Despre control sau când incertitudinea devine insuportabilă

Perioade întregi, ceea ce trăim ni se așează ca într-un șirag de mărgele. Experiență după experiență, învățăm să cunoștem și să așteptăm ce va veni. Câteodată viața are hopuri, iar șiragul de mărgele, așezate frumos și ordonat se rupe, se împrăștie în toate părțile. Haosul preia controlul.

Avem nevoie să știm din nou că lucrurile sunt așezate, ușor de anticipat. Liniștea și predictibilitatea ne ajută să ne simțim în siguranță. Să ne încredem în faptul că ziua de mâine, cu toate provocările ei, este în puterea noastră de a fi dusă cu bine până la capăt. Ne gândim că dacă controlăm ceea ce se petrece cu noi și în jurul nostru, este o garanție suficientă că vom trăi viața pe care ne-o dorim.  Și atunci apar – liste diverse pentru fiecare zi, obiective clare de neratat, care să mă conducă la alte obiective, sarcini precis trasate, așteptări ca lucrurile să se întâmple numai într-un anumit fel, în cel corect desigur, presiune asupra celor apropiați, să nu iasă din drumul de mine trasat. Toate acestea sunt comportamente de control.  “Dacă nu aș fi eu, nu știu cum ați face față”, “Dacă m-ai  fi ascultat, ar fi fost altfel”, “Știi că nu te descurci dacă nu merg eu cu tine.” “Cel mai bine facem cum spun eu”, “Ai și tu dreptate, dar…”, “Toate apasă numai pe umerii mei.”

Nevoia de control este răspunsul la dificultatea de a tolera neliniștea neprevăzutului — ceva rău s-ar putea întâmpla dacă lucrurile ies de pe făgașul pe care eu le-am așezat.

Cum recunosc comportamentele de control?

Un compoartament frecvent este cel de critică – nu sunt mulțumit, corectez adesesa ceea ce celălalt face — “nu așeza masa așa, nu o să fie bine.”  “ti-am spus de o mie de ori că….,”  “nici până acum nu ai învățat să…” “ai cumpărat apa greșită” și tot așa. Prea puțin din cum ceilalți se comportă mi se pare mulțumitor. Deși îi cer partenerului să facă lucruri, mă aștept să le facă în felul meu — cum își petrece timpul cu copilul, cum face curățenie, cum alege o vacanță. Pentru că nimeni nu face la fel de bine sau de repede ca mine, sunt de multe ori nemulțumit/ă de rezultat.

Controlul este un exercițiu de putere. Adesea cel ce controlează vrea să te schimbe  – cum te îmbraci, cum vorbești, ce cărți citești, ce prieteni ai. Se poate insinua în multe domenii ale vieții tale. De ce o face? Dacă intri în tabloul lui, nu apar evenimente neprevăzute. Ajungi să devii parte din el.  El știe cel mai bine cum stau lucrurile, modul lui de a acționa este cel corect.

Partenerul/a tău controlează când se simte confortabil cu tine numai atunci când depinzi de el/ea – “nu are rost să te surmenezi muncind, câștig eu suficient. Mai bine stai acasă și odihneste-te”, sau îți face programări la doctor nesolicitate, îți impune diverse diete, îți selectează prietenii, îți anticipează nevoile și le rezolvă, uneori fără să te consulte, poate altfel decât tu ai fi facut-o, cardul tău de salariu este la el/ea, iar reciproca nu este adevărată. “Este/A fost pentru binele tău”. Se supără, te respinge când problemele tale vin să  îi tulbure lumea lui – dacă ești obosit si muncești prea mult, dacă ești necăjit/ă din cauza tensiunilor cu un prieten.

Gelozia este și ea o formă de control  – unde ai fost și cu cine, trebuie să știu tot să pot avea încredere în tine, îți verifică telefonul, vreau să fim cât mai mult împreună. Plâng, ma înfurii, fac crize dacă nu știu ce faci sau dacă suspectez că ai vorbit cu cineva nepotrivit, sunt atent cum te îmbraci, cui îi zâmbești, la cine te uiți pe stradă.

O formă subtilă de control este victimizarea – am probleme nenumărate, pentru că nu mai așa te pot face atent la mine și la nevoile mele, mă plâng, mi se pare că singur/a nu pot, am nevoie de tine să îmi fii constant alături. “m-am simțit abandonat cât timp ai fost plecat/ă”

Trebuie să facem totul împreună, suntem o echipă, ce am eu nevoie ai și tu, cum reacționez eu, reacționezi și tu, unde îmi place mie, îți place și ție. În acest fel știu că între noi totul este perfect armonizat, nu vom avea probleme, ne va fi bine și vom rămâne mereu împreună.

De ce am nevoie să controlez?

Cândva, în trecutul meu, lucrurile au luat-o razna. Se poate să mă fii simțit neputincios, la mâna altora, copleșit, singur și fără de putere, pentru că adulții din viața mea au fost absenți sau abuzivi.  Am învățat să controlez, pentru că vreau ca nevoile mele să fie îndeplinite – vreau să mă simt iubit, vreau să mă simt în siguranță, vreau să mă simt valoros, și cel mai important nu mai vreau să mă simt vulnerabil sau lipsit de putere. Nu am încredere că toate aceste se vor întâmpla, dacă eu și numai eu nu mă ocup de ele. Critica frecventă, neglijarea nevoilor imediate ale copilului, părinți absenți fizic sau emoțional sau dimpotrivă părinți supraprotectivi sau intruzivi, lasă răni pe care mintea poate alege să le vindece încercând din toate puterile să controleze persoane, contexte, emoții, comportamente, să așeze totul într-o ordine familiară.

Se poate să am constant  îngropată adânc în mine teama că voi rămâne singur/ă, voi fi părăsit/ă, nu voi mai avea pe nimeni alături. Când soțul meu nu îmi răspunde la telefon, îmi fac în cap fel de fel de scenarii. Pentru că neliniștea data de incertitudine este insuportabilă, îmi creez mecanisme de control prin care să o evit — devin insistentă, fac scandal, mă victimizez, îi cer să petrecem si mai mult timp împreună. Sau, ca să fiu sigură că ceilalți vor rămâne cu mine, încerc să anticipez nevoile lor, le sunt alături necondiționat, pentru că astfel încerc să mă asigur că nu mă vor părăsi.

M-am simțit adesea respins, inadecvat, lipsit de valoare. A fost dureros și încă mai este, și tocmai de aceea, am învățat poate să critic și să fiu nemulțumit, să cer de la ceilalți să atingă standarde de neatins.

Narcisismul este iarăsi o vulnerabilitate care conduce la comportamente de control – eu merit să fiu ascultat, dacă nu m-aș implica eu nimic bun nu ar ieși. Este despre mine, despre nevoile mele,  despre capacitatea mea de a face totul cel mai bine.

De ce este controlul toxic?

Cel ce controlează îndepărtează una câte una persoanele care l-ar putea ajuta, pe care s-ar putea sprijini. Ajunge să își perceapă partenerul ca fiind insuficient implicat, pasiv sau dezinteresat, nu îi poate lăsa acestuia spațiu să se apropie sau să își dezvolte abilități de autonomie   Deconectat de ceilalți, împovărat de griji și de sarcini, se îndepărtează de fapt de obiectivul său de a-și găsi liniștea, de a se simți în siguranță. Controlul are ca și consecință rigiditatea – nu are rost să încerc altceva, calea bătută de atâtea ori este cea mai sigură. Cel ce controlează se simte de multe ori neapreciat, pentru că se străduiește, iar ceilalți nu îi recunosc eforturile – „am vrut să îți fie ție bine.” E drept că este vorba de binele pe care mintea lui l-a proiectat pentru tine și nicidecum cel de care ai cu adevărat nevoie.

Controlul aduce multă tensiune într-o relație – subminează încrederea, sufocă bucuria, inițiativa, plăcerea de a face lucruri împreună, îi îndepărtează pe cei doi, rănește.

Ce pot face să renunț la comportamentele de control?

Ca în cazul oricărei probleme să îmi dau seama cum, când și de ce controlez. Să caut nevoia neîmplinită pentru care controlez și rădăcina ei veche și dureroasă din trecut. Să mă împrietenesc cu neliniștea mea când nu pot anticipa rezultate și să le dau celorlalti o șansă să crească, să le dau spațiu să se manifeste în felul lor. Să accept că am mai degrabă nevoie de senzația de control. Controlul absolut în sine este de fapt o utopie.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s