…
– N-o omorî, tăticule! Te rog, n-o omorî!
Fetița încerca cu disperare să îl apuce de mână. Între pumnii lui, femeia țipa din toate puterile:
– Lăsă-mă, lasă-mă! Mă doare! Opreste-te!
O prinsese de păr și acum o lovea cu capul de podea. Fetița se uita disperată când la unul, când la celălalt.
– Te rog, te rog, las-o! Hai sa plecăm, întârzi și azi!
Îi tremurau mâinile și picioarele. Îi era frică și să plângă. Când ajungea aici, mai nimic nu îl mai putea opri. Furia îl întunecase. Avea ochii roșii, sprâncenele i se adunaseră deasupra nasului, fălcile încleștate îi făceau fața să arate pătrată. S-a întos greu înspre copliă. Încerca să își curețe privirea.
– Ia-ți gentuța și hai!
Si a plecat. Fără o privire sau un cuvânt spre nevasta întinsă ca o cârpă pe jos. Fetița și-a întors de câteva ori privirea spre casă. Poate mămica se ridică și vine la geam să se uite după ea. I-a stat o clipă respirația, i s-a părut că se mișcă perdeaua. Ar putea să facă cu mâna înspre fereastră, poate ea e acolo, să îi arate că o iubește. Dar parcă perdeaua nu se mișcase. Dacă a omorât-o și nu o mai găsește când se întoarce. Sau dacă mămica pleacă, ea cui îi rămâne?
Încerca să își potrivească pașii cu ai lui. O să fie totul bine până la urmă. De fiecare dată este. Și apoi câteva zile ei râd cu gura până la urechi. L-a prins moale de mână. Îl simțea încordat. L-a tras de mână și i-a șoptit:
– Tăticule, eu te iubesc să știi.
Nu i-a răspuns nimic. Poate nu a auzit-o. Au grăbit doar pasul. Grădinița era într-o fostă casă boierească, cu camere înalte si luminoase, un antreu cochet unde era aranjat vestiarul. Au ajuns ca de obicei printre ultimii. În vestiar erau încă doi copii si mamele lor. A pus-o pe o băncuță să o schimbe. Mersul pe jos îl liniștise, trăsăturile feței îi erau mai blânde. Tante Silvie ieșise în ușă să adune întârziații:
– Grăbiți-vă, grăbiți-vă, domnule Mircescu! Începem masa în 5 minute. Komm, Sofie, komm schneller!
A descălțat-o încetișor. I-a scos rochița de drum și i-a pus pantalonii de grădiniță, a încălțat-o cu papuceii și i-a aranjat codițele.
– Sa fii cuminte, Sofia, să o asculți pe Frau. Și să manânci și ciorba, ca altfel cum să te faci mare?!
-O să încerc să o mănânc. Da’ nu prea îmi place, să știi.
I-a zâmbit și a mângâiat-o din nou.
– Măcar câteva linguri, îmi promiți?
– Bine, îți promit. S-a lipit strâns de piciorul lui. Să vii la timp azi tati, te rog!
– Îți promit!
S-a jucat cuminte toată ziua, se gândea că poate mămica a venit să o vadă ce face la grădiniță, și se uită la ea din curte, pe geam, prin perdea. S-a străduit și a mâncat toată ciorba. Toată, toată. A trecut prânzul și se apropia seara. Copiii au plecat unul după altul. Educatoare de după-amiază își terminase progrmaul si negocia cu nea Mitică, paznicul să i-o lase pe Sofia în grijă.
– Bine, bine, duceți-vă, lăsați-o cu mine.
Era poate bine că întârzia, s-a dus sigur să aibe grija de mămica. Stătea pe băncuță, cu gentuța strânsă în poală. Respira încetisor și încerca să nu plângă. Poate nu au crezut-o că îi iubește, poate au lăsat-o aici. Ea unde să se ducă? Afară era deja întuneric și nu avea pe nimeni.
A auzit apoi pași afară în curte, si …parcă…parcă era vocea lor. Și-a ținut un pic respirația, să audă mai bine. Ei erau! Veniseră amândoi. Au deschis ușa – râdeau și se țineau de mână.
Sofia a simțit cum se topește si cum i se încălzesc pantalonașii de grădiniță. Și-a strâns și mai tare gentuța în mână și a început încetișor să plângă. Reușise! Pleca și în seara asta acasă.
Mama s-a aplecat înspre ea.
– O, Doamne, Sofie, ce prostuță ești, nu plânge numai pentru că ai făcut pe tine. Hai mai bine să te schimb. Vrei?
Printre sughițuri Sofia a dat din cap că da. Mama a continuat:
– Și ce crezi, Sofie, în seara asta ne ducem toți trei la restaurant. Nu e grozav?
În timp ce o schimba, Sofia a mângâiat-o pe vânătaia de la tâmplă.
– Te iubesc, mămico, te iubesc!
– Știu, iubita mea, știu. Și eu pe tine, să nu uiți.
Ar fi vrut să îi spună că știe, și mai ales să nu plece niciodată de lângă ea. Dar ce mai conta? Plecau toți trei și astăzi acasă. Mâine o să vadă ea ce o să mai fie. O să se descurce cumva să rămână, toți, împreună.
…
Abuzul fizic, violența domestică sunt probleme extrem de dureroase și actuale. Efectele sunt devastatoare pentru cei implicați. Studiille arată că femeile bătute de soți au, printre multe altele, risc crescut de depresie, de insomnie, de tulburare de stres posttraumatic, de abuz de alcool si alte substante. Îsi internalizează un comportament submisiv și au risc crescut de abuz si in alte segmente ale vieții (profesie, de exemplu).
Povestea de astăzi însă aduce în prim plan copiii. Dacă abuzul fizic este greu de dus pentru cel abuzat (de cele mai multe ori soția), copiii martori ai bătăilor, certurilor agresive între părinți, vor învăța că cei care sunt datori să îl îngrijească și să îi protejeze, printre puținele persoane din viață pe care ar trebui sa se sprijine necondiționat, nu pot să își ducă la bun sfârșit rolul. Copilul învață că este constant în pericol, teama îi devine a doua natură. Integritatea lui fizică este pusă în pericol. Cine știe dacă furia și nebunia astfel dezlănțuită nu se vor îndrepta și împotriva lui? Pe lângă lipsa de securitate, de siguranță pe care copilul o trăiește acut, va încerca să îndrepte lucruri care nu sunt în controlul său, își va internaliza vina de a nu fi suficient de bun. Copiii abuzati astfel de lipsa de siguranță din familie sunt expuși riscului unor tulburari extrem de serioase și nocive în viața adultă: depresia cronică este una dintre ele, relații toxice cu parteneri, prieteni sau în profesie. Ancora pe care o reprezintă relația bună cu părinții, refugiul pe care înțelepciunea părinților îl oferă necondiționat, pentru copiii care trăiesc în medii abuzive, fizice sau emoționale, vor fi compromise pe viață. Au nevoie să învețe ca adulți cum să aibă încredere, cum să își construiască relații sigure în care să crească și să se bucure de ei și de viață.
Sunt relații in care terapia de cuplu pare un vis imposibil, dar daca sunteți o persoană abuzata nu ezitati să căutați ajutor de specialitate. Dvs si copiii dvs. veti avea numai de câștigat. Există însă și relații in care abuzul fizic nu se materializează, partenerii nu se bat, dar certurile sunt extrem de violente. Pentru copiii martori ai acestor momente rezultatele sunt la fel de devastatoare. Sunteți, ambii parteneri, responsabili sa va construiti o relatie sanatoasă, benefică pentru toți cei din jurul dvs. Deasemenea nu ezitati sa folositi si resursele generoase pe care vi le pune la dispozitie terapia individuală sau de cuplu. Este o investitie de timp si efort pentru care vă vor fi recunoscatori copiii, nepotii si stranepotii dvs.
Bibliografie selectiva:
Sternberg, K. L., Lamb, M. E., Greenbaum, C., Dawud, S., Cortex, R. M., & Lorey, F. (1994). The effects of domestic violence on children’s perceptions of their perpetrating and nonperpetrating parents, International Journal of Behavioral Development
Randolph, M. K., & Conkle, L. K. (1993). Behavioral and emotional characteristics of children who witness parental violence. Family Violence and Sexual Assault Bulletin
, care sintetizează pașii importanți de ținut minte în relația cu copiii adolescenți. Pot să spun din relația cu băieții mei, și din practica de cabinet, că este important pentru părinți să accepte că a-i oferi spațiu copilului devenit adolescent nu reprezintă o formă de abandon, ci îi oferă acetuia posibilitatea de a experimenta, de a suporta consecințele, de a căpăta experiență de viață, de a deveni responsabil. După cum se arată si in articol, a oferi spațiu nu presupune însă să îi întoarcem spatele, ci, mai degrabă, să rămânem discret pe margine, să îl asigurăm că suntem în aceiași echipă, că oricând poate conta necondiționat pe expertiza și ajutorul nostru.
