De ce simt unele persoane nevoia să domine în relații: înțelegerea psihologiei controlului

Nenumărate dezechilibre se crează în relații din cauza controlului excesiv pe care îl exercită unul dintre parteneri. Îl găsim în forme mai evidente sau mai subtile, dar în esență controlul reprezintă o formă de abuz emoțional. Poate varia începând cu a decide în locul celuilalt, pentru lucruri mai mari sau mai mici, până la a-i restricționa accesul la membrii familiei sau prietenilor.

Controlul este toxic pentru ambii parteneri – atât pentru cel care îl practică, cât si pentru cel controlat. Pentru partenerul care contolează, din păcate, nu este niciodată suficient ce face celălat, insecuritatea profundă pe care o trăiește trebuie liniștită cu și mai multă supunere. Anxietatea, teama de a scăpa lucrurile de sub control sunt senzații acute pe care cel ce controlează vrea cu orice preț să le evite, conștient sau nu. Din cauza acestor comportamente cei ce controlează nu au șanse reale de a construi relații autentice, căci tare greu le este să accepte emoțiile, nevoile, dorințele sau chiar imperfecțiunile celuilalt. Asperitățile trebuie mereu nivelate. Iar pentru partenerul controlat, pare că zi cu zi realiatea i se împuținează. Viața începe să se învărtă în jurul celui ce controleaza, autonomia îi este limitată, poate să se simtă copleșit, să trăiască sentimente profunde de neputință, căci oricât încearcă să îi facă pe plac, nimic nu este vreodata suficient. Când i se umple paharul poate izbucni cu resentimente și furie, căci numai astfel știe să pună limite sau să își susțină nevoile, să facă loc propriului mod de a vedea lumea.

Cum ajunge o persoană să controleze, să nu lase spațiu celuilalt? A trăit experiente de neglijare emoțională sau traume de abandon, cu părinți ndisponabili sau a crescut în medii haotice și impredictibile; s-a întâmplat să preia rolul de părinte pentru părinții lui sau pentru frații mai mici, iar controlul devine o necesitate prin care încearcă să se simtă în siguranță sau într-un context stabil. Pare că prin modul acesta își spune: niciodată nu mă voi mai simți vulnerabil sau fără putere cum m-am simți în trecut. Sau a avut părinți care l-au controlat, intruzivi și abuzivi, nu a putut să aleagă sau să se apere, iar prin controlul din viața adultă își delimitează rigid un spațiul personal sigur.

De ce îmi aleg un partener/ă care controlează? Nu știu care îmi sunt sau îmi este greu să îmi exprim nevoile sau dorințele, îmi este frică să confrunt sau să pun limite, am învățat că doar facându-i pe plac celuilalt pot să rămân în relații sau nu voi fi pedepsit/ă. Dacă fac cât mai bine ce vrea celălalt s—ar putea să fie liniște. Și oricât ar putea să pară de absurd și submisivitatea este o formă subtilă de control. 

Care sunt comportamentele de control într-o relație?

1. Decide pentru celălalt: Partenerii care controlează tind să ia decizii unilateral: unde mergem în vacanță, la ce școală înscriem copilul, ce este mai sănătos să mâncăm sau direct legat de persoana partenerului: cu ce se îmbracă, ce hobby-uri trebuie să aibă etc.  Partenerul controlat este uneori aproape infantilizat – tu nu știi, eu știu mai bine.
2. Micromanageriază (nu am găsit altă rimă :)): Simt nevoia să gestioneze activități de zi cu zi – conturi de social media, cum să se comporte partenerul/a la serviciu oferindu-i sfaturi nesolicitate, cum să își petreacă timpul, insistă să facă toate activitățile din casă, ca la urmă să se plângă. Lucrurile trebuie făcute numai în felul lui sau al ei, cel corect, desigur.
3. Încearcă să  controleze emoțiile partenerului și comportamentele asociate acestora: Se înfurie și pedepsesc pentru tristețea/neliniștea sau indispoponibilitatea partenerului, refuză să asculte sau să valideze sentimentele partenerului sau le ignoră ca fiind neimportante sau irelevante; învinovățesc partenerul pentru emoții sau reacții negative și insistă ca acesta să-și schimbe comportamentul pentru a-l/o face pe cel/cea ce controlează să se simtă mai bine.
4. Retragerea afecțiunii sau atenției: Dacă nu îmi faci pe plac, nu mai exiști pentru mine și trebuie să simți asta, să te doară, iar dacă ai fost conform cu așteptările mele sau cu ceea ce  ți-am cerut, îmi meriți atenția. Cam astă este modelul. Cel controlat devine astfel dependent de recunoșterea partenerului ce controlează, liniștea în relație depinde de cât de bine anticipează și se conformează. Renunță să mai aibă opinii sau sa mai exprime nevoi și emoții autentic.  

Dacă cel controlat simte că se sufocă, și cumva intuiește că nu este într-un loc bun, cel ce controlează adeseori neagă sau își găsește scuze diverse pentru acest tipar de comportament. De ce o face? Unele comportamente de control pot să pară firești: eu vreau numai să mâncăm sănătos, ce este rău în asta?; se pot convinge că o fac pentru binele partenerului, al relației, al copiilor, o să îți spună că ei nu controlează, optimizează – “dacă eu nu aș…, ar fi dezastru!”. Sunt adesea decuplați de emoțiile lor, de nevoia lor acuta de predictibilitate și de frica subtilă că lucrurile nu vor ieși “Așa cum trebuie!”.

În articolul următor vei găsi exemple concrete pentru a verifica dacă ești într-o relatie cu cineva care te controlează sau dacă chiar tu ești cel ce controlează.