Corina Dobre

Etichetă: control

  • Controlezi sau ești controlat?

    Controlezi sau ești controlat?

    Am scris aici despre control: comportamentele de control dintr-o relație si de ce ajunge o persoană să controleze sau să se lase controlat/ă. 

    Controlul este dureros, sufocă și lipsește de bucurie relațiile și experientele. Avem nevoie să înțelegem ce trăim pentru a putea schimba acolo unde este necesar și astfel să ne dăm voie să ne fie mai bine, nouă și celor dragi nouă. 

    Cum poti sa verifici dacă controlezi în relație? Iată câteva exemple:

    • Simți nevoia să iei toate deciziile din relație, de la lucruri mici, la decizii mari. Si chiar dacă nu sunt la tine de hotărât, te implici și îți spui vehement părerea, te superi dacă opinia nu îți este luată în considerare, nu ai nici o încredere că partenerul poate decide competent.
    • Te superi, te infurii dacă partenerul nu îți face pe plac, dacă nu acționează conform indicațiilor, nevoilor, așteptărilor tale. Încerci să readuci lucurile la starea inițială, aceea în care tu esti la butoane.
    • Verifici fecvent ce face, unde este partenerul tău și cu cine.
    • Verifici conturile de email, de social media, telefonul, mesajele partenerei, fără ca ea să știe
    • Critici și minimizezi adesea – cum arată, ce mănâncă, reușite, opinii, comportamente diverse: de la cum gătește până la prietenii cu care se vede. Nu ești atent/ă la ce își dorește celălalt, adesea ți se par prostii sau prea puțin importante, iar când el sau ea se supără, ești si mai supărat.
    • Îi spui/impui/controlezi cum să se îmbrace, cum să arate, cum să vorbească
    • Învinovățești pentru lucruri care nu sunt în controlul ei/lui – “Ar fi trebuit ca mama ta să ne sune de ziua copilului! De ce nu a facut-o? Daca mai vorbești cu ea înseamnă că nu îți pasă de mine!”
    • Îl/o bombardezi cu complimente, cadouri, grijă, nu te dai înapoi de la nimic pentru a-i face pe plac, fără ca acest lucru să fie așteptat de celălalt, adesea este chiar copleșit, iar când el/ea nu îți răspund cum te-ai aștepta, îți retragi toate comportamentele “iubitoare”. Devii rece și indisponibil. 
    • Încerci să controlezi emoțiile partenerului/partenerei, îi spui ce și cum ar trebui să simtă.
    • Îți este greu să fii parte dintr-o echipă, să lași spațiu si celorlați, să te adaptezi la nevoile si opiniile celor din jur.
    • Ameninți și dai ultimatumuri ca lucrurile să se întâmple așa cum îți dorești.

    Dacă recunoști unele dintre aceste comportamente, este probabil să controlezi în relație. Ce poti face? Primul pas, după cum știm, este acela de a recunoște că ai o problemă, de a-ți lua spațiu, cu înțelepciune și grijă pentru cei dragi, să înțelegi ce se întâmplă și care sunt consecințele pe care până acum nu le-ai văzut asupra relațiilor tale, a modului în care te gestionezi pe tine. 

    Când ai învățat să controlezi și de ce? Cum se simte când ai control și când nu? Cât de importante sunt opiniile, dorințele nevoile celorlalți, așa cum le exprimă ei, nu cum le anticipezi tu? Cum faci față la emoțiile grele ale celor dragi? Cât de mult îți asumi emoțiile tale, de neliniște sau furie și cât le pui în cârca celor dragi?

    Pentru cei din jur este o povară o persoană atât de lipsită de încredere încât controlează constant, iar efectul cel mai clar este că ceilalți se îndepărtează sau îi îndepărtezi, sunt adesea tensionați, se  poartă cu tine ca și cum ar călca pe coji de ouă. Le este greu să te oprească și încearcă să anticipeze ce ai nevoie. Uneori renunță să mai aducă în discuție ce vor și de ce, mai bine să fie liniște, să te lase să faci cum știi tu. 

    Avem nevoie în relații, fiecare dintre noi, de intimitate emoțională, să fie loc pentru ceea ce avem bun și mai puțin bun, controlul vine și șterge, anihilează autenticitatea, libertatea, echilibrul. Relația rămăne ca o cochilie goala. Și dacă în relație cu partenerul mai întâlnești ceva opoziție, controlul este cel mai greu de dus de către copii, iar consecințele pentru sunt dureroase pe termen lung.

    Cum se simte când trăiești controlul într-o relație? Iată și pentru partenerul controlat o listă cu exemple:

    • Te simți neliniștit/ă sau tensionat/ă în jurul partenerului
    • Cauți constant aprobarea sau permisiunea partenerului
    • Te îndoiești de propriile abilități sau competențe atunci când vine vorba de luarea deciziilor
    • Eviți conflictul sau confruntarea pentru a menține liniștea, renunțând la ce este important pentru tine
    • Te simți vinovat/ă sau responsabil/ă pentru emoțiile sau acțiunile partenerului
    • Ești deconectat sau confuz cu privire la  propriile dorințe și nevoi 
    • Te simți izolat sau singur, deoarece partenerul controlează cu cine și cum îți petreci timpul
    • Mergi pe vârfuri să nu îl/o enervezi.

    Dacă te recunoști în acestă categorie, ai cu siguranță nevoie să înveți despre tine, despre ce este important pentru tine, ce anume te definește si cum să stabilești limite pentru a rămâne autentic cu ceea ce ești. Merită să te întrebi cum ai învățat să te lași controlat și de ce anume îți este teamă dacă nu lași de la tine. Vestea proastă este că dacă tu nu înveți să pui limite, să exprimi cu subiect și predicat care îți sunt nevoile și să rămâi ferm/ă, partenerului tău îi va fi greu să lase distanțe, chiar dacă își propune.

    Opusul controlului este flexibilitatea, iar al submisivității este autonomia. Cu răbdare fiecare dintre voi le poate poate deprinde și astfel relația voastră să devină mai bogată. 

    Și ca să fac lucrurile si mai complicate, sunt multe relații în care unul dintre parteneri este clar cel ce controlează, iar celălalt cel controlat. Se întâmplă însă frecvent să fim pe rând cel ce controlează sau cel controlat, ca într-un joc cu scaunele muzicale. Avem nevoie să învățăm amândoi ce presupune autonomia emoțională și cum pot să îi fac loc și celuilalt, să fim adulți egali unul lângă celălalt. 

  • De ce simt unele persoane nevoia să domine în relații: înțelegerea psihologiei controlului

    De ce simt unele persoane nevoia să domine în relații: înțelegerea psihologiei controlului

    Nenumărate dezechilibre se crează în relații din cauza controlului excesiv pe care îl exercită unul dintre parteneri. Îl găsim în forme mai evidente sau mai subtile, dar în esență controlul reprezintă o formă de abuz emoțional. Poate varia începând cu a decide în locul celuilalt, pentru lucruri mai mari sau mai mici, până la a-i restricționa accesul la membrii familiei sau prietenilor.

    Controlul este toxic pentru ambii parteneri – atât pentru cel care îl practică, cât si pentru cel controlat. Pentru partenerul care contolează, din păcate, nu este niciodată suficient ce face celălat, insecuritatea profundă pe care o trăiește trebuie liniștită cu și mai multă supunere. Anxietatea, teama de a scăpa lucrurile de sub control sunt senzații acute pe care cel ce controlează vrea cu orice preț să le evite, conștient sau nu. Din cauza acestor comportamente cei ce controlează nu au șanse reale de a construi relații autentice, căci tare greu le este să accepte emoțiile, nevoile, dorințele sau chiar imperfecțiunile celuilalt. Asperitățile trebuie mereu nivelate. Iar pentru partenerul controlat, pare că zi cu zi realiatea i se împuținează. Viața începe să se învărtă în jurul celui ce controleaza, autonomia îi este limitată, poate să se simtă copleșit, să trăiască sentimente profunde de neputință, căci oricât încearcă să îi facă pe plac, nimic nu este vreodata suficient. Când i se umple paharul poate izbucni cu resentimente și furie, căci numai astfel știe să pună limite sau să își susțină nevoile, să facă loc propriului mod de a vedea lumea.

    Cum ajunge o persoană să controleze, să nu lase spațiu celuilalt? A trăit experiente de neglijare emoțională sau traume de abandon, cu părinți ndisponabili sau a crescut în medii haotice și impredictibile; s-a întâmplat să preia rolul de părinte pentru părinții lui sau pentru frații mai mici, iar controlul devine o necesitate prin care încearcă să se simtă în siguranță sau într-un context stabil. Pare că prin modul acesta își spune: niciodată nu mă voi mai simți vulnerabil sau fără putere cum m-am simți în trecut. Sau a avut părinți care l-au controlat, intruzivi și abuzivi, nu a putut să aleagă sau să se apere, iar prin controlul din viața adultă își delimitează rigid un spațiul personal sigur.

    De ce îmi aleg un partener/ă care controlează? Nu știu care îmi sunt sau îmi este greu să îmi exprim nevoile sau dorințele, îmi este frică să confrunt sau să pun limite, am învățat că doar facându-i pe plac celuilalt pot să rămân în relații sau nu voi fi pedepsit/ă. Dacă fac cât mai bine ce vrea celălalt s—ar putea să fie liniște. Și oricât ar putea să pară de absurd și submisivitatea este o formă subtilă de control. 

    Care sunt comportamentele de control într-o relație?

    1. Decide pentru celălalt: Partenerii care controlează tind să ia decizii unilateral: unde mergem în vacanță, la ce școală înscriem copilul, ce este mai sănătos să mâncăm sau direct legat de persoana partenerului: cu ce se îmbracă, ce hobby-uri trebuie să aibă etc.  Partenerul controlat este uneori aproape infantilizat – tu nu știi, eu știu mai bine.
    2. Micromanageriază (nu am găsit altă rimă :)): Simt nevoia să gestioneze activități de zi cu zi – conturi de social media, cum să se comporte partenerul/a la serviciu oferindu-i sfaturi nesolicitate, cum să își petreacă timpul, insistă să facă toate activitățile din casă, ca la urmă să se plângă. Lucrurile trebuie făcute numai în felul lui sau al ei, cel corect, desigur.
    3. Încearcă să  controleze emoțiile partenerului și comportamentele asociate acestora: Se înfurie și pedepsesc pentru tristețea/neliniștea sau indispoponibilitatea partenerului, refuză să asculte sau să valideze sentimentele partenerului sau le ignoră ca fiind neimportante sau irelevante; învinovățesc partenerul pentru emoții sau reacții negative și insistă ca acesta să-și schimbe comportamentul pentru a-l/o face pe cel/cea ce controlează să se simtă mai bine.
    4. Retragerea afecțiunii sau atenției: Dacă nu îmi faci pe plac, nu mai exiști pentru mine și trebuie să simți asta, să te doară, iar dacă ai fost conform cu așteptările mele sau cu ceea ce  ți-am cerut, îmi meriți atenția. Cam astă este modelul. Cel controlat devine astfel dependent de recunoșterea partenerului ce controlează, liniștea în relație depinde de cât de bine anticipează și se conformează. Renunță să mai aibă opinii sau sa mai exprime nevoi și emoții autentic.  

    Dacă cel controlat simte că se sufocă, și cumva intuiește că nu este într-un loc bun, cel ce controlează adeseori neagă sau își găsește scuze diverse pentru acest tipar de comportament. De ce o face? Unele comportamente de control pot să pară firești: eu vreau numai să mâncăm sănătos, ce este rău în asta?; se pot convinge că o fac pentru binele partenerului, al relației, al copiilor, o să îți spună că ei nu controlează, optimizează – “dacă eu nu aș…, ar fi dezastru!”. Sunt adesea decuplați de emoțiile lor, de nevoia lor acuta de predictibilitate și de frica subtilă că lucrurile nu vor ieși “Așa cum trebuie!”.

    În articolul următor vei găsi exemple concrete pentru a verifica dacă ești într-o relatie cu cineva care te controlează sau dacă chiar tu ești cel ce controlează.

  • Durerea ascunsă – realitatea abuzului emoțional

    Durerea ascunsă – realitatea abuzului emoțional

    Abuzul emoțional este o formă gravă și adesea invizibilă de abuz, care din păcate lasă cicatrici adânci. Pentru că nu rămân vânătăi, ne spunem adesea că nu a fost mare lucru. Efectele însă sunt pe termen lung, extrem de dureroase și ne influențează viața și relațiile în multe forme. 

    În acest articol, vom explora diversele forme de abuz emoțional, impactul pe care îl poate avea și modalitățile de a depăși urmările sale și de a-ți găsi liniștea, poate alinarea. 

    Primul pas spre vindecare, așa cum soțul meu îmi amintește adesea :),  este recunoașterea problemei, iar vindecarea este un drum care implică grijă de sine și susținere. Să nu uiți, meriți să fii tratat cu dragoste, respect și bunătate și nu ești singur în această călătorie. 

    Iată mai întâi câteva dintre formele pe care le poate îmbrăca abuzul emoțional. 

    Este abuzul verbal, cum sunt critica, ironizarea, batjocorirea. “Ești un pămpălău dacă ajungi să te bată o fată.”, “Mai și plângi, după ce că nu ai fost în stare să iei o notă de doamne-ajută.”, “Nu ai nimic în capul ăla, degeaba îl tii pe umeri!”. “Eșit prost/ă, tâmpit, vai de capul tău!”. Furia aruncată asupra celor din jur reprezintă o formă de abuz. 

    Manipularea este o altă formă de abuz emoțional. Copilul devine responsabil pentru comportamentul părintelul abuzator – “nu te-aș fi lovit, nu aș fi tipat la tine dacă tu nu mă supărai.”, “Nu ne-am purta asa cu tine dacă ai fi un copil bun”, “Facem asta pentru binele tău.”. Sau si mai mult, învinovățirea copilului – “Îți place ce ai făcut din mine?Crezi că mie îmi place să țip la tine sau să te pedepsesc?”, “Uite în ce hai m-ai adus să ma comport!”, “Dacă m-ai iubi/respecta ai face ce mă aștept de la tine!” Tot un comportament manipulator este acela în care părintele abuzator devine victima – “Nu am ce să fac, așa sunt eu, mă enervez repede, trebuie să mă înțelegi”

    O altă formă de abuz emoțional, extrem de perfidă, este aceea de control. Copiilor victime ale comportamentului de control din partea unui părinte abuzator le lipsește capacitea de a alege, sunt fără putere, incapabili să decidă pentru ei înșiși, vinovați dacă o fac, prinși, neajutorați. Care sunt comportamentele prin care un părinte controlează? Sunt acele comportamanete de zi cu zi prin care își impune propria voință în cât mai multe aspecte ale vieții copilului – cum se îmbracă, ce și cât manâncă, ce prieteni are, cât si unde se joacă, controlează inclusiv deciziile care sunt firești și necesare de luat de către un copil. Impune reguli stricte, rigide si absurde legate de curățenie, vizite, teme, etc. Iar consecințele neascultării sunt pe măsură – pedepse, țipete, învinovățire, retragerea afectiunii. Ce este trist, copiii excesiv controlați, pentru că adesea sunt învinovățiți pentru  “neascultarea lor”, deși intuiesc că ceva nu este bine, învață cu niciodată nu este suficient ceea ce fac: “eu sunt de vină”, “nu sunt în stare.”, “nu sunt bun de nimic”

    Care sunt consecințele abuzului emoțional pentru un copil – frica continua, confuzia, lipsa de încredere în propriile puteri, incapacitate de a lua decizii, de a exprima nevoi, de a alege ce îi place sau nu, nesiguranța.

    Și cum spuneam la început, din păcate abuzul emoțional trăit în copilărie ne influențează și în viața adultă. Depresia, anxietatea socială, tulburările de alimentatie toate pot apărea ca urmare a abuzului emoțional suferit în primii ani din viață, în oricare din formele lui.

    Lipsa cronică de încredere în propria valoare, incapacitatea de a ști cine sunt și ce am nevoie, deconectarea de propriile emoții și senzații, rușinea intensă și un critic interior extrem de sever, sunt urmări ale abuzului emoțional. 

    Relațiile sunt de asemenea extrem de dificile – nu pot să am încredere, nu știu cât si cum să pun limite, nu știu să îmi exprim nevoile, îmi este greu să accept pe cineva prea aproape pentru că sigur mă va răni sau dacă intru într-o relatie, o voi face tot cu un partener abuzator.

    Și ce mi se pare mie incredibil este că rănile abuzului emoțional sunt mai greu de deslușit și sunt mai adânci decât cele ale abuzului fizic. Pentru că atunci când mă batea cineva era clar cine este abuzatorul, dar când mama sau tata m-au controlat, de exemplu, pentru că așa mă iubeau, iar eu nu eram în stare să îi multumesc sau să fac lucrurile în asa fel încât să fie bine, vina era și este si astăzi la mine. O vină pe care o transform în atât de multe feluri – în perfectionism, în rușine cronică, în diverse adicții pentru că astfel încerc să îmi fac viața mai suportabilă. Mă șterg în relații, pentru că nu știu altfel cum să exist.

    Și trebuie spus clar. Abuzul emoțional este o formă de traumă. 

    Cum pot să repar ceea ce atât de profund a fost stricat?

    Iată câteva idei, dar lista rămăne desigur deschisă.

    1. Primul si cel mai important lucru este să înțelegi ce ai trăit, si dacă simți că abuzul emoțional a fost printre experiențele tale timpurii de viață, nu ezita să ceri ajutorul unui terapeut. Vei putea pune lucrurile în perspectivă și veți găsi în prezent resurse cu care să poți gestiona înțelept aceste traume.
    2. Caută si experimtează moduri sănătoase prin care să te bucuri de tine, descoperindu-te astfel, fără critică si presiunea de a livra. 
    3. Te încurajez să încerci exercitiile de auto-compasiue (cărtile lui Kristin Neff sunt referința pentru auto-compasiune) prin care să te împrietenești cu tine.
    4. Foarte util este deasemenea să înveți să pui limite. Mai mult decât să spui nu, să pui sănătos limite are legătura cu propriile alegeri, să stii care îți sunt resursele, cum să fii parte din relații fără să învinovățești si să respingi, dar și fără să te lași înghitit.
    5. Prioritizează comportamentele de grijă de tine. Persoanelor care au experimentat abuz emotional le este tare greu să aibă rutine sănătoase – de masă, de somn, de sport, de viață bună în general. Dă-ți voie să te întrebi la sfârșitul zilei sau poate al săptămânii (daca are mai mult sens pentru tine)  – cum am avut eu grijă de mine? cum simt grija asta? o fac cu bucurie și căldura, sau numai pentru că trebuie, cu presiune? ce as avea nevoie să fac diferit? si oare ce ma împiedică să nu am grijă de mine cum aș avea nevoie?

    Toate aceste comportamente – de grija si autonomie cresc rezilienta, lasa spațiu pentru înțelegere și mai ales pentru alegere. Vom aborda aceste teme, cu exercitii, discutii, chestionare pentru autocunoaștere, la fiecare dintre întâlnirile din programul „Puterea rezilienței”. Arunca aici o privire, poate gasesti ceva ce rezoneaza cu sufletul tau.

    Există speranță în durere, dar pentru asta nu ezita să ceri ajutorul. Abuzul trăit nu se va șterge, te poți însă redescoperi pe tine și îți poți găsi puteri care să te ajute să trăiești o viață armonioasă.

  • Despre control sau când incertitudinea devine insuportabilă

    Despre control sau când incertitudinea devine insuportabilă

    Perioade întregi, ceea ce trăim ni se așează ca într-un șirag de mărgele. Experiență după experiență, învățăm să cunoștem și să așteptăm ce va veni. Câteodată viața are hopuri, iar șiragul de mărgele, așezate frumos și ordonat se rupe, se împrăștie în toate părțile. Haosul preia controlul.

    Avem nevoie să știm din nou că lucrurile sunt așezate, ușor de anticipat. Liniștea și predictibilitatea ne ajută să ne simțim în siguranță. Să ne încredem în faptul că ziua de mâine, cu toate provocările ei, este în puterea noastră de a fi dusă cu bine până la capăt. Ne gândim că dacă controlăm ceea ce se petrece cu noi și în jurul nostru, este o garanție suficientă că vom trăi viața pe care ne-o dorim.  Și atunci apar – liste diverse pentru fiecare zi, obiective clare de neratat, care să mă conducă la alte obiective, sarcini precis trasate, așteptări ca lucrurile să se întâmple numai într-un anumit fel, în cel corect desigur, presiune asupra celor apropiați, să nu iasă din drumul de mine trasat. Toate acestea sunt comportamente de control.  “Dacă nu aș fi eu, nu știu cum ați face față”, “Dacă m-ai  fi ascultat, ar fi fost altfel”, “Știi că nu te descurci dacă nu merg eu cu tine.” “Cel mai bine facem cum spun eu”, “Ai și tu dreptate, dar…”, “Toate apasă numai pe umerii mei.”

    Nevoia de control este răspunsul la dificultatea de a tolera neliniștea neprevăzutului — ceva rău s-ar putea întâmpla dacă lucrurile ies de pe făgașul pe care eu le-am așezat.

    Cum recunosc comportamentele de control?

    Un compoartament frecvent este cel de critică – nu sunt mulțumit, corectez adesesa ceea ce celălalt face — “nu așeza masa așa, nu o să fie bine.”  “ti-am spus de o mie de ori că….,”  “nici până acum nu ai învățat să…” “ai cumpărat apa greșită” și tot așa. Prea puțin din cum ceilalți se comportă mi se pare mulțumitor. Deși îi cer partenerului să facă lucruri, mă aștept să le facă în felul meu — cum își petrece timpul cu copilul, cum face curățenie, cum alege o vacanță. Pentru că nimeni nu face la fel de bine sau de repede ca mine, sunt de multe ori nemulțumit/ă de rezultat.

    Controlul este un exercițiu de putere. Adesea cel ce controlează vrea să te schimbe  – cum te îmbraci, cum vorbești, ce cărți citești, ce prieteni ai. Se poate insinua în multe domenii ale vieții tale. De ce o face? Dacă intri în tabloul lui, nu apar evenimente neprevăzute. Ajungi să devii parte din el.  El știe cel mai bine cum stau lucrurile, modul lui de a acționa este cel corect.

    Partenerul/a tău controlează când se simte confortabil cu tine numai atunci când depinzi de el/ea – “nu are rost să te surmenezi muncind, câștig eu suficient. Mai bine stai acasă și odihneste-te”, sau îți face programări la doctor nesolicitate, îți impune diverse diete, îți selectează prietenii, îți anticipează nevoile și le rezolvă, uneori fără să te consulte, poate altfel decât tu ai fi facut-o, cardul tău de salariu este la el/ea, iar reciproca nu este adevărată. “Este/A fost pentru binele tău”. Se supără, te respinge când problemele tale vin să  îi tulbure lumea lui – dacă ești obosit si muncești prea mult, dacă ești necăjit/ă din cauza tensiunilor cu un prieten.

    Gelozia este și ea o formă de control  – unde ai fost și cu cine, trebuie să știu tot să pot avea încredere în tine, îți verifică telefonul, vreau să fim cât mai mult împreună. Plâng, ma înfurii, fac crize dacă nu știu ce faci sau dacă suspectez că ai vorbit cu cineva nepotrivit, sunt atent cum te îmbraci, cui îi zâmbești, la cine te uiți pe stradă.

    O formă subtilă de control este victimizarea – am probleme nenumărate, pentru că nu mai așa te pot face atent la mine și la nevoile mele, mă plâng, mi se pare că singur/a nu pot, am nevoie de tine să îmi fii constant alături. “m-am simțit abandonat cât timp ai fost plecat/ă”

    Trebuie să facem totul împreună, suntem o echipă, ce am eu nevoie ai și tu, cum reacționez eu, reacționezi și tu, unde îmi place mie, îți place și ție. În acest fel știu că între noi totul este perfect armonizat, nu vom avea probleme, ne va fi bine și vom rămâne mereu împreună.

    De ce am nevoie să controlez?

    Cândva, în trecutul meu, lucrurile au luat-o razna. Se poate să mă fii simțit neputincios, la mâna altora, copleșit, singur și fără de putere, pentru că adulții din viața mea au fost absenți sau abuzivi.  Am învățat să controlez, pentru că vreau ca nevoile mele să fie îndeplinite – vreau să mă simt iubit, vreau să mă simt în siguranță, vreau să mă simt valoros, și cel mai important nu mai vreau să mă simt vulnerabil sau lipsit de putere. Nu am încredere că toate aceste se vor întâmpla, dacă eu și numai eu nu mă ocup de ele. Critica frecventă, neglijarea nevoilor imediate ale copilului, părinți absenți fizic sau emoțional sau dimpotrivă părinți supraprotectivi sau intruzivi, lasă răni pe care mintea poate alege să le vindece încercând din toate puterile să controleze persoane, contexte, emoții, comportamente, să așeze totul într-o ordine familiară.

    Se poate să am constant  îngropată adânc în mine teama că voi rămâne singur/ă, voi fi părăsit/ă, nu voi mai avea pe nimeni alături. Când soțul meu nu îmi răspunde la telefon, îmi fac în cap fel de fel de scenarii. Pentru că neliniștea data de incertitudine este insuportabilă, îmi creez mecanisme de control prin care să o evit — devin insistentă, fac scandal, mă victimizez, îi cer să petrecem si mai mult timp împreună. Sau, ca să fiu sigură că ceilalți vor rămâne cu mine, încerc să anticipez nevoile lor, le sunt alături necondiționat, pentru că astfel încerc să mă asigur că nu mă vor părăsi.

    M-am simțit adesea respins, inadecvat, lipsit de valoare. A fost dureros și încă mai este, și tocmai de aceea, am învățat poate să critic și să fiu nemulțumit, să cer de la ceilalți să atingă standarde de neatins.

    Narcisismul este iarăsi o vulnerabilitate care conduce la comportamente de control – eu merit să fiu ascultat, dacă nu m-aș implica eu nimic bun nu ar ieși. Este despre mine, despre nevoile mele,  despre capacitatea mea de a face totul cel mai bine.

    De ce este controlul toxic?

    Cel ce controlează îndepărtează una câte una persoanele care l-ar putea ajuta, pe care s-ar putea sprijini. Ajunge să își perceapă partenerul ca fiind insuficient implicat, pasiv sau dezinteresat, nu îi poate lăsa acestuia spațiu să se apropie sau să își dezvolte abilități de autonomie   Deconectat de ceilalți, împovărat de griji și de sarcini, se îndepărtează de fapt de obiectivul său de a-și găsi liniștea, de a se simți în siguranță. Controlul are ca și consecință rigiditatea – nu are rost să încerc altceva, calea bătută de atâtea ori este cea mai sigură. Cel ce controlează se simte de multe ori neapreciat, pentru că se străduiește, iar ceilalți nu îi recunosc eforturile – „am vrut să îți fie ție bine.” E drept că este vorba de binele pe care mintea lui l-a proiectat pentru tine și nicidecum cel de care ai cu adevărat nevoie.

    Controlul aduce multă tensiune într-o relație – subminează încrederea, sufocă bucuria, inițiativa, plăcerea de a face lucruri împreună, îi îndepărtează pe cei doi, rănește.

    Ce pot face să renunț la comportamentele de control?

    Ca în cazul oricărei probleme să îmi dau seama cum, când și de ce controlez. Să caut nevoia neîmplinită pentru care controlez și rădăcina ei veche și dureroasă din trecut. Să mă împrietenesc cu neliniștea mea când nu pot anticipa rezultate și să le dau celorlalti o șansă să crească, să le dau spațiu să se manifeste în felul lor. Să accept că am mai degrabă nevoie de senzația de control. Controlul absolut în sine este de fapt o utopie.