Corina Dobre

Etichetă: copii

  • Cum le spunem copiilor despre divorț

    7d6171593b97d41bfb981ee11ad3f42dDivorțul este un moment dureros pentru copii. Viața lor așa cum o cunosc ia sfârșit, este nevoie să se adapteze unei noi situații. Sunt părinți, în pragul divorțului, sau care tocmai au divorțat care se întreabă și mă întreabă – “Cum să le spun copiilor? Trebuie să le spun, sau vor înțelege singuri? Nu sunt prea mici oare să îi încarc cu problemele noastre”

    Copiii au nevoie ca părinții să fie onești, mai ales în momente atât de grele. Opțiunea de a le ascunde sau de a-i lăsa singuri să înțeleagă nu va face decât să înrăutățească percepția negativă a copilului asupra întregului context și asupra lui însuși. Lipsit de informații, acesta este nevoit să umple spațiile de comunicare lăsate de părinții lui, și o explicație la îndemână poate fi  – “Tata/Mama a plecat pentru că nu am fost cuminte. Nu mai stă cu noi acasă pentru că nu mai mă iubește. Nu mă iubește pentru că sunt rău și nu merit să fiu iubit.” sau “Eu oare în cine să am încredere că îmi spune ce se întâmplă?”

    Este așadar o necesitate ca părinții care s-au hotărât să divorțeze să fie onești și transparenți cu copiii lor, în ceea ce privește această decizie.

    Concret, cum pot părinții să le spună copiilor că s-au hotărât să se despartă:

    1. Primul pas este să planificați cu grijă. Stabiliți ambii părinți momentul când veți discuta cu copiii, în așa fel încât să nu existe presiunea timpului. Oferți-le timp suficient pentru a înțelege și a pune întrebări. Alegeți apoi pentru discuție un loc confortabil și familiar pentru copii, dar în nici un caz un loc public. Comunicați-le hotărârea împreună, ambii părinți, și discutați cu toti copiii în același timp. La discuția este important să fie numai părinții și copiii lor, alți membrii ai familiei nu au de ce să ia parte. Pentru discuția în sine, încercați să anticipați întrebările copiilor și să pregătiți răspunsuri adecvate pentru ele.
    2. Ce să le spunem? Explicați-le onest ce se întâmplă, că relația dintre dvs. părinții s-a încheiat. Explcați-le, în cazul în care divorțați, ce este divorțul, dacă vă separați ce presupune separarea. Asigurați-i că ei vor fi în siguranță, că vor fi îngrijiți, că rolurile dvs. de părinți sunt aceleași, chiar dacă cele de soț și soție se încheie. Oferiți-le informații exacte despre unde vor locui și cum este împărțită custodia. Deasemenea fiți transparenți cu detaliile privind schimbările ce vor apărea în viața lor. Pe de altă parte nu le faceți promisiuni pe care nu le puteți onora. Asigurați-i că îi iubiți, indiferent de schimbările care au apărut în viata dvs. Și cel mai important fiți onest în tot ceea ce le spuneți.
    3. Cum să le spunem? Este extrem de important să fiți calm, nu vă certați și nu vă acuzați soțul/soția. Odată ce le-ați dat vestea, dați-le voie copiilor să își exprime emoțiile, așa cum pot să o facă – pot fi triști, furioși, ușurați, sau vor încerca să nu manifeste nici o emoție. Nu asteptați de la copii să va consoleze, oricât de dureros este momentul pentru dvs. Desemenea, abțineți-vă în a-i încuraja să fie de partea dvs. Deși poate este nevoie să hotărească ei înșisi cu cine și unde să locuiască, nu îi impingeți în acest moment să ia decizii cu privire la ce își doresc în viitor. In acest moment, fiți fizic alături de copilul dvs., imbrățișati-l și mângâiați-l. Când simțiți că au întrebat tot ce aveau pe suflet, că emoțiile s-au mai așezat, încheiați întâlnirea. Asigurați-i că sunteți deschiși la orice întrebări și neliniști i-ar frământa.
    4. După ce ați discutat – fiți fizic cât mai aproape de ei, fiți deschis la orice întrebări ar avea. Încercați să găsiți un adult cu care să discute (un membru al familiei, o persoana apropiată, un psiholog). Reluați discuția peste o săptămână sau două.

  • Adolescența

    Adolescența este o perioadă tulburătoare, frumoasă și solicitantă, pentru copil și pentru părinții lui,  și o spun din experiența de zi cu zi.  Andrei, băiatul meu cel mare, o trăiește din plin, și din urmă vine vijelios și cel mic, Vlăduț. Învățăm împreună, noi părinții și ei copiii, cum să restabilim granițele, unde se oprește grija și atenția, și unde începe autonomia. În “Psychology Today” am găsit un  articol (îl găsiți aici)ab4bdf37d65eabc6022239286624d9d1, care sintetizează pașii importanți de ținut minte în relația cu copiii adolescenți. Pot să spun din relația cu băieții mei, și din practica de cabinet, că este important pentru părinți să accepte că a-i oferi spațiu copilului devenit adolescent nu reprezintă o formă de abandon, ci îi oferă acetuia posibilitatea de a experimenta, de a suporta consecințele, de a căpăta experiență de viață, de a deveni responsabil. După cum se arată si in articol, a oferi spațiu nu presupune însă să îi întoarcem spatele, ci, mai degrabă, să rămânem discret pe margine, să îl asigurăm că suntem în aceiași echipă, că oricând poate conta necondiționat pe expertiza și ajutorul nostru.

    Și acum sugestiile lui Carl Pickhardt  pentru o bună relație cu copilul nostru adolescent

    1. Fiți curioși cu privire la diferențele dintre voi, încercați să acceptați încercările de a se desoperi ale copilului, care se întâmplă de cele mai multe ori sa nu fie pe gustul vostru, al părinților.
    2. Indrumați-l, corectați acolo unde este nevoie fără să criticați, fără să evaluați negativ persoana, copilul, concentrati-vă pe ce are de făcut de acum încolo. Deși vă pot aduce la disperare, nu sunt de folos în nici un fel afirmații de genul – “Niciodată nu asculți ce îți spun!”, “M-ai făcut de rușine când…” și altele din aceiași categorie.
    3. Exprimati-va concret si clar când cereți sau așteptati ceva anume.
    4. Lasați-i spațiu să vă contrazică – este in firea adolescenților să aibe opinii diferite de parinții lor, faceti-le loc sa le exprime, într-un mod civilizat desigur, pe un ton decent si intr-un limbaj adecvat. Dacă îi permiteți să își argumenteze poziția, păstrați legătura cu copilul dvs,
    5. Fiti gazde bune pentru prietenii adolescenți, nu le interziceți vizitele la dvs. acasa, dimpotrivă, încurajați-le.
    6. Oferiți-i un mediu structurat – desi doritor de libertate, adolescentul dvs. poate fi copleșit de ea, iar regulile, ordinea familiei sunt binevenite pentru a-i oferi un mediu predictibil, confortabil.
    7. Fiti deschiși pentru dialog și arătați-i că sunteți accesibil.
    8. Exprimați-vă aprecierea pentru comportamentele și pentru efortul pe care îl face. Este mai simplu, este drept să vedem ce nu merge, și să luăm ca fiind firesc ceea ce este pozitiv, dar efortul trebuie văzut și răsplătit.
    9. Oferiți-i sansa de a fi inconjurat de adulți care îl pot inspira.
    10. Invitați-l să povestească, să împărtășească cu dvs., povestiți și împărtășiți dvs. despre experiențe de peste zi.

    Si, în perioadele încinse, nu uitați, cine este adultul și cine adolescentul :)!

    Referinte:

    https://www.psychologytoday.com/blog/surviving-your-childs-adolescence/201504/10-ways-stay-connected-your-adolescent

  • Copiii divorțului

    7fd1917a429b4a3492e51225d5e2977eÎntr-o statistică din anii trecuți, conform INS,  rata anuală a divorțului în România este estimată a fi în jur de 20%,  și aproape jumătătate din cuplurile care ajung să divorțeze au copii. Sunt anual între 15.000 – 20.000 de copii care trec, alături de părinții lor, prin această experiență.

    Divorțul părinților, deși poate reprezenta ieșirea dintr-o zonă agresivă și extrem de conflictuală, îi obligă pe copii să se adapteze la contexte noi, adesea imprevizibile.

    Care sunt situațiile dificile pe care copiii trebuie să le integreze?

    Unul dintre părinți trebuie să plece de acasă – un moment greu și pentru cei mai mici aproape de neînțeles – daca tata (sau mama) nu mai stau cu mine, înseamnă că l-am supărat si nu mai mă iubește. Nu vreau ca tati (sau mami) să plece, eu îl iubesc și ma simt bine cu el!

    Sunt situații în care părintele rămas se descurcă cu greu (financiar si nu numai) sa facă fața îndatoririlor curente de creștere a copiilor.

    Conflictul dintre părinți se poate acutiza după divorț, și fără lupta directă, încheiată pentru că nu mai locuiesc împreună, acesta se poate duce prin intermediul copiilor.

    În cazul în care părinții au custodie comună, copilul trebuie să se adapteze să trăiască în două case – la mama și la tata, și se poate întreba în mod legitim, pentru el acasă cu adevărat, unde este? O altă situație la care trebuie să se adapteze o reprezintă noua jumătate a mamei sau a tatălui, o nouă familile a fiecăruia dintre părinți, poate cu frați vitregi.

    Adaptarea sănătoasă, care conduce la depășirea cu bine de către copil a momentelor dificile, așa cum cercetările arată, depinde de trei categorii de factori: factori parentali si familiali, factori legati de mediul extra-familial și cea de-a treia categorie factori individuali.

    Nivelul de conflict și ostilitate înregistrat între părinți înintea separării este unul dintre factorii parentali care va influența capacitatea de ajustare și adaptare a copilului post-divort.  Studiile au arătat, de exemplu că acei copii care crescut in familii conflictuale și agresive au o capacitate mai mică de control al impulsurilor, iar mediul conflictual poate conduce la distorsionarea imaginii despre sine a copilului. Alți factori incluși in cateogoria influențelor parentale sunt – abilitățile părinților de a se conecta și de a răspunde nevoilor copiilor, pre – și postdivorț, capacitatea de adaptare la noul context a părintelui care a obținut custodia si disponibilitatea de a fi în continuare prezent, în mod predictibil, în viața copilului a părintelui care nu are custodia, relația dintre părinți post-divorț.

    Mediul copilului este complet bulversat de divorțul părinților – există situații în care copii sunt nevoiți să își schimbe școala, să renunțe la grupul de prieteni, și să își facă prieteni noi, să se obișnuiască în alt loc. Resursele le sunt astfel, încă odată, subțiate.

    Integrarea experienței divorțului părinților depinde de asemenea si de vârsta copilului, de temperamentul său, de capacitatea sa de gestionare a propriilor trăiri și emoții.

    Cum pot fi ajutați copiii ai căror părinți au divorțat?

    Deși momentele de conflict trăite nu pot fi șterse, semnificația acestora poate fi reinterpretată. Deasemenea poate fi modificată percepția copilului cu privire la evenimentele pe care le trăiește și poate fi ajutat să dobândească noi abilități, să învețe noi comportamente pentru a face față cu bine schimbărilor. Este necesar ca acesta să fie susținut în formarea sau înlocuirea grupului social de suport pierdut. Copiii în aceste contexte trăiesc intens furia, către unul sau ambii părinți, se pot simți pierduți și deconectați, se învinovățesc pentru ceea ce se întâmplă. Exerciții de comunicare asertivă, de recunoaștere si exprimarea a nevoilor, de relaxare sunt extrem de utile pentru a le ușura povara și a le permite formarea unei identități proprii, o dezvoltare normală și armonioasă.

    Este în răspunderea părinților să treacă peste durerea sau furia despărțirii și să acționeze spre binele copilului. Despre cum influențează însă relația post-divorț a păriniților dezvoltarea copilului , într-un articol viitor.

  • De ce este critica nocivă

    Am citit aici o poveste care spune cam așa:

    Odată, demult, un samurai dur si răzbătător s-a dus în vizită la un călugăr, care, ca orice pustnic, se afla mic și slab.

     – Călugărule, i-a poruncit samuraiul cu o voce tunătoare, învață-mă despre rai și despre iad!

    Călugărul și-a ridicat încet privirea, s-a uitat spre el, stăpânindu-și cu greu dezgustul și cu o voce fermă i-a răspuns:

    – Să te învăț despre iad și despre rai? Nu aș putea să te învăț nimic. Uită-te la tine. Ești murdar, miroși urât, sabia îți este ruginită. Prezența ta este o rușine pentru toți samuraii. Piei din fața mea, nu meriți să îți arunc nici o privire!

    Samuraiul s-a înfuriat cumplit. Fața i s-a înroșit, obrajii îi ardeau, și-a încleștat maxilarele, și-a smuls sabia din teacă și a îndreptat-o fulgerător înspre călugar.

    – Acest-i iadul, i-a spus călugarul zimbindu-i blând.

    Samuraiul a fost copleșit. Acest om si-a riscat viața, ca el sa învețe ce este iadul. A lăsat încet sabia la locul ei și cuprins de recunoștință s-a așezat în liniște alături de călugăr.

    – Acesta e raiul, a adaugat călugărul zâmbindu-i blând.

    sad_FotorCritica, mai ales atunci când vine de la persoane importante pentru noi,  este extrem de toxică și de dureroasă. Ascunsă sub justificarea îmbunătățirii comportamentului celui criticat, distruge relația, iar cel supus criticii își internalizează un discurs negativ despre propriile abilități, despre sine însuși. Critica îi dă o falsă putere celui ce critică și îl reduce, îl limitează pe cel criticat. Criticismul este toxic, mai ales,  în doua ipostaze – în relația dintre părinte si copil și în relația de cuplu, între cei doi parteneri.

    Cum poți să îți dai seama dacă ești o persoana critică?

    Te adresezi mai degraba persoanei și nu comportamentului – Esti dezordonat, Ti-am spus de atitea ori sa nu mai fii leneș. Ești superficială! Nimic nu o să se aleagă de tine! 

    Te concentrezi mai ales pe ce este greșit, și nu pe ce poate fi îmbunătățit – Niciodată nu faci ce trebuie!

    Adevărul absolut despre cum poate fi îndeplinită o anumită sarcină este deținut de cel ce critică.

    Si cel mai important, o persoana critică, în momentul în care ea însăși greșește sau nu își atinge obectivele are un discurs interior extrem de nociv – “sunt un prost” sau “niciodată nu sunt în stare de nimic” și altele în acelși sens.

    De ce este critica nocivă? Spre deosebire de oferirea unui feed-back, critica îl face pe cel ce o primește să se simtă umilit, incompetent, incapabil, deconectat de cel apropiat si de sine însuși.

    Copiii criticați de părinții lor sunt vulnerabili –  odată critica internalizată devine standardul la care se vor referi toată viața – nu sunt suficient de bun si nu sunt în stare să fac, atâta timp cât mama sau tata, persoane cu autoritate supremă în viața unui copil, mi-au spus asta. Studiile arată că criticismul mamelor reprezintă un risc semnificativ de depresie pentru copil. Desemenea criticismul părinților afectează profund imaginea de sine a copilului, dorința lui de explorare, capacitatea de a se bucura de sine și mai ales capacitatea de a se simți iubit, acceptat și în siguranță alături de părinții lui. Părinții adesea își justifică criticismul prin nevoia de a corecta comportamentele greșite ale copilului. Ca și părinți suntem îngrijorați și preocupați de viitorul copilului nostru, ne dorim să se adapteze și să reușescă într-o lume competitivă. Este necesar însă să ne întrebăm – cât poate face copilul din ceea ce îi cer? Are abilitățile necesare însușite? Cât este nevoia lui de imbunătățire a comportamentului și cât a mea ca părinte? Cum îl pot ajuta sau învăța să facă altfel?

    În cuplu, asa cum John Gottman arată în studiile pe care le-a realizat despre ce si cum ne influențează viața cu partenerul, criticismul este unul din comportamentele toxice care prezic cu mare acuratețe sfârșitul unei relații. Criticismul se manifestă în situațiile – “tu niciodată…” sau “tu întotdeauna…”, momente care pot fi înlocuite cu “Eu am nevoie să…”, de exprimare asertivă ale nevoilor pe care simțim că cel de alături le-a ignorat sau neglijat.

    Criticismul rănește și ne îndepărtează, îl reduce pe cel criticat, este o spirală care se amplifică, conduce la comportamente submisive, descurajează cooperarea dintre parteneri, în nici un caz nu are ca efect modificarea sau obținerea unui anumit comportament. Dimpotrivă!

    Bibliografie selectivă:

    K. L. Burkhouse et al. (2012) Expressed Emotion-Criticism and Risk of Depression Onset in Children, Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology

    Gottman, J. M., Coan, J., Carrere, S., & Swanson, C. (1998). Predicting marital happiness and stability from newlywed interactions, Journal of Marriage and the Family

    Gottman, J. M. (1994). Why marriages succeed or fail,  Simon & Schuster.

    Koestner, R., Zuroff, D. C., & Powers, T. A. (1991). The family origins of adolescent self-criticism and its continuity into adulthood,  Journal of Abnormal Psychology

    http://www.jackkornfield.com/

  • Parentaj sensibil si inteligent

    Parentaj sensibil și inteligent”

    Daniel Siegel, Mary Hartzell – Editura Herald

    Părinte, părinți, mamă sau tată, de copii mari sau mici, suntem cu toții persoane vulnerabile, prinse in propriile gânduri, emotii, trăiri, mai noi  sau mai vechi. Daniel Siegel si Mary Hartzell ne arată cum trecutul nostru intervine și transformă prezentul, al nostru și al copiilor nostri. “Parentaj sensibil și inteligent” este și o invitație la o explorare personală, a noastra, a părinților, pentru binele copiilor noștri.

    Autorii privesc cu înțelegere spre părinti, îi conduc spre vindecare pentru a-și crește copiii mai bine. Siegel, specialist in teoria atasamentului, arata cum prezența conștientă alaturi de copil, în momentele lui bune sau mai puțin bune, capacitatea de a fi conectat cu nevoile copilul, vine din asumarea si înțelegerea istoriei personale.

    “Daca avem probleme nerezolvate sau reziduale, este esențial să ne luam un ragaz pentru a reflecta asupra răspunsurilor emoționale pe care le avem față de copiii nostri. Întelegându-ne pe noi, oferim copiilor nostri șansa să-și dezvolte percepția asupra propriei vitalități și libertatea de a explora propriile universui emotionale, fara restrictii sau fara frica.” arata el.

    Cartea este plina de exemple, personale sau ale pacientilor săi, întarite de date stiitifice, extrem de actuale. Introduce concepte precum mindsight – capacitatea de a crea mintea celuilalt in mintea noastra, explica care sunt cele patru tipare de atasament si cum tipul de atasament al parintilor poate prezice atasamentul copilului lor, inca inainte ca acesta sa se nasca, defineste memoria implicita si cea explicita, si care sunt consecintele cind ne lasam condusi de fiecare dintre ele.

    Este o resursa extrem de pretioasa pentru parintii care vor sa se inteleaga pe ei insisi, care vor sa inteleaga ce se intimpla in relatia cu copiii lor, si intelegind sa le fie tuturor mai bine.

    Nu pot decât să vă urez lectură placută și spor la exerciții.