Partenerul și binele ascuns în fiecare dintre noi

The-KissCu ceașca în mână, se uita gânditoare pe geam. Îi era dor de acasă. Era bine și la Ioana în vizită, aveau atâta grijă de ea, dar deloc nu își gasea locul. Astăzi avea iarăși două interviuri si mâine o întâlnire cu o domnișoară drăguță de la o galerie. Și gata. Putea să se întoarcă în atelier. La liniștea și gândurile ei. S-a întors înspre Ioana. Fata ei mare, prima născută, ce care o provocase de atâtea ori și care îi adusese atât de multă bucuria. Lucra concentrată la computer. Se bucura de bucuria ei. Expoziția era un așa de mare succes. Cine ar fi crezut că o să ajungă aici?! Poate doar Mișu. Ar fi fost tare de mândru de ea. Tot timpul era. Când picta, și acum, după doi ani, mai uita că Mișu a murit. Îi era greu fără el, poate și din cauză că lumea îi părea mai puțin colorată. Și apoi tot tam-tamul asta. Cu presa și cu fotografii, si cu uimirile tuturor – unde ați fost, de ce ați stat ascunsă, si titlurile de primă pagină din gazete  – “Un debut târziu și un succes copleșitor.” sau “Succesul ascuns în atelierul din mansardă” sau “Viața începe la 60 de ani”. Ce să le spună? Că fără soțul meu nu aș fi pictat? Că nu dădeam doi bani pe ce făceam? Că el a crezut orbește în mine?

Mâine era din nou ziua ei. 60 de ani. Atât împlinea. Expoziția fusese cadoul Ioanei. A convins-o cu greu să își scoată tablourile din bârlog. Cui i-ar fi păsat de norii si de florile ei, de monștrii care o tulburau atât, de povestea din spatele fiecărui tablou, de neliniștile si de speranțele ei.

Acum 20 de ani Mișu i-a făcut o supriză cu atelierul din mansardă. Pictura a fost scăparea ei. Era așa de fericit să o ajute – i-a comandat pensule, pânze și culori, îi înrăma tablourile de care ea era mulțumită. Puține, e drept. Tot el a fost lângă ea când s-a hotărât să studieze artele serios, dar a rugat-o să rămână la cum era. Perfectă. Să lase tehnica pentru alții, cei fără har. Ea să își vadă de drumul ei. Îi zâmbea doar, ce har, ce drum? Nu le vedea. Se simțea însă eliberată când punea cularea pe pânză. Era în siguranță, se regăsea. Și acum toată povestea asta, era ca un vis. Cât ar fi râs cu Mișu.

Ioana s-a oprit din tastat. I-a zâmbit.

– Mama, ești o femeie bogată, i-a spus, o să vinzi tot ce ai expus.

– Iubirea m-a făcut bogată,  draga mamii, iubirea!

Ce face un cuplu să fie mai fericit decât altul?  De ce pentru unii relația cu partenerul este raiul, pe când pentru alții este iadul? Putem fi persoane mai bune ca parte a unei  relații sau singuri? Sunt întrebări pe care ni le punem adesea, când suntem în dificultate sau atunci când pur și simplu încercăm sa întelegem ceea ce trăim și privim la relația noastră și a celor din jur.

Iubirea pare un domeniu poetic, dar știința face progrese remarcabile în a defini și a ajuta la construirea unei relații de cuplu autentice, în care ambii parteneri să își găsească locul, să se simtă iubiți, văzuți, apreciați și împliniți.

Următoarele patru articole m-am gândit să scriu despre cuplurile fericite, cum fac să ajungă acolo și cum își păstrează fericirea.

Astăzi însă despre cum iubitul sau iubita ne ajută să fim mai buni, ne ușurează drumul spre a ne descoperi partea frumoasă din noi.

Un fenomen interesant, pe care cercetătorii l-au numit fenomenul Michelangelo, este acela în care unul dintre parteneri se dezvoltă și se apropie de sinele ideal, imaginea cea mai bună pe care o persoană o are cu privire la sine însuși, ca urmare a atitudinilor si comportamentele partenerului său. Unul dintre mecanismele care stau la baza acestui fenomen se desfășoară astfel – unul dintre parteneri dezvoltă anumite convingeri cu privire la abilitățile celuilalt, ca urmare, comportamentele sale vor fi convergente cu convingerile sale. Atunci când convigerile partenerului sunt similare cu imaginea ideală a celuilalt, acesta il va conduce pe iubitul sau iubita sa spre sinele ideal, spre ceea ce visează să ajungă. Soțul meu de exemplu, este convins că sunt înzestrată pentru scris. Scrisul este drept mă eliberează și mă bucură, dar fără susținerea lui mi-ar fi fost greu să mă expun, să mă arăt vulnerabilă și imperfectă. Mă încurajează și se bucură de pașii pe care îi fac pentru a-mi descoperi si dezvolta pasiunea. Când unul dintre parteneri este convins de și crede în abilitățile celuilalt, îl ajută să creeze oportunități pentru comportamente ce conduc la dezvoltarea acestora, și reduce apariția comportamentelor ce ar avea ca efect inhibarea lor.  Interacțiunile care astfel se formează între cei doi parteneri, se transformă ca urmare a frecvenței lor în dispoziții stabile, în convingeri si atitudini, într-un sistem care guvernează astfel relația. Reprezintă o formă de adaptarea la o anumită realitate, cea a partenerului. În fiecare relație o consecință a acestei adaptări este faptul că partenerii apropiați sculptează practic sinele celuilalt, dau deoparte unele aspecte și dezvăluie altele. Dispozițiile stabile, valorile fiecărei persoane și tendințele comportamentale pot deveni o reflecție parțială a realității interpersonale create de partener. Este un fel de a spune, ca atunci când oglinda celuilalt reflectă binele din noi, acest bine devine realitate. Există desigur și reversul medaliei, când unul din parteneri prin comportamentele, acțiunile sale inhibă, anulează dezvoltarea celuilat.

Relațiile fericite sunt însă acelea în care crezi în celălalt și actionezi în virtutea acestei credințe, iar iubitul/iubita sunt astfel persoane mai bune, mai aproape de ceea ce își doresc. Asemeni lui Michelangelo, care spunea că sculptorul nu face decât să scoată statuia dintr-un bloc de piatră, relația, partenerul, conștient sau nu,  este cel ce poate ajuta la dezvăluirea mai binelui din fiecare dintre noi.

Bibliografie selectivă:

Drigotas, S. M., Rusbult, C. E., Wieselquist, J., & Whitton, S. (1999). Close partner as sculptor of the ideal self: Behavioral affirmation and the Michelangelo phenomenon. Journal of Personality and Social Psychology.

Drigotas, S. M., (2002), The Michelangelo phenomenon and personal well-Being, Journal of Personality

Rusbult,C. E.,&Van Lange, P.A.M. (1996). Interdependence processes. In E.T. Higgins & A. Kruglanski (Eds.), Social psychology: Handbook of basic principles

Ruvolo, A. P.,&Brennan, C. J. (1997). What’s love got to do with it? Close relationships and perceived growth. Personality and Social Psychology Bulletin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s