Corina Dobre

Etichetă: abuz emoțional

  • De ce simt unele persoane nevoia să domine în relații: înțelegerea psihologiei controlului

    De ce simt unele persoane nevoia să domine în relații: înțelegerea psihologiei controlului

    Nenumărate dezechilibre se crează în relații din cauza controlului excesiv pe care îl exercită unul dintre parteneri. Îl găsim în forme mai evidente sau mai subtile, dar în esență controlul reprezintă o formă de abuz emoțional. Poate varia începând cu a decide în locul celuilalt, pentru lucruri mai mari sau mai mici, până la a-i restricționa accesul la membrii familiei sau prietenilor.

    Controlul este toxic pentru ambii parteneri – atât pentru cel care îl practică, cât si pentru cel controlat. Pentru partenerul care contolează, din păcate, nu este niciodată suficient ce face celălat, insecuritatea profundă pe care o trăiește trebuie liniștită cu și mai multă supunere. Anxietatea, teama de a scăpa lucrurile de sub control sunt senzații acute pe care cel ce controlează vrea cu orice preț să le evite, conștient sau nu. Din cauza acestor comportamente cei ce controlează nu au șanse reale de a construi relații autentice, căci tare greu le este să accepte emoțiile, nevoile, dorințele sau chiar imperfecțiunile celuilalt. Asperitățile trebuie mereu nivelate. Iar pentru partenerul controlat, pare că zi cu zi realiatea i se împuținează. Viața începe să se învărtă în jurul celui ce controleaza, autonomia îi este limitată, poate să se simtă copleșit, să trăiască sentimente profunde de neputință, căci oricât încearcă să îi facă pe plac, nimic nu este vreodata suficient. Când i se umple paharul poate izbucni cu resentimente și furie, căci numai astfel știe să pună limite sau să își susțină nevoile, să facă loc propriului mod de a vedea lumea.

    Cum ajunge o persoană să controleze, să nu lase spațiu celuilalt? A trăit experiente de neglijare emoțională sau traume de abandon, cu părinți ndisponabili sau a crescut în medii haotice și impredictibile; s-a întâmplat să preia rolul de părinte pentru părinții lui sau pentru frații mai mici, iar controlul devine o necesitate prin care încearcă să se simtă în siguranță sau într-un context stabil. Pare că prin modul acesta își spune: niciodată nu mă voi mai simți vulnerabil sau fără putere cum m-am simți în trecut. Sau a avut părinți care l-au controlat, intruzivi și abuzivi, nu a putut să aleagă sau să se apere, iar prin controlul din viața adultă își delimitează rigid un spațiul personal sigur.

    De ce îmi aleg un partener/ă care controlează? Nu știu care îmi sunt sau îmi este greu să îmi exprim nevoile sau dorințele, îmi este frică să confrunt sau să pun limite, am învățat că doar facându-i pe plac celuilalt pot să rămân în relații sau nu voi fi pedepsit/ă. Dacă fac cât mai bine ce vrea celălalt s—ar putea să fie liniște. Și oricât ar putea să pară de absurd și submisivitatea este o formă subtilă de control. 

    Care sunt comportamentele de control într-o relație?

    1. Decide pentru celălalt: Partenerii care controlează tind să ia decizii unilateral: unde mergem în vacanță, la ce școală înscriem copilul, ce este mai sănătos să mâncăm sau direct legat de persoana partenerului: cu ce se îmbracă, ce hobby-uri trebuie să aibă etc.  Partenerul controlat este uneori aproape infantilizat – tu nu știi, eu știu mai bine.
    2. Micromanageriază (nu am găsit altă rimă :)): Simt nevoia să gestioneze activități de zi cu zi – conturi de social media, cum să se comporte partenerul/a la serviciu oferindu-i sfaturi nesolicitate, cum să își petreacă timpul, insistă să facă toate activitățile din casă, ca la urmă să se plângă. Lucrurile trebuie făcute numai în felul lui sau al ei, cel corect, desigur.
    3. Încearcă să  controleze emoțiile partenerului și comportamentele asociate acestora: Se înfurie și pedepsesc pentru tristețea/neliniștea sau indispoponibilitatea partenerului, refuză să asculte sau să valideze sentimentele partenerului sau le ignoră ca fiind neimportante sau irelevante; învinovățesc partenerul pentru emoții sau reacții negative și insistă ca acesta să-și schimbe comportamentul pentru a-l/o face pe cel/cea ce controlează să se simtă mai bine.
    4. Retragerea afecțiunii sau atenției: Dacă nu îmi faci pe plac, nu mai exiști pentru mine și trebuie să simți asta, să te doară, iar dacă ai fost conform cu așteptările mele sau cu ceea ce  ți-am cerut, îmi meriți atenția. Cam astă este modelul. Cel controlat devine astfel dependent de recunoșterea partenerului ce controlează, liniștea în relație depinde de cât de bine anticipează și se conformează. Renunță să mai aibă opinii sau sa mai exprime nevoi și emoții autentic.  

    Dacă cel controlat simte că se sufocă, și cumva intuiește că nu este într-un loc bun, cel ce controlează adeseori neagă sau își găsește scuze diverse pentru acest tipar de comportament. De ce o face? Unele comportamente de control pot să pară firești: eu vreau numai să mâncăm sănătos, ce este rău în asta?; se pot convinge că o fac pentru binele partenerului, al relației, al copiilor, o să îți spună că ei nu controlează, optimizează – “dacă eu nu aș…, ar fi dezastru!”. Sunt adesea decuplați de emoțiile lor, de nevoia lor acuta de predictibilitate și de frica subtilă că lucrurile nu vor ieși “Așa cum trebuie!”.

    În articolul următor vei găsi exemple concrete pentru a verifica dacă ești într-o relatie cu cineva care te controlează sau dacă chiar tu ești cel ce controlează.

  • Durerea ascunsă – realitatea abuzului emoțional

    Durerea ascunsă – realitatea abuzului emoțional

    Abuzul emoțional este o formă gravă și adesea invizibilă de abuz, care din păcate lasă cicatrici adânci. Pentru că nu rămân vânătăi, ne spunem adesea că nu a fost mare lucru. Efectele însă sunt pe termen lung, extrem de dureroase și ne influențează viața și relațiile în multe forme. 

    În acest articol, vom explora diversele forme de abuz emoțional, impactul pe care îl poate avea și modalitățile de a depăși urmările sale și de a-ți găsi liniștea, poate alinarea. 

    Primul pas spre vindecare, așa cum soțul meu îmi amintește adesea :),  este recunoașterea problemei, iar vindecarea este un drum care implică grijă de sine și susținere. Să nu uiți, meriți să fii tratat cu dragoste, respect și bunătate și nu ești singur în această călătorie. 

    Iată mai întâi câteva dintre formele pe care le poate îmbrăca abuzul emoțional. 

    Este abuzul verbal, cum sunt critica, ironizarea, batjocorirea. “Ești un pămpălău dacă ajungi să te bată o fată.”, “Mai și plângi, după ce că nu ai fost în stare să iei o notă de doamne-ajută.”, “Nu ai nimic în capul ăla, degeaba îl tii pe umeri!”. “Eșit prost/ă, tâmpit, vai de capul tău!”. Furia aruncată asupra celor din jur reprezintă o formă de abuz. 

    Manipularea este o altă formă de abuz emoțional. Copilul devine responsabil pentru comportamentul părintelul abuzator – “nu te-aș fi lovit, nu aș fi tipat la tine dacă tu nu mă supărai.”, “Nu ne-am purta asa cu tine dacă ai fi un copil bun”, “Facem asta pentru binele tău.”. Sau si mai mult, învinovățirea copilului – “Îți place ce ai făcut din mine?Crezi că mie îmi place să țip la tine sau să te pedepsesc?”, “Uite în ce hai m-ai adus să ma comport!”, “Dacă m-ai iubi/respecta ai face ce mă aștept de la tine!” Tot un comportament manipulator este acela în care părintele abuzator devine victima – “Nu am ce să fac, așa sunt eu, mă enervez repede, trebuie să mă înțelegi”

    O altă formă de abuz emoțional, extrem de perfidă, este aceea de control. Copiilor victime ale comportamentului de control din partea unui părinte abuzator le lipsește capacitea de a alege, sunt fără putere, incapabili să decidă pentru ei înșiși, vinovați dacă o fac, prinși, neajutorați. Care sunt comportamentele prin care un părinte controlează? Sunt acele comportamanete de zi cu zi prin care își impune propria voință în cât mai multe aspecte ale vieții copilului – cum se îmbracă, ce și cât manâncă, ce prieteni are, cât si unde se joacă, controlează inclusiv deciziile care sunt firești și necesare de luat de către un copil. Impune reguli stricte, rigide si absurde legate de curățenie, vizite, teme, etc. Iar consecințele neascultării sunt pe măsură – pedepse, țipete, învinovățire, retragerea afectiunii. Ce este trist, copiii excesiv controlați, pentru că adesea sunt învinovățiți pentru  “neascultarea lor”, deși intuiesc că ceva nu este bine, învață cu niciodată nu este suficient ceea ce fac: “eu sunt de vină”, “nu sunt în stare.”, “nu sunt bun de nimic”

    Care sunt consecințele abuzului emoțional pentru un copil – frica continua, confuzia, lipsa de încredere în propriile puteri, incapacitate de a lua decizii, de a exprima nevoi, de a alege ce îi place sau nu, nesiguranța.

    Și cum spuneam la început, din păcate abuzul emoțional trăit în copilărie ne influențează și în viața adultă. Depresia, anxietatea socială, tulburările de alimentatie toate pot apărea ca urmare a abuzului emoțional suferit în primii ani din viață, în oricare din formele lui.

    Lipsa cronică de încredere în propria valoare, incapacitatea de a ști cine sunt și ce am nevoie, deconectarea de propriile emoții și senzații, rușinea intensă și un critic interior extrem de sever, sunt urmări ale abuzului emoțional. 

    Relațiile sunt de asemenea extrem de dificile – nu pot să am încredere, nu știu cât si cum să pun limite, nu știu să îmi exprim nevoile, îmi este greu să accept pe cineva prea aproape pentru că sigur mă va răni sau dacă intru într-o relatie, o voi face tot cu un partener abuzator.

    Și ce mi se pare mie incredibil este că rănile abuzului emoțional sunt mai greu de deslușit și sunt mai adânci decât cele ale abuzului fizic. Pentru că atunci când mă batea cineva era clar cine este abuzatorul, dar când mama sau tata m-au controlat, de exemplu, pentru că așa mă iubeau, iar eu nu eram în stare să îi multumesc sau să fac lucrurile în asa fel încât să fie bine, vina era și este si astăzi la mine. O vină pe care o transform în atât de multe feluri – în perfectionism, în rușine cronică, în diverse adicții pentru că astfel încerc să îmi fac viața mai suportabilă. Mă șterg în relații, pentru că nu știu altfel cum să exist.

    Și trebuie spus clar. Abuzul emoțional este o formă de traumă. 

    Cum pot să repar ceea ce atât de profund a fost stricat?

    Iată câteva idei, dar lista rămăne desigur deschisă.

    1. Primul si cel mai important lucru este să înțelegi ce ai trăit, si dacă simți că abuzul emoțional a fost printre experiențele tale timpurii de viață, nu ezita să ceri ajutorul unui terapeut. Vei putea pune lucrurile în perspectivă și veți găsi în prezent resurse cu care să poți gestiona înțelept aceste traume.
    2. Caută si experimtează moduri sănătoase prin care să te bucuri de tine, descoperindu-te astfel, fără critică si presiunea de a livra. 
    3. Te încurajez să încerci exercitiile de auto-compasiue (cărtile lui Kristin Neff sunt referința pentru auto-compasiune) prin care să te împrietenești cu tine.
    4. Foarte util este deasemenea să înveți să pui limite. Mai mult decât să spui nu, să pui sănătos limite are legătura cu propriile alegeri, să stii care îți sunt resursele, cum să fii parte din relații fără să învinovățești si să respingi, dar și fără să te lași înghitit.
    5. Prioritizează comportamentele de grijă de tine. Persoanelor care au experimentat abuz emotional le este tare greu să aibă rutine sănătoase – de masă, de somn, de sport, de viață bună în general. Dă-ți voie să te întrebi la sfârșitul zilei sau poate al săptămânii (daca are mai mult sens pentru tine)  – cum am avut eu grijă de mine? cum simt grija asta? o fac cu bucurie și căldura, sau numai pentru că trebuie, cu presiune? ce as avea nevoie să fac diferit? si oare ce ma împiedică să nu am grijă de mine cum aș avea nevoie?

    Toate aceste comportamente – de grija si autonomie cresc rezilienta, lasa spațiu pentru înțelegere și mai ales pentru alegere. Vom aborda aceste teme, cu exercitii, discutii, chestionare pentru autocunoaștere, la fiecare dintre întâlnirile din programul „Puterea rezilienței”. Arunca aici o privire, poate gasesti ceva ce rezoneaza cu sufletul tau.

    Există speranță în durere, dar pentru asta nu ezita să ceri ajutorul. Abuzul trăit nu se va șterge, te poți însă redescoperi pe tine și îți poți găsi puteri care să te ajute să trăiești o viață armonioasă.