Sensurile ascunse ale vieții

2738_4eabe343Când reușim să ne ridicăm capul peste problemele noastre de supraviețuire, peste durerile noastre mai vechi sau imediate, peste grijile de astăzi sau de ieri, peste neliniștile de fiecare clipă, întâmplările vieții ar putea să ni se înfățișeze în unghiuri diferite, să ne arate fețe ascunse, să dea alt sens față de cele pe care le-am deslușit până atunci.

“Sensurile ascunse ale vieții” cartea lui Stephen Grosz, tradusă cu drag și suflet de prietena mea Aura Acasandrei, încearcă să ne arate că avem nevoie să ne luăm timp să pătrundem sensul poveștilor noastre, ale celor pe care îi iubim sau pe care viața ni aduce în cale.

Întâmplările pe care Grosz le aduce și le desfășoară sub ochii noștri povestesc despre oameni singuri sau căsătoriți, despre copii, sau adulți de succes, despre femei și bărbați. Grosz încearcă să pătrundă în spatele vorbelor, ale semnificatiei imediate, privește cu înțelegere înspre umanitatea fiecăruia și încearcă să descifreze care sunt înțelesurile nevăzute – care poate fi  semnificația unui secret, ce poate ascunde minciuna, cum furia este un răspuns la tristețe, de ce schimbarea poate fi dificilă, dar necesară, ce ne reține să vedem ceea ce, câteodată, este limpede ca lumina zilei.

Povestea mea preferată este aceea a lui Thomas, un băiețel de 9 ani, cu diagnostic sever, abuzat de mama lui, retras de la școală, internat la clinica de pihiatrie, îl provoacă pe terapeut în fel și chip, printre altele la fiecare ședință îl scuipă cu obidă, scuipat pe care Grosz îl suportă cu stoicism, dar care pe parcurs devine aproape intolerabil. Blocați în procesul terapuetic, Grosz încearcă să găsească semnificația furiei copilului, de ce era important pentru copil ca el, analistul să se înfurie. Si după căutari, și frământări se întoarce înspre copil:

“- Când mă scuipi, am spus, vrei ca eu să ma înfurii pe tine, pentru că dacă mă înfurii înseamnă că eu cred ca ai putea fi altfel de cum ești acum. Dacă sunt furios însemană că eu încă mai cred ca putem repara ceea ce e distrus. 

A tăcut pentru o clipă și apoi l-am întrebat:-

– Poți să îmi spui ce e distrus

– Creierul meu e distrus, prost! Creierul meu nu merge, nu așa ca al altor oameni. Eu nu am un ghiozdan. Sunt un rahat la fotbal. Fac chestii de bebeluș la școală. Ți-am spus că surorile mele exersează înmulțirea una cu cealaltă? Sunt mai mici decât mine, dar pot face toate aceste lucruri pe care eu nu le pot face, pentru că lor le funcționează creierul. Al meu e stricat. 

M-a privit în ochi.

– E foarte trist. Nu-i așa că e foarte, foarte trist?

– Da, e trist. Foarte, foarte trist.

S-a lăsat o liniște adâncă în cameră.

Două zile mai târziu m-a scuipat din nou, însă atunci a fost pentru ultima oară.”

O carte care odata închisă te invită să deschizi ochii cu atenție si să privești  – în jur și la tine.

Vă urez cu drag lectură plăcută!

„Sensurile ascunse ale vieții”, Stephen Grosz, trad. Aura Acasandrei, Editura Trei, 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s