Corina Dobre

Etichetă: anxietate

  • De ce este critica nocivă

    Am citit aici o poveste care spune cam așa:

    Odată, demult, un samurai dur si răzbătător s-a dus în vizită la un călugăr, care, ca orice pustnic, se afla mic și slab.

     – Călugărule, i-a poruncit samuraiul cu o voce tunătoare, învață-mă despre rai și despre iad!

    Călugărul și-a ridicat încet privirea, s-a uitat spre el, stăpânindu-și cu greu dezgustul și cu o voce fermă i-a răspuns:

    – Să te învăț despre iad și despre rai? Nu aș putea să te învăț nimic. Uită-te la tine. Ești murdar, miroși urât, sabia îți este ruginită. Prezența ta este o rușine pentru toți samuraii. Piei din fața mea, nu meriți să îți arunc nici o privire!

    Samuraiul s-a înfuriat cumplit. Fața i s-a înroșit, obrajii îi ardeau, și-a încleștat maxilarele, și-a smuls sabia din teacă și a îndreptat-o fulgerător înspre călugar.

    – Acest-i iadul, i-a spus călugarul zimbindu-i blând.

    Samuraiul a fost copleșit. Acest om si-a riscat viața, ca el sa învețe ce este iadul. A lăsat încet sabia la locul ei și cuprins de recunoștință s-a așezat în liniște alături de călugăr.

    – Acesta e raiul, a adaugat călugărul zâmbindu-i blând.

    sad_FotorCritica, mai ales atunci când vine de la persoane importante pentru noi,  este extrem de toxică și de dureroasă. Ascunsă sub justificarea îmbunătățirii comportamentului celui criticat, distruge relația, iar cel supus criticii își internalizează un discurs negativ despre propriile abilități, despre sine însuși. Critica îi dă o falsă putere celui ce critică și îl reduce, îl limitează pe cel criticat. Criticismul este toxic, mai ales,  în doua ipostaze – în relația dintre părinte si copil și în relația de cuplu, între cei doi parteneri.

    Cum poți să îți dai seama dacă ești o persoana critică?

    Te adresezi mai degraba persoanei și nu comportamentului – Esti dezordonat, Ti-am spus de atitea ori sa nu mai fii leneș. Ești superficială! Nimic nu o să se aleagă de tine! 

    Te concentrezi mai ales pe ce este greșit, și nu pe ce poate fi îmbunătățit – Niciodată nu faci ce trebuie!

    Adevărul absolut despre cum poate fi îndeplinită o anumită sarcină este deținut de cel ce critică.

    Si cel mai important, o persoana critică, în momentul în care ea însăși greșește sau nu își atinge obectivele are un discurs interior extrem de nociv – “sunt un prost” sau “niciodată nu sunt în stare de nimic” și altele în acelși sens.

    De ce este critica nocivă? Spre deosebire de oferirea unui feed-back, critica îl face pe cel ce o primește să se simtă umilit, incompetent, incapabil, deconectat de cel apropiat si de sine însuși.

    Copiii criticați de părinții lor sunt vulnerabili –  odată critica internalizată devine standardul la care se vor referi toată viața – nu sunt suficient de bun si nu sunt în stare să fac, atâta timp cât mama sau tata, persoane cu autoritate supremă în viața unui copil, mi-au spus asta. Studiile arată că criticismul mamelor reprezintă un risc semnificativ de depresie pentru copil. Desemenea criticismul părinților afectează profund imaginea de sine a copilului, dorința lui de explorare, capacitatea de a se bucura de sine și mai ales capacitatea de a se simți iubit, acceptat și în siguranță alături de părinții lui. Părinții adesea își justifică criticismul prin nevoia de a corecta comportamentele greșite ale copilului. Ca și părinți suntem îngrijorați și preocupați de viitorul copilului nostru, ne dorim să se adapteze și să reușescă într-o lume competitivă. Este necesar însă să ne întrebăm – cât poate face copilul din ceea ce îi cer? Are abilitățile necesare însușite? Cât este nevoia lui de imbunătățire a comportamentului și cât a mea ca părinte? Cum îl pot ajuta sau învăța să facă altfel?

    În cuplu, asa cum John Gottman arată în studiile pe care le-a realizat despre ce si cum ne influențează viața cu partenerul, criticismul este unul din comportamentele toxice care prezic cu mare acuratețe sfârșitul unei relații. Criticismul se manifestă în situațiile – “tu niciodată…” sau “tu întotdeauna…”, momente care pot fi înlocuite cu “Eu am nevoie să…”, de exprimare asertivă ale nevoilor pe care simțim că cel de alături le-a ignorat sau neglijat.

    Criticismul rănește și ne îndepărtează, îl reduce pe cel criticat, este o spirală care se amplifică, conduce la comportamente submisive, descurajează cooperarea dintre parteneri, în nici un caz nu are ca efect modificarea sau obținerea unui anumit comportament. Dimpotrivă!

    Bibliografie selectivă:

    K. L. Burkhouse et al. (2012) Expressed Emotion-Criticism and Risk of Depression Onset in Children, Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology

    Gottman, J. M., Coan, J., Carrere, S., & Swanson, C. (1998). Predicting marital happiness and stability from newlywed interactions, Journal of Marriage and the Family

    Gottman, J. M. (1994). Why marriages succeed or fail,  Simon & Schuster.

    Koestner, R., Zuroff, D. C., & Powers, T. A. (1991). The family origins of adolescent self-criticism and its continuity into adulthood,  Journal of Abnormal Psychology

    http://www.jackkornfield.com/

  • Imaginea corporală – sau despre cum ne percepem corpul

    friendsNe străduim să ne concentrăm pe calitățile umane, ale noastre și ale celor din jur, dar în același timp nu ne putem opri să nu analizăm modul în care arătăm noi și cei cu care venim în contact. Aspectul nostru exterior nu ne este idiferent, cum nu ne este indiferent cum suntem văzuți și evaluați de  ceilalați. Cum ne simțim în corpul nostru, imaginea pe care ne-o formăm despre el influențează o întreagă serie de comportamente, emoții și cogniții, cu efecte importante asupra stării noastre generale de bine. Imaginea corporală este astfel o reprezentare mentală și se referă la modul în care ne percepem corpul, atât fizic, în spațiu, cât și cu referire la gândurile pe care le avem și cum vorbim despre corpul nostru, emoțiile pe care le simțim față de corpul nostru, cât de conectați sau deconectați suntem în ceea ce ne privește corpul, modul în care ceilalți ne văd și ne percep. Imaginea corporală poate fi pozitivă, ne simțim confortabil în propriul corp, acceptăm că normalitatea reprezintă o plajă largă, ne bucurăm de cum arată corpul nostru, suntem în contact cu el, atenți la semnalele pe care ni le transmite, nu ne petrecem timpul obsedati de diete, kilograme, centimetri sau calorii consumate.  Deasmenea o imagine corporală pozitivă presupune că aspectul exterior nu are nici o legătură cu valoarea noastră personală.

    O imagine corporală negativă presupune o percepția negativă, distorsionată, cu privire la formele și dimensiunile pe care o persoană și le atribuie, se văd mai grase și cu forme neatrăgătoare, față de cum sunt în realitate. Studiile arată că 38% dintre femeile cu un indice de masa corporală normal si 32% dintre bărbați au o imagine corporală negativă. Aceste procente cresc odată cu cresterea indicelui de masa corporală. Imaginea corporală negativă este asociată cu tulburări de comportament alimentar (bulimie, anorexie, binge eating), stima de sine scăzută, depresie, anxietate, disfuncții sexuale. Deasemenea persoanele cu o imagine neagativă a propriului corp consideră că formele și aspectul lor exterior reprezintă un indicator important cu privire la valoarea lor personală, cel mai adesea își percep corpul ca pe un semn de eșec personal.

    Studiile arată că pot fi evidențiate patru aspecte care influentează insatifacția cu privire la percepția propriului corp:

    • comparațiile sociale, respectiv persoanele care se compară și își compară corpul, în general cu altele mai atrăgătoare, sunt mai adesea nemulțumite de cum arată (Heinberg & Thompson, 1999)
    • influențele socioculturale, se referă la modul în care diversele medii influentează mesajele cu privire la normele unui corp atractiv. Studiile arată că există asocieri solide între tulburarile de comportament alimentar, o imagine corporală negativă și mesajele media promovate cu privire la cum trebuie sa arate un corp atrăgător, astât în ceea ce privește femeile, cât și bărbații. Un studiu realizat la Universitatea Stanford a arătat că 70% din participante au declarat că își percep negativ corpul după ce citesc reviste glossy pentru femei.
    • comentariile verbale negative din partea celor apropiati. Imaginea corporală poate fi influențată de apartenența la un cerc de prieteni sau de cunoscuți preocupați execesiv de aspectul corpului lor. Deasmenea, studii recente arată că persoanele  cu o imagine corporală negativă, desi în limita unui indice de masă corporală normal, cărora li s-au transmis mesaje negative cu privire la gruetatea lor din partea memebrilor familiei s-au îngrăsat în medie cu 2 kilograme intr-o perioadă de trei luni, spre deosebire de cele care au fost sustinute si au primit mesaje pozitive din partea membrilor familiei, care si-au păstrat greutatea sau chiar au slabit (Logel, 2014).
    • diverse etape de viață – pubertatea, sarcina, menopauza sau andropauza,

    Ce putem face pentru avea o imagine corporală pozitivă? Iată câteva sugestii:

    1. Acceptati si bucurati-va de propria moștenire gentică.
    2. Fiți constient(ă) de calitățile dumneavoastră, fără legătură cu aspectul fizic.
    3. Înconjurați-vă de persoane cu obiceiuri alimentare sănatoase, cu o relatie bună cu corpul lor, care se bucură să facă mișcare.
    4. Faceti miscare regulat, după propriile puteri și învățați să vă bucurați de propriul corp.
    5. Invățați să opriți gândurile autocritice.
    6. Evitați să îi criticați pe ceilalți pentru cum aspectul fizic.
    7. Și nu în ultimul rând, învățați să va respectați corpul si să il tratati cu respect si înțelegere.

    Bibliografie selectivă:

    Loggel, C. (2014) A little acceptance is good for your health: Interpersonal messages and weight change over time, Personal Relationships, 21,  583–598.

    Silverstein, B., Perdue, L., Peterson, B., & Kelly, E. (1986). The role of the mass media in promoting a thin standard of bodily attractiveness for women. Sex Roles, 14, 519–532.

    Stice, E., & Shaw, H. (1994). Adverse effects of the media portrayed thin-ideal on women and linkages to bulimic symptomology. Journal of Social and Clinical Psychology, 13, 288–308.

    Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe, M., & Tantleff-Dunn, S. (1999). Exacting beauty: theory, assessment, and treatment of body image disturbance.

  • Terapia cognitiv comportamentală – câteva informații

    Terapia cognitiv comportamentală (TCC) este o forma bazată pe principiul conform căruia  conform caruia gândurile, tiparele de gândire, sunt cele care ne influențează emoțiile și comportamentele. Cauza confortului sau a disconfortului, precum si explicația cu privire la  acțiunile noastre este, conform terapiei cognitiv comportamentala, internă, dată de interpretarea personală cu privire la diferitele situații, și nu generată de persoane sau diverse contexte, exterioare nouă. TCC este deci un tip de terapie care ajută clienții sa își înțeleagă gândurile și emoțiile, și modul în care acestea le influențează comportamentele.  TCC presupune atât o formă de terapie cognitvă, care se adresează cognițiilor, cât și una comportamentală. Terapia cognitivă se adresează tiparelor de gândire, pe când cea comportamentală acționează asupra comportamentele asociate. Combinate, în cabinet, reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru a rezolvă o gamă foarte largă de afectiuni pentru adulti, copii sau adolescenți.

    1.  Terapia cognitiv comportamentală are în centrul său relația de colaborare între terapeut si clientul său. Împreună, clientul și terapeutul,  vor pune bazele unei relații de încredere, vor discuta problemele actuale ale clientului. Acesta va propune ordinea în care aceste problme vor fi abordate, stabilindu-și astfel obiectivul sau obiectivele terapiei.  O relație solidă între client si terapeut este extrem de necesară, dar nu este elementul central al terapiei, după cum această relație nu este suficientă în a genera schimbarea. Clientul este cel care provoaca și susține schimbarea, prin însușirea unor noi modalități de gândire, le va pune în practică în viața sa de zi cu zi,  va actiona ca urmare a celor învățate.  In cadrul ședintelor de terapie cognitiv comportamentală, terapeutul și clientul vor analiza împreună problema adusă în cabinet, elementele care o mențin, inclusiv – cognițiile, comportamnetul și mediul, contextul în care ea apare. Clientul este deci extrem de implicat, activ in procesul terapeutic, primeste si ofera feed-back constant cu privire la evoluția terapiei. Fiecare întâlnire presupune discuții, exersarea anumitor abilități sau deprinderea anumitor tehnici. TCC este deci o abordare teraputică bazată pe efortul de colaborare între client si terapeut. Terapeutul urmărește să descopere scopurile, motivațiile, dorințele clientului. Rolul său este de a asculta, de a oferi sugestii, de a încuraja si a-l ajuta pe client să-și atingă scopurile. Rolul clientului este de a fi deschis, de a-si exprima nevoile, de a implementa ce a învățat în interacțiunile din cabinet.
    1. Terapia cognitiv comportamentala este relativ scurtă ca durată, se concentrează să îl ajute pe client să dezvolte singur mecanisme sănătoase de adapatare la situațiile care îi generează disconfort, îl învață sa facă fată contextelor de viată prin identificarea tiparelor de gândire disfuncționale, a comportamentelor dezadpatative și apoi prin schimbarea lor. TCC este limitată în timp tocmai datorită principiului conform căreia se desfășoara în mediul natural al clientului, in interactiunile sale de zi cu zi, prin implementarea abilităților însușite și exerasate  în cabinet. Sfârșitul terapiei se stabilește împreună cu clientul, odată cu atingerea obiectivului pe care clientul și l-a propus la începerea terapiei.
    1. TCC reprezintă un model educațional. TCC se bazează pe ipoteza, demontrastată științific, conform căreia cele mai multe reacții emoționale si comportamentale sunt învățate. Pornind de aici, scopul terapiei este acela de a-i ajuta pe clienți să renunțe, să se dezvețe de reacțiile disfuncționale și să învețe altele noi. Tocmai acest aspect educativ are rolul de a menține pe durată lungă de timp rezultatele obținute ca urmare a terapiei. Atunci când oamenii înțeleg ce fac pentru a le fi bine, pot sa reproducă acest model oricând si în orice circumstanțe.
    1. TCC are o structură clară, este orientată pentru atingerea unor scopuri predeterminate. Terapuetul TCC are un plan structurat pentru fiecare ședință în parte, în fiecare ședință sunt învățate, integrate tehnicie, exercitții specifice. TCC, dupa cum am mai arătat și mai sus se concentrează pe obiectivele clientului. Pentru atingerea acestora, clientul va învăța in cabinet modalități noi de gândire, de comportament. Terapeutul TCC nu îi va spune clientului său ce sa facă, ci îl va învăța cum să o facă.
    1. Temele pentru acasă reprezintă un element extrem de important in TCC. Perioada necesara atingerii obiectivelor clientului ar fi considerabil mai indelngată, daca exersarea tehnicilor TCC s-ar face numai in cabinet. De aceea clientul va primi teme clare, respectiv de lectura a anumitor materiale, de exersare in contexte de zi cu zi, sau de monitorizare a gândurilor, compoartamentelor sale.

    Beneficiile terapiei cognitiv comportamentale:

    • TCC are o bază științifică extrem de solidă, conceptele sale au fost investigate în numeroase studii clinice si experimente științifice si are o bază empirică consistentă.
    • TCC este bine structurată, este orientată spre scop și se concentrează cu precădere pe disconfortul imediat, dar nu pierde din vedere implicațiile pe termen lung. Îi solicită clientului implicare activă.
    • TCC este felxibila, se adpateaza unei plaje largi de tulburări sau disfuncționalități, printre acestea: depresie, anxietate generalizată, atacuri de panica, fobii, anxietate socială, anxietate de separare, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburare de stres posttraumatic, tulburări de alimentație, tulburări somatoforme, disfuncții sexuale, probleme de cuplu, managmentul furiei, atât pentru adulți, cât și pentru copii și adolescenți.
    • TCC îl învață pe client noi strategii, pe care le poate folosi nu numai pentru a depăși probleme actuale, le poate adapta pentru contexte de viață noi. TCC se concentreaza pe “aici și acum”, dar în aceiași măsură are în vedere modul în care trecutul a condus la formarea tiparelor și schemelor prezente.

    Vă invit așadar în cabinet pentru a deprinde un mod de gândire și comportament care să vă conduca la echilibru și acceptare.

  • Fii fericită, chiar dacă nu ești perfectă

    Alice D. Domar, Alice Lesch Kelly – Editura Curtea Veche

    Cartea are ca tema centrală perfecționismul, respectiv dorința ca lucrurile să fie perfecte, trase la linie, predictibile si sub control.

    Scrisă de două doamne, se adresează mai degrabă femeilor, nu că barbatii nu ar fi atinși de microbul perfectionismului. Pentru un perfectionist, lucrurile nu sunt niciodata suficient de bune, oricind este loc de imbunatatire, atit pentru el, cât si pentru cei din jur. In mod paradoxal, perfectionistul este departe de a fi perfect: amână termenele, ia greu decizii, se critică pe sine și pe ceilalti, cu alte cuvinte, se simte mizerabil și în mai mică sau mai mare măsură îi determină și pe cei din jur să se simtă la fel.

    Cartea se refera la fiecare domeniu din viata unei femei – relatie, copii, cariera, relatia cu sine însăși. Fundamentată pe date științifice despre ce înseamnă perfectionism, diferenta dintre acesta si tulburarea obsesic-compulsiva, precum si aspectele comune dintre cele două, cartea ne invită să transformam această vulnerabilitate, pentru a ne usura si savura viata, a nostra si a celor dragi.

    Cele doua autoare atrag deasemenea atentia asupra urmărilor dezastruase pe care le poate avea perfectionismul: anxietate, depresie, tulburari alimentare. Deasemenea cercetarile arată ca copiii cu părinți perfecționiști, expusi constant la critica si la standarde imposibil de atins au risc crescut de – anxietate sociala, stima de sine scazută, depresie, tulburări de alimentație, probleme de imagine de sine, o proasta relationare cu parintii la virsta adolescentei, transformindu-se ei insisi in perfectionisti.

    Ce este de facut?

    Citeva din exercitiile pe care le propun autoarele:

    • identificarea distorsiunilor cognitive
    • exercitii de relaxare
    • exersarea recunostintei
    • recompensarea zilnica, si multe, multe altele

    Cum atfel decât lectură placută si spor la exerciții.