Dependența emotională – scurtă introducere

a40bd7c58c950ff5e1db1dbf8c8f2fc2“Nu inegalitatea este cel mai mare ghinion, ci dependența”

Voltaire

Drumul spre independență, spre asumarea completă a propriei persoane,  pornește din momentul nașterii. Ne începem viața legați și dependenți de mamă, incapabili să ne sa satisfacem propriile nevoi. Ajunși în lume, odată tăiată legătura fizică, concretă începe să se formează legătura emoțională dintre copil și părinții săi. Tiparul de atașament, dat de modul în care au loc interacțiunile dintre părinti și copil,  se formează și se consolidează încă din primele luni de viață, și va influența covârșitor capacitatea de relaționare în viața adultă. Dacă legătura emoțională cu părinții este una bazată pe încredere, respectiv, copilul este încrezător că nevoile sale vor fi constant îndeplinite, că atunci când puterile lui sunt depășite de situație se poate baza fără grijă pe părinții lui, că aceștia vor fi alături de el, necondiționat, va fi capabil, ca adult, să construiască și să întrețină relații (intime sau de prietenie) sănătoase. Adulții securizați emotional își permit să se arate vulnerabili, să le ofere celorlați încredere, știu să depindă de alte persoane, fără să fie copleșiți de acest fapt. Privită în acești termeni, dependența reprezintă un aspect normal al vieții interioare.

Dependența emoțională însă, văzută ca disconfort al vieții psihice, se explică prin necesitatea existenței anumitor factori externi care să garanteze și să mențină echilibrul emoțional al unei persoane. Cu alte cuvinte, starea de bine este legată de stimuli exteriori, echilibrul nu depinde de și nu este în controlul persoanei, este dat de factori sau persoane din contextul imediat. Persoanele dependente nu își asumă responsabilitatea pentru propria stare de bine, pentru definirea propriei valori, sau pentru crearea unei stări interioare de securitate, nu sunt în controlul propriei lumi interioare. Echilibrul lor emoțional depinde de lumea externă, pare că binele lor este la cheremul celorlalti, nu intră in responsabilitatea lor directă. Dependența emoțională poate fi astfel interpretată ca o lipsă de asumare a responsabilității propriului echilibru emoțional. Ce presupune asumarea răspunderii cu privire la propriile noastre emoții și capacitatea de a le face față?  In primul rând, abilitatea de a fi conștient că emoțiile noastre sunt influențate de gândurile, convingerile și comportamentele noastre, mai degrabă decât de factorii externi. Cum se poate manifestă, din această perspectivă, in mod concret dependența emoțională? De exemplu, dacă cineva este furios pe dvs., daca sunteți dependent emoțional, vă puteți simți respins, speriat, amenințat sau chiar rănit. Veți încerca să îndepărtați furia celuilalt, prin orice mijloace, pentru a vă simți iarăși bine împreună, pentru a vă putea întoarce la o stare de oarecare siguranță. Nu veți putea valida emoția celuilalt, veți încerca să o faceți să dispară, pentru a vă putea apăra. Pe de altă parte, în același context, o persoană ce își asumă propriile emoții, va răspunde diferit aceluiași stimul. Primul lucru pe care si-l va spune va fi probabil că furia celuilalt este numai în legătură cu el, celălalt se simte probabil rănit sau inadecvat pentru momentul respectiv. Oricare ar fi motivul, emoția celuilalt este în responasbilitatea lui. O persoana in controlul propriilor emoții, înțelege că nu poate controla  ce simt sau ce fac cei din jurul ei. Poate doar să fie conștientă de emoția trăită de celălalt, ca fiind complet separată de propria trăire, și în același timp  de afectele, trăirile personale generate de situația dată.

Privită din perspectiva relațiilor sociale, o persoană dependentă emoțional se comportă ca o victima – emoțiile ei sunt cauzate de ceilalți, este o victimă a furiei lor, a criticismului lor, a evitării, a învinovățirii sau a respingerii lor. Reactivitatea crescută la emoțiile și comportamentele celorlalți vă poate arăta că nu sunteți în contact cu emoțiile dvs., că sunteți depedent de emoțiile si stările celor din jur.

Deși se poate manifesta in cadrul oricărui tip de relație, dependența emoțională poate fi extrem de dureroasă mai ales zona relațiilor de cuplu. Margaret Paul, în “Inner Bonding” arată că există două moduri în care ne putem îndrăgosti. Când dragostea vine din sinele rănit, te îndrăgostești de fapt de modul în care celălalt te poate iubi. Ii oferi celuilalt controlul cu privire la starea ta de bine, la exprimare apropriei tale valori.  Dacă așteptările îți sunt îndeplinite și partenerul îți pune la picioare lumea pe care o asteptai, atunci poți spune că ești îndrăgostit. Nu celălalt este cel de care te-ai îndrăgostit, ci de modul în care el te tratează. Ii oferi celuilalt, în numele iubirii,  putere nelimitată asupra ta. Liiceanu, în “Despre seducție”, arată atât de frumos. “Seducția este o formă de putere (…) Orice seducător intră în viața noastră purtând cu el promisiunea de împlinire a unei așteptări neprecizate”. Dacă simți că lumea ta nu există în afara lumii lui, daca comportamentele si emotiile lui îți construiesc sau îți distrug lumea, atunci ești dependent emoțional de celălalt. Margaret Paul arată că persoana dependentă caută astfel să umple imensul gol interior pe care îl trăiește. Ea se agață de partener, pentru a primi mai mult și mai mult, îl investește cu așteptările sale pentru liniște si confort emoțional, oricum ar fi acesta înțeles, își dorește de la celălalt ceva ce ea însăși nu poate defini. Valoarea personală, capacitatea de a se simți bine sunt dictate de emoțiile și starea celuilalt, așteaptă să i se ofere siguranță și iubire, le cere cu insistență, în termenii și condițiile proprii.

In cazul iubirii adulte, tipul de relație este de cu totul altă natură. Ca adult, ai învățat să îți definești propria valoare, să lași iubirea să îți inunde sufletul. Ai învățat că iubirea vine din interiorul tău, ești capabil să te simți viu și conștient de tine, fără să fie nevoi de o altă persoană care să te facă să simți că trăiești. Această capacitate de a simți deplin și conștient iubirea îți dorești să o împarți cu o altă persoană adultă, conștientă deasemenea de propria-i capacitate de a iubi și de a fi fericită.

Există numeroase strategii de reconectare cu sinele pierdut sau niciodată aflat, de ieșire din capcana dependeței emoționale, dar despre ele, pe larg într-un alt articol.

Bibliografie selectivă:

Arntz, A. (2005) – Pathological Dependency: Distinguishing Functional from Emotional Dependency, Clinical Psychology: Science and Practice

Bornstein, R. F. (1998). Dependency in the personality disorders: Intensity, insight, expression, and defence. Journal of Clinical psychology

Gude, T., Hoffart, A., Hedley, L., & Rø, Ø. (2004). The dimensionality of dependent personality disorder. Journal of Personality Disorders

Liiceanu,  G. (2007) Despre seducție, Ed. Humanitas

Paul, M. (1992) Inner Bonding, Harper Collins

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s