Cum să nu mai renunț la mine

Ți s-a întâmplat să te oprești într-o zi și să te gândești despre ce este povestea vieții tale? Să fii confuz, să nu știi ce anume din ceea ce faci este cu adevărat pentru tine?

Sunt persoane pentru care de multe ori este mai simplu să le facă pe plac celor apropiați, aleg, conștient sau nu, să se lase pe sine deoparte. Natural, fără mare greutate, experiență după  experiență și zi după zi. Este singurul mod, se gândesc prin care îi pot păstra aproape. Convingerea cu care trăiesc este că în mare parte de ei, de grija, de implicarea lor, depinde bunul mers al conviețuirii.

Dacă sunt atent, dacă anticipez nevoile iubitului sau prietenei mele, dacă nu vreau mai nimic, sper că nu mă va părăsi sau nu mă va respinge. Vom fi mereu împreună și așa ne va fi bine. Renunț la mine, pentru că numai așa știu să păstrez sub control binele relației. Adesea nici nu știu ce am nevoie. Arareori cer. Mă surprind simtindu-mă vinovat atunci când o fac, mi se pare nejustificat să am grijă de ceea ce îmi doresc. Este copleșitor să exprim. Intru în panică sau resping când cineva încearcă să aibe grijă de mine. Oamenii care știu să ceară, cei care au grijă de ei înșiși, mă gândesc că sunt egoiști. Atenți la ei, cum ar putea fi atenți și la ceilalți? În lipsa propriei exprimări, sensul se diluează, viața mi se întâmplă, nu o hotărăsc eu.  Devine lipsită de bucurie. Pentru că nu mă văd,  mă simt pierdut, eu față  de mine.

Când paharul se umple, și mai devreme sau mai târziu așa se întâmplă, fug pentru că sunt copleșit sau reacționez cu furie, resping – “nu vreau să mai am de a face cu voi, lăsați-mă în pace”, judec aspru “toți sunt egoiști”, încerc să preiau controlul, “vreau să se întâmple numai în felul meu”,  pun presiune – “acum vreau ca totul să se schimbe”.

Adesea ceilalți sunt de vină pentru că nu mă înțeleg. Ei sunt de vină pentru că profită de mine, de bunătatea mea.

Furia mă eliberează câteodată, dar sunt mai mereu încordat/ă, neliniștit/ă. Grija celorlalti este în răspunderea mea și nu pot face nicicând ceea ce vreau, am permanent ceva de dus în spate. Simt că cineva, mai mereu, mă controleaza sau îmi dictează ce am de făcut – partenerul, colegii, părinții. Mă limitează. Mă imaginez uneori, într-un moment de rebeliune – cum ar fi să îi las baltă pe toți, să fiu liber/ă, să nu dau socoteală nimănui? Pentru că mă simt obligat/ă să am grijă de nevoile celorlalți, relațiile cu ei, fără să îmi dau seama, devin o povară. Și deși m-am străduit, și am dat, mai mult decât am primit, pentru că așa mi se pare firesc, relațiile scârțâie. Sunt nefericit/ă.

Relațiile sunt însă un dans echilibrat, în care cei doi se conectează unul la ritmul celuilalt. Nu se contruiesc oferindu-ne pe tavă. Într-o lume de adulți sănătoși fiecare își cunoaște propriile nevoi, propriile limite. Dă și cere în acord cu acestea.

Dar dacă o viață întreagă am învățat că nevoile mele nu sunt importante, că sunt responsabil pentru binele celuilalt, cum aș putea descoperi ce vreau eu? Cum să învăț să aștept ca celălalt să vină spre mine? Cum să tolerez frica pierderii, rușinea și vinovăția de a nu fi făcut suficient?

Aș pute începe, fiind atent la momentele în care cedez pentru a le face pe plac celorlalti. De ce o fac? Cedez pentru că nu pot pune limite, pentru că aceștia sunt intruzivi și nu îi pot opri sau cedez pentru că astfel am învățat să construiesc relații?  Este ceva ce îmi pot eu asuma din interaciunea cu ei? Este important să înțeleg și să învăț că îndeplinirea nevoilor mele este în primul rând responsabilitatea mea.

Mă ajută să îmi cunosc nevoile, dacă sunt atent la ceea ce simt, la emoțiile mele, la schimbările de dispozitie – furia sau tristețea sunt semnale ale unor nevoi neîndeplinite. Mă pot întoarce să analizez contextul respectiv și mă pot întreba ce mi-a lipsit? ce aș fi avut nevoie să se întâmple?

Pentru a mă apropia cu adevărat de mine, de nevoile și de dorințele mele, este important să experimentez – să învăț despre mine. Am nevoie să stiu ce filme îmi plac, cum, unde și cu cine  imi place să îmi petrec concediul, care sunt mâncărurile mele preferate, care sunt activitățile care mă relaxează, cum îmi doresc cu adevărat să arate cariera mea. Pentru aceasta însă este necesar să mă expun în contexte cât mai variate, să ies, să trăiesc fiecare zi, și pentru mine. Pentru a fi aproape de mine și de nevoile mele, este sănătos să cer și să dau, să îmi exprim nevoile și să fiu atent și la nevoile celorlalți.

Ca să pot să îmi creez spațiu emoțional și astfel să pot învăța mai ușor despre mine, am nevoie să învăț să tolerez furia, disconfortul celor apropiați atunci când exprim ceea ce am nevoie, când prioritar în viața mea sunt eu însumi. “Astăzi nu pot veni să te ajut, am mult de lucru, și nu pot amâna, dar mâine între 2 si 5 pot trece pe la tine, dacă mai este nevoie. Înțeleg că ești dezamăgit, dar astăzi chiar nu pot trece.” Cum te simți când te pui pe tine în capul listei? Poate simți că nu meriti, sau poate te aștepti să fii pedepsit, dar nu uita, nu le poti fii de nici un folos celorlalti dacă tu nu ai bateriile încărcate, dacă nu înveți să dai în limita realistă a resurselor tale.

Este iarăsi important să învăt să îi confrunt pe ceilalți, să exprim asertiv, fără să pedepsesc și fără să mă retrag, ceea ce aștept, ce îmi doresc, sau îmi este necesar să se întâmple. Construiesc astfel relații care îmi permit să fiu în contact cu mine și nevoile mele.

Sigur, este important să învăt cum să am alături oameni care consideră firesc să fie atenți și la nevoile celorlalți, să îmi aleg prieteni care știu să dea și să primească în egală măsură.

Odata ce am relații pe care mă pot sprijini, pot să fiu atent la mine,  să învăț ce anume îmi spune corpul meu moment cu moment –  când sunt tensionat sau obosit, de exemplu, să îmi creez rutine sănătoase pentru mine.

Este mai ales în puterea mea ca nevoile mele să îmi fie îndeplinite. Și mă ajută să nu uit –  numai dacă am grijă de mine, pot fi prezent și pot avea grijă și de ceilalți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s