Corina Dobre

Autor: Corina Dobre

  • La mulți ani!

    an_Fotor

  • Imaginea corporală – sau despre cum ne percepem corpul

    friendsNe străduim să ne concentrăm pe calitățile umane, ale noastre și ale celor din jur, dar în același timp nu ne putem opri să nu analizăm modul în care arătăm noi și cei cu care venim în contact. Aspectul nostru exterior nu ne este idiferent, cum nu ne este indiferent cum suntem văzuți și evaluați de  ceilalați. Cum ne simțim în corpul nostru, imaginea pe care ne-o formăm despre el influențează o întreagă serie de comportamente, emoții și cogniții, cu efecte importante asupra stării noastre generale de bine. Imaginea corporală este astfel o reprezentare mentală și se referă la modul în care ne percepem corpul, atât fizic, în spațiu, cât și cu referire la gândurile pe care le avem și cum vorbim despre corpul nostru, emoțiile pe care le simțim față de corpul nostru, cât de conectați sau deconectați suntem în ceea ce ne privește corpul, modul în care ceilalți ne văd și ne percep. Imaginea corporală poate fi pozitivă, ne simțim confortabil în propriul corp, acceptăm că normalitatea reprezintă o plajă largă, ne bucurăm de cum arată corpul nostru, suntem în contact cu el, atenți la semnalele pe care ni le transmite, nu ne petrecem timpul obsedati de diete, kilograme, centimetri sau calorii consumate.  Deasmenea o imagine corporală pozitivă presupune că aspectul exterior nu are nici o legătură cu valoarea noastră personală.

    O imagine corporală negativă presupune o percepția negativă, distorsionată, cu privire la formele și dimensiunile pe care o persoană și le atribuie, se văd mai grase și cu forme neatrăgătoare, față de cum sunt în realitate. Studiile arată că 38% dintre femeile cu un indice de masa corporală normal si 32% dintre bărbați au o imagine corporală negativă. Aceste procente cresc odată cu cresterea indicelui de masa corporală. Imaginea corporală negativă este asociată cu tulburări de comportament alimentar (bulimie, anorexie, binge eating), stima de sine scăzută, depresie, anxietate, disfuncții sexuale. Deasemenea persoanele cu o imagine neagativă a propriului corp consideră că formele și aspectul lor exterior reprezintă un indicator important cu privire la valoarea lor personală, cel mai adesea își percep corpul ca pe un semn de eșec personal.

    Studiile arată că pot fi evidențiate patru aspecte care influentează insatifacția cu privire la percepția propriului corp:

    • comparațiile sociale, respectiv persoanele care se compară și își compară corpul, în general cu altele mai atrăgătoare, sunt mai adesea nemulțumite de cum arată (Heinberg & Thompson, 1999)
    • influențele socioculturale, se referă la modul în care diversele medii influentează mesajele cu privire la normele unui corp atractiv. Studiile arată că există asocieri solide între tulburarile de comportament alimentar, o imagine corporală negativă și mesajele media promovate cu privire la cum trebuie sa arate un corp atrăgător, astât în ceea ce privește femeile, cât și bărbații. Un studiu realizat la Universitatea Stanford a arătat că 70% din participante au declarat că își percep negativ corpul după ce citesc reviste glossy pentru femei.
    • comentariile verbale negative din partea celor apropiati. Imaginea corporală poate fi influențată de apartenența la un cerc de prieteni sau de cunoscuți preocupați execesiv de aspectul corpului lor. Deasmenea, studii recente arată că persoanele  cu o imagine corporală negativă, desi în limita unui indice de masă corporală normal, cărora li s-au transmis mesaje negative cu privire la gruetatea lor din partea memebrilor familiei s-au îngrăsat în medie cu 2 kilograme intr-o perioadă de trei luni, spre deosebire de cele care au fost sustinute si au primit mesaje pozitive din partea membrilor familiei, care si-au păstrat greutatea sau chiar au slabit (Logel, 2014).
    • diverse etape de viață – pubertatea, sarcina, menopauza sau andropauza,

    Ce putem face pentru avea o imagine corporală pozitivă? Iată câteva sugestii:

    1. Acceptati si bucurati-va de propria moștenire gentică.
    2. Fiți constient(ă) de calitățile dumneavoastră, fără legătură cu aspectul fizic.
    3. Înconjurați-vă de persoane cu obiceiuri alimentare sănatoase, cu o relatie bună cu corpul lor, care se bucură să facă mișcare.
    4. Faceti miscare regulat, după propriile puteri și învățați să vă bucurați de propriul corp.
    5. Invățați să opriți gândurile autocritice.
    6. Evitați să îi criticați pe ceilalți pentru cum aspectul fizic.
    7. Și nu în ultimul rând, învățați să va respectați corpul si să il tratati cu respect si înțelegere.

    Bibliografie selectivă:

    Loggel, C. (2014) A little acceptance is good for your health: Interpersonal messages and weight change over time, Personal Relationships, 21,  583–598.

    Silverstein, B., Perdue, L., Peterson, B., & Kelly, E. (1986). The role of the mass media in promoting a thin standard of bodily attractiveness for women. Sex Roles, 14, 519–532.

    Stice, E., & Shaw, H. (1994). Adverse effects of the media portrayed thin-ideal on women and linkages to bulimic symptomology. Journal of Social and Clinical Psychology, 13, 288–308.

    Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe, M., & Tantleff-Dunn, S. (1999). Exacting beauty: theory, assessment, and treatment of body image disturbance.

  • Dependența emotională – scurtă introducere

    a40bd7c58c950ff5e1db1dbf8c8f2fc2“Nu inegalitatea este cel mai mare ghinion, ci dependența”

    Voltaire

    Drumul spre independență, spre asumarea completă a propriei persoane,  pornește din momentul nașterii. Ne începem viața legați și dependenți de mamă, incapabili să ne sa satisfacem propriile nevoi. Ajunși în lume, odată tăiată legătura fizică, concretă începe să se formează legătura emoțională dintre copil și părinții săi. Tiparul de atașament, dat de modul în care au loc interacțiunile dintre părinti și copil,  se formează și se consolidează încă din primele luni de viață, și va influența covârșitor capacitatea de relaționare în viața adultă. Dacă legătura emoțională cu părinții este una bazată pe încredere, respectiv, copilul este încrezător că nevoile sale vor fi constant îndeplinite, că atunci când puterile lui sunt depășite de situație se poate baza fără grijă pe părinții lui, că aceștia vor fi alături de el, necondiționat, va fi capabil, ca adult, să construiască și să întrețină relații (intime sau de prietenie) sănătoase. Adulții securizați emotional își permit să se arate vulnerabili, să le ofere celorlați încredere, știu să depindă de alte persoane, fără să fie copleșiți de acest fapt. Privită în acești termeni, dependența reprezintă un aspect normal al vieții interioare.

    Dependența emoțională însă, văzută ca disconfort al vieții psihice, se explică prin necesitatea existenței anumitor factori externi care să garanteze și să mențină echilibrul emoțional al unei persoane. Cu alte cuvinte, starea de bine este legată de stimuli exteriori, echilibrul nu depinde de și nu este în controlul persoanei, este dat de factori sau persoane din contextul imediat. Persoanele dependente nu își asumă responsabilitatea pentru propria stare de bine, pentru definirea propriei valori, sau pentru crearea unei stări interioare de securitate, nu sunt în controlul propriei lumi interioare. Echilibrul lor emoțional depinde de lumea externă, pare că binele lor este la cheremul celorlalti, nu intră in responsabilitatea lor directă. Dependența emoțională poate fi astfel interpretată ca o lipsă de asumare a responsabilității propriului echilibru emoțional. Ce presupune asumarea răspunderii cu privire la propriile noastre emoții și capacitatea de a le face față?  In primul rând, abilitatea de a fi conștient că emoțiile noastre sunt influențate de gândurile, convingerile și comportamentele noastre, mai degrabă decât de factorii externi. Cum se poate manifestă, din această perspectivă, in mod concret dependența emoțională? De exemplu, dacă cineva este furios pe dvs., daca sunteți dependent emoțional, vă puteți simți respins, speriat, amenințat sau chiar rănit. Veți încerca să îndepărtați furia celuilalt, prin orice mijloace, pentru a vă simți iarăși bine împreună, pentru a vă putea întoarce la o stare de oarecare siguranță. Nu veți putea valida emoția celuilalt, veți încerca să o faceți să dispară, pentru a vă putea apăra. Pe de altă parte, în același context, o persoană ce își asumă propriile emoții, va răspunde diferit aceluiași stimul. Primul lucru pe care si-l va spune va fi probabil că furia celuilalt este numai în legătură cu el, celălalt se simte probabil rănit sau inadecvat pentru momentul respectiv. Oricare ar fi motivul, emoția celuilalt este în responasbilitatea lui. O persoana in controlul propriilor emoții, înțelege că nu poate controla  ce simt sau ce fac cei din jurul ei. Poate doar să fie conștientă de emoția trăită de celălalt, ca fiind complet separată de propria trăire, și în același timp  de afectele, trăirile personale generate de situația dată.

    Privită din perspectiva relațiilor sociale, o persoană dependentă emoțional se comportă ca o victima – emoțiile ei sunt cauzate de ceilalți, este o victimă a furiei lor, a criticismului lor, a evitării, a învinovățirii sau a respingerii lor. Reactivitatea crescută la emoțiile și comportamentele celorlalți vă poate arăta că nu sunteți în contact cu emoțiile dvs., că sunteți depedent de emoțiile si stările celor din jur.

    Deși se poate manifesta in cadrul oricărui tip de relație, dependența emoțională poate fi extrem de dureroasă mai ales zona relațiilor de cuplu. Margaret Paul, în “Inner Bonding” arată că există două moduri în care ne putem îndrăgosti. Când dragostea vine din sinele rănit, te îndrăgostești de fapt de modul în care celălalt te poate iubi. Ii oferi celuilalt controlul cu privire la starea ta de bine, la exprimare apropriei tale valori.  Dacă așteptările îți sunt îndeplinite și partenerul îți pune la picioare lumea pe care o asteptai, atunci poți spune că ești îndrăgostit. Nu celălalt este cel de care te-ai îndrăgostit, ci de modul în care el te tratează. Ii oferi celuilalt, în numele iubirii,  putere nelimitată asupra ta. Liiceanu, în “Despre seducție”, arată atât de frumos. “Seducția este o formă de putere (…) Orice seducător intră în viața noastră purtând cu el promisiunea de împlinire a unei așteptări neprecizate”. Dacă simți că lumea ta nu există în afara lumii lui, daca comportamentele si emotiile lui îți construiesc sau îți distrug lumea, atunci ești dependent emoțional de celălalt. Margaret Paul arată că persoana dependentă caută astfel să umple imensul gol interior pe care îl trăiește. Ea se agață de partener, pentru a primi mai mult și mai mult, îl investește cu așteptările sale pentru liniște si confort emoțional, oricum ar fi acesta înțeles, își dorește de la celălalt ceva ce ea însăși nu poate defini. Valoarea personală, capacitatea de a se simți bine sunt dictate de emoțiile și starea celuilalt, așteaptă să i se ofere siguranță și iubire, le cere cu insistență, în termenii și condițiile proprii.

    In cazul iubirii adulte, tipul de relație este de cu totul altă natură. Ca adult, ai învățat să îți definești propria valoare, să lași iubirea să îți inunde sufletul. Ai învățat că iubirea vine din interiorul tău, ești capabil să te simți viu și conștient de tine, fără să fie nevoi de o altă persoană care să te facă să simți că trăiești. Această capacitate de a simți deplin și conștient iubirea îți dorești să o împarți cu o altă persoană adultă, conștientă deasemenea de propria-i capacitate de a iubi și de a fi fericită.

    Există numeroase strategii de reconectare cu sinele pierdut sau niciodată aflat, de ieșire din capcana dependeței emoționale, dar despre ele, pe larg într-un alt articol.

    Bibliografie selectivă:

    Arntz, A. (2005) – Pathological Dependency: Distinguishing Functional from Emotional Dependency, Clinical Psychology: Science and Practice

    Bornstein, R. F. (1998). Dependency in the personality disorders: Intensity, insight, expression, and defence. Journal of Clinical psychology

    Gude, T., Hoffart, A., Hedley, L., & Rø, Ø. (2004). The dimensionality of dependent personality disorder. Journal of Personality Disorders

    Liiceanu,  G. (2007) Despre seducție, Ed. Humanitas

    Paul, M. (1992) Inner Bonding, Harper Collins

  • Terapia cognitiv comportamentală – câteva informații

    Terapia cognitiv comportamentală (TCC) este o forma bazată pe principiul conform căruia  conform caruia gândurile, tiparele de gândire, sunt cele care ne influențează emoțiile și comportamentele. Cauza confortului sau a disconfortului, precum si explicația cu privire la  acțiunile noastre este, conform terapiei cognitiv comportamentala, internă, dată de interpretarea personală cu privire la diferitele situații, și nu generată de persoane sau diverse contexte, exterioare nouă. TCC este deci un tip de terapie care ajută clienții sa își înțeleagă gândurile și emoțiile, și modul în care acestea le influențează comportamentele.  TCC presupune atât o formă de terapie cognitvă, care se adresează cognițiilor, cât și una comportamentală. Terapia cognitivă se adresează tiparelor de gândire, pe când cea comportamentală acționează asupra comportamentele asociate. Combinate, în cabinet, reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru a rezolvă o gamă foarte largă de afectiuni pentru adulti, copii sau adolescenți.

    1.  Terapia cognitiv comportamentală are în centrul său relația de colaborare între terapeut si clientul său. Împreună, clientul și terapeutul,  vor pune bazele unei relații de încredere, vor discuta problemele actuale ale clientului. Acesta va propune ordinea în care aceste problme vor fi abordate, stabilindu-și astfel obiectivul sau obiectivele terapiei.  O relație solidă între client si terapeut este extrem de necesară, dar nu este elementul central al terapiei, după cum această relație nu este suficientă în a genera schimbarea. Clientul este cel care provoaca și susține schimbarea, prin însușirea unor noi modalități de gândire, le va pune în practică în viața sa de zi cu zi,  va actiona ca urmare a celor învățate.  In cadrul ședintelor de terapie cognitiv comportamentală, terapeutul și clientul vor analiza împreună problema adusă în cabinet, elementele care o mențin, inclusiv – cognițiile, comportamnetul și mediul, contextul în care ea apare. Clientul este deci extrem de implicat, activ in procesul terapeutic, primeste si ofera feed-back constant cu privire la evoluția terapiei. Fiecare întâlnire presupune discuții, exersarea anumitor abilități sau deprinderea anumitor tehnici. TCC este deci o abordare teraputică bazată pe efortul de colaborare între client si terapeut. Terapeutul urmărește să descopere scopurile, motivațiile, dorințele clientului. Rolul său este de a asculta, de a oferi sugestii, de a încuraja si a-l ajuta pe client să-și atingă scopurile. Rolul clientului este de a fi deschis, de a-si exprima nevoile, de a implementa ce a învățat în interacțiunile din cabinet.
    1. Terapia cognitiv comportamentala este relativ scurtă ca durată, se concentrează să îl ajute pe client să dezvolte singur mecanisme sănătoase de adapatare la situațiile care îi generează disconfort, îl învață sa facă fată contextelor de viată prin identificarea tiparelor de gândire disfuncționale, a comportamentelor dezadpatative și apoi prin schimbarea lor. TCC este limitată în timp tocmai datorită principiului conform căreia se desfășoara în mediul natural al clientului, in interactiunile sale de zi cu zi, prin implementarea abilităților însușite și exerasate  în cabinet. Sfârșitul terapiei se stabilește împreună cu clientul, odată cu atingerea obiectivului pe care clientul și l-a propus la începerea terapiei.
    1. TCC reprezintă un model educațional. TCC se bazează pe ipoteza, demontrastată științific, conform căreia cele mai multe reacții emoționale si comportamentale sunt învățate. Pornind de aici, scopul terapiei este acela de a-i ajuta pe clienți să renunțe, să se dezvețe de reacțiile disfuncționale și să învețe altele noi. Tocmai acest aspect educativ are rolul de a menține pe durată lungă de timp rezultatele obținute ca urmare a terapiei. Atunci când oamenii înțeleg ce fac pentru a le fi bine, pot sa reproducă acest model oricând si în orice circumstanțe.
    1. TCC are o structură clară, este orientată pentru atingerea unor scopuri predeterminate. Terapuetul TCC are un plan structurat pentru fiecare ședință în parte, în fiecare ședință sunt învățate, integrate tehnicie, exercitții specifice. TCC, dupa cum am mai arătat și mai sus se concentrează pe obiectivele clientului. Pentru atingerea acestora, clientul va învăța in cabinet modalități noi de gândire, de comportament. Terapeutul TCC nu îi va spune clientului său ce sa facă, ci îl va învăța cum să o facă.
    1. Temele pentru acasă reprezintă un element extrem de important in TCC. Perioada necesara atingerii obiectivelor clientului ar fi considerabil mai indelngată, daca exersarea tehnicilor TCC s-ar face numai in cabinet. De aceea clientul va primi teme clare, respectiv de lectura a anumitor materiale, de exersare in contexte de zi cu zi, sau de monitorizare a gândurilor, compoartamentelor sale.

    Beneficiile terapiei cognitiv comportamentale:

    • TCC are o bază științifică extrem de solidă, conceptele sale au fost investigate în numeroase studii clinice si experimente științifice si are o bază empirică consistentă.
    • TCC este bine structurată, este orientată spre scop și se concentrează cu precădere pe disconfortul imediat, dar nu pierde din vedere implicațiile pe termen lung. Îi solicită clientului implicare activă.
    • TCC este felxibila, se adpateaza unei plaje largi de tulburări sau disfuncționalități, printre acestea: depresie, anxietate generalizată, atacuri de panica, fobii, anxietate socială, anxietate de separare, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburare de stres posttraumatic, tulburări de alimentație, tulburări somatoforme, disfuncții sexuale, probleme de cuplu, managmentul furiei, atât pentru adulți, cât și pentru copii și adolescenți.
    • TCC îl învață pe client noi strategii, pe care le poate folosi nu numai pentru a depăși probleme actuale, le poate adapta pentru contexte de viață noi. TCC se concentreaza pe “aici și acum”, dar în aceiași măsură are în vedere modul în care trecutul a condus la formarea tiparelor și schemelor prezente.

    Vă invit așadar în cabinet pentru a deprinde un mod de gândire și comportament care să vă conduca la echilibru și acceptare.

  • Fii fericită, chiar dacă nu ești perfectă

    Alice D. Domar, Alice Lesch Kelly – Editura Curtea Veche

    Cartea are ca tema centrală perfecționismul, respectiv dorința ca lucrurile să fie perfecte, trase la linie, predictibile si sub control.

    Scrisă de două doamne, se adresează mai degrabă femeilor, nu că barbatii nu ar fi atinși de microbul perfectionismului. Pentru un perfectionist, lucrurile nu sunt niciodata suficient de bune, oricind este loc de imbunatatire, atit pentru el, cât si pentru cei din jur. In mod paradoxal, perfectionistul este departe de a fi perfect: amână termenele, ia greu decizii, se critică pe sine și pe ceilalti, cu alte cuvinte, se simte mizerabil și în mai mică sau mai mare măsură îi determină și pe cei din jur să se simtă la fel.

    Cartea se refera la fiecare domeniu din viata unei femei – relatie, copii, cariera, relatia cu sine însăși. Fundamentată pe date științifice despre ce înseamnă perfectionism, diferenta dintre acesta si tulburarea obsesic-compulsiva, precum si aspectele comune dintre cele două, cartea ne invită să transformam această vulnerabilitate, pentru a ne usura si savura viata, a nostra si a celor dragi.

    Cele doua autoare atrag deasemenea atentia asupra urmărilor dezastruase pe care le poate avea perfectionismul: anxietate, depresie, tulburari alimentare. Deasemenea cercetarile arată ca copiii cu părinți perfecționiști, expusi constant la critica si la standarde imposibil de atins au risc crescut de – anxietate sociala, stima de sine scazută, depresie, tulburări de alimentație, probleme de imagine de sine, o proasta relationare cu parintii la virsta adolescentei, transformindu-se ei insisi in perfectionisti.

    Ce este de facut?

    Citeva din exercitiile pe care le propun autoarele:

    • identificarea distorsiunilor cognitive
    • exercitii de relaxare
    • exersarea recunostintei
    • recompensarea zilnica, si multe, multe altele

    Cum atfel decât lectură placută si spor la exerciții.

  • Parentaj sensibil si inteligent

    Parentaj sensibil și inteligent”

    Daniel Siegel, Mary Hartzell – Editura Herald

    Părinte, părinți, mamă sau tată, de copii mari sau mici, suntem cu toții persoane vulnerabile, prinse in propriile gânduri, emotii, trăiri, mai noi  sau mai vechi. Daniel Siegel si Mary Hartzell ne arată cum trecutul nostru intervine și transformă prezentul, al nostru și al copiilor nostri. “Parentaj sensibil și inteligent” este și o invitație la o explorare personală, a noastra, a părinților, pentru binele copiilor noștri.

    Autorii privesc cu înțelegere spre părinti, îi conduc spre vindecare pentru a-și crește copiii mai bine. Siegel, specialist in teoria atasamentului, arata cum prezența conștientă alaturi de copil, în momentele lui bune sau mai puțin bune, capacitatea de a fi conectat cu nevoile copilul, vine din asumarea si înțelegerea istoriei personale.

    “Daca avem probleme nerezolvate sau reziduale, este esențial să ne luam un ragaz pentru a reflecta asupra răspunsurilor emoționale pe care le avem față de copiii nostri. Întelegându-ne pe noi, oferim copiilor nostri șansa să-și dezvolte percepția asupra propriei vitalități și libertatea de a explora propriile universui emotionale, fara restrictii sau fara frica.” arata el.

    Cartea este plina de exemple, personale sau ale pacientilor săi, întarite de date stiitifice, extrem de actuale. Introduce concepte precum mindsight – capacitatea de a crea mintea celuilalt in mintea noastra, explica care sunt cele patru tipare de atasament si cum tipul de atasament al parintilor poate prezice atasamentul copilului lor, inca inainte ca acesta sa se nasca, defineste memoria implicita si cea explicita, si care sunt consecintele cind ne lasam condusi de fiecare dintre ele.

    Este o resursa extrem de pretioasa pentru parintii care vor sa se inteleaga pe ei insisi, care vor sa inteleaga ce se intimpla in relatia cu copiii lor, si intelegind sa le fie tuturor mai bine.

    Nu pot decât să vă urez lectură placută și spor la exerciții.