Să fii mai bun cu tine…

Am scris pe la începutul anului că am învățat să fiu mai bună cu mine. Un om cu suflet mare m-a întrebat cum am făcut asta. Nu mai știu exact ce i-am spus, dar întrebarea am pus-o undeva într-un colț, ca pe una la care merită să te gândești mai adânc. Am mai răsucit-o când pe o parte și când pe alta. Și in mintea mea s-a copt un răspuns.

Așa încât, draga mea, iată ce pot să îți spun:

Sunt mai bună cu mine când mă uit cu bucurie la ceea ce am ajuns. Sigur, îmi doresc să cresc, mă bucur să aflu, să descopăr, îmi fac planuri. Dar în egală măsură, îmi iau timp să mă uit la drumul pe care l-am parcurs, să îmi las mintea și sufletul să vadă unde sunt acum, cu recunoștință si mulțumire.

Sunt mai bună cu mine când imi fac planuri care să țină cont de mine, de resursele mele și de nevoile mele reale. E frumos, cred, să vezi Pământul de pe Lună, dar bucuria mea cea mai mare este să am timp să mă bucur de soțul meu, de copiii mei și de mine. Am înțeles că nici un plan nu are sens, dacă nu las loc să dau și să primesc timp, grijă, iubire celor care sunt cu adevărat cei mai importanți în viața mea.

Sunt mai bună cu mine când îmi dau voie să construiesc, să aflu, să cresc fără presiune, nu imi doresc (sau nu imi mai doresc :)) să fiu cea mai bună, să “le arăt eu lor cum se face”, sau să nu dezamăgesc. Pun cărămidă cu cărămidă pentru mine, pentru cei de alături, acceptând că ceea ce construiești se mai poate dărâma, dar ca nici o experiență nu este în zadar. Că poți greși, dar greșeala nu este sfârșitul lumii, că poți dezamgi, pe tine sau pe ceilalți, dar că există mereu un drum al reparării.

Sunt mai bună cu mine pentru că am învățat să mă întorc în mine pentru confort, am învățat să cer, dar să accept că cel de lângă mine nu poate fi mereu disponibil. Este în puterea mea să am grijă de disconfortul meu, nu respingând ajutorul, ci câutăndu-l în mod eficient. Am experimentat, încă mai experimentez și învăț ce mă bucură și ce mă liniștește. Știu să fiu în pace cu mine, și mă bucur să mă regăsesc după o perioadă încărcată.

Sunt bună cu mine atunci când imi dau seama că vocea critică a preluat controlul. Am învățat să nu mai mă supăr pe ea. Face parte din mine, o văd că există, și o las deoparte. Și de cele mai multe ori pot să mă întorc la mine și la ceea ce am de făcut.

Sunt mai bună cu mine când îmi cunosc vulnerabilitățile, le onorez, nu mă supun lor nepărat, dar știu că sunt acolo. Și astfel, sunt mai bună cu mine când nu îi judec pe cei de lingă mine, și nici pe mine însămi.  Avem fiecare trecutul și luptele noastre. Mă bucur de ceea ce îmi oferă ceilalți, le sunt recunoscătoare, spun când ceva îmi depășeste limitele și în aceiași măsură încerc să le fiu alături când le este greu.

Să fii mai bun cu tine, pentru mine – este despre grijă și înțelegere, pentru trecutul și pentru prezentul tău, pentru ceea ce te doare, dar și pentru ceea ce te bucură, de ceea ce ai nevoie sau îți doresti să se întâmple și să nu uiți că tu știi cel mai bine cine ești și unde vrei să ajungi.

Un gând despre ”Să fii mai bun cu tine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s