Corina Dobre

Autor: Corina Dobre

  • Mâine o să fie mai bine

    …

    – N-o omorî, tăticule! Te rog, n-o omorî!

    Fetița încerca cu disperare să îl apuce de mână. Între pumnii lui, femeia țipa din toate puterile:

    – Lăsă-mă, lasă-mă! Mă doare! Opreste-te!

    O prinsese de păr și acum o lovea cu capul de podea. Fetița se uita disperată când la unul, când la celălalt.

    – Te rog, te rog, las-o! Hai sa plecăm, întârzi și azi!

    Îi tremurau mâinile și picioarele. Îi era frică și să plângă.  Când ajungea aici, mai nimic nu îl mai putea opri. Furia îl întunecase. Avea ochii roșii, sprâncenele i se adunaseră deasupra nasului, fălcile încleștate îi făceau fața să arate pătrată. S-a întos greu înspre copliă. Încerca să își curețe privirea.

    – Ia-ți gentuța și hai!

    Si a plecat. Fără o privire sau un cuvânt spre nevasta întinsă ca o cârpă pe jos. Fetița și-a întors de câteva ori privirea spre casă. Poate mămica se ridică și vine la geam să se uite după ea. I-a stat o clipă respirația, i s-a părut că se mișcă perdeaua. Ar putea să facă cu mâna înspre fereastră, poate ea e acolo, să îi arate că o iubește. Dar parcă perdeaua nu se mișcase. Dacă a omorât-o și nu o mai găsește când se întoarce. Sau dacă mămica pleacă, ea cui îi rămâne?

    Încerca să își potrivească pașii cu ai lui. O să fie totul bine până la urmă. De fiecare dată este. Și apoi câteva zile ei râd cu gura până la urechi. L-a prins moale de mână. Îl simțea încordat. L-a tras de mână și i-a șoptit:

    – Tăticule, eu te iubesc să știi.

    Nu i-a răspuns nimic. Poate nu a auzit-o. Au grăbit doar pasul.  Grădinița era într-o fostă casă boierească, cu camere înalte si luminoase, un antreu cochet unde era aranjat vestiarul. Au ajuns ca de obicei printre ultimii. În vestiar erau încă doi copii si mamele lor. A pus-o pe o băncuță să o schimbe. Mersul pe jos îl liniștise, trăsăturile feței îi erau mai blânde. Tante Silvie ieșise în ușă să adune întârziații:

    – Grăbiți-vă, grăbiți-vă, domnule Mircescu! Începem masa în 5 minute. Komm, Sofie, komm schneller!

    A descălțat-o încetișor. I-a scos rochița de drum și i-a pus pantalonii de grădiniță, a încălțat-o cu papuceii și i-a aranjat codițele.

    – Sa fii cuminte, Sofia, să o asculți pe Frau. Și să manânci și ciorba, ca altfel cum să te faci mare?!

    -O să încerc să o mănânc. Da’ nu prea îmi place, să știi.

    I-a zâmbit și a mângâiat-o din nou.

    – Măcar câteva linguri, îmi promiți?

    – Bine, îți promit. S-a lipit strâns de piciorul lui. Să vii la timp azi tati, te rog!

    – Îți promit!

    S-a jucat cuminte toată ziua, se gândea că poate mămica a venit să o vadă ce face la grădiniță, și se uită la ea din curte, pe geam, prin perdea. S-a străduit și a mâncat toată ciorba. Toată, toată. A trecut prânzul și se apropia seara. Copiii au plecat unul după altul. Educatoare de după-amiază își terminase progrmaul si negocia cu nea Mitică, paznicul să i-o lase pe Sofia în grijă.

    – Bine, bine, duceți-vă, lăsați-o cu mine.

    7533f6481b600f484fc20f3626671e37Era poate bine că întârzia, s-a dus sigur să aibe grija de mămica. Stătea pe băncuță, cu gentuța strânsă în poală. Respira încetisor și încerca să nu plângă. Poate nu au crezut-o că îi iubește, poate au lăsat-o aici. Ea unde să se ducă? Afară era deja întuneric și nu avea pe nimeni.

    A auzit apoi pași afară în curte, si …parcă…parcă era vocea lor. Și-a ținut un pic respirația, să audă mai bine. Ei erau! Veniseră amândoi. Au deschis ușa –  râdeau și se țineau de mână.

    Sofia a simțit cum se topește si cum i se încălzesc pantalonașii de grădiniță. Și-a strâns și mai tare gentuța în mână și a început încetișor să plângă. Reușise! Pleca și în seara asta acasă.

    Mama s-a aplecat înspre ea.

    – O, Doamne, Sofie, ce prostuță ești, nu plânge numai pentru că ai făcut pe tine. Hai mai bine să te schimb. Vrei?

    Printre sughițuri Sofia a dat din cap că da. Mama a continuat:

    – Și ce crezi, Sofie, în seara asta ne ducem toți trei la restaurant. Nu e grozav?

    În timp ce o schimba, Sofia a mângâiat-o pe vânătaia de la tâmplă.

    – Te iubesc, mămico, te iubesc!

    – Știu, iubita mea, știu. Și eu pe tine, să nu uiți.

    Ar fi vrut să îi spună că știe, și mai ales să nu plece niciodată de lângă ea. Dar ce mai conta? Plecau toți trei și astăzi acasă. Mâine o să vadă ea ce o să mai fie. O să se descurce cumva să rămână, toți, împreună.

    …

    Abuzul fizic, violența domestică sunt probleme extrem de dureroase și actuale. Efectele sunt devastatoare pentru cei implicați. Studiille arată că femeile bătute de soți au, printre multe altele,  risc crescut de depresie, de insomnie, de tulburare de stres posttraumatic, de abuz de alcool si alte substante. Îsi internalizează un comportament submisiv și au risc crescut de abuz si in alte segmente ale vieții (profesie, de exemplu).

    Povestea de astăzi însă aduce în prim plan copiii. Dacă abuzul fizic este greu de dus pentru cel abuzat (de cele mai multe ori soția), copiii martori ai bătăilor, certurilor agresive între părinți, vor învăța că cei care sunt datori să îl îngrijească și să îi protejeze, printre puținele persoane din viață pe care ar trebui sa se sprijine necondiționat, nu pot să își ducă la bun sfârșit rolul. Copilul învață că este constant în pericol, teama îi devine a doua natură. Integritatea lui fizică este pusă în pericol. Cine știe dacă furia și nebunia astfel dezlănțuită nu se vor îndrepta și împotriva lui? Pe lângă lipsa de securitate, de siguranță pe care copilul o trăiește acut, va încerca să îndrepte lucruri care nu sunt în controlul său, își va internaliza vina de a nu fi suficient de bun. Copiii abuzati astfel de lipsa de siguranță din familie sunt expuși riscului unor tulburari extrem de serioase și nocive în viața adultă: depresia cronică este una dintre ele, relații toxice cu parteneri, prieteni sau în profesie. Ancora pe care o reprezintă relația bună cu părinții, refugiul pe care înțelepciunea părinților îl oferă necondiționat, pentru copiii care trăiesc în medii abuzive, fizice sau emoționale, vor fi compromise pe viață. Au nevoie să învețe ca adulți cum să aibă încredere, cum să își construiască relații sigure în care să crească și să se bucure de ei și de viață.

    Sunt relații in care terapia de cuplu pare un vis imposibil, dar daca sunteți o persoană abuzata nu ezitati să căutați ajutor de specialitate. Dvs si copiii dvs. veti avea numai de câștigat. Există însă și relații in care abuzul fizic nu se materializează, partenerii nu se bat, dar certurile sunt extrem de violente. Pentru copiii martori ai acestor momente rezultatele sunt la fel de devastatoare. Sunteți, ambii parteneri, responsabili sa va construiti o relatie sanatoasă, benefică pentru toți cei din jurul dvs. Deasemenea nu ezitati sa folositi si resursele generoase pe care vi le pune la dispozitie terapia individuală sau de cuplu. Este o investitie de timp si efort pentru care vă vor fi recunoscatori copiii, nepotii si stranepotii dvs.

    Bibliografie selectiva:

    Sternberg, K. L., Lamb, M. E., Greenbaum, C., Dawud, S., Cortex, R. M., & Lorey, F. (1994). The effects of domestic violence on children’s perceptions of their perpetrating and nonperpetrating parents, International Journal of Behavioral Development

    Randolph, M. K., & Conkle, L. K. (1993). Behavioral and emotional characteristics of children who witness parental violence. Family Violence and Sexual Assault Bulletin

  • De ce este critica nocivă

    Am citit aici o poveste care spune cam așa:

    Odată, demult, un samurai dur si răzbătător s-a dus în vizită la un călugăr, care, ca orice pustnic, se afla mic și slab.

     – Călugărule, i-a poruncit samuraiul cu o voce tunătoare, învață-mă despre rai și despre iad!

    Călugărul și-a ridicat încet privirea, s-a uitat spre el, stăpânindu-și cu greu dezgustul și cu o voce fermă i-a răspuns:

    – Să te învăț despre iad și despre rai? Nu aș putea să te învăț nimic. Uită-te la tine. Ești murdar, miroși urât, sabia îți este ruginită. Prezența ta este o rușine pentru toți samuraii. Piei din fața mea, nu meriți să îți arunc nici o privire!

    Samuraiul s-a înfuriat cumplit. Fața i s-a înroșit, obrajii îi ardeau, și-a încleștat maxilarele, și-a smuls sabia din teacă și a îndreptat-o fulgerător înspre călugar.

    – Acest-i iadul, i-a spus călugarul zimbindu-i blând.

    Samuraiul a fost copleșit. Acest om si-a riscat viața, ca el sa învețe ce este iadul. A lăsat încet sabia la locul ei și cuprins de recunoștință s-a așezat în liniște alături de călugăr.

    – Acesta e raiul, a adaugat călugărul zâmbindu-i blând.

    sad_FotorCritica, mai ales atunci când vine de la persoane importante pentru noi,  este extrem de toxică și de dureroasă. Ascunsă sub justificarea îmbunătățirii comportamentului celui criticat, distruge relația, iar cel supus criticii își internalizează un discurs negativ despre propriile abilități, despre sine însuși. Critica îi dă o falsă putere celui ce critică și îl reduce, îl limitează pe cel criticat. Criticismul este toxic, mai ales,  în doua ipostaze – în relația dintre părinte si copil și în relația de cuplu, între cei doi parteneri.

    Cum poți să îți dai seama dacă ești o persoana critică?

    Te adresezi mai degraba persoanei și nu comportamentului – Esti dezordonat, Ti-am spus de atitea ori sa nu mai fii leneș. Ești superficială! Nimic nu o să se aleagă de tine! 

    Te concentrezi mai ales pe ce este greșit, și nu pe ce poate fi îmbunătățit – Niciodată nu faci ce trebuie!

    Adevărul absolut despre cum poate fi îndeplinită o anumită sarcină este deținut de cel ce critică.

    Si cel mai important, o persoana critică, în momentul în care ea însăși greșește sau nu își atinge obectivele are un discurs interior extrem de nociv – “sunt un prost” sau “niciodată nu sunt în stare de nimic” și altele în acelși sens.

    De ce este critica nocivă? Spre deosebire de oferirea unui feed-back, critica îl face pe cel ce o primește să se simtă umilit, incompetent, incapabil, deconectat de cel apropiat si de sine însuși.

    Copiii criticați de părinții lor sunt vulnerabili –  odată critica internalizată devine standardul la care se vor referi toată viața – nu sunt suficient de bun si nu sunt în stare să fac, atâta timp cât mama sau tata, persoane cu autoritate supremă în viața unui copil, mi-au spus asta. Studiile arată că criticismul mamelor reprezintă un risc semnificativ de depresie pentru copil. Desemenea criticismul părinților afectează profund imaginea de sine a copilului, dorința lui de explorare, capacitatea de a se bucura de sine și mai ales capacitatea de a se simți iubit, acceptat și în siguranță alături de părinții lui. Părinții adesea își justifică criticismul prin nevoia de a corecta comportamentele greșite ale copilului. Ca și părinți suntem îngrijorați și preocupați de viitorul copilului nostru, ne dorim să se adapteze și să reușescă într-o lume competitivă. Este necesar însă să ne întrebăm – cât poate face copilul din ceea ce îi cer? Are abilitățile necesare însușite? Cât este nevoia lui de imbunătățire a comportamentului și cât a mea ca părinte? Cum îl pot ajuta sau învăța să facă altfel?

    În cuplu, asa cum John Gottman arată în studiile pe care le-a realizat despre ce si cum ne influențează viața cu partenerul, criticismul este unul din comportamentele toxice care prezic cu mare acuratețe sfârșitul unei relații. Criticismul se manifestă în situațiile – “tu niciodată…” sau “tu întotdeauna…”, momente care pot fi înlocuite cu “Eu am nevoie să…”, de exprimare asertivă ale nevoilor pe care simțim că cel de alături le-a ignorat sau neglijat.

    Criticismul rănește și ne îndepărtează, îl reduce pe cel criticat, este o spirală care se amplifică, conduce la comportamente submisive, descurajează cooperarea dintre parteneri, în nici un caz nu are ca efect modificarea sau obținerea unui anumit comportament. Dimpotrivă!

    Bibliografie selectivă:

    K. L. Burkhouse et al. (2012) Expressed Emotion-Criticism and Risk of Depression Onset in Children, Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology

    Gottman, J. M., Coan, J., Carrere, S., & Swanson, C. (1998). Predicting marital happiness and stability from newlywed interactions, Journal of Marriage and the Family

    Gottman, J. M. (1994). Why marriages succeed or fail,  Simon & Schuster.

    Koestner, R., Zuroff, D. C., & Powers, T. A. (1991). The family origins of adolescent self-criticism and its continuity into adulthood,  Journal of Abnormal Psychology

    http://www.jackkornfield.com/

  • Iubirea adevărată

    d8581cd9a831414e5671bb3baeeabd59In mai, urmează să vină în România, Harville Hendrix si Hellen Lakelly Hunt, doi terapeuti de cuplu grozavi, care au încercat, printre alții, si au și reușit, să afle ce ne atrage unul la celălalt, de ce rămânem împreună. Un cuplu ei înșiși, trecut prin clipe grele și foarte grele, au dezvoltat împreună teoria Imago. Sâmbăta trecută, Domnica Petrovai si Gaspar Gyorgy ne-au invitat, pe Victor si pe mine să povestim, alături de alți curajoși, în filmul de prezentare al evenimentului, un gând, două despre iubire, teoria Imago, despre cum ne-am construit relația atât amar de ani, ce a fost și ce este important pentru noi, ca și cuplu, pentru mine ca terapeut. Urmează desigur să sciu ce mă impresionează pe mine la teoria Imago, gândurile despre Harville si Hellen, despre iubire si despre ce am spus si ce mai ales ce nu am spus la filmare.

    Astăzi însă, mi-a mers la suflet Andrei Pleșu, ca de atâtea ori, în eseul său “Despre iubirile fericite” (din volumul “Despre frumusețea uitată a vieții) din care am recitit cu plăcere următoarele:

    “Iubirea adevărată e o experiență a bucuriei împărtășite și ea iradiază, ca atare, în întregul spațiu din jurul său. Evident, nu am în vedere placiditatea bovină a unei nesimțiri în doi, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în conveniența paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproșabil. Vreau doar să spun ca dacă o întâlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoția, farmecul și plăcerea se umplu dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întâlniri este pe cale a se deteriora. De asemenea, dacă frumusețea întâlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfârșește prin a ruina cariere, caractere, vieți e o mare iubire mai curând strâmbă și are puține șanse de happy end. (…) Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, resturatoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor și tot alaiul de indispoziții cotidiene care confiscă uneori, inflaționar, viața cuplului sunt preliminarii si semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă un corelativ al reușitei umane, o binecuvântare care îmbogățește și înfrumusețează inventarul destinului pământesc. Fericirea se multiplică atunci când e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului așază asupra întregii comunități un cer mai curat și mai hrănitor”

    Să vezi fericirea cuplului ca și piatră de temelie a comunității si iubirea ca fiind legătura onestă, adevărată, îndreptată înspre binele cuplului si al celor din jur reprezintă esența unei vieți bogate și împlinite.

  • Iubirea – sau despre intimitate, pasiune și angajament

    73377c2ba30a4623cdf0fa7ef91d828a…N-avea nici un chef să se ducă. Trecuseră treizeci de ani. Când, nici ea nu știa. Sărbătoreau în fiecare an cererea lui stupida in casatorie și nu ziua nunții. Ce om normal face așa ceva? Erau studente în ultimul an, Mia și ea. Împărțeau amândouă aceiași cameră de cămin, când Luca s-a hotărât să o ceară. A fost un tămbălău întreg. Mia era atât de mândră de el, că se angajase traducător la  tirgul de la Romexpo, la TIB, sau cum naiba ii zicea pe vremea aia, la o firmă nemtească. Aveau bani de vacanță și din toamnă puteau să se mute împreună. Nemții, să mai adauge un pic de culoare, angajaseră o formație de cântăreți mexicani. Erau senzația târgului.  Si Luca, negociator înascut, le-a promis mexicanilor o excursie adevărată, autentică, românească, la el acasă, în Oltenia, trei zile de mâncare, băutură, daca îl ajută să o ceară pe Mia, cu serenadă si tot tacâmul. Mexicanii, trubaduri în serviciul iubirii si doritori de petreceri în acelașit timp, au fost trup și suflet alături de el. Așa încât, intr-o zi de aprilie, la 11 noaptea, când ele se pregăteau să se culce, s-a declansat haosul. În Regie oricum părea că nu se doarme niciodată, si 11 noaptea era cam ca la prânz, dar și așa, când mexicanii (5 bucăți focoase), au început să cânte, s-a oprit totul. Intrigate, s-au dus la geam – Cine știe ce dobitoc vroia să atragă atenția! Si când în sfârșit a văzut-o pe Mia la geam, în față caminului, si a zecilor de spectatori, Luca s-a așezat în genunchi și a început să urle – “Ești viața mea și nu am nici un rost fără tine!” Mexicanii zdrăngaăneau și ei plin de patos. “Am să mor dacă nu te măriți cu mine!” . Cu prospul în cap, peste bigudiuri, in pijamaua cu Tweety, Mia a coborât. Luca a luat-o în brațe in uralele asistenței, si s-au pupat, minute în sir, pierduți de toți. Ai fi putut să juri că jumăte din fete, daca nu mai multe au urât-o – ce avea ea, si ele nu?. Evident, s-au mutat repede împreună, au făcut copii, copiii au crescut. Le-a fost și greu, le-a fost și bine. Dar miraculos, au rămas împreună. Dar mai stii? Or avea ei un secret de au reusit. Au fost de atâtea ori la un pas să se desparte, si de fiecare dată au scăpat. Au făcut terapie și împreună și separat. Atunci a fost momentul cel mai greu. O lună întreagă, după fiecare ședință, Mia a venit la ea plângând. Dar au reușit. Iși făceau acum planuri să plece in Tibet. Auzi ce nebunie?! Si ea?! Ea,  aia puternică, care își rezolva toate problemele singură, pentru că ajutorul este pentru cei slabi, sărbătorea doi ani de la divorț. A oftat! N-avea totuși cum să nu se ducă. Îi erau dragi, chiar și așa, grețoși în iubirea lor. Și Mia îi spusese că l-a invitat și pe John. Nu îl mai văzuse de atăta timp. Cine știe poate de data asta or să aibe o șansă…

    Iubirea este un subiect atât de generos, întors pe toate părțile de poeți, dramaturgi, filozofi si cercetători de-o potrivă. De ce, când, cum, de cine ne indrăgostim si ce face dragostea noastră să dureze. Iubirea poate să fie năvalnică sau discretă, ca un râu furtunos de munte, sau dimpotrivă, ca un lac liniștit. Căteodată pare de neatins sau și mai rău, greu de păstrat.

    Care sunt însă picioarele pe care se susține dragostea? Sunt nenumărate studii, dar unul dintre cele mai solide este cel al lui Sternberg, care așează dragostea pe trei picioare, cam ca scăunele de lemn pe care copil stăteam la țară. Cele trei elemente ale lui Sternberg sunt – initimitatea, pasiunea, si angajamentul.

    Initmitatea se referă la dorința de a suține și a te îngriji de binele celui cu care ești în relație. Se referă la capacitatea de a împărtăși – de a primi informații despre celălat și de a da informații despre tine. Este în strânsă legătură cu resptectul pentru celălalt, pentru nevoile si limitele lui. Deasemenea intimitatea intr-o relație se manifestă și atunci când, în momente dificile ceri, primești si te lasi ajutat, iar susținerea este reciprocă – ești lângă mine când îmi este greu, sunt lângă tine când îți este greu. Și nu în ultimul rând intimitatea se referă si la capacitatea de a împărț: informatii, știință sau chestiuni materiale. O relație carcaterizată numai de intimitate este o relație de prietenie, în care te simți confortbil să te dezvălui și să îl primești pe celălalt, cu toate cele ale tale și ale lui.

    Al doilea element al lui Sternberg este pasiunea. Pasiunea se referă la nevoia de a trăi fizic iubirea, de a o simți, de a fi motivat de ea, de a te simți viu, în contact cu tine și cu celălalt. Pasiunea are evident legătura cu sexul si excitarea sexuală, dar nu se reduce numai la atât. Pasiunea are legătura și cu lupta de putere dintr-o relație, de dominare și de supunere, dar si cu dorința de a fi mângâiat și liniștit. Sternberg denumește relațiile bazate pe pasiune, din care lipsește intimitatea,  “iubire fără sens”, pentru că odată ce pasiunea se va stinge, relația se va încheia.

    Cel de-al treilea element al iubirii din perspectiva lui Sternberg este asumarea relatiei, angajamentul de a rămâne în, de a păstra relația.

    Sternberg numește iubirea caracterizată de primele doua concepte, intimitate și pasiune – iubire romantică, în care cei doi sunt apropiați emotional, se simt confortabil unul cu celălalt, și în același timp simt atracția fizică, pasiunea, dar încă nu sunt pregătiți să își asume relația.

    Iubirea goală este atunci lipsesc pasiunea si intimitatea, si relatia se bazează numai pe decizia de a rămâne în cuplu, de asumare rațională a relatiei, poate din loilaitate, poate din obișnuință sau cine știe din ce alt milion de motive.

    Iubirea formală este atunci când pasiunea s-a stins si au ramas initmitatea si asumarea relației, angajamentul de a rămâne împreună până la sfărșit.

    Iubirea completă, așa cum o denumește Sternberg, este cea care stă pe cele trei picioare  – intimitate, pasiune și angajament.

    Fiecare dintre formele de iubire însă se pot transfoma, pasiunea poate să scadă sau să crească, inimitatea se cultivă și ea, dacă suntem neatenți o putem pierde, sau dimpotrivă, putem învăța să ne dezvăluim, să ne simțim bine când dăm sau când primim din partea partenerului, iar angajamentul de a păstra și a investi în relație il facem fiecare dintre noi, zi de zi. Pare dificil și chiar este să construiești o relație în care să te simți confortabil și să trăiești pasiunea ca la 20 de ani, dar este un efort asumat de echipă, în care te descoperi, îl descoperi pe cel de lângă tine constant, în care îți dai voie să fii vulnerabil și puternic pentru tine și pentru cel de alături și in care, mai presus de orice înveți să fii tolerant și atent, la nevoile tale și la cele ale iubitului sau iubitei. Si atunci când vă e greu, când resursele par la capăt, nu ezitați să alegeți terapia de cuplu. Decizia de a alege să mergeți la terapie, împreună, reprezintă un angajament, o asumare a relației, similară ca mesaj cu o cerere în căsătorie, care are toate sansele să vă ajute să redescoperiți pasiunea și intimitatea, îngropate câteodată sub noianul de probleme complicate de fiecare zi!

    Bibliografie:

    Sternberg, R. J. (1997), Construct validation of a triangular love scale, European Journal of Social Psychology

    Sternberg, R. J. (1986), A triangular theory of love, Psychological Review

  • Pot sa fiu fericit – sau cum ne ajută știința să fim mai fericiți

    fericităȘtiința este astăzi generoasă cu noi – mulțumită cercetărilor a crescut speranța de viață, tehnologiile diverse ne colorează și ne fac existența mai ușoară, pentru fiecare dintre noi accesul la educație este mai facil ca oricând și iată, fericirea este abordată prin prisma cercetărilor de laborator. In 18 ani de cercetări în laboratorul de la universitatea din California, Sonya Lyubomirsky a descompuns fericirea și a analizat-o pe toate părțile.Cartea ei “Cum să fii fericit” este o prezentare riguroasă a studiilor din domeniul psihologiei pozitive care

    Sonjademonstrează că fericirea, sau cel puțin un nivel rezonabil al ei, cu ceva determinare, este la îndemâna oricui, sau mai degrabă, oricui are nevoie. Un morocănos ar putea să se întrebe, dar de ce să fim fericiți? În afara răspunsului evident, că e păcat să treacă viața pe lângă tine și să nu o savurezi, să nu te bucuri, să nu simți că ai avut un sens, studiile au arătat, după cum scrie Lyubomirsky că:”oamenii fericiți sunt mai sociabili și mai energici, mult mai dispuși să facă acte de caritate și mult mai cooperanți, dar și mult mai plăcuți de alții (…), dau dovadă de mai multă flexibilitate în modul lor de gândire și sunt mult mai productivi la locul de muncă. Sunt lideri și negociatori mai buni și câștigă mai mulți bani. Sunt mult mai rezistenți în fața greutăților, au un sistem imunitar mai puternic și sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic. Oamenii fericiți trăiesc mai mult!” Mai mult oamenii fericiți au mai mult succes, iar relația este bidirecțională, fericirea vine, desigur ca urmare a succesului, dar succesul este la rândul lui o consecință a fericirii.

    Vestea bună pentru noi este că fericirea este influențată în proportie de 50% genetic (spun mai multe studii efectuate pe gemeni), 10% este influențată de contextul în care trăim (familie, comunitate etc.) iar restul, un generos 40% este dat de acțiunile, comportamentele noastre. De ce este aceasta o veste bună? Pentru că starea noastră de bine, sau mai bine spus, de mai bine poate fi influențată de ceea ce alegem să facem în fiecare zi, nu ne este dată (sau luată) – genetic sau prin ceea ce exeperimentăm datorită mediului – pot fi fericiți si cei care au trecut prin experiențe îngrozitoare, alături de cei ce au avut un context liniștit si favorabil.

    Un alt concept important pe care îl prezintă Lyubomirsky este acela de adaptare hedonică. Ne adaptăm cu ușurință la schimbări, cele nefavorabile (vestea bună), dar cu mai mare ușurință, din păcate pentru noi, și la cele favorabile. O casa mai mare, câștigul la loterie, o masină nouă, o promovare și o mărire de salariu, un magazin nou în cartier ne oferă un plus de fercire temporar, ne obisnuim cu ele și, fără alte schimbări în comportamentul nostru, ne întoarcem de unde am plecat (adaptare hedonică).  Studiile arată însă că putem prelungi starea de bine pe care ne-o dau experiențele pozitive fiind recunoscători pentru ce avem. Adaptarea hedonica pare să fie influențată de doi factori – creșterea așteptărilor noastre (după un timp ți se pare firesc ce ai și vrei mai mult) și comparația socială (Ioneștii au, eu cum să mă las mai prejos).

    Cartea este bine construită – în prima parte gasim scale cu ajutorul cărora putem determina nivelul actual de fericire, o scala pentru depresie și un test prin care puteti afla ce activități vi se potrivesc din lista de 12 propuse de Lubomirsky pentru a vă simți mai fericit.

    Lyubomirsky propune un set de 12 activități care vă pot aduce fericirea, iar acestea sunt – exprimarea recunoștinței, cultivarea optimismului, evitarea analizării excesive și a comparațiilor sociale, actele de binefacere, cultivarea relațiilor sociale, crearea unor strategii pentru a face față problemelor, să înveți să ierți, cresterea experiențelor de flux, să te bucuri de plăcerile vieții, să te dedici scopurilor pe care ți le-ai propus, religia și spiritualitatea, meditația, cum să ai grijă de corpul tău.

    Pentru fiecare dintre activități, autoarea face o trecere în revistă a beneficiilor, documentat, cu exemple de cercetări sau studii de caz, și încheie cu o serie de exerciții pe care fiecare dintre noi le poate folosi. Despre recunoștință am mai scris aici, pe marginea unui articol al Sonjei Lyubomirsky despre recunoștintă. Dar o activitate la îndemâna oricui este, de exemplu, a noua activitate, care se refera la capacitatea de a te bucura de plăcerile vieții. Studiile arată, așa cum sintetizează Sonja Lyubomirsky, că :”oamenii care sunt înclinați să se bucure de timpul prezent au mai multă încredere în ei, sunt mai extroverți, mai recunoscători și mai puțin nevrotici. Cei care pot captura bucuria momentului prezent – păstrându-și buna dispoziție, apreciind lucrurile bune – sunt mai feriți de experimentarea depresiei, a stresului, a sentimentului de vinovăție și a rușinii.”

    Iată două din exercițiile propuse în carte:

    • Învață să apreciezi și să extragi plăcere din experiențele de zi cu zi, în opoziție cu starea noastră generală de grabă, de fugă de la un moment la altul, opreste-te si privește cerul, bucură-te de copilul tău, doar privindu-l în timp ce se joacă concentrat cu piesele de Lego. “Înceracă să te bucuri de sentimentul realizării, când ai terminat cu bine o sarcină, acasă sau la serviciu, decât să te apuci distrat de o altă îndatorire de pe lista de lucruri pe care trebuie să le faci. Bucură-te de un duș lung și plăcut după o plimbare prin frig. Acest sentiment perfect poate dura câteva secunde sau un week-end întreg.”
    • Savurează viața și retrăiește amintirile plăcute alături de familie și prieteni. “Cercetătorii au descoperit că amintirile comune, împărțirea lor cu alții, sunt însoțite de emoții pozitive abundente, cum ar fi bucuria, împlinirea, amuzamentul, mulțumirea și mândria (…) Studiile sugerează ca toată lumea, și în special oamenii mai în vârstă, care au o experiență vastă, sunt capabili să extragă sentimentele pozitive din amintiri.”

    Important pentru a reuși să îți modifici comportamentele pentru a fi mai fericit este să fii flexibil, să variezi activitățile pe care ți le propui, să te păstrezi motivat și să îți atragi  câțiva prieteni alături de tine, care să te susțină și să te încurajeze.

    Si dacă nu v-am convins că meritați să vă fie mai bine, va propun doua clipuri în care Sonja Lyubomirsky povestește despre miturile despre fericire, despre reziliență si despre beneficiile de a fi fericit.

    Vă urez lectura plăcut și să fiți fericiți!

  • Iubirea de tată

    bf4709bb5b7578f2c0c0bb896fe1ee4f-2Relațiile dintre părinți și copiii lor sunt fascinante – un univers de emoții, de trăiri, de comportamente. Asumat conștient, rolul de părinte poate fi uneori copleșitor. Interacțiunile cu copiii se întâmplă să trezească în noi neliniști necunoscute până atunci, pot dezgropa dureri demult uitate. Pe de altă parte însă contextul de a fi părinte poate reprezenta șansa unică de a crește si a ne maturiza emoțional. S-a scris si se va mai scrie mult despre relația mamă-copil, care este fără doar și poate vitală. De egală importanță însă, pentru binele copilului, este si relația acestuia cu tatăl.

    Le Camus (1995) într-un studiu mai vechi, sintetizează particularitățile relației tată-copil. Tatăl, spre deosebire de mamă care ține copilul conectat cu lumea sa interioară, îl direcționează pe acesta spre lumea din afară, spre mediul social. Copiii sunt mult mai dispuși să își asume riscuri când tatăl este în preajmă (Le Camus, 1995). Tatăl reprezintă legătura, rampa de lansare care îl scoate pe copil de pe orbita maternă și îl îndreaptă către lume, către societate, este punctul de sprijin, de încurarjare a acestuia pentru separare, pentru obținerea a autonomiei.

    Relația tată-copil  se definește pornind de la trei coordonate (Lamb, Pleck, Charnov, & Levine, 1987):  implicare, se referă  la cantitatea și calitatea interacțiunilor și experiențelor comune ale copilului cu tatăl său, accesibilitate, respectiv timpul fizic în care tatăl este disponibil pentru copil, și responsabilitate, cu referire la gradul de implicare în activitățile zilnice de creștere a copilului, incluzând aici luarea deciziilor și aspectele financiare.

    Mamele care încurajează și susțin tatăl în activitățile de îngrijire a copilului îl ajută pe acesta să se familiarizeze cu comportamentele copilului, să gestioneze situații diferite. Aceste experiențe îi permit tatălui să învețe cum să structureze mediul copilului pentru a-i satisface nevoile și să deprindă noi abilități. Studiile arată că atunci când mama nu îl susține pe tată în interactiunile cu copilul, când este critică față de relația tatălui cu copilul, tatăl, în mod evident, va fi mai puțin implicat în viața și creșterea copilului său, nu va învăța să răspundă nevoilor acestuia (DeLuccie, 1995; Parke, 1995). Auto-eficacitatea, percepția potrivit căreia comportamentul unei persoane influențează rezultatul obținut (Bandura, 1982), reprezintă un factor important în implicarea tatălui în viața de zi cu zi a copilului. Studiile demonstrează că tații care au fost învățați cum să se ocupe de copii sunt mai implicați în creșterea acestora. Deasemenea tații care se consideră competenți în îngrijirea copilului vor fi dispuși să își asume responsabilitatea îngrijirii și educării acestuia.

    Copiii ai căror tați sunt implicați în creșterea lor s-au dovedit a avea o dezvoltarea cognitivă mai bună (Nugent, 1991). Mai mult, rezultatele unui alt studiu, realizat la Oxford pe un eșantion impresionant de 17.000 de copiii arată că, copiii care au beneficiat de implicarea taților în creșterea și educarea lor sunt mai competenți la școală, obțin note mai bune, fată de colegii lor ai căror tați sunt mai puțin implicați. Implicarea tatălui în acest context se referă la activități comune (joacă afară, lectură), precum și asumarea unui rol egal cu cel al mamei în îngrijirea copilului (Flouri, 2004).

    Pentru băieți, atunci când relația este una caldă, apropiată, tatăl reprezintă un model de asumare a identității de gen (Lamb, 1981b; Radin, 1981), de exprimare a emoțiilor, de adaptare în diverse contexte. Deasemenea, studiile arată că baieții ai căror tați sunt implicați în creșterea lor au mai puține conflicte pe măsură ce cresc. In ceea ce le privește pe fete, studiile arată că implicarea taților în creșterea lor poate conduce la o cresterea a vârstei de debut a pubertății. Admirația si recompensele primite din partea tatălui pot fi elemente esențiale în transformarea fiicelor în femei independente și încrezătoare în sine.

    Pentru copii este esențial să primească iubire și atenție, atât din partea mamei, dar și din parte tatălui, să aibe legături solide cu ambii părinți, astfel vor dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare în contexte diferite de viață.

    Bibliografie selectiva:

    Crockenberg, S., & Leerkes, E. (2000). Infant social and emotional development in family context.InC.H.Zeanah (Ed.), Handbook of infant mental health (2nd ed.) (pp.60-90). New York: Guilford.

    DeLuccie, M.F. (1995). Mothers as gatekeepers: A model of maternal mediators of father involvement. Journal of Genetic Psychology, 156, 115-131.

    Lamb, M. E., Pleck, J. H., Charnov, E. L., & Levine, J. A. (1987). A biosocial perspective on pa-ternal behavior and involvement. In J. B. Lancaster, J. Altmann, A. S. Rossi, & L. R. Sherrod (Eds.), Parenting across the lifespan: Biosocial perspectives (pp. 111–142). Hawthorne, NY: Aldine.

    Le Camus, J. (1995) Les interactions père enfant en milieu aquatique. Revue Internationale de Pédiatrie, 255(XXVI)