Acum te ascult

Iată și cel de-al doilea articol despre ce fac cuplurile fericite. c09c8ceff08abd967c21c0cd82a0c7ed

În cuplurile fericite amândoi partenerii știu să asculte, lasă loc pentru celălalt să se exprime, amândoi crează cadrul în care realitatea fiecăruia este auzită, acceptată și înțeleasă.

Se întâmplă însă adesea ca cei doi parteneri să discute mai aprins, să se certe, fără să îl asculte cu adevărat pe cel de alături. Conflictul se declanșează de la ceva ce se întâmplă în prezent, se transformă în reînvierea unor discuții vechi, întoarse pe toate părțile, care apar ca din senin mereu și mereu, fără nici o soluție.

Neînțelegerea poate să pornească de la un eveniment absolut inofensiv, ea se supără că a găsit din nou vase murdare în chiuvetă, și îi spune asta – iar ai uitat să pui vasele în mașină și de aici, nu se știe cum, să ajungă la cât de greu este să mă ocup singură de copii și să se încheie cu faptul că niciodată nu îți pasă de mine. Asta dintr-o parte. Din partea cealaltă – el se gândește – niciodată nu este suficient ce fac, ce legătură or avea vasele cu cât de mult îmi pasă de ea și ajunge la –  de ce toată viața noastră se învârte numai între copii și vase etc, etc, etc.

Fiecare dintre cei doi a intrat în tiparul care îi este familiar. Celălat nu mai există cu adevărat, problema este numai unidirecțională, “a mea”.

Dacă pe rând, fiecare dintre ei ar asculta, dacă l-ar primi pe celălalt fără să îl judece, fără sa interpreteze, daca ar putea să se lase la o parte și să asculte  cu adevărat ceea ce are celălalt de spus, fiecare dintre cei doi ar putea să audă că necazurile iubitului sau iubitei sunt despre propria-i persoană și nu despre partener, că vin din vulnerabilități personale și au nevoie să fie exprimate și primite, pentru a crea un mediu sigur pentru amândoi.

Thich Nhat Hanh spune în clipul de mai jos ce se întâmplă când asculți  cu adevărat  – îl ajuți pe celălalt să își usureze povara. Să asculți fără să judeci, fără să dai soluții este modul în care cel de lângă tine își începe călătoria spre vindecare. O dovada de iubire este capacitatea de a asculta ce are celălalt de spus fără să te aduci pe tine în discuție. După cum spune Thich Nhat Hanh, dacă păstrezi în minte ideea că acum asculți cu unicul scop de a ușura suferința, durerea celuillat, poți să amâni schimbarea percepțiilor pe care le consideri greșite în ceea ce te privește.

Te iubesc și nu vreau să te fac să suferi și mai mult, de aceea acum te ascult.

În acelasi sens, un instrument pe care îl găsesc extrem de util pentru a auzi ce spune celălalt, atât în relația de cuplu cât și în relația cu copiii este dialogul Imago dezvoltat de Harville Hendrix și Helen Hunt. Dialogul pe care cei doi îl propun este compus din trei pași – primul se referă la oglindire, în care partenerul care ascultă, repetă, oglindește ceea ce a exprimat soțul sau soția sa. Este important ca cel ce transmită mesajul să se refere la sine – la nevoile, la emoțiile sale  -“Mă înfurie îngrozitor când ne facem un program și tu uiți ce am stabilit. Ma face să mă simt neimportantă.” Iar partenerul îi răspunde – “Ești îngrozitor de furioasă când uit de programul nostru comun si asta te face să te simți neimportantă.” Și se asigură că a înțeles exact ce a vrut celălalt să transmită –  “Am înțeles corect ce ai vrut să îmi spui?” Cel care are sacul de deșertat își varsă tot năduful, iar cel ce ascultă oglindește ceea ce îi spune partenerul. Pentru cel ce ascultă este important să nu uite ca dialogul Imago pe care Harville îl propune este unul de comunicare și nu de confruntare.

Al doilea pas al dialogului terpeutic dezvoltat de Harville este cel de validare, de acceptare a argumentelor și realității celuilalt. După cum el însuși scrie în “Găsește dragostea pe care o dorești” – “Dacă îmi adun curajul și îmi suspend propria mea perspectivă asupra lumii pentru o clipă și reușesc să înțeleg o porțiune din realitatea ta, se întâmplă ceva miraculos. În primul rând asupra ta va pluti un sentiment de securitate. Pentru ca persepectiva ta nu mai este pusă sub semnul întrebării începi să lași garda jos. În același timp înțelegi un fragment din realitatea mea.(..) începe să apară o legătură, trăim o experiență de comuniune.”

Rolul validării este acela de a accepta viziunea celuilalt asupra situației, de a-i permite să fie “reală”- În exemplul nostru cel ce ascultă poate să răspundă – “Are sens să te simți ignorată când uit ca trebuia să ne întâlnim să mergem în oraș”.

Ultimul pas este cel de empatizare – înțelegi ceea ce simte celălalt. Odată ce au căpătat sens argumentele oferite, pasul firesc este acela de înțelege emoția pe care acestea o provoacă. “Ești furioasă că am uitat de tine, înțeleg asta.”

Simplu in teorie, greu in practică, dialogul Imago este cu atât mai dificil de implementat cu cât problemele sunt mai acute, iar opiniile celor doi diferite. Pe rind unul și celălat dintre parteneri vor oglindi, valida si empatiza, vor oferi astfel suport si confort, si cu cât situația este mai dificilă, cu cât vă este mai greu să lăsați confruntarea de-o parte, cu atât recompensele vor fi mai mari. Veți crea un mediu sigur în care dvs. și partenerul/partenera vă puteți dezvălui și exprima. Cuplurile fericite sunt acela în care partenerii pot face, pe rând, un pas în spate pentru a-i permite celuilalt să se exprime și să fie ascultat.

Referințe:

Harville Hendrix – “Gasește dragostea pe care o meriți”,  Editura Curtea Veche, București 2008

Un gând despre ”Acum te ascult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s