Îmi pare rău când te rănesc!

loveAm discutat aici și aici despre cât de important este să fii ascultat și auzit, despre cât este de vindecător ca emoțiile să îți fie validate. Este, însă, în acelși timp legitim ca cei de lângă noi să își dorescă același lucru – să fie auziți și înțeleși. Într-o relație care te îmbogățește și te împlinește – dai și primești, auzi și ești ascultat, vezi și ești văzut, cu aceiași măsură. Relatia însă este mai clară și mai bogată, când mai mult de a-l primi pe celălalt și a te da lui, ești în contact cu tine, cu ceea ce simți și ceea ce faci, și înțelegi cum toate acestea pot să îl atingă pe cel ce îl iubești. Suntem modelați în fiecare clipă, în bine sau nu, de cei din lângă noi, iar conștiința acestei influențe nu face decât să țină relația vie, ancorată în timpul prezent.

Aș vrea să mă refer aici mai degrabă la momentele critice ale relației, când durerea, furia, disperarea, panica de a nu fi abandonați, neglijați sau nedreptățiți pot fi atât de intense încât trăim și acționăm numai în virtutea propriilor emoții. Tiparul cel mai frecvent în astfel de momente este construit astfel – unul dintre cei doi parteneri este furios și acuză, celălalt, se apără retrăgându-se și închide orice comunicare. Lipsa de răspuns, deconectarea, nu va face decât să crească nesiguranța primului, și astfel va intensifica reacția acestuia: “Niciodată nu mă auzi!”, “Nu faci niciodată ce îți cer!”, “Nu sunt important/ă pentru tine!” iar răspunsul, fără greș, este “Orice aș face nu este indeajuns!”, “Nu înteleg ce vrei de la mine!” sau pur și simplu pleacă, se așterne liniștea. Nici unul nu îl vede pe celălalt ca pe persoana pe care o iubește și alături de care vrea să își petreaca viața, este dușmanul care trebuie răpus. Sub toată furia primului, ca și sub evitarea celui de-al doilea, se ascunde însă durerea – de a nu fi înțeles și văzut, de a fi abandonat. Am învățat în diverse contexte de viață cum să ne apărăm când ne simțim singuri și amenințați – unii dintre noi cer cu insistență, actionează, alții se retrag, evită să simtă amenintarea, așteptând momente mai bune. Fiecare dintre aceste două moduri de adaptare la situații amenințătoare nu face însă decât să înrăutățească situația – cel ce cere agresiv nu va face decât să îl facă să se ascundă și mai tare pe cel ce evită să se expună.

Și întrebarea acum este, ce putem face?

În timpul conflictului – în primul rând, opriți cearta, încercați să vedeți că amândoi sunteți prinși în capcană. Astfel vă puteți detașa de emoțiile proprii, ca într-un film, puteți să lărgiți cadrul. Derulați apoi și concentrați-vă pe propriile mișcări, pe propriile emoții și pe propriile comportamente. “Mă sperie când mă simt tristă și singură, mi se pare că nu mă pot baza pe tine și asta nu face decât să îmi crească sentimentul că sunt abandonată. Intru în panică și atunci încerc din toate puterile să trag de tine, să te fac să mă vezi. Încep să îți cer lucruri și mi se pare că nu primesc. Și atunci devii dușmanul.” Iar partenerul/a care fuge, care se retrage poate să răspundă: “Intru în panică când te văd tristă, nu știu ce să fac. E mai simplu să fug și să așept să îți treacă. Mă simt de multe ori judecat, ca și cum nu ar fi suficient ceea ce fac. Și asta mă înfurie. Și atunci devii dușmanul.”

Următorul pas este să învățați să fiți atent la modul în care propriile emoții îl/o afectează pe partener/ă. Sue Johnson, în cartea sa “Hold Me Tight” arată că “Este important să recunoaștem cum modalitățile noastre frecvente de a face față emoțiilor, îl dezechlibrează pe partener și îi activează frica mai veche de abandon. Dacă suntem conectați, emoțiile mele, evident, le vor influența pe ale tale. Dar să vezi impactul pe care il avem asupra celor iubiți poate fi extrem de dificil, mai ales când suntem prinși în propriile noastre emoții, și în special atunci când frica ne îngustează lentilele.”

Când cerem, mânați numai de disconfortul nostru sau când fugim pentru a ne proteja, rănim. Fără să vrem.     Este greu să vezi că îl rănești pe cel pe care îl iubești, dar fără să fii prezent în momentul în care acest lucru se întâmplă, fără să fii conectat la suferința pe care, din suferința ta o pricinuiești, legătura dintre voi nu va fi completă.

Referințe:

Johnson, S., (2011)- “Hold Me Tight – Your Guide to the Most Succesful Approach to Building Loving Relationships”, Hachette

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s