Cum se simte depresia

Este greu să înțelegi cu adevărat depresia dacă nu ai căzut în hăurile sale necuprinse sau dacă nu ai trăit-o lângă cineva drag, afectat de această tulburare.

Depresia te prinde ca într-o menghină, distorsionează tot ceea ce trăiești, și ca toate bolile minții, este o suferință invizibilă.

Ceea ce cu un timp în urmă avea sens și îți aducea bucurie, se transformă acum într-o rană continuă, o durere ce te îndepărtează de tine și de cei ce ar vrea să te ajute. Nu te poți uita nici la cerul senin cu soarele ce zâmbește, nu  te poți bucura de râsul copiilor, sau de grija prietenilor sau a partenerului. Mintea ta îți spune că este poate prea puțin sau poate prea târziu sau că oricum nu contează. Și te simți vinovat, furios și rușinat, pentru că viața ta arată frumos pentru toți ceilalți, doar tu o vezi lipsită de valoare.

Dacă ai putea să dormi! Dar câteodată somnul te scufundă mai rău în letargie, zaci lipsit de vlagă sub plapumă. Cel mai bine ar fi ca toți să uite de tine, să dispari, tu și tristețea ta dureroasă.

Și chiar dacă ai vrea să te apuci de ceva, ți se pare inutil și fără sens. Ești blocat, te simți neputincios. Îți rămân treburi, din ce în ce mai multe, neterminate și te critici intens pentru neputința ta. Nimic din exterior nu justifică această delăsare. Adormi la un moment dat, o binecuvântare, dar somnul îți este agitat, te trezești în scurt timp mai obosit decât atunci când te-ai culcat.

“Nu înțeleg ce îți lipsește!”, “Vreau să mă iubești”, “Dar sunt aici!”, “Nu, nu esti, nu te simt!” plângi, și plângi, și plângi și plânsul care te elibera, devine și el o povară.

“Uită-te la mine!” și “Pleacă vreau să fiu singură”, “Nu înțeleg pentru ce ne zbatem”, “Nu vreau să mai trec prin asta!”

Strigăte ale unei disperări, asurzitoare câteodată, mute de multe ori. Tristețe, furie, nelinșite, rușine, neputință, vinovăție și un gol imens.

Depresia este o boală a singurătății, a unei singurătăți dureroase. Dacă ai putea să primești pe cineva în negura ta, răul ar fi mai suportabil. Și deși îți dorești să îți fie cineva aproape, respingi și pedepsești.

Îți restrângi atenția mai ales spre tine, ești hipervigilent la ceea ce simți, la ceea ce mintea ta îți spune. Și îți spune multe, multe și amestecate, nimic de bine, îți întoarce răul, neputința și durerea pe toate părțile. Și ești epuizat. Epuizat și amorțit.

Depresia este o boală, și ai nevoie să o accepți și să o tratezi ca pe o boală, să înveți despre ea și despre simptomele ei. Mai ales în forma acută este important să ceri ajutor de specialitate. Odată ce ai depășit momentul cel mai de jos, când începi să îți aduni din nou puterile, încearcă să îi înțelegi contextul și care îi este rolul în viața ta. Este esențial să înveți cum să ai grijă de tine, la fel de importantă cum este insulina pentru un diabetic – cât de mult muncești, care este locul momentelor dragi în viața ta, cine și ce îți produce bucurie, cum să ai compasiune și căldură față de tine în primul rând. Și apoi nu uita să îți aduci alături persoane dragi ce te pot ajuta, fără să te judece. Investește în relații cu sens și învață să primești ceea ce îți oferă cei ce te iubesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s