Limitele sănătoase pe care, ca adulți, învățăm să ni le asumăm, ne asigură o viață emoțională sănătoasă, dar și relații echilibrate, bogate și cu sens.
Ce presupun însă limitele sănătoase?
Limitele sănătoase sunt strâns legate de autonomia emoțională: mă cunosc, îmi asum valorile si nevoile mele, sunt responsabil pentru a-mi duce viața în acord cu ele. Grija de propria-mi persoană este în exclusivitate a mea, fără a pierde din vedere ajutorul pe care pot să îl primesc de la cei apropiați. Ajutor pe care pot să îl aștept numai în limita resurselor lor. În egală măsura am în vedere grija și ajutorul pe care eu pot să îl ofer, în limita resurselor mele. Ceea ce simt și cum răspund la ceea ce trăiesc are mai ales legătură cu mine, cu vulnerabilitățile și temperamentul meu, cu alegerile mele. Mă simt confortabil să împărtășesc despre mine, atât cât este necesar în funcție de intensitatea și greutatea relației.
De ce sunt necesare limitele sănătoase?
Limitele sănătoase mă protejează și mă ajută să am relații bune. Cunoscându-ma și fiind singurul responsabil de comportamentul meu, sunt predictibil, de încredere și stabil. Nici prea mult, nu mă dau cu totul, iar apoi să dispar ca un fum, nici prea puțin, nu mă închid sub carapacea mea, nu resping. Când sunt confortabil in limitele mele, pot să fiu autentic alături de cei dragi. Nu îmi este frică să spun nu, atunci când este cazul, și ca urmare nu stau la distanță de ceilalți pentru a nu fi invadat. Limitele sănătoase mă ajută să să nu pierd din vedere realitatea, astfel pot să evaluez onest situații mai puțin confortabile, să îmi asum bucata mea și să o rezolv.
Se întâmplă însă să am limite prea laxe sau dimpotrivă prea rigide față de ceilalți. De ce am ajuns aici?
Limitele laxe mă lasă cu totul la dispoziția celorlalți. Starea mea de bine, mulțumirea depinde de feed-backul pe care îl primesc de la cei apropiați. Nu știu cine sunt, unde încep și unde mă termin.
Mama (sau soțul sau prietena) este mulțumit/ă de tine, ești și tu mulțumit/ă. Ai învățat că este periculos să îți dorești lucruri pentru tine, mai mult, dacă ai nevoi și dacă le exprimi, dacă îndrăznești să te ocupi de tine și nu de ceilalți te aștepți să fii pedepsit, rușinat, respins. Este un tipar profund, cu care ai crescut, de care poate uneori nu esti conștient/ă.
Să spui stop nu reprezintă pentru tine o opțiune. Pentru că pierderea celorlalți este mai dureroasă decât pierderea ta.
Lipsa limitelor vine și din relația cu părinți intruzivi, ce se identifică cu copii lor, care controlează și dictează, lipsiți de toleranță pentru abilitățile, felul de a fi sau visele copiilor lor, care îi indepărtează de ei înșiși. Mă adaptez făcând pe plac, sunt cu totul la dispoziția ta sau dimpotrivă, mă închid ca o scoică. Doar după gardul meu înalt mă simt în siguranță.
…“M-am făcut medic, deși as fi vrut să fiu arhitect. Dar am ales până la urmă medicina, pentru că tata și bunicul au fost chirurgi renumiți. Am crescut cu conștiința faptului că numai medicina este o profesie completă. Nici nu se gândeau că puteam să aleg altceva. N-am putut să mă opun, mi-aș fi dorit să o fi făcut. Ei ar fi mândri azi de mine. Am avut succes, dacă succesul îl măsori în bani și reputație. Sau nu am avut succes, dacă succesul îl măsori în mulțumire și relații fericite. ”…
Când îmi este greu să pun limite, fie pentru că nu știu unde sunt limitele mele, fie pentru că mă tem de consecințe, fac și dau mai mult decât resursele mele în momentul respectiv. Mă înfurii atunci, și pedepsesc sau închei relații, pentru că numai așa mă simt din nou în siguranță. Disconfortul meu ajunge astfel și mai mare.
Să ies din acest tipar am nevoie să îmi asum ceea ce sunt, să învăț cum să accept și să tolerez nemulțumirea mea și a celor apropiați când ajung la o limită pe care o consider pentru mine esențială.
Limitele rigide sunt un mod de apărare, de detașare pentru cei ce evită să fie răniți sau să cei care resping cu hotărâre să se simtă vulnerabili, pentru că rănile au fost în trecut mult prea dureroase. Ca o fortăreață bine închisă, par absenți, lipsiți de emoții, detașați de zbaterile lumii, cu convingeri fixe și clare, pe care se așează întreaga lor lume interioară. Orice fisură în fortăreața lor înseamnă haos, impredictibilitate, neliniște foarte mare.
Acum am să vă invit să vă imaginați relația unui părinte care nu știe să pună limite cu copilul său. El, părintele, va fi când prea permisiv, când prea rigid, când prea iubitor, când prea furios. Inconsistent. Copilul va crește el însuși fără structură. În cazul unui părinte rigid copilul se va simți controlat, incapabil să găsească un mod de conectare emoțională cu părintele său, uneori copleșit, de multe ori neînțeles, singur sau respins.
Avem nevoie așadar pentru noi, pentru copiii noștri, pentru relațiile sănătoase să învățăm care sunt limitele sănătoase.
Cum pot învăța să pun limite sănătoase?
În primul rând am nevoie să învăț să mă cunosc și să mă accept. Care sunt lucrurile în care cred, care mă definesc, care dau sens vieții mele, valorile mele? Ce îmi place și ce nu îmi place? Ce anume am nevoie de la mine și de la cei apropiați și cum exprim aceste nevoi? Cum am grijă de mine și cum mă simt cum când am grijă de mine? Apoi să îmi asum responsabilitatea vieții mele cu bune și grele. Să învăț când să spun nu, să experimentez în contexte diferite. Să închei relațiile toxice în care povestea este despre celălalt și niciodată despre mine. Să am curaj să îmi asum deciziile mele, să mă las văzut așa cum sunt.
Și da, voi fi mai liber și voi avea alături persoane ce mă vor aprecia pentru ceea ce sunt, si mai puțin pentru ceea ce au nevoie.
