Corina Dobre

Etichetă: terapie de cuplu

  • Infidelitatea – cum afectează o relație. Se poate trece peste o aventură?

    Infidelitatea – cum afectează o relație. Se poate trece peste o aventură?

    Fara aceasta convingere, fara sa simti baza stabila pe care ti-o da increderea in cel de alaturi, in ceea ce aveti impreuna, nu poti construi, nu te poti dezvolta.

    Infidelitatea reprezinta o prezentare distorsionata, mincinoasa a realitatii unei
    relatii. Partenerul infidel construieste o viata falsa de cuplu, intretine o iluzie, il asigura pe partenerul inselat de prezenta si disponibilitatea sa, cand acest lucru nu este adevarat.

    Infidelitatea poate fi vazuta ca o fuga din relatie, nu sunt aici pentru tine, nu construim impreuna. Poti fi infidel intr-o relatie sexuala, dar in egala masura esti infidel cand alegi sa te indrepti spre altcineva decat partenerul sau partenera ta pentru a primi atentie, pentru a-ti impartasi ganduri intime, pentru a-ti valida nesigurantele de barbat sau femeie.

    Infidelitatea emotionala, flirtul care ti se pare inofensiv, real sau virtual, prietenia stransa chiar non-sexuala dintre un barbat si o femeie, ranesc, iau din energia buna a relatiei, o destabilizeaza. Infidelitatea, sexuala sau emotionala, reprezinta asadar orice amenintare reala sau perceputa cu privire la legatura de incredere dintre parteneri, si se traduce in actiuni care ameninta sa dizolve legatura de atasament esentiala dintre cei doi.

    Putine evenimente in cuplu pot fi la fel de devastatoare precum dezvaluirea unei relat ii extraconjugale. Pentru partenerul inselat, viata asa cum o stia nu mai exista. Mai mult decat atat, ceea ce a trait se dovedeste a nu fi fost real, el insusi este in pericol de a nu mai stii cine este.

    Infidelitatea odata dezvaluita si cunoscuta este traita ca o forma intensa de tradare: a increderii, a trecutului relatiei, a ceea ce am construit impreuna, a viselor, a asteptarilor, a promisiunilor. Daca ceea ce am avut nu a fost adevarat, cum ar putea sa fie ceea ce vrem sa construim de acum incolo?

    Daca este atat de dureroasa de ce alegem calea infidelitatii?

    Vulnerabilitatile partenerului infidel

    Partenerul care inseala cauta sa isi implineasca, in afara relatiei, nevoi emotionale pe care nu stie cum sau nu poate sa si le implineasca in relatie. O relatie extraconjugala poate fi pentru partenerul necredincios modul prin care sa isi rezolve teama de a fi parasit, de a reduce incarcatura emotionala si pericolul pe care relata de cuplu le reprezinta, de a-si recastiga libertatea, controlul asupra propiei persoane, de a redeveni invulnerabil.

    Pot sa fiu cu cine vreau eu, deci nu sunt dependent de tine si astfel numai eu controlez ce mi se intampla, nu ai cum sa imi faci rau. Este frica lui de a iubi si de a fi iubit.

    Un alt motor al relatiilor extraconjugale il reprezinta golul emotional intens, pe care partenerul necredincios il simte. Are nevoie de adrenalina pe care i-o dau ascunzisurile, anticiparea intalnirilor cu iubitul sau iubita pentru a simti ca
    traieste. Isi justifica aventura prin incapacitatea de a simti iubirea partenerului sau partenerei – „oricum nu ma iubeste, deci nu tradez relatia noastra”, „nu credeam sa mai simt iubirea vreodata, dar el/ea ma face sa o simt atat de intens”.

    Poti alege sa inseli atunci cand simti ca nu esti indeajuns, ca nu valorezi prea mult nici pentru tine, si crezi ca nici pentru sotul sau sotia ta. Nevoia de a-ti reface sinele ranit te poate impinge sa cauti in afara: „Oricum nevasta-mea ma critica intr-una, ea ma apreciaza, orice as face”. Te bucuri cand gasesti pe cineva care te vede formidabil, unic, de neinlocuit. Iti doresti ca ceea ce traiesti cu acesta persoana sa fie realitatea.

    Un tipar frecvent al partenerului care inseala este cel al personei care considera ca i se cuvine orice, ale carei nevoi sunt mai importante decat ale celor din jur. Convingerile sale sunt: „viata este prea scurta pentru a nu te bucura la intensitate maxima de ea”, „mi se cuvine ce este mai bun”, „nu imi pot stapani impulsurile, deci nu sunt eu de vina pentru ca te-am inselat”, „daca mi-ai fi oferit ceea ce amantul sau amanta imi ofera nu te-as fi inselat”.

    Lipsit de empatie, nu va intelege durerea pe care o pricinuieste partenerului sau partenerei sale. Toate aceste tipare disfunctionale apar ca urmare a vulnerabilitatilor dobandite de-a lungul vietii, pe care persoana infidela alege sa le rezolve prin adulter.

    Ranile partenerului inselat

    Care este insa tiparul persoanei inselate? Suntem cu totii predispusi la a fi inselati? Pentru a putea depasi acest moment devastator cel care a fost inselat are nevoie sa se priveasca cu onestitate, pentru a intelege care dintre vulnerabilitatile sale au condus la deterioarea relatiei de cuplu, are nevoie sa vada ce anume din trecutul sau l-a impins intr-o astfel de relatie si cum poate creste pentru a pune bazele unei noi relatii sanatoase.

    Abandonul partenerului, inconsistenta unei relatii iti sunt familiare din propriile relatii cu parintii. Ti se pare firesc sa traiesti in nesiguranta, si atunci te poti agata de partener, si astfel sa il indepartezi si mai tare, sau dimpotriva, pui distanta, esti detasat de partener, pentru a nu fi din nou ranit. Ca si partener inselat, poti astepta ca celalalt sa iti umple existenta, nu ai puterea de a-ti crea o viata si o identitate proprie.

    Te poti simti atat de nesigur de tine, incat esti constant critic cu ceea ce faci tu si cu ceea ce face si este partenerul, il instrainezi prin negativismul tau constant. Poti sa ai standarde atat de inalte, si ca urmare a acestora devii extrem de rigid, incat viata alaturi de tine isi pierde din spontaneitate, din bucuria de a te lasa dus de val. Nimic nu pare sa fie suficient de bine.

    Un alt tipar care poate genera infidelitate este, ca si in cazul partenerul infidel, si din partea partenerului ranit cel al indreptatirii: mi se cuvine ca partenerul sa imi ghicesca nevoile, este firesc sa aibe grija de mine, fara ca eu sa fac ceva pentru el/ea, relatia este un drept al tau, ti se cuvine.

    Consecinte ale infidelitatii

    Relatiile extraconjugale sunt toxice pentru ca nu permit nici unuia dintre parteneri sa isi rezolve problemele personale, precum si pe cele din cuplu, din contra le intretin. Energia partenerului infidel este concentrata spre relatia din afara, de unde primeste cu usurinta recompense. Orice ar face sau ar spune sotul sau sotia nu poate fi la fel de intens ca emotiille pe care le traieste alaturi de amanta sau amant.

    Desi de necrezut in primele momente ale dezvaluirii, poate exista viata si dupa aventura. In care fiecare dintre cei doi parteneri invata sa iubeasca, sa se iubeasca, sa ierte si sa se ierte. Deprind din nou, pas cu pas, viata impreuna. Isi onoreaza fiecare partea lui de relatie si impreuna incep sa contruiasca o relitate comuna solida, vindecandu-se de trecut.

    Articol scris pentru ziare.com

  • Iubirea – sau despre intimitate, pasiune și angajament

    73377c2ba30a4623cdf0fa7ef91d828a…N-avea nici un chef să se ducă. Trecuseră treizeci de ani. Când, nici ea nu știa. Sărbătoreau în fiecare an cererea lui stupida in casatorie și nu ziua nunții. Ce om normal face așa ceva? Erau studente în ultimul an, Mia și ea. Împărțeau amândouă aceiași cameră de cămin, când Luca s-a hotărât să o ceară. A fost un tămbălău întreg. Mia era atât de mândră de el, că se angajase traducător la  tirgul de la Romexpo, la TIB, sau cum naiba ii zicea pe vremea aia, la o firmă nemtească. Aveau bani de vacanță și din toamnă puteau să se mute împreună. Nemții, să mai adauge un pic de culoare, angajaseră o formație de cântăreți mexicani. Erau senzația târgului.  Si Luca, negociator înascut, le-a promis mexicanilor o excursie adevărată, autentică, românească, la el acasă, în Oltenia, trei zile de mâncare, băutură, daca îl ajută să o ceară pe Mia, cu serenadă si tot tacâmul. Mexicanii, trubaduri în serviciul iubirii si doritori de petreceri în acelașit timp, au fost trup și suflet alături de el. Așa încât, intr-o zi de aprilie, la 11 noaptea, când ele se pregăteau să se culce, s-a declansat haosul. În Regie oricum părea că nu se doarme niciodată, si 11 noaptea era cam ca la prânz, dar și așa, când mexicanii (5 bucăți focoase), au început să cânte, s-a oprit totul. Intrigate, s-au dus la geam – Cine știe ce dobitoc vroia să atragă atenția! Si când în sfârșit a văzut-o pe Mia la geam, în față caminului, si a zecilor de spectatori, Luca s-a așezat în genunchi și a început să urle – “Ești viața mea și nu am nici un rost fără tine!” Mexicanii zdrăngaăneau și ei plin de patos. “Am să mor dacă nu te măriți cu mine!” . Cu prospul în cap, peste bigudiuri, in pijamaua cu Tweety, Mia a coborât. Luca a luat-o în brațe in uralele asistenței, si s-au pupat, minute în sir, pierduți de toți. Ai fi putut să juri că jumăte din fete, daca nu mai multe au urât-o – ce avea ea, si ele nu?. Evident, s-au mutat repede împreună, au făcut copii, copiii au crescut. Le-a fost și greu, le-a fost și bine. Dar miraculos, au rămas împreună. Dar mai stii? Or avea ei un secret de au reusit. Au fost de atâtea ori la un pas să se desparte, si de fiecare dată au scăpat. Au făcut terapie și împreună și separat. Atunci a fost momentul cel mai greu. O lună întreagă, după fiecare ședință, Mia a venit la ea plângând. Dar au reușit. Iși făceau acum planuri să plece in Tibet. Auzi ce nebunie?! Si ea?! Ea,  aia puternică, care își rezolva toate problemele singură, pentru că ajutorul este pentru cei slabi, sărbătorea doi ani de la divorț. A oftat! N-avea totuși cum să nu se ducă. Îi erau dragi, chiar și așa, grețoși în iubirea lor. Și Mia îi spusese că l-a invitat și pe John. Nu îl mai văzuse de atăta timp. Cine știe poate de data asta or să aibe o șansă…

    Iubirea este un subiect atât de generos, întors pe toate părțile de poeți, dramaturgi, filozofi si cercetători de-o potrivă. De ce, când, cum, de cine ne indrăgostim si ce face dragostea noastră să dureze. Iubirea poate să fie năvalnică sau discretă, ca un râu furtunos de munte, sau dimpotrivă, ca un lac liniștit. Căteodată pare de neatins sau și mai rău, greu de păstrat.

    Care sunt însă picioarele pe care se susține dragostea? Sunt nenumărate studii, dar unul dintre cele mai solide este cel al lui Sternberg, care așează dragostea pe trei picioare, cam ca scăunele de lemn pe care copil stăteam la țară. Cele trei elemente ale lui Sternberg sunt – initimitatea, pasiunea, si angajamentul.

    Initmitatea se referă la dorința de a suține și a te îngriji de binele celui cu care ești în relație. Se referă la capacitatea de a împărtăși – de a primi informații despre celălat și de a da informații despre tine. Este în strânsă legătură cu resptectul pentru celălalt, pentru nevoile si limitele lui. Deasemenea intimitatea intr-o relație se manifestă și atunci când, în momente dificile ceri, primești si te lasi ajutat, iar susținerea este reciprocă – ești lângă mine când îmi este greu, sunt lângă tine când îți este greu. Și nu în ultimul rând intimitatea se referă si la capacitatea de a împărț: informatii, știință sau chestiuni materiale. O relație carcaterizată numai de intimitate este o relație de prietenie, în care te simți confortbil să te dezvălui și să îl primești pe celălalt, cu toate cele ale tale și ale lui.

    Al doilea element al lui Sternberg este pasiunea. Pasiunea se referă la nevoia de a trăi fizic iubirea, de a o simți, de a fi motivat de ea, de a te simți viu, în contact cu tine și cu celălalt. Pasiunea are evident legătura cu sexul si excitarea sexuală, dar nu se reduce numai la atât. Pasiunea are legătura și cu lupta de putere dintr-o relație, de dominare și de supunere, dar si cu dorința de a fi mângâiat și liniștit. Sternberg denumește relațiile bazate pe pasiune, din care lipsește intimitatea,  “iubire fără sens”, pentru că odată ce pasiunea se va stinge, relația se va încheia.

    Cel de-al treilea element al iubirii din perspectiva lui Sternberg este asumarea relatiei, angajamentul de a rămâne în, de a păstra relația.

    Sternberg numește iubirea caracterizată de primele doua concepte, intimitate și pasiune – iubire romantică, în care cei doi sunt apropiați emotional, se simt confortabil unul cu celălalt, și în același timp simt atracția fizică, pasiunea, dar încă nu sunt pregătiți să își asume relația.

    Iubirea goală este atunci lipsesc pasiunea si intimitatea, si relatia se bazează numai pe decizia de a rămâne în cuplu, de asumare rațională a relatiei, poate din loilaitate, poate din obișnuință sau cine știe din ce alt milion de motive.

    Iubirea formală este atunci când pasiunea s-a stins si au ramas initmitatea si asumarea relației, angajamentul de a rămâne împreună până la sfărșit.

    Iubirea completă, așa cum o denumește Sternberg, este cea care stă pe cele trei picioare  – intimitate, pasiune și angajament.

    Fiecare dintre formele de iubire însă se pot transfoma, pasiunea poate să scadă sau să crească, inimitatea se cultivă și ea, dacă suntem neatenți o putem pierde, sau dimpotrivă, putem învăța să ne dezvăluim, să ne simțim bine când dăm sau când primim din partea partenerului, iar angajamentul de a păstra și a investi în relație il facem fiecare dintre noi, zi de zi. Pare dificil și chiar este să construiești o relație în care să te simți confortabil și să trăiești pasiunea ca la 20 de ani, dar este un efort asumat de echipă, în care te descoperi, îl descoperi pe cel de lângă tine constant, în care îți dai voie să fii vulnerabil și puternic pentru tine și pentru cel de alături și in care, mai presus de orice înveți să fii tolerant și atent, la nevoile tale și la cele ale iubitului sau iubitei. Si atunci când vă e greu, când resursele par la capăt, nu ezitați să alegeți terapia de cuplu. Decizia de a alege să mergeți la terapie, împreună, reprezintă un angajament, o asumare a relației, similară ca mesaj cu o cerere în căsătorie, care are toate sansele să vă ajute să redescoperiți pasiunea și intimitatea, îngropate câteodată sub noianul de probleme complicate de fiecare zi!

    Bibliografie:

    Sternberg, R. J. (1997), Construct validation of a triangular love scale, European Journal of Social Psychology

    Sternberg, R. J. (1986), A triangular theory of love, Psychological Review

  • Dependența emotională – scurtă introducere

    a40bd7c58c950ff5e1db1dbf8c8f2fc2“Nu inegalitatea este cel mai mare ghinion, ci dependența”

    Voltaire

    Drumul spre independență, spre asumarea completă a propriei persoane,  pornește din momentul nașterii. Ne începem viața legați și dependenți de mamă, incapabili să ne sa satisfacem propriile nevoi. Ajunși în lume, odată tăiată legătura fizică, concretă începe să se formează legătura emoțională dintre copil și părinții săi. Tiparul de atașament, dat de modul în care au loc interacțiunile dintre părinti și copil,  se formează și se consolidează încă din primele luni de viață, și va influența covârșitor capacitatea de relaționare în viața adultă. Dacă legătura emoțională cu părinții este una bazată pe încredere, respectiv, copilul este încrezător că nevoile sale vor fi constant îndeplinite, că atunci când puterile lui sunt depășite de situație se poate baza fără grijă pe părinții lui, că aceștia vor fi alături de el, necondiționat, va fi capabil, ca adult, să construiască și să întrețină relații (intime sau de prietenie) sănătoase. Adulții securizați emotional își permit să se arate vulnerabili, să le ofere celorlați încredere, știu să depindă de alte persoane, fără să fie copleșiți de acest fapt. Privită în acești termeni, dependența reprezintă un aspect normal al vieții interioare.

    Dependența emoțională însă, văzută ca disconfort al vieții psihice, se explică prin necesitatea existenței anumitor factori externi care să garanteze și să mențină echilibrul emoțional al unei persoane. Cu alte cuvinte, starea de bine este legată de stimuli exteriori, echilibrul nu depinde de și nu este în controlul persoanei, este dat de factori sau persoane din contextul imediat. Persoanele dependente nu își asumă responsabilitatea pentru propria stare de bine, pentru definirea propriei valori, sau pentru crearea unei stări interioare de securitate, nu sunt în controlul propriei lumi interioare. Echilibrul lor emoțional depinde de lumea externă, pare că binele lor este la cheremul celorlalti, nu intră in responsabilitatea lor directă. Dependența emoțională poate fi astfel interpretată ca o lipsă de asumare a responsabilității propriului echilibru emoțional. Ce presupune asumarea răspunderii cu privire la propriile noastre emoții și capacitatea de a le face față?  In primul rând, abilitatea de a fi conștient că emoțiile noastre sunt influențate de gândurile, convingerile și comportamentele noastre, mai degrabă decât de factorii externi. Cum se poate manifestă, din această perspectivă, in mod concret dependența emoțională? De exemplu, dacă cineva este furios pe dvs., daca sunteți dependent emoțional, vă puteți simți respins, speriat, amenințat sau chiar rănit. Veți încerca să îndepărtați furia celuilalt, prin orice mijloace, pentru a vă simți iarăși bine împreună, pentru a vă putea întoarce la o stare de oarecare siguranță. Nu veți putea valida emoția celuilalt, veți încerca să o faceți să dispară, pentru a vă putea apăra. Pe de altă parte, în același context, o persoană ce își asumă propriile emoții, va răspunde diferit aceluiași stimul. Primul lucru pe care si-l va spune va fi probabil că furia celuilalt este numai în legătură cu el, celălalt se simte probabil rănit sau inadecvat pentru momentul respectiv. Oricare ar fi motivul, emoția celuilalt este în responasbilitatea lui. O persoana in controlul propriilor emoții, înțelege că nu poate controla  ce simt sau ce fac cei din jurul ei. Poate doar să fie conștientă de emoția trăită de celălalt, ca fiind complet separată de propria trăire, și în același timp  de afectele, trăirile personale generate de situația dată.

    Privită din perspectiva relațiilor sociale, o persoană dependentă emoțional se comportă ca o victima – emoțiile ei sunt cauzate de ceilalți, este o victimă a furiei lor, a criticismului lor, a evitării, a învinovățirii sau a respingerii lor. Reactivitatea crescută la emoțiile și comportamentele celorlalți vă poate arăta că nu sunteți în contact cu emoțiile dvs., că sunteți depedent de emoțiile si stările celor din jur.

    Deși se poate manifesta in cadrul oricărui tip de relație, dependența emoțională poate fi extrem de dureroasă mai ales zona relațiilor de cuplu. Margaret Paul, în “Inner Bonding” arată că există două moduri în care ne putem îndrăgosti. Când dragostea vine din sinele rănit, te îndrăgostești de fapt de modul în care celălalt te poate iubi. Ii oferi celuilalt controlul cu privire la starea ta de bine, la exprimare apropriei tale valori.  Dacă așteptările îți sunt îndeplinite și partenerul îți pune la picioare lumea pe care o asteptai, atunci poți spune că ești îndrăgostit. Nu celălalt este cel de care te-ai îndrăgostit, ci de modul în care el te tratează. Ii oferi celuilalt, în numele iubirii,  putere nelimitată asupra ta. Liiceanu, în “Despre seducție”, arată atât de frumos. “Seducția este o formă de putere (…) Orice seducător intră în viața noastră purtând cu el promisiunea de împlinire a unei așteptări neprecizate”. Dacă simți că lumea ta nu există în afara lumii lui, daca comportamentele si emotiile lui îți construiesc sau îți distrug lumea, atunci ești dependent emoțional de celălalt. Margaret Paul arată că persoana dependentă caută astfel să umple imensul gol interior pe care îl trăiește. Ea se agață de partener, pentru a primi mai mult și mai mult, îl investește cu așteptările sale pentru liniște si confort emoțional, oricum ar fi acesta înțeles, își dorește de la celălalt ceva ce ea însăși nu poate defini. Valoarea personală, capacitatea de a se simți bine sunt dictate de emoțiile și starea celuilalt, așteaptă să i se ofere siguranță și iubire, le cere cu insistență, în termenii și condițiile proprii.

    In cazul iubirii adulte, tipul de relație este de cu totul altă natură. Ca adult, ai învățat să îți definești propria valoare, să lași iubirea să îți inunde sufletul. Ai învățat că iubirea vine din interiorul tău, ești capabil să te simți viu și conștient de tine, fără să fie nevoi de o altă persoană care să te facă să simți că trăiești. Această capacitate de a simți deplin și conștient iubirea îți dorești să o împarți cu o altă persoană adultă, conștientă deasemenea de propria-i capacitate de a iubi și de a fi fericită.

    Există numeroase strategii de reconectare cu sinele pierdut sau niciodată aflat, de ieșire din capcana dependeței emoționale, dar despre ele, pe larg într-un alt articol.

    Bibliografie selectivă:

    Arntz, A. (2005) – Pathological Dependency: Distinguishing Functional from Emotional Dependency, Clinical Psychology: Science and Practice

    Bornstein, R. F. (1998). Dependency in the personality disorders: Intensity, insight, expression, and defence. Journal of Clinical psychology

    Gude, T., Hoffart, A., Hedley, L., & Rø, Ø. (2004). The dimensionality of dependent personality disorder. Journal of Personality Disorders

    Liiceanu,  G. (2007) Despre seducție, Ed. Humanitas

    Paul, M. (1992) Inner Bonding, Harper Collins