Corina Dobre

Etichetă: depresie

  • Cum se simte depresia

    Cum se simte depresia

    Este greu să înțelegi cu adevărat depresia dacă nu ai căzut în hăurile sale necuprinse sau dacă nu ai trăit-o lângă cineva drag, afectat de această tulburare.

    Depresia te prinde ca într-o menghină, distorsionează tot ceea ce trăiești, și ca toate bolile minții, este o suferință invizibilă.

    Ceea ce cu un timp în urmă avea sens și îți aducea bucurie, se transformă acum într-o rană continuă, o durere ce te îndepărtează de tine și de cei ce ar vrea să te ajute. Nu te poți uita nici la cerul senin cu soarele ce zâmbește, nu  te poți bucura de râsul copiilor, sau de grija prietenilor sau a partenerului. Mintea ta îți spune că este poate prea puțin sau poate prea târziu sau că oricum nu contează. Și te simți vinovat, furios și rușinat, pentru că viața ta arată frumos pentru toți ceilalți, doar tu o vezi lipsită de valoare.

    Dacă ai putea să dormi! Dar câteodată somnul te scufundă mai rău în letargie, zaci lipsit de vlagă sub plapumă. Cel mai bine ar fi ca toți să uite de tine, să dispari, tu și tristețea ta dureroasă.

    Și chiar dacă ai vrea să te apuci de ceva, ți se pare inutil și fără sens. Ești blocat, te simți neputincios. Îți rămân treburi, din ce în ce mai multe, neterminate și te critici intens pentru neputința ta. Nimic din exterior nu justifică această delăsare. Adormi la un moment dat, o binecuvântare, dar somnul îți este agitat, te trezești în scurt timp mai obosit decât atunci când te-ai culcat.

    “Nu înțeleg ce îți lipsește!”, “Vreau să mă iubești”, “Dar sunt aici!”, “Nu, nu esti, nu te simt!” plângi, și plângi, și plângi și plânsul care te elibera, devine și el o povară.

    “Uită-te la mine!” și “Pleacă vreau să fiu singură”, “Nu înțeleg pentru ce ne zbatem”, “Nu vreau să mai trec prin asta!”

    Strigăte ale unei disperări, asurzitoare câteodată, mute de multe ori. Tristețe, furie, nelinșite, rușine, neputință, vinovăție și un gol imens.

    Depresia este o boală a singurătății, a unei singurătăți dureroase. Dacă ai putea să primești pe cineva în negura ta, răul ar fi mai suportabil. Și deși îți dorești să îți fie cineva aproape, respingi și pedepsești.

    Îți restrângi atenția mai ales spre tine, ești hipervigilent la ceea ce simți, la ceea ce mintea ta îți spune. Și îți spune multe, multe și amestecate, nimic de bine, îți întoarce răul, neputința și durerea pe toate părțile. Și ești epuizat. Epuizat și amorțit.

    Depresia este o boală, și ai nevoie să o accepți și să o tratezi ca pe o boală, să înveți despre ea și despre simptomele ei. Mai ales în forma acută este important să ceri ajutor de specialitate. Odată ce ai depășit momentul cel mai de jos, când începi să îți aduni din nou puterile, încearcă să îi înțelegi contextul și care îi este rolul în viața ta. Este esențial să înveți cum să ai grijă de tine, la fel de importantă cum este insulina pentru un diabetic – cât de mult muncești, care este locul momentelor dragi în viața ta, cine și ce îți produce bucurie, cum să ai compasiune și căldură față de tine în primul rând. Și apoi nu uita să îți aduci alături persoane dragi ce te pot ajuta, fără să te judece. Investește în relații cu sens și învață să primești ceea ce îți oferă cei ce te iubesc.

  • Depresia la adolescenți

    Depresia la adolescenți

    Adulti sau adolescenti traversam perioade stresante, ne simtim tristi, nu ne mai gasim rostul, ne este greu sa ducem la bun sfarsit ceea ce înainte parea floare la ureche.
    Aceste stari pot sa apara ca urmare a unor contexte de viata mai problematice – examene, perioade mai tensionate in cuplu sau la munca, incheierea unei relatii, pierderea cuiva apropiat, oboseala accentuata. Dispozitia proasta este bine justificata de factorii din jurul nostru.
    Odata ce elementul stresor dispare sau situatia se amelioreaza, lucrurile se intorc la fagasul initial, ne regasim puterea de a duce treaba la bun sfarsit, suntem din nou dispusi sa ne facem planuri, ne bucuram de zilele ce ne-au fost date.

    Cand sunt insa ingrijoratoare simptomele depresive pentru adolescenti? Se pot transforma ele in depresie clinica?

    Dificultatile de viata ale adolescentilor sunt diferite de cele ale adultilor. Sunt in plina perioada de formare a unui sine articulat si autonom, se construiesc experimentand, raportandu-se la cei din jur. Sunt deschisi la feedback, au nevoie de el, il asteapta pentru a se defini.

    Carcasa protectoare de detasare emotionala pe care multi adulti o au la ei este inca in constructie. Cercetarile din SUA si Australia arata ca unu din cinci adolescenti are risc semnificativ de dezvoltare de tulburari mintale severe.
    Friedman si colegii, intr-un studiu din 1983, au ajuns la concluzia ca simptomatologia depresiva la adolescenti se apropie de cea a adultilor, respectiv dificultati in concentrare, stare melancolica, dispozitii schimbatoare, furie si iritare, distantare fata de grupul de prieteni, schimbarea tiparelor alimentare, ideatie suicidara. Adolescentii, spre deosebire de adulti, nu se auto-compatimesc insa la fel de intens.
    Depresia este diagnosticata ca atare atunci cand simptomele persista mai mult de doua saptamani. Ce spun insa studiile, care aunt factorii care ii predispun spre depresie pe adolescenti? Kendler si colegii au descoperit ca predictorii cei mai stabili pentru depresie sunt: evenimente de viata negative, factori genetici, un episod depresiv anterior, si temperamentul, respectiv gradul de neuroticism.

    In ceea ce priveste depresia ca urmare a evenimentelor de viata negative, este evident ca nu toti cei care trec prin perioade grele de viata dezvolta depresie, dar statistica ne arata ca toti cei care au diagnostic de depresie au trecut printr-un eveniment cu stres major sau printr-o perioada tensionata. Intre 20-50% dintre adolescentii care trec prin evenimente de viata critice pot sa dezvolte depresie.

    Ereditatea este un alt factor de risc pentru depresie. Un parinte cu un episod depresiv major reprezinta pentru un adolescent un predictor pentru o eventuala tulburare depresiva.

    Studiile arata ca depresia este influentata si de trasaturile de personalitate ale adolescentului, trasaturi care in mare parte sunt ereditare.

    Factor de risc pentru depresie il reprezinta neuroticismul, caracterizat de lipsa stabilitatii emotionale, un control scazut al impulusurilor, de tendinta de a simti emotii negative cu usurinta, ca de exemplu furie, neliniste, tristete. Acestea sunt pozitiv corelate cu tendinta adolescentului de a percepe si de a experimenta lumea inconjuratoare ca fiind amenintatoare. Aceste trasaturi de personalitate, influentate si de biologia fiecaruia sunt stabile in timp.

    Vulnerabilitatea biologica la depresie este un alt subiect de interes pentru studiile de specialitate. Raspunsul biologic disfunctional la situatii stresante reprezinta conform ultimelor cercetari, factori de risc pentru tulburarea depresiva.

    Adolescentii sunt mai flexibili si mai deschisi decat adultii. Sunt adesea mai rezilienti. Cei ce trec prin depresie însoțiți si isi gasesc vindecarea, sunt mai intelepti, mai maturi decat cei de o seama cu ei. Sunt mai empatici, au mai multa compasiune. Au insa nevoie de la noi, adultii din viata lor, sa le ramanem alaturi, sa vedem cand si cum au nevoie de ajutor, pentru ca depresia netratata poate avea consecinte dintre cele mai nefericite.

    *articol scris pentru ziare.com

     

  • Exercitii de meditatie pentru depășirea depresiei – Eliberarea de nefericirea cronică

    exercitii-de-meditatie-pentru-depasirea-depresiei_1_fullsizeMintea noastră este în continuă mișcare, în căutare de sensuri. Atașează interpretări, formează convingeri extrem de stabile. Necazul este că, adeseori, ne identificăm cu gândurile noastre, chiar și atunci când sunt interpretări neconforme cu relitatea. Simțim emoții și ne comportăm în funcție de cum vedem contextele prin care trecem. În cazul depresiei, în creier se formează o legătură între tristețe și gândurile negative. Legătura este atât de stabilă încât “chiar și tristețea trecătoare poate redeștepta în minte gânduri distructive.” Autorii arată că “La începutul stării depresive, reacționăm, de obicei din motive perfect explicabile, încercând să scăpăm de sentimentele noastre, reprimându-le sau făcând eforturi să nu ne mai gândim la ele. (…) Căutăm în minte soluție după soluție, și nu durează mult timp până începem să ne simțim rău, pentru că nu reușim să găsim ceva care să ne aline emoțiile dureroase prin care trecem. (…) trăim aproape cu totul în lumea gândurilor noastre. Începem să ne frământăm. Pierdem contactul cu realitatea, cu oamenii din jurul nostru, chiar si cu cei la care ținem cel mai mult si care țin mult la noi. Ne refuzăm darurile bogate ale vieții și plăcerile ei.”

    În primul capitol al cărții, autorii prezintă modul în care se dezvoltă tulburarea depresivă, cum găndurile automate negative influentează comportamentul, emoțiile, felul in care percepem lumea și pe noi înșine. Din lista de gânduri automate negative a personelor aflate în depresie, iată câteva: “nimeni nu mă înțelege”, “nu mai suport”, “aș vrea pur si simplu să dispar”.

    “Principala problemă a depresiei recurente și persistente nu este faptul că ne intristăm. Tristețea este o stare de spirit normală, care face parte din viața noastră. Nu e nici o atitudine realistă, nici de dorit, să ne închiupuim că putem sau ar trebui să scăpăm de ea. Adevărata problemă este ce se întâmplă în continuare – imediat după tristețe. Tristețea în sine nu constituie o problemă, ci felul în care mintea noastră reacționează la acestă stare.”

    Tristețea este o emoție de acceptat, avem nevoie să învățăm că nu emoția în sine ne face rău, ci modul în care fiecare dintre noi reacționează la ea. Ca urmare a fugii de emoții negative, ajungem să devenim alergici la ele.

    Programul pe care Williams, Teasdale, Segal și Zinn îl propun, ca remediu împotriva depresiei, pornește de la rezultatele bune pe care terapia cognitiv comportamentală le-a avut în tratarea depresiei, și integrează practica veche budista de prezență constientă.

    Studiile arată că “cultivarea concentrării asupra prezentului te poate ajuta să te eliberezi de regrete, cât și de grijile în privința viitorului. În plus va crește flexibilitatea minții, în așa fel încât vei găsi noi opțiuni, cu clipă înainte să crezi că nu mai e nimic de făcut. Exersarea concentrării asupra prezentului poate împiedica apariția obișnuitului sentiment de nefericire pe care îl simțim cu toții când cădem în depresie. Acest fapt ne ajută să reluăm contactul cu toată seria de resurse interioare și exterioare, prin care putem să învățăm, să ne perfectionăm și să ne vindecăm, resurse pe care nu suntem conștienți că le avem.”

    Cartea prezintă exerciții clare, bine structurate care au ca rezultat conștientizarea si asumarea emoțiilor noastre, a celor care ne plac și a celor care nu ne plac, a gândiurilor și a poveștii de viață pe care acestea le crează, exerciții de meditatie care ne ajută să rămânem ancorați în prezent.

    Rezultatele programului pe care cei patru autori il propun sunt extrem de stabile, dar nu sunt imediate și așa cum ei ne previn – “te sfătuim să încerci să renunți la tentația pe care o avem cu toții de a forța lucrurile să meargă într-un anumit fel, în loc să ne străduim să le lăsăm așa cum sunt ele în fiecare clipă.”

    Cartea ne invită, fie că suferim de depresie sau nu, într-o călătorie spre noi înșine, al cărei scop este acela de a ne tolera cu curaj și înțelepciune fiecare emoție, de a înțelege ca tristețea este parte din exeperința umană, de a găsi bogație in fiecare stare pe care o trăim.

    Lectură plăcută tuturor!

    Exercitii de meditatie pentru depăsirea depresiei- Eliberarea de nefercirea cronică –  Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal, Jon Kabat-Zinn, trad. Alexandru Macovescu, Editura Trei, 2013.

  • Mâine o să fie mai bine

    …

    – N-o omorî, tăticule! Te rog, n-o omorî!

    Fetița încerca cu disperare să îl apuce de mână. Între pumnii lui, femeia țipa din toate puterile:

    – Lăsă-mă, lasă-mă! Mă doare! Opreste-te!

    O prinsese de păr și acum o lovea cu capul de podea. Fetița se uita disperată când la unul, când la celălalt.

    – Te rog, te rog, las-o! Hai sa plecăm, întârzi și azi!

    Îi tremurau mâinile și picioarele. Îi era frică și să plângă.  Când ajungea aici, mai nimic nu îl mai putea opri. Furia îl întunecase. Avea ochii roșii, sprâncenele i se adunaseră deasupra nasului, fălcile încleștate îi făceau fața să arate pătrată. S-a întos greu înspre copliă. Încerca să își curețe privirea.

    – Ia-ți gentuța și hai!

    Si a plecat. Fără o privire sau un cuvânt spre nevasta întinsă ca o cârpă pe jos. Fetița și-a întors de câteva ori privirea spre casă. Poate mămica se ridică și vine la geam să se uite după ea. I-a stat o clipă respirația, i s-a părut că se mișcă perdeaua. Ar putea să facă cu mâna înspre fereastră, poate ea e acolo, să îi arate că o iubește. Dar parcă perdeaua nu se mișcase. Dacă a omorât-o și nu o mai găsește când se întoarce. Sau dacă mămica pleacă, ea cui îi rămâne?

    Încerca să își potrivească pașii cu ai lui. O să fie totul bine până la urmă. De fiecare dată este. Și apoi câteva zile ei râd cu gura până la urechi. L-a prins moale de mână. Îl simțea încordat. L-a tras de mână și i-a șoptit:

    – Tăticule, eu te iubesc să știi.

    Nu i-a răspuns nimic. Poate nu a auzit-o. Au grăbit doar pasul.  Grădinița era într-o fostă casă boierească, cu camere înalte si luminoase, un antreu cochet unde era aranjat vestiarul. Au ajuns ca de obicei printre ultimii. În vestiar erau încă doi copii si mamele lor. A pus-o pe o băncuță să o schimbe. Mersul pe jos îl liniștise, trăsăturile feței îi erau mai blânde. Tante Silvie ieșise în ușă să adune întârziații:

    – Grăbiți-vă, grăbiți-vă, domnule Mircescu! Începem masa în 5 minute. Komm, Sofie, komm schneller!

    A descălțat-o încetișor. I-a scos rochița de drum și i-a pus pantalonii de grădiniță, a încălțat-o cu papuceii și i-a aranjat codițele.

    – Sa fii cuminte, Sofia, să o asculți pe Frau. Și să manânci și ciorba, ca altfel cum să te faci mare?!

    -O să încerc să o mănânc. Da’ nu prea îmi place, să știi.

    I-a zâmbit și a mângâiat-o din nou.

    – Măcar câteva linguri, îmi promiți?

    – Bine, îți promit. S-a lipit strâns de piciorul lui. Să vii la timp azi tati, te rog!

    – Îți promit!

    S-a jucat cuminte toată ziua, se gândea că poate mămica a venit să o vadă ce face la grădiniță, și se uită la ea din curte, pe geam, prin perdea. S-a străduit și a mâncat toată ciorba. Toată, toată. A trecut prânzul și se apropia seara. Copiii au plecat unul după altul. Educatoare de după-amiază își terminase progrmaul si negocia cu nea Mitică, paznicul să i-o lase pe Sofia în grijă.

    – Bine, bine, duceți-vă, lăsați-o cu mine.

    7533f6481b600f484fc20f3626671e37Era poate bine că întârzia, s-a dus sigur să aibe grija de mămica. Stătea pe băncuță, cu gentuța strânsă în poală. Respira încetisor și încerca să nu plângă. Poate nu au crezut-o că îi iubește, poate au lăsat-o aici. Ea unde să se ducă? Afară era deja întuneric și nu avea pe nimeni.

    A auzit apoi pași afară în curte, si …parcă…parcă era vocea lor. Și-a ținut un pic respirația, să audă mai bine. Ei erau! Veniseră amândoi. Au deschis ușa –  râdeau și se țineau de mână.

    Sofia a simțit cum se topește si cum i se încălzesc pantalonașii de grădiniță. Și-a strâns și mai tare gentuța în mână și a început încetișor să plângă. Reușise! Pleca și în seara asta acasă.

    Mama s-a aplecat înspre ea.

    – O, Doamne, Sofie, ce prostuță ești, nu plânge numai pentru că ai făcut pe tine. Hai mai bine să te schimb. Vrei?

    Printre sughițuri Sofia a dat din cap că da. Mama a continuat:

    – Și ce crezi, Sofie, în seara asta ne ducem toți trei la restaurant. Nu e grozav?

    În timp ce o schimba, Sofia a mângâiat-o pe vânătaia de la tâmplă.

    – Te iubesc, mămico, te iubesc!

    – Știu, iubita mea, știu. Și eu pe tine, să nu uiți.

    Ar fi vrut să îi spună că știe, și mai ales să nu plece niciodată de lângă ea. Dar ce mai conta? Plecau toți trei și astăzi acasă. Mâine o să vadă ea ce o să mai fie. O să se descurce cumva să rămână, toți, împreună.

    …

    Abuzul fizic, violența domestică sunt probleme extrem de dureroase și actuale. Efectele sunt devastatoare pentru cei implicați. Studiille arată că femeile bătute de soți au, printre multe altele,  risc crescut de depresie, de insomnie, de tulburare de stres posttraumatic, de abuz de alcool si alte substante. Îsi internalizează un comportament submisiv și au risc crescut de abuz si in alte segmente ale vieții (profesie, de exemplu).

    Povestea de astăzi însă aduce în prim plan copiii. Dacă abuzul fizic este greu de dus pentru cel abuzat (de cele mai multe ori soția), copiii martori ai bătăilor, certurilor agresive între părinți, vor învăța că cei care sunt datori să îl îngrijească și să îi protejeze, printre puținele persoane din viață pe care ar trebui sa se sprijine necondiționat, nu pot să își ducă la bun sfârșit rolul. Copilul învață că este constant în pericol, teama îi devine a doua natură. Integritatea lui fizică este pusă în pericol. Cine știe dacă furia și nebunia astfel dezlănțuită nu se vor îndrepta și împotriva lui? Pe lângă lipsa de securitate, de siguranță pe care copilul o trăiește acut, va încerca să îndrepte lucruri care nu sunt în controlul său, își va internaliza vina de a nu fi suficient de bun. Copiii abuzati astfel de lipsa de siguranță din familie sunt expuși riscului unor tulburari extrem de serioase și nocive în viața adultă: depresia cronică este una dintre ele, relații toxice cu parteneri, prieteni sau în profesie. Ancora pe care o reprezintă relația bună cu părinții, refugiul pe care înțelepciunea părinților îl oferă necondiționat, pentru copiii care trăiesc în medii abuzive, fizice sau emoționale, vor fi compromise pe viață. Au nevoie să învețe ca adulți cum să aibă încredere, cum să își construiască relații sigure în care să crească și să se bucure de ei și de viață.

    Sunt relații in care terapia de cuplu pare un vis imposibil, dar daca sunteți o persoană abuzata nu ezitati să căutați ajutor de specialitate. Dvs si copiii dvs. veti avea numai de câștigat. Există însă și relații in care abuzul fizic nu se materializează, partenerii nu se bat, dar certurile sunt extrem de violente. Pentru copiii martori ai acestor momente rezultatele sunt la fel de devastatoare. Sunteți, ambii parteneri, responsabili sa va construiti o relatie sanatoasă, benefică pentru toți cei din jurul dvs. Deasemenea nu ezitati sa folositi si resursele generoase pe care vi le pune la dispozitie terapia individuală sau de cuplu. Este o investitie de timp si efort pentru care vă vor fi recunoscatori copiii, nepotii si stranepotii dvs.

    Bibliografie selectiva:

    Sternberg, K. L., Lamb, M. E., Greenbaum, C., Dawud, S., Cortex, R. M., & Lorey, F. (1994). The effects of domestic violence on children’s perceptions of their perpetrating and nonperpetrating parents, International Journal of Behavioral Development

    Randolph, M. K., & Conkle, L. K. (1993). Behavioral and emotional characteristics of children who witness parental violence. Family Violence and Sexual Assault Bulletin

  • De ce este critica nocivă

    Am citit aici o poveste care spune cam așa:

    Odată, demult, un samurai dur si răzbătător s-a dus în vizită la un călugăr, care, ca orice pustnic, se afla mic și slab.

     – Călugărule, i-a poruncit samuraiul cu o voce tunătoare, învață-mă despre rai și despre iad!

    Călugărul și-a ridicat încet privirea, s-a uitat spre el, stăpânindu-și cu greu dezgustul și cu o voce fermă i-a răspuns:

    – Să te învăț despre iad și despre rai? Nu aș putea să te învăț nimic. Uită-te la tine. Ești murdar, miroși urât, sabia îți este ruginită. Prezența ta este o rușine pentru toți samuraii. Piei din fața mea, nu meriți să îți arunc nici o privire!

    Samuraiul s-a înfuriat cumplit. Fața i s-a înroșit, obrajii îi ardeau, și-a încleștat maxilarele, și-a smuls sabia din teacă și a îndreptat-o fulgerător înspre călugar.

    – Acest-i iadul, i-a spus călugarul zimbindu-i blând.

    Samuraiul a fost copleșit. Acest om si-a riscat viața, ca el sa învețe ce este iadul. A lăsat încet sabia la locul ei și cuprins de recunoștință s-a așezat în liniște alături de călugăr.

    – Acesta e raiul, a adaugat călugărul zâmbindu-i blând.

    sad_FotorCritica, mai ales atunci când vine de la persoane importante pentru noi,  este extrem de toxică și de dureroasă. Ascunsă sub justificarea îmbunătățirii comportamentului celui criticat, distruge relația, iar cel supus criticii își internalizează un discurs negativ despre propriile abilități, despre sine însuși. Critica îi dă o falsă putere celui ce critică și îl reduce, îl limitează pe cel criticat. Criticismul este toxic, mai ales,  în doua ipostaze – în relația dintre părinte si copil și în relația de cuplu, între cei doi parteneri.

    Cum poți să îți dai seama dacă ești o persoana critică?

    Te adresezi mai degraba persoanei și nu comportamentului – Esti dezordonat, Ti-am spus de atitea ori sa nu mai fii leneș. Ești superficială! Nimic nu o să se aleagă de tine! 

    Te concentrezi mai ales pe ce este greșit, și nu pe ce poate fi îmbunătățit – Niciodată nu faci ce trebuie!

    Adevărul absolut despre cum poate fi îndeplinită o anumită sarcină este deținut de cel ce critică.

    Si cel mai important, o persoana critică, în momentul în care ea însăși greșește sau nu își atinge obectivele are un discurs interior extrem de nociv – “sunt un prost” sau “niciodată nu sunt în stare de nimic” și altele în acelși sens.

    De ce este critica nocivă? Spre deosebire de oferirea unui feed-back, critica îl face pe cel ce o primește să se simtă umilit, incompetent, incapabil, deconectat de cel apropiat si de sine însuși.

    Copiii criticați de părinții lor sunt vulnerabili –  odată critica internalizată devine standardul la care se vor referi toată viața – nu sunt suficient de bun si nu sunt în stare să fac, atâta timp cât mama sau tata, persoane cu autoritate supremă în viața unui copil, mi-au spus asta. Studiile arată că criticismul mamelor reprezintă un risc semnificativ de depresie pentru copil. Desemenea criticismul părinților afectează profund imaginea de sine a copilului, dorința lui de explorare, capacitatea de a se bucura de sine și mai ales capacitatea de a se simți iubit, acceptat și în siguranță alături de părinții lui. Părinții adesea își justifică criticismul prin nevoia de a corecta comportamentele greșite ale copilului. Ca și părinți suntem îngrijorați și preocupați de viitorul copilului nostru, ne dorim să se adapteze și să reușescă într-o lume competitivă. Este necesar însă să ne întrebăm – cât poate face copilul din ceea ce îi cer? Are abilitățile necesare însușite? Cât este nevoia lui de imbunătățire a comportamentului și cât a mea ca părinte? Cum îl pot ajuta sau învăța să facă altfel?

    În cuplu, asa cum John Gottman arată în studiile pe care le-a realizat despre ce si cum ne influențează viața cu partenerul, criticismul este unul din comportamentele toxice care prezic cu mare acuratețe sfârșitul unei relații. Criticismul se manifestă în situațiile – “tu niciodată…” sau “tu întotdeauna…”, momente care pot fi înlocuite cu “Eu am nevoie să…”, de exprimare asertivă ale nevoilor pe care simțim că cel de alături le-a ignorat sau neglijat.

    Criticismul rănește și ne îndepărtează, îl reduce pe cel criticat, este o spirală care se amplifică, conduce la comportamente submisive, descurajează cooperarea dintre parteneri, în nici un caz nu are ca efect modificarea sau obținerea unui anumit comportament. Dimpotrivă!

    Bibliografie selectivă:

    K. L. Burkhouse et al. (2012) Expressed Emotion-Criticism and Risk of Depression Onset in Children, Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology

    Gottman, J. M., Coan, J., Carrere, S., & Swanson, C. (1998). Predicting marital happiness and stability from newlywed interactions, Journal of Marriage and the Family

    Gottman, J. M. (1994). Why marriages succeed or fail,  Simon & Schuster.

    Koestner, R., Zuroff, D. C., & Powers, T. A. (1991). The family origins of adolescent self-criticism and its continuity into adulthood,  Journal of Abnormal Psychology

    http://www.jackkornfield.com/

  • Imaginea corporală – sau despre cum ne percepem corpul

    friendsNe străduim să ne concentrăm pe calitățile umane, ale noastre și ale celor din jur, dar în același timp nu ne putem opri să nu analizăm modul în care arătăm noi și cei cu care venim în contact. Aspectul nostru exterior nu ne este idiferent, cum nu ne este indiferent cum suntem văzuți și evaluați de  ceilalați. Cum ne simțim în corpul nostru, imaginea pe care ne-o formăm despre el influențează o întreagă serie de comportamente, emoții și cogniții, cu efecte importante asupra stării noastre generale de bine. Imaginea corporală este astfel o reprezentare mentală și se referă la modul în care ne percepem corpul, atât fizic, în spațiu, cât și cu referire la gândurile pe care le avem și cum vorbim despre corpul nostru, emoțiile pe care le simțim față de corpul nostru, cât de conectați sau deconectați suntem în ceea ce ne privește corpul, modul în care ceilalți ne văd și ne percep. Imaginea corporală poate fi pozitivă, ne simțim confortabil în propriul corp, acceptăm că normalitatea reprezintă o plajă largă, ne bucurăm de cum arată corpul nostru, suntem în contact cu el, atenți la semnalele pe care ni le transmite, nu ne petrecem timpul obsedati de diete, kilograme, centimetri sau calorii consumate.  Deasmenea o imagine corporală pozitivă presupune că aspectul exterior nu are nici o legătură cu valoarea noastră personală.

    O imagine corporală negativă presupune o percepția negativă, distorsionată, cu privire la formele și dimensiunile pe care o persoană și le atribuie, se văd mai grase și cu forme neatrăgătoare, față de cum sunt în realitate. Studiile arată că 38% dintre femeile cu un indice de masa corporală normal si 32% dintre bărbați au o imagine corporală negativă. Aceste procente cresc odată cu cresterea indicelui de masa corporală. Imaginea corporală negativă este asociată cu tulburări de comportament alimentar (bulimie, anorexie, binge eating), stima de sine scăzută, depresie, anxietate, disfuncții sexuale. Deasemenea persoanele cu o imagine neagativă a propriului corp consideră că formele și aspectul lor exterior reprezintă un indicator important cu privire la valoarea lor personală, cel mai adesea își percep corpul ca pe un semn de eșec personal.

    Studiile arată că pot fi evidențiate patru aspecte care influentează insatifacția cu privire la percepția propriului corp:

    • comparațiile sociale, respectiv persoanele care se compară și își compară corpul, în general cu altele mai atrăgătoare, sunt mai adesea nemulțumite de cum arată (Heinberg & Thompson, 1999)
    • influențele socioculturale, se referă la modul în care diversele medii influentează mesajele cu privire la normele unui corp atractiv. Studiile arată că există asocieri solide între tulburarile de comportament alimentar, o imagine corporală negativă și mesajele media promovate cu privire la cum trebuie sa arate un corp atrăgător, astât în ceea ce privește femeile, cât și bărbații. Un studiu realizat la Universitatea Stanford a arătat că 70% din participante au declarat că își percep negativ corpul după ce citesc reviste glossy pentru femei.
    • comentariile verbale negative din partea celor apropiati. Imaginea corporală poate fi influențată de apartenența la un cerc de prieteni sau de cunoscuți preocupați execesiv de aspectul corpului lor. Deasmenea, studii recente arată că persoanele  cu o imagine corporală negativă, desi în limita unui indice de masă corporală normal, cărora li s-au transmis mesaje negative cu privire la gruetatea lor din partea memebrilor familiei s-au îngrăsat în medie cu 2 kilograme intr-o perioadă de trei luni, spre deosebire de cele care au fost sustinute si au primit mesaje pozitive din partea membrilor familiei, care si-au păstrat greutatea sau chiar au slabit (Logel, 2014).
    • diverse etape de viață – pubertatea, sarcina, menopauza sau andropauza,

    Ce putem face pentru avea o imagine corporală pozitivă? Iată câteva sugestii:

    1. Acceptati si bucurati-va de propria moștenire gentică.
    2. Fiți constient(ă) de calitățile dumneavoastră, fără legătură cu aspectul fizic.
    3. Înconjurați-vă de persoane cu obiceiuri alimentare sănatoase, cu o relatie bună cu corpul lor, care se bucură să facă mișcare.
    4. Faceti miscare regulat, după propriile puteri și învățați să vă bucurați de propriul corp.
    5. Invățați să opriți gândurile autocritice.
    6. Evitați să îi criticați pe ceilalți pentru cum aspectul fizic.
    7. Și nu în ultimul rând, învățați să va respectați corpul si să il tratati cu respect si înțelegere.

    Bibliografie selectivă:

    Loggel, C. (2014) A little acceptance is good for your health: Interpersonal messages and weight change over time, Personal Relationships, 21,  583–598.

    Silverstein, B., Perdue, L., Peterson, B., & Kelly, E. (1986). The role of the mass media in promoting a thin standard of bodily attractiveness for women. Sex Roles, 14, 519–532.

    Stice, E., & Shaw, H. (1994). Adverse effects of the media portrayed thin-ideal on women and linkages to bulimic symptomology. Journal of Social and Clinical Psychology, 13, 288–308.

    Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe, M., & Tantleff-Dunn, S. (1999). Exacting beauty: theory, assessment, and treatment of body image disturbance.