Și mama, și tatăl sunt importanti pentru copilul lor, pentru dezvoltarea lui.
Rolul mamei este unul evident, legatura cu ea reprezinta relatia primara, cea la care copilul se va raporta permanent.
Care este insa rolul tatalui? Ce inseamna un tata implicat?
Un tata prezent in viata fiului sau reprezinta un model de barbat la care acesta se poate raporta – puterea de a-si proteja familia, modul in care isi construieste o relatie de cuplu, cum percepe si se comporta cu femeile, cat de implicat este in rutinele de zi cu zi, cat ii este de la indemana sa exprime emotii si care este viziunea lui despre aceasta latura.
De asemenea, si pentru o fiica, relatia cu tatal va modela imaginea despre masculinitate pe care aceasta si-o defineste, daca se va simti valoroasa si apreciata ca femeie.
Rolul tatalui insa in relatia cu copilul sau este mai amplu decat cel de model masculin. Ca si mama, tatal ii ofera copilului iubire, sustinere, intelegere, ii defineste sistemul de valori morale, ii este alaturi neconditionat, il sustine in explorarile sale, il incurajeaza.
Absenta tatalui va lipsi copilul de toate aceste comportamente. O relatie buna cu tatal se poate defini pe mai multe coordonate – este legata de timpul si de activitatile pe care tatal si copilul sau le au impreuna, de calitatea si fecventa acestora.
Copiii care au relatii consistente cu ambii parinti sunt mai bogati emotional, mai siguri pe ei, au o dezvoltare cognitiva mai buna si social se descurca mai bine.
Cercetarile (Hoffman,1999) arata ca implicarea tatalui in rutina de zi cu zi a cresterii copilului este asociata cu preformante scolare mai bune. Mai multe studii (Gottman, Katz, & Hooven, 1997, Rah and Parke, 2008) au aratat ca implicarea tatalui, timpul si calitatea experintelor pe care acesta le are cu copilul sau influenteaza direct si pozitiv calitatea relatiilor sociale, integrarea in grupul de prieteni ai copilului.
In ceea ce priveste relatia cu fetele, implicarea tatalui are ca efect diminuarea credintelor cu privire la diferentele de gen si rolurile rigide ale femeii sau ale barbatului. Ceea ce, ulterior, le va permite fetelor, devenite femei, sa fie ele insele mai flexibile cu privire la rolul lor de mama si sotie.
De asemenea, prezenta tatalui in cresterea fetelor reprezinta un factor de protectie fata de implicarea in comportamente sexuale riscante la adolescenta (Ellis, 2012). In ceea ce ii priveste pe baieti, prezenta si implicarea tatalui va avea ca efect la adolescenta reducerea comportamentelor problematice, cu risc crecut – delicventa, consum de droguri si de alcool (Cobb-Clark, 2014).
Absenta tatalui sau slaba sa implicare pune presiune asupra mamei – creste timpul pe care aceasta il aloca copiilor, pune presiune pe calitatea interactiunilor pe care mama le va avea cu copiii si, nu in ultimul rand, pentru mamele singure, absenta tatalui conduce si la presiune financiara.
Care sunt cauzele pentru absenta tatalui din relatia cu copiii? Studiile au indicat urmatoarele cauze:
-implicarea crescuta a tatilor la serviciu;
-relatia de cuplu defectuoasa;
-contextul de viata in care a crescut tatal, respectiv un tata care el insusi a crescut intr-un mediu de familie in care ambii parinti au fost implicati va continua acelasi model de implicare;
-ritmul mai lent al tatilor de a se adapta la noua conditie de părinte.
Pentru parintii divortati, faptul ca tatal nu locuieste cu copiii conteaza foarte mult si il face sa se indeparteze de acestia.
Este important, pentru cei doi parinti sa fie constienti ca fiecare copil are nevoie atat de mama, cat si de tatal sau. Tatal nu poate fi inlocuit cu un model masculin oarecare.
Cei doi parinti trebuie sa-si asume echilibrat cresterea copilului lor, avand grija de relatia de cuplu, permintand-si unul altuia sa fie implicati in viata copilului, fara ca acest lucru sa devina subiectul unei lupte de putere.
*articol scris pentru ziare.com
Suntem fiecare dintre noi un produs al mediului în care ne-am născut și am crescut, dar și al temperamentului, respectiv caracteristicilor biologice cu care am fost înzestrați de natură. Pentru părinți este adesea o ușurare să afle că răspusurile intense emoțional, schimbarea rapidă a dispoziției, dificultățile în a stabili un program predictibil pentru copilul lor s-ar putea produce si ca urmare a unui temperament mai dificil. Să fie pur și simplu caracteristici specifice înnăscute ale copilului lor, cu care este însă necesar să se împrietenească și să găsească soluții constructive de adaptare.
Ce este cu adevărat iubirea? Ce simt când sunt îndragostit? Iubirea doare? Este iubirea o cale de a mă vindeca? Întrebări peste întrebări pe care ni le punem când ceea ce simțim pentru cei apropiați nouă – partener, copii, părinți sau prieteni devine dureros, copleșitor, sufocant. Am găsit zilele trecute la librărie, spre marea mea bucurie, o cărticică minunată de Thich Nhat Hanh – “Cum să iubești”, care adună în ea esența bucuriei de a iubi și a fi iubit.
Când reușim să ne ridicăm capul peste problemele noastre de supraviețuire, peste durerile noastre mai vechi sau imediate, peste grijile de astăzi sau de ieri, peste neliniștile de fiecare clipă, întâmplările vieții ar putea să ni se înfățișeze în unghiuri diferite, să ne arate fețe ascunse, să dea alt sens față de cele pe care le-am deslușit până atunci.
Corina Dobre 