea însă nu ii invatam cum sa o faca.

    In egala masura, baietii nostri au nevoie sa invete ca sunt importanti pentru comunitate, iar acest lucru le va da sens si o viziune. Munca este importanta si mai ales munca recompensata cu un scop. Parintii, mamele mai ales, isi feresc baietii de munca. Este pacat, pentru ca astfel ii invata ca nu pot sa faca fata sau ca li se cuvine ca altii sa faca pentru ei. Le iau puterea de a construi, de a fi mandri de ei insisi.

    Baietii nostri au nevoie sa invete sa trateze femeile din viata lor cu respect, iar raspunderea acestei educatii le revine in egala masura ambilor parinti. Modelul relatiei lor va fi hotarator pentru cum va creste fiul lor. Un tata care isi trateaza cu respect sotia, o protejeaza, primeste cu bucurie ceea ce ea ii ofera, o mama care primeste protectia sotului ei, care este calda si se bucura de cuibul ei sunt modele bune, sanatoase pentru cum fiul lor va integra modelul de feminitate si masculinitate.

    Baietii au nevoie de o relatie calda, empatica cu mama lor, o relatie in care mama sa stie cand sa se retraga sa isi lase fiul sa exploreze, dar sa fie prezenta cand el are nevoie de sprijin emotional. Este important ca mama sa isi rezolve singura propriile vulnerabilitati, iar fiul ei sa nu fie un paratrasnet sau un pansament pentru ea.

    Tatal este evident important pentru cum crește un băiat. Lui îi este mai la îndemână sa stabileasca un sistem coerent de reguli, sa puna limite, fara sa ii taie aripile. Daca mama îi poate oferi fiului ei cu mai multă ușurință acces spre lumea interioara, la căldura casei, tatăl este cel care il poate duce pe baiat spre lume, spre provocarile si recompensele ei. Un tata absent sau un tată critic îi ingreuneza fiului lui legatura cu exteriorul, cu lumea largă.

    Zilele ce vin vor fi mai buna daca vom avea intelepciunea sa crestem fete si baieti care sa stie ca masculinitatea si feminitatea reprezinta esenta fiintei lor, ca bucuria vietii vine si din acceptarea rolului si sensului fiecaruia.

    Articol scris pentru ziare.com.

  • Iubirea de tată

    bf4709bb5b7578f2c0c0bb896fe1ee4f-2Relațiile dintre părinți și copiii lor sunt fascinante – un univers de emoții, de trăiri, de comportamente. Asumat conștient, rolul de părinte poate fi uneori copleșitor. Interacțiunile cu copiii se întâmplă să trezească în noi neliniști necunoscute până atunci, pot dezgropa dureri demult uitate. Pe de altă parte însă contextul de a fi părinte poate reprezenta șansa unică de a crește si a ne maturiza emoțional. S-a scris si se va mai scrie mult despre relația mamă-copil, care este fără doar și poate vitală. De egală importanță însă, pentru binele copilului, este si relația acestuia cu tatăl.

    Le Camus (1995) într-un studiu mai vechi, sintetizează particularitățile relației tată-copil. Tatăl, spre deosebire de mamă care ține copilul conectat cu lumea sa interioară, îl direcționează pe acesta spre lumea din afară, spre mediul social. Copiii sunt mult mai dispuși să își asume riscuri când tatăl este în preajmă (Le Camus, 1995). Tatăl reprezintă legătura, rampa de lansare care îl scoate pe copil de pe orbita maternă și îl îndreaptă către lume, către societate, este punctul de sprijin, de încurarjare a acestuia pentru separare, pentru obținerea a autonomiei.

    Relația tată-copil  se definește pornind de la trei coordonate (Lamb, Pleck, Charnov, & Levine, 1987):  implicare, se referă  la cantitatea și calitatea interacțiunilor și experiențelor comune ale copilului cu tatăl său, accesibilitate, respectiv timpul fizic în care tatăl este disponibil pentru copil, și responsabilitate, cu referire la gradul de implicare în activitățile zilnice de creștere a copilului, incluzând aici luarea deciziilor și aspectele financiare.

    Mamele care încurajează și susțin tatăl în activitățile de îngrijire a copilului îl ajută pe acesta să se familiarizeze cu comportamentele copilului, să gestioneze situații diferite. Aceste experiențe îi permit tatălui să învețe cum să structureze mediul copilului pentru a-i satisface nevoile și să deprindă noi abilități. Studiile arată că atunci când mama nu îl susține pe tată în interactiunile cu copilul, când este critică față de relația tatălui cu copilul, tatăl, în mod evident, va fi mai puțin implicat în viața și creșterea copilului său, nu va învăța să răspundă nevoilor acestuia (DeLuccie, 1995; Parke, 1995). Auto-eficacitatea, percepția potrivit căreia comportamentul unei persoane influențează rezultatul obținut (Bandura, 1982), reprezintă un factor important în implicarea tatălui în viața de zi cu zi a copilului. Studiile demonstrează că tații care au fost învățați cum să se ocupe de copii sunt mai implicați în creșterea acestora. Deasemenea tații care se consideră competenți în îngrijirea copilului vor fi dispuși să își asume responsabilitatea îngrijirii și educării acestuia.

    Copiii ai căror tați sunt implicați în creșterea lor s-au dovedit a avea o dezvoltarea cognitivă mai bună (Nugent, 1991). Mai mult, rezultatele unui alt studiu, realizat la Oxford pe un eșantion impresionant de 17.000 de copiii arată că, copiii care au beneficiat de implicarea taților în creșterea și educarea lor sunt mai competenți la școală, obțin note mai bune, fată de colegii lor ai căror tați sunt mai puțin implicați. Implicarea tatălui în acest context se referă la activități comune (joacă afară, lectură), precum și asumarea unui rol egal cu cel al mamei în îngrijirea copilului (Flouri, 2004).

    Pentru băieți, atunci când relația este una caldă, apropiată, tatăl reprezintă un model de asumare a identității de gen (Lamb, 1981b; Radin, 1981), de exprimare a emoțiilor, de adaptare în diverse contexte. Deasemenea, studiile arată că baieții ai căror tați sunt implicați în creșterea lor au mai puține conflicte pe măsură ce cresc. In ceea ce le privește pe fete, studiile arată că implicarea taților în creșterea lor poate conduce la o cresterea a vârstei de debut a pubertății. Admirația si recompensele primite din partea tatălui pot fi elemente esențiale în transformarea fiicelor în femei independente și încrezătoare în sine.

    Pentru copii este esențial să primească iubire și atenție, atât din partea mamei, dar și din parte tatălui, să aibe legături solide cu ambii părinți, astfel vor dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare în contexte diferite de viață.

    Bibliografie selectiva:

    Crockenberg, S., & Leerkes, E. (2000). Infant social and emotional development in family context.InC.H.Zeanah (Ed.), Handbook of infant mental health (2nd ed.) (pp.60-90). New York: Guilford.

    DeLuccie, M.F. (1995). Mothers as gatekeepers: A model of maternal mediators of father involvement. Journal of Genetic Psychology, 156, 115-131.

    Lamb, M. E., Pleck, J. H., Charnov, E. L., & Levine, J. A. (1987). A biosocial perspective on pa-ternal behavior and involvement. In J. B. Lancaster, J. Altmann, A. S. Rossi, & L. R. Sherrod (Eds.), Parenting across the lifespan: Biosocial perspectives (pp. 111–142). Hawthorne, NY: Aldine.

    Le Camus, J. (1995) Les interactions père enfant en milieu aquatique. Revue Internationale de Pédiatrie, 255(XXVI)