„De ce nu vrem iertarea? Cum să vindecăm marile trădări si micile supărări” Dr. Harriet Lerner – Editura Povești de păpădie

Între micile bucurii de inceput de an, a fost să descopăr traducerea ultimei cărți a lui Harriet Lerner “De ce nu vrem iertarea? Cum să vindecăm marile trădări si micile supărări”, publicată la editura Povești de păpădie – Pagina de Psihologie.

Iertarea, așa cum Lerner o abordează, este un drum al asumării, al celui ce rănește și al celui ce are de iertat.  Este greu să ceri iertare, să înțelegi și să accepți că ceea ce tu ai făcut a rănit pe cineva apropiat. Iertarea pornește de la a asculta – să primești durerea celuilalt fără să fugi, fără să bagi în față durerea ta, să asculți drept, cu curiozitate și cu dorința sinceră de a înțelege. Greu de făcut, pentru că este nevoie să îți ții în frâu proprii demoni, propriile interpertări. Să te lași pe tine la o parte și să fii acolo numai pentru a-l asculta pe celălalt.

Cum Lerner spune “Cuvintele care exprimă scuze, indiferent cât ar fi de sincere, nu for reface o conexiune distrusă, atâta vreme cât n-au fost ascultate cu adevărat mânia și durerea părții lezate.”

Lerner aduce în discuție evident și de ce ne este greu să iertăm – “Viața secretă a celui care nu-și cere scuze”, cum frumos spune ea. “Dacă am fost umiliți pe vremea când eram copii, s-ar putea să avem dificultăți în a suporta, ca adulți, experiența de a greși vreodată”

“Pentru unii bărbați, însuși actul de a cere iertare ori simpla rostire a unei expresii de tipul “am greșit” sau “imi pare rău” poate da senzația de disconfort sau intoleranță. Iată cum rezuma un bărbat sentimentul acesta: Faptul că mă scuz mă face să mă simt slab. E ca și cum ai pierde ceva și i-ai oferi celuilalt poziția privilegiată. Și, odată ce ai lăsat garda jos, celălalt poate profita de tine.”

Este însă obligatoriu să iertăm pentru a avea o viață bună? Sunt lucruri, fapte de neiertat? Lerner ne îndeamnă și aici pe un drum de autocunoaștere. Nu iert pentru că cel ce m-a rănit nu și-a asumat nicicând ceea ce a făcut, dar am lăsat în urmă suferința, furia, agonia? Sau sunt încă blocat/ă în durerea mea, mă lupt cu amărăciunea de a fi fost nesemnificativ pentru cealaltă perosoană?

Iertarea, așa cum Lerner o vede, este un proces personal, nu ești dator să te justifici față de nimeni dacă ai iertat sau nu. “N-ai nevoie să ierți o persoană care ți-a făcut rău, în scopul de a te elibera tu însuți de suferința emoțiilor negative. Poți găsi iubire și compasiune pentru făptaș fără să-i ierți o anumită inițiativă (sau lipsă de inițiativă). Nu ești o persoană mai puțin iubitoare sau incompletă, dacă îți rămân anumite lucruri pe care nu le poți ierta și dacă îți dorești ca pe anumite persoane să nu le mai întâlnești vreodată în viață.”

O carte înțeleaptă și caldă, care ne învață cum să cerem iertare și când să iertăm, cu povești din practica de cabinet a autoarei, care dă spațiu și oferă înțelegere din ambele perspective, carte pe care Lerner o incheie îndemnându-ne la generozitate:

“Nu spun că ar fi cazul să vă scuzați pentru lucruri de care nu sunteți responsabili. Mai degrabă vă îndemn să vă preocupați cu generozitate de vulnerabilitățile altora. Oamenii se implică în relații cu profunda așteptare ca interlocutorului să-i pese de suferințele lor și să nu le pună sare pe rană. Oare nu sperm noi asta de la toate relațiile noastre semnificative?”

Lectură folositoare vă doresc :)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s