Corina Dobre

Etichetă: parenting

  • „Miracolul băieților” – Michael Gurian, Editura Trei

    3081Am avut nevoie de cărțile lui Michael Gurian să înțeleg lumea și mintea bărbaților și a băieților. I-am văzut pe băieții mei cum cresc, zi de zi și m-am bucurat de ceea ce mi-au dat și de ceea ce au primit de la mine, dar nu a fost suficient. Pentru că lumea, mintea și realitatea lor, nevoile lor sunt diferite de ale mele. Și a fost esențial să înțeleg în ce fel sunt altfel, și ce pot face să fiu o mamă de băieți atentă cu adevărat la ei, la contextele și realitățile lor, emoționale și nu numai.
    Una din cărțile de bază din bibliografia părinților de băieți este cartea lui Gurian recent tradusă la Editura Trei, Miracolul băieților. Gurian așează creșterea băieților pe fundația solidă a unei relații sănătoase cu mama, relația cu tatăl, nevoia existenței unui mentor și sprijinul pe comunitate.

    În relația cu mama, “Este necesar”, spune Gurian, “ca iubirea dintre mamă și fiul ei să evolueze odată cu timpul. Mama trebuie să îi dea voie fiului să plece în lumea bărbaților. Ceea ce poate mama nu realizează este că desprinderea nu este benefică numai pentru fiu, ci și pentru ea însăsi. Dacă nu îi poate da drumul, ea nu poate trece într-o altă etapă a vieții sale. Va continua să trăiască prin fiul său, nu pentru ea însăși. Are acum nevoie de ajutor de la bărbații din viața fiului ei. Dacă aceștia nu intervin, se va agăța de fiul ei în moduri nenumărate, iar acesta va trece în viața adultă simțindu-se prins într-o lume care nu este a lui.”

    În ceea ce privește relația cu tatăl, Gurian arată că nu atât indisponibilitatea emoțională a bărbaților este marea problemă, nici până acum aceștia nu au fost altfel, ci mai degrabă desprinderea familiei de comunitate, de unchi, de veri, de bunici și de aici lipsa unor modele masculine, cu consecințe asupra modului în care băieții își integrează masculinitatea.

    Deasemenea, ca și în celelalte cărți ale sale, Gurian subliniază importanța pe care comunitatea și mentorii o au pentru băieți, sprijinul pe care îl găsesc în exteriorul familiei, sprijin ce îi ajută să își completeze lumea interioară, să își asume cu curaj un rol, cu sens și rost.
    Toți acești stâlpi însă nu au sens fără a înțelege biologia băieților. Un capitol întreg povestește despre aceste diferențe și ce au nevoie de la noi, adulții, părinți, bunici, profesori, pentru a-i învăța să se bucure cu adevărat de ei înșiși – nevoia de spațiu, de mișcare, de a experimenta, diferența în exprimarea emoțiilor, modul în care ei se relaxează.

    Dacă vă doriți o incursiune în lumea băieților, vă invit cu drag la seminariile pe care le organizez pentru și împreună cu părinții de băieți, primul dintre ele miercuri 4 octombrie “Biologia și nevoile băieților”.

  • De ce un program despre anii de adolescență

    De ce un program despre anii de adolescență

    M-am apropiat cu reținere de studiul anilor de adolescență și fără să trec din nou alături de băieții mei prin această perioadă poate nu aș fi făcut-o nicicând. Am vrut să înțeleg și să le fiu alături așa cum au nevoie, fiecare dintre ei. Adolescența lor mi-a dat șansa să înțeleg propia mea adolescență.

    Viața mea de adult a fost definită de experiențele, relațiile, trăirile de atunci. Unele minunate, iar altele îngrozitor de dureroase. Ca toți adolescenții am iubit și am suferit, am căutat să înțeleg și numai după ani de zile au avut sens experiențele pe care le-am trăit. Mi-aș fi dorit poate să am o relație mai apropiată cu părinții mei, dar cred că, într-un fel, și ei erau la fel de în ceață ca și mine.

    Senzația pe care și acum o am când rememorez anii de atunci este de libertate sugrumată. Aș fi vrut să fiu liberă, însă nu știam cum, aș fi vrut să zbor, dar îmi era teamă că nu o să mai am unde să mă întorc. Fără îndoială, să învăț de atunci să mă sprijin pe mine, să învăț să mă cunosc, să mă accept, cu bune și rele, să îmi dau voie să mă ridic și să cad, mi-ar fi făcut drumul mai lin și alegerile mai ușoare. Să fii avut curajul să mă bucur de ceea ce eram, m-ar fi ajutat poate să mă regăsesc mai devreme în profesie. Țin minte nesiguranță de atunci  – “oare sunt ok?” – aproape în orice – cum arătam, legat de școală, în ce meserie aș fi mai potrivită, în relațiile cu băieții. Fizic încă mai pot simți și acum această neliniște.

    Dar viața, experiență cu experiență, așa cum o trăim, are însă un rost. Și poate rostul anilor de atunci, nu tocmai ușori, ar putea fi să dau înapoi tinerilor adolescenți de astăzi ceea ce eu mai greu am aflat – că mintea te poate uneori păcăli, că trecutul și istoria familiei își pun amprenta asupra ta, că suferinta și durerea sunt parte din viața și nicidecum un semn de slăbiciune, că orice experiență, bună sau nu, te face mai bogat. Și, pentru că viața te răsplătește în feluri în care nici nu te gândești, am adunat și știința care să îi ajute și să dea un sens coerent cunoașterii lor.

    Lucrez cu adolescenți de o vreme și nu încetează să mă uimească, să mă impresioneze claritatea minții lor, puterea lor de a-și asuma propria persoana, bucuria și curiozitatea cu care se descoperă pe sine, pe ceilalți, energia și entuziasmul lor, de a face bine, de a construi, de a se construi pe ei înșiși, solid, așezat.

    Cred că dacă le oferim copiilor noștri adolescenți instrumente sănătoase, să înțelegă riscurile și beneficiile vârstei, dacă noi adultii învățăm despre noi și despre ei, în așa fel încât să le putem fi alături, viața lor, dacă nu mai ușoară, va fi poate mai bogată în momente de echilibru, cu alegeri mai sănătoase decât ale noastre și de ce nu, poate cu mai puțină durere. Vă aștept cu drag, de acum încolo, sper că pentru mult timp, alături de colegii mei de la Mind Education la evenimentele proiectului “Anii de adolescență”, ateliere pentru adolescenți – „Învat sa ma cunosc” – http://bit.ly/2ng1xFf, pentru părinții de adolescenți „Îmi cunosc copilul adolescent” – http://bit.ly/2mk8qqc, la evenimentele cu liceeni și cu profesorii lor.

  • „Vâltoarea minții – puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență”

    valtoarea-mintii---puterea-si-rolul-transformarilor-cerebrale-in-adolescenta_1_fullsize

    Adolescența este perioada de care unii ne aducem aminte cu mare bucurie, iar alții dimpotrivă, evităm să ne gândim la ea. Vârstă a creșterii, a căutariilor, a desprinderii de cuib, adolescența poate fi încărcată de conflicte, înăbușită de rușine și neputință sau dimpotrivă poate constitui începutul unui drum frumos și echilibrat.

    Daniel Siegel, psihiatru, profesor de psihiatrie la UCLA School of Medicine, terapeut cu practica îndelungată în domeniul terapiei copilului și al familiei, el însuși tată a doi copii, prezintă în cartea “Vâltoarea minții”, perioada adolescenței  din perspectiva evoluției, a schimbărilor fiziologice și de comportament, ca pe o sursă de creștere și nu de disconfort. El arată că “Atunci când privim scânteia emoțională, implicarea în viața socială, căutarea noului și explorările creative ca pe niște aspecte esențiale pozitive și necesare ale identității adolescenților si ale adulților care ar putea deveni daca vor cultiva aceste calități într-un mod benefic, această perioadă capătă o mare importanță. Nu trebuie să îi supravițuim, ci să o și cultivăm.”

    Siegel prezintă lucid și cu înțelegere  avantajele și riscurile acestei vârste.  “Schimbările cerebrale din timpul adolescenței timpurii stimulează apariția următorelor patru caracteristici ale minții la această vârstă: căutarea noului, implicarea socială, intensitatea emoțională crescută și explorarea creativă. Adolescența este diferită de copilărie în urma schimbărilor care intervin în circuitele fundamentale ale creierului. Aceste modificări influnețează modul în care adolescenții caută satisfactii prin: încercarea de lucruri noi, relaționarea cu semenii în moduri diferite, experimentarea unui șir de  emoții intense și respingerea tiparelor, pentru a găsi noi modalități de a exista în lume.”

    El arată cum nevoia de actiune a adolscenților poate fi însoțită de insufucienta înțelegere a riscurilor, ca urmare a unei hiperraționalizării, respectiv analizarea intensă a detaliilor, în detrimentul imaginii de ansamlu, prin neglijarea circumstanțelor sau contextului în care se desfășoară evenimentele. Desemenea nevoia crescută de căutare a satisfacției se poate manifestă prin impulsivitate crescută – când comportamentele se manifestă fără reflecție prealabilă sau printr-o mai mare predispoziție către adicții. Adolescenții se îndreaptă cu predilecție spre cei de o seamă, se bazează pe grupul de prieteni, dar rolul adulților rămâne extrem de important, daca aceștia dispar, îi vor lipsi de modele așezate și echilibrate de viață.

    În “Vâltoarea minții”, Siegel arată care sunt modificările cerebrale importante ce au loc în perioada adolescenței, cum pot fi acestea înțelese și susținute de părinți și copiii lor adolescenți.

    O parte importantă a cărții este dedicată înțelegerii capacității de a rămâne prezent, de acceptare și integrare a transformărilor  specifice vârstei – “prezența înseamnă să fim conștienți de ceea  ce se întâmplă în momentul în care se întâmplă, să fim receptivi la propria viață mentală interioară și sa ne acordam la viața mentală a unei alte persoane.”

    În “Vâltoarea minții”, Sigel sintetizează ultimele cercetări din neuroștiințe cu privire la schimbările din perioada adolescenței, le aduce în realitatea fiecărui părinte prin exemple concrete de viață, pune în discuțuie problemele spinoase și provocatoare ale vârstei, propune soluții și exerciții, atât pentru adolescenți, cât și pentru părinții lor.

    Lectură plăcută așadar, o adolescență frumosă pentru și alături de copii și multă înțelepciune!

    „Vâltoarea minții – puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență”,  Daniel J. Siegel, trad. Raluca Toth, Editura Herald, 2014

  • Iubirea de tată

    bf4709bb5b7578f2c0c0bb896fe1ee4f-2Relațiile dintre părinți și copiii lor sunt fascinante – un univers de emoții, de trăiri, de comportamente. Asumat conștient, rolul de părinte poate fi uneori copleșitor. Interacțiunile cu copiii se întâmplă să trezească în noi neliniști necunoscute până atunci, pot dezgropa dureri demult uitate. Pe de altă parte însă contextul de a fi părinte poate reprezenta șansa unică de a crește si a ne maturiza emoțional. S-a scris si se va mai scrie mult despre relația mamă-copil, care este fără doar și poate vitală. De egală importanță însă, pentru binele copilului, este si relația acestuia cu tatăl.

    Le Camus (1995) într-un studiu mai vechi, sintetizează particularitățile relației tată-copil. Tatăl, spre deosebire de mamă care ține copilul conectat cu lumea sa interioară, îl direcționează pe acesta spre lumea din afară, spre mediul social. Copiii sunt mult mai dispuși să își asume riscuri când tatăl este în preajmă (Le Camus, 1995). Tatăl reprezintă legătura, rampa de lansare care îl scoate pe copil de pe orbita maternă și îl îndreaptă către lume, către societate, este punctul de sprijin, de încurarjare a acestuia pentru separare, pentru obținerea a autonomiei.

    Relația tată-copil  se definește pornind de la trei coordonate (Lamb, Pleck, Charnov, & Levine, 1987):  implicare, se referă  la cantitatea și calitatea interacțiunilor și experiențelor comune ale copilului cu tatăl său, accesibilitate, respectiv timpul fizic în care tatăl este disponibil pentru copil, și responsabilitate, cu referire la gradul de implicare în activitățile zilnice de creștere a copilului, incluzând aici luarea deciziilor și aspectele financiare.

    Mamele care încurajează și susțin tatăl în activitățile de îngrijire a copilului îl ajută pe acesta să se familiarizeze cu comportamentele copilului, să gestioneze situații diferite. Aceste experiențe îi permit tatălui să învețe cum să structureze mediul copilului pentru a-i satisface nevoile și să deprindă noi abilități. Studiile arată că atunci când mama nu îl susține pe tată în interactiunile cu copilul, când este critică față de relația tatălui cu copilul, tatăl, în mod evident, va fi mai puțin implicat în viața și creșterea copilului său, nu va învăța să răspundă nevoilor acestuia (DeLuccie, 1995; Parke, 1995). Auto-eficacitatea, percepția potrivit căreia comportamentul unei persoane influențează rezultatul obținut (Bandura, 1982), reprezintă un factor important în implicarea tatălui în viața de zi cu zi a copilului. Studiile demonstrează că tații care au fost învățați cum să se ocupe de copii sunt mai implicați în creșterea acestora. Deasemenea tații care se consideră competenți în îngrijirea copilului vor fi dispuși să își asume responsabilitatea îngrijirii și educării acestuia.

    Copiii ai căror tați sunt implicați în creșterea lor s-au dovedit a avea o dezvoltarea cognitivă mai bună (Nugent, 1991). Mai mult, rezultatele unui alt studiu, realizat la Oxford pe un eșantion impresionant de 17.000 de copiii arată că, copiii care au beneficiat de implicarea taților în creșterea și educarea lor sunt mai competenți la școală, obțin note mai bune, fată de colegii lor ai căror tați sunt mai puțin implicați. Implicarea tatălui în acest context se referă la activități comune (joacă afară, lectură), precum și asumarea unui rol egal cu cel al mamei în îngrijirea copilului (Flouri, 2004).

    Pentru băieți, atunci când relația este una caldă, apropiată, tatăl reprezintă un model de asumare a identității de gen (Lamb, 1981b; Radin, 1981), de exprimare a emoțiilor, de adaptare în diverse contexte. Deasemenea, studiile arată că baieții ai căror tați sunt implicați în creșterea lor au mai puține conflicte pe măsură ce cresc. In ceea ce le privește pe fete, studiile arată că implicarea taților în creșterea lor poate conduce la o cresterea a vârstei de debut a pubertății. Admirația si recompensele primite din partea tatălui pot fi elemente esențiale în transformarea fiicelor în femei independente și încrezătoare în sine.

    Pentru copii este esențial să primească iubire și atenție, atât din partea mamei, dar și din parte tatălui, să aibe legături solide cu ambii părinți, astfel vor dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare în contexte diferite de viață.

    Bibliografie selectiva:

    Crockenberg, S., & Leerkes, E. (2000). Infant social and emotional development in family context.InC.H.Zeanah (Ed.), Handbook of infant mental health (2nd ed.) (pp.60-90). New York: Guilford.

    DeLuccie, M.F. (1995). Mothers as gatekeepers: A model of maternal mediators of father involvement. Journal of Genetic Psychology, 156, 115-131.

    Lamb, M. E., Pleck, J. H., Charnov, E. L., & Levine, J. A. (1987). A biosocial perspective on pa-ternal behavior and involvement. In J. B. Lancaster, J. Altmann, A. S. Rossi, & L. R. Sherrod (Eds.), Parenting across the lifespan: Biosocial perspectives (pp. 111–142). Hawthorne, NY: Aldine.

    Le Camus, J. (1995) Les interactions père enfant en milieu aquatique. Revue Internationale de Pédiatrie, 255(XXVI)

  • Fii fericită, chiar dacă nu ești perfectă

    Alice D. Domar, Alice Lesch Kelly – Editura Curtea Veche

    Cartea are ca tema centrală perfecționismul, respectiv dorința ca lucrurile să fie perfecte, trase la linie, predictibile si sub control.

    Scrisă de două doamne, se adresează mai degrabă femeilor, nu că barbatii nu ar fi atinși de microbul perfectionismului. Pentru un perfectionist, lucrurile nu sunt niciodata suficient de bune, oricind este loc de imbunatatire, atit pentru el, cât si pentru cei din jur. In mod paradoxal, perfectionistul este departe de a fi perfect: amână termenele, ia greu decizii, se critică pe sine și pe ceilalti, cu alte cuvinte, se simte mizerabil și în mai mică sau mai mare măsură îi determină și pe cei din jur să se simtă la fel.

    Cartea se refera la fiecare domeniu din viata unei femei – relatie, copii, cariera, relatia cu sine însăși. Fundamentată pe date științifice despre ce înseamnă perfectionism, diferenta dintre acesta si tulburarea obsesic-compulsiva, precum si aspectele comune dintre cele două, cartea ne invită să transformam această vulnerabilitate, pentru a ne usura si savura viata, a nostra si a celor dragi.

    Cele doua autoare atrag deasemenea atentia asupra urmărilor dezastruase pe care le poate avea perfectionismul: anxietate, depresie, tulburari alimentare. Deasemenea cercetarile arată ca copiii cu părinți perfecționiști, expusi constant la critica si la standarde imposibil de atins au risc crescut de – anxietate sociala, stima de sine scazută, depresie, tulburări de alimentație, probleme de imagine de sine, o proasta relationare cu parintii la virsta adolescentei, transformindu-se ei insisi in perfectionisti.

    Ce este de facut?

    Citeva din exercitiile pe care le propun autoarele:

    • identificarea distorsiunilor cognitive
    • exercitii de relaxare
    • exersarea recunostintei
    • recompensarea zilnica, si multe, multe altele

    Cum atfel decât lectură placută si spor la exerciții.

  • Parentaj sensibil si inteligent

    Parentaj sensibil și inteligent”

    Daniel Siegel, Mary Hartzell – Editura Herald

    Părinte, părinți, mamă sau tată, de copii mari sau mici, suntem cu toții persoane vulnerabile, prinse in propriile gânduri, emotii, trăiri, mai noi  sau mai vechi. Daniel Siegel si Mary Hartzell ne arată cum trecutul nostru intervine și transformă prezentul, al nostru și al copiilor nostri. “Parentaj sensibil și inteligent” este și o invitație la o explorare personală, a noastra, a părinților, pentru binele copiilor noștri.

    Autorii privesc cu înțelegere spre părinti, îi conduc spre vindecare pentru a-și crește copiii mai bine. Siegel, specialist in teoria atasamentului, arata cum prezența conștientă alaturi de copil, în momentele lui bune sau mai puțin bune, capacitatea de a fi conectat cu nevoile copilul, vine din asumarea si înțelegerea istoriei personale.

    “Daca avem probleme nerezolvate sau reziduale, este esențial să ne luam un ragaz pentru a reflecta asupra răspunsurilor emoționale pe care le avem față de copiii nostri. Întelegându-ne pe noi, oferim copiilor nostri șansa să-și dezvolte percepția asupra propriei vitalități și libertatea de a explora propriile universui emotionale, fara restrictii sau fara frica.” arata el.

    Cartea este plina de exemple, personale sau ale pacientilor săi, întarite de date stiitifice, extrem de actuale. Introduce concepte precum mindsight – capacitatea de a crea mintea celuilalt in mintea noastra, explica care sunt cele patru tipare de atasament si cum tipul de atasament al parintilor poate prezice atasamentul copilului lor, inca inainte ca acesta sa se nasca, defineste memoria implicita si cea explicita, si care sunt consecintele cind ne lasam condusi de fiecare dintre ele.

    Este o resursa extrem de pretioasa pentru parintii care vor sa se inteleaga pe ei insisi, care vor sa inteleaga ce se intimpla in relatia cu copiii lor, si intelegind sa le fie tuturor mai bine.

    Nu pot decât să vă urez lectură placută și spor la exerciții.