Despre autocritică

girl-56683_1920Avem nevoie să fim iubiți, să fim acceptati, să progresăm, să fim astăzi mai mult decât ieri, să ne simțim în siguranță, să fim fericiți. Căutăm în multe feluri să ne îndeplinim toate aceste nevoi – alegem drumuri bune, sănătoase pentru noi, sau drumuri care încearcă să ne ducă spre destinație cu costuri mari pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce am vrea să ajungem. Pentru a face față provocărilor de zi cu zi, pentru a putea tolera disconfortul incertitudinii și al nereușitei ne întoarcem de multe ori cu obidă și nemulțumire intensă înspre noi înșine, cu speranța că un perdaf autoadministrat ne va ajuta să fim mai aproape de ceea ce așteptăm de la noi. “Ar fi trebuit să fiu mai atent, să muncesc mai mult, să îmi controlez mai bine furia. Sunt leneș, nu sunt bun de nimic, sunt un prost, nu fac suficient pentru copiii mei, sunt o mama/un tata rea/rău.”

Vocea critică poate fi însă discretă, aproape firescă. Nu sunt critic, doar mă motivez. Nu ma critic, doar analizez unde nu sunt ok. Se întâmplă adesea să nici nu o auzim, să simțim numai tensiunea nemulțumirii, rușinea propriei neputințe, teama de a nu face față. Adunăm senzații și imagini neplăcute – dacă am fi atenți la corpul nostru am simți cum umerii ne sunt încordați sau aduși, coplești, ne strângem, mintea ne este încordată, suntem nemulțumiți, nu ne este bine. Presiunea devine uneori aproape insuportabilă.

Vocea critică interioră poate fi vocea părintelui sau a profesorului sever, nemulțumit de ceea ce eram ca și copii, pe care, fără să vrem am făcut-o parte din noi. Critica, deși pentru unii ar putea părea motivațională, nu este orientată înspre soluții, nu caută să îmbunătățească o situație, caută un vinovat. Sapă la temelia încrederii în propriile abilități „nu sunt în stare”, „nu sunt bun”.  Pentru că mă simt defect, îmi este rușine cu mine, evit să mă gândesc la mometul de eșec sau greșeală, implicit voi amâna rezolvarea lui. Critica reduce dorința de a acționa, înăbușă creativitatea, este îndreptată înspre trecut, și otrăvește viitorul.

Este important să facem diferenta între critică si evaluarea unei situații. Ne criticăm atunci când atașăm judecăți negative anumitor situații sau comportamente, judecăți care ne pun la colț, ne reduc din valoare, ne pedepsesc. De exemplu: – “Am picat examenul” – este o constatare – “Nu am fost în stare să trec exemenul” – este critică.

Autocritica ne pedepsește și ne împuținează – nu merit să mă bucur, nu merit să primesc înțelegere. Nu îmi exprim nevoile, pentru că nu merit să am  nevoi, nu știu care sunt emoțiile mele, pentru că ele nu sunt importante, am greșit și mă pedepsesc pentru asta.

Reversul auto-criticii este auto-compasiunea, capacitatea de a accepta prezentul, de a înțelege că ceea ce mi se întâmplă mie nu este nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce trăiesc și alte persoane, dorința de a acționa pentru mine și înspre mine cu înțelgere, empatie și căldură. Putem transforma vocea părintelui sever și constant nemulțumit, în vocea unui adult sănătos echilibrat și empatic. Avem nevoie însă să ne înțelegem și să ne acceptam limitele, să tolerăm disconfortul și tensiunea acestor limite, să știm care ne sunt punctele tari și să ne bucurăm de ele, să acceptăm că putem greși, și că puterea de schimbare este în fiecare dintre noi, numai dacă îi vom da voie să crească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s