Corina Dobre

Autor: Corina Dobre

  • „Cum să ne creștem băieții” – Steve Biddulph, Editura Humanitas

    cum-sa-ne-crestem-baietii-editia-2016_1_fullsize-2Oare au băieții nevoie de altceva față de fete pentru a-i crește bine? Diferențele între ei, biologice și culturale, ne arată că da. Așa cum Biddulph spune în cartea lui: “Băieții au parte de pericole serioase în viață. Riscul de deces până la 21 de ani este de trei ori mai mare decât în cazul fetelor și sunt de cinci ori mai predispuși să aibe probleme la școală.”

    “Cum să ne creștem băieții” este un ghid succint care prezintă pricipalele etape de evoluție din viața băieților – “0-6 ani, perioada în care învață să iubească, 6-14 ani, anii când tatăl devine foarte important, de la 14 ani, când băieții au nevoie de mentori și alți adulți care să-i păstorească, pe lângă părinții lor.”

    Biddulph descrie care sunt efectele testosteronului asupra comportamentului băieților – nevoia de reguli, de ierarhie și de competitie, și cum pot și ce au de făcut părinții pentru a înțeleage aceste comportamente, cum este creierul băieților diferit, și ce au nevoie de la noi adulții, ca urmare a acestor diferențe.

    Adolescența, descoperirea sexualității, controlul și gestionarea emoțiilor dificile sunt toate teme pe care Biddulph le atinge, punând accent pe rolul fiecărui părinte, cu sugestii sănătoase pentru relația băieților cu tatăl:

    “Pentru tați – cum să reînviați artă piedută:

    Să fiți tată de băieți este simplu, iată câteva sugestii:

    • celor mai mulți băieți le place să fie activi și să se distreze împreună cu părinții lor.
    • le place să își îmbrățișeze tatăl și să se ia la trântă cu el (în cazul în care nu le place sunteți probabil prea dur!)
    • le place să vă însoțească în aventuri și experiențe în lumea cea mare – se simt în siguranță cu tatăl lor care pare atât de mare și de puternic (chiar dacă el, unul, nu se simte așa în cea mai mare
      parte a timpului).
    • le place să audă povești despre viața voastră, să se întâlnească cu prietenii vostri și să vadă unde lucrați.”

    Lectură plăcută și utilă vă doresc.

  • Infidelitatea – cum afectează o relație. Se poate trece peste o aventură?

    Infidelitatea – cum afectează o relație. Se poate trece peste o aventură?

    Fara aceasta convingere, fara sa simti baza stabila pe care ti-o da increderea in cel de alaturi, in ceea ce aveti impreuna, nu poti construi, nu te poti dezvolta.

    Infidelitatea reprezinta o prezentare distorsionata, mincinoasa a realitatii unei
    relatii. Partenerul infidel construieste o viata falsa de cuplu, intretine o iluzie, il asigura pe partenerul inselat de prezenta si disponibilitatea sa, cand acest lucru nu este adevarat.

    Infidelitatea poate fi vazuta ca o fuga din relatie, nu sunt aici pentru tine, nu construim impreuna. Poti fi infidel intr-o relatie sexuala, dar in egala masura esti infidel cand alegi sa te indrepti spre altcineva decat partenerul sau partenera ta pentru a primi atentie, pentru a-ti impartasi ganduri intime, pentru a-ti valida nesigurantele de barbat sau femeie.

    Infidelitatea emotionala, flirtul care ti se pare inofensiv, real sau virtual, prietenia stransa chiar non-sexuala dintre un barbat si o femeie, ranesc, iau din energia buna a relatiei, o destabilizeaza. Infidelitatea, sexuala sau emotionala, reprezinta asadar orice amenintare reala sau perceputa cu privire la legatura de incredere dintre parteneri, si se traduce in actiuni care ameninta sa dizolve legatura de atasament esentiala dintre cei doi.

    Putine evenimente in cuplu pot fi la fel de devastatoare precum dezvaluirea unei relat ii extraconjugale. Pentru partenerul inselat, viata asa cum o stia nu mai exista. Mai mult decat atat, ceea ce a trait se dovedeste a nu fi fost real, el insusi este in pericol de a nu mai stii cine este.

    Infidelitatea odata dezvaluita si cunoscuta este traita ca o forma intensa de tradare: a increderii, a trecutului relatiei, a ceea ce am construit impreuna, a viselor, a asteptarilor, a promisiunilor. Daca ceea ce am avut nu a fost adevarat, cum ar putea sa fie ceea ce vrem sa construim de acum incolo?

    Daca este atat de dureroasa de ce alegem calea infidelitatii?

    Vulnerabilitatile partenerului infidel

    Partenerul care inseala cauta sa isi implineasca, in afara relatiei, nevoi emotionale pe care nu stie cum sau nu poate sa si le implineasca in relatie. O relatie extraconjugala poate fi pentru partenerul necredincios modul prin care sa isi rezolve teama de a fi parasit, de a reduce incarcatura emotionala si pericolul pe care relata de cuplu le reprezinta, de a-si recastiga libertatea, controlul asupra propiei persoane, de a redeveni invulnerabil.

    Pot sa fiu cu cine vreau eu, deci nu sunt dependent de tine si astfel numai eu controlez ce mi se intampla, nu ai cum sa imi faci rau. Este frica lui de a iubi si de a fi iubit.

    Un alt motor al relatiilor extraconjugale il reprezinta golul emotional intens, pe care partenerul necredincios il simte. Are nevoie de adrenalina pe care i-o dau ascunzisurile, anticiparea intalnirilor cu iubitul sau iubita pentru a simti ca
    traieste. Isi justifica aventura prin incapacitatea de a simti iubirea partenerului sau partenerei – „oricum nu ma iubeste, deci nu tradez relatia noastra”, „nu credeam sa mai simt iubirea vreodata, dar el/ea ma face sa o simt atat de intens”.

    Poti alege sa inseli atunci cand simti ca nu esti indeajuns, ca nu valorezi prea mult nici pentru tine, si crezi ca nici pentru sotul sau sotia ta. Nevoia de a-ti reface sinele ranit te poate impinge sa cauti in afara: „Oricum nevasta-mea ma critica intr-una, ea ma apreciaza, orice as face”. Te bucuri cand gasesti pe cineva care te vede formidabil, unic, de neinlocuit. Iti doresti ca ceea ce traiesti cu acesta persoana sa fie realitatea.

    Un tipar frecvent al partenerului care inseala este cel al personei care considera ca i se cuvine orice, ale carei nevoi sunt mai importante decat ale celor din jur. Convingerile sale sunt: „viata este prea scurta pentru a nu te bucura la intensitate maxima de ea”, „mi se cuvine ce este mai bun”, „nu imi pot stapani impulsurile, deci nu sunt eu de vina pentru ca te-am inselat”, „daca mi-ai fi oferit ceea ce amantul sau amanta imi ofera nu te-as fi inselat”.

    Lipsit de empatie, nu va intelege durerea pe care o pricinuieste partenerului sau partenerei sale. Toate aceste tipare disfunctionale apar ca urmare a vulnerabilitatilor dobandite de-a lungul vietii, pe care persoana infidela alege sa le rezolve prin adulter.

    Ranile partenerului inselat

    Care este insa tiparul persoanei inselate? Suntem cu totii predispusi la a fi inselati? Pentru a putea depasi acest moment devastator cel care a fost inselat are nevoie sa se priveasca cu onestitate, pentru a intelege care dintre vulnerabilitatile sale au condus la deterioarea relatiei de cuplu, are nevoie sa vada ce anume din trecutul sau l-a impins intr-o astfel de relatie si cum poate creste pentru a pune bazele unei noi relatii sanatoase.

    Abandonul partenerului, inconsistenta unei relatii iti sunt familiare din propriile relatii cu parintii. Ti se pare firesc sa traiesti in nesiguranta, si atunci te poti agata de partener, si astfel sa il indepartezi si mai tare, sau dimpotriva, pui distanta, esti detasat de partener, pentru a nu fi din nou ranit. Ca si partener inselat, poti astepta ca celalalt sa iti umple existenta, nu ai puterea de a-ti crea o viata si o identitate proprie.

    Te poti simti atat de nesigur de tine, incat esti constant critic cu ceea ce faci tu si cu ceea ce face si este partenerul, il instrainezi prin negativismul tau constant. Poti sa ai standarde atat de inalte, si ca urmare a acestora devii extrem de rigid, incat viata alaturi de tine isi pierde din spontaneitate, din bucuria de a te lasa dus de val. Nimic nu pare sa fie suficient de bine.

    Un alt tipar care poate genera infidelitate este, ca si in cazul partenerul infidel, si din partea partenerului ranit cel al indreptatirii: mi se cuvine ca partenerul sa imi ghicesca nevoile, este firesc sa aibe grija de mine, fara ca eu sa fac ceva pentru el/ea, relatia este un drept al tau, ti se cuvine.

    Consecinte ale infidelitatii

    Relatiile extraconjugale sunt toxice pentru ca nu permit nici unuia dintre parteneri sa isi rezolve problemele personale, precum si pe cele din cuplu, din contra le intretin. Energia partenerului infidel este concentrata spre relatia din afara, de unde primeste cu usurinta recompense. Orice ar face sau ar spune sotul sau sotia nu poate fi la fel de intens ca emotiille pe care le traieste alaturi de amanta sau amant.

    Desi de necrezut in primele momente ale dezvaluirii, poate exista viata si dupa aventura. In care fiecare dintre cei doi parteneri invata sa iubeasca, sa se iubeasca, sa ierte si sa se ierte. Deprind din nou, pas cu pas, viata impreuna. Isi onoreaza fiecare partea lui de relatie si impreuna incep sa contruiasca o relitate comuna solida, vindecandu-se de trecut.

    Articol scris pentru ziare.com

  • 4 Octombrie 2017 – Biologia și vârstele băieților

    Băieții și fetele, copiii noștri, sunt mai degrabă asemănători, decât diferiți.  Au nevoie să îi iubim necondiționat, să îi susținem, să ne vindecăm sufletul nostru de părinți pentru a le putea fi alături pentru ei și nu din nevoile trecutului nostru.

    Este important însă să înțelegem diferențele dintre ei, nevoile si biologia specifică fiecăruia, pentru a le putea fi cu totul alături, fetelor și băieților nostri.

    Vă invit în lumea băieților, la un nou seminar să discutăm despre:

    • vulnerabilitățile și punctele lor tari la fiecare vârstă,
    • despre cum se dezvoltă creierul băieților, în ce fel este el diferit, de cel al fetelor,
    • ce nevoie specifice au – în copilăria mică și la grădiniță, în primii ani de școală, apoi la adolescență.
    • cum sunt comportamentele și convingerile lor modelate de societate și cum se schimbă de la o etapă la alta – în primii ani, apoi  în primele clase de școală, si în fiecare etapă a adolescenței.
    • care sunt greutățile lor și cum ar avea nevoie ca noi să le înțelegem lumea și să îi susținem.

    Vom discuta evident ce pot face eu, adultul din viața unui băiat – părinte, bunic sau profesor – să îl ajut să crească sănătos emoțional, echilibrat, înțelegându-se pe sine și gasindu-și sensul si bucuria în ceea ce este.

    Există pentru băieți multă presiune culturală să se confomeze unui standard masculin puternic, dar studiile arată că băieții crescuți de părinți prezenți, calzi, atenți la nevoile lor, cresc valorizând-se pe sine, apreciind relațiile din viața lor, cu o viața emoțională interioară bogată și asumată.

    Vă invit așadar miercuri 22 octombrie, la ora 18.30, la seminarul “Biologia și vârstele băieților”.

    Unde: Soseaua Cotroceni 18, etaj 1, interfon 02. Intrarea în bloc se face pe străduța laterală.

    Cost: 100/persoană, 150/cuplu de părinți sau prieteni.

    Formularul pentru înscriere îl găsiți aici.

    Pentru orice alte informații nu ezitați să folosiți adresa de email: contact@corinadobre.ro

     

  • “Cum sa cresti un copil energic, Ghidul parintilor cu copii independenti, determinati si sensibili”- Mary Sheedy Kurcinka

    1497956013Cum+sa+cresti+un+copil+energicSuntem fiecare dintre noi un produs al mediului în care ne-am născut și am crescut, dar și al temperamentului, respectiv caracteristicilor biologice cu care am fost înzestrați de natură. Pentru părinți este adesea o ușurare să afle că răspusurile intense emoțional, schimbarea rapidă a dispoziției, dificultățile în a stabili un program predictibil pentru copilul lor s-ar putea produce si ca urmare a unui temperament mai dificil. Să fie pur și simplu caracteristici specifice înnăscute ale copilului lor, cu care este însă necesar să se împrietenească și să găsească soluții constructive de adaptare.

    Cartea tradusă și publicată în această vara “Cum sa cresti un copil energic, Ghidul parintilor cu copii independenti, determinati si sensibili” de Mary Sheedy Kurcinka, la editura Totul despre Mame,  vine ca o gură de oxigen pentru părinții adesea epuizați, uneori îngrijirați, poate furioși sau la limită cu soluțiile creative, provocați de intesitatea comportamentelor, emoțiilor sau sensibilitatea copilului lor.

    Scrisă cu multă grijă și empatie, atât pentru nevoile copilului, dar și pentru ale părintelui, cartea oferă suport în definirea problmelor generate de temperamentul energic și sensibil al copilului,  și propune soluții, pentru contexte clare și problematice.

    Un copil energic are nevoie de înțelegere, consistență și iubire. Înțelegerea presupune tocmai asumarea de către părinte ce este înnăscut la copilul lui. Temperamentul energic este definit și urmărit de Mary Sheedy Kurcinka pe mai multe coordonate, și acestea sunt:

    • intensitatea răspunsului emoțional, care poate fi evident, exprimat (vorbește tare, tipă sănătos, plânge sau se bucură mai vizibil și mai viguros ca alți copii)  sau poate fi consumat în interior (se frământă intens el cu el însuși)
    • perseverența în anumite sarcini, nu neapărat cele așteptate sau dorite de părinte
    • sensibilitatea, răspund cu mare ușurință la stimuli senzoriali – îi deranjează zgomotele, sunt sensibil la mirosuri, nu mănâncă anumite mâncăruri,
    • sunt ușor distractibil la diferiți stimuli , cu alte cuvinte, se întâmplă adesea să îi fure peisajul,
    • se adaptează greu la contexte noi, au nevoie ca mediul să fie predictibil, să știe la ce să se aștepte,
    • le este difficil să se adapteze unui program constant de somn sau de masă,
    • sunt plini de energie,
    • trec cu ușurință de la o stare la alta. Viața alături de ei este ca intr-un roller-coaster, nu prea ai timp să te plictisești.

    Dacă vă regăsiți în situațiile de mai sus, cartea “Cum sa cresti un copil energic, Ghidul parintilor cu copii independenti, determinati si sensibili” este tocmai ce aveți nevoie, pentru a înțelege ce se întâmplă cu copilul dvs., care sunt nevoile lui și ce puteți face ca lucrurile să nu scape de sub control.

    Și este important să nu uitați că părintele însuși trebuie să poată face diferența între disconfortul lui emoțional și ce anume l-a creat și disconfortul emoțional al copilului, tocmai pentru a putea fi prezent și a gestiona sănătos divesesele momente încărcate ale copilului său. Lipsa de stabilitate în relația cu părintele va amplifica tocmai acele caracteristici dificile ale temperamentului copilului – incapacitatea de a sta în rutine, trecerea cu dificultate de la o sarcină la alta, incapacitatea de a învăța cum să își gestioneze momentele pline emoțional.

    Ca părinte am nevoie să îl accept pe copilului meu, așa cum este,  să am curiozitatea de a vedea tabloul mai larg al personalității sale, iar filtrul prin care îl privesc, uneori dificil de asumat, să fie cel al iubirii necondiționate, nicidecum al dificultăților sau momentelor sale tensionate.

  • Cum învață băieții evitarea

    Cum învață băieții evitarea

    Copiii noștri au nevoie să crească primind iubire, afecțiune, sprijin de la ambii părinți, mama și tatăl lor. Încă din primele zile de la naștere, relațiile pe care copilul le formează cu fiecare dintre ei sunt diferite. Mama este biologic construită, prin hormonii pe care corpul ei îi secretă (estrogen, progesteron, oxitocină), să fie profund atașată de copil. Este modul în care natura ajută nou-născutul să supraviețuiască. Tatăl, însă, este cel care biologic este predispus să se poată desprindă, să plece să aducă hrană, să protejeze mama și copilul.

    Mai puțin aplecat înspre relaționare, și mai degrabă orientat spre acțiune, bărbatul va forma diferit relația cu copilul său, băiat sau fată. Evident, modul în care biologia susține relaționarea bărbaților este specific și băieților.

    Creierul băieților îi împinge să fie mai puțin aplecați înspre partea de redare, de exprimare a emoțiilor sau a diferitelor experiențe de viață pe care le trăiesc. Au nevoie de timp și de spațiu pentru a-și procesa experiențele și abia apoi se pot conecta cu cei din jurul lor. Pentru mamele lor acest mod de construire a unei relații este complet străin. Femeile relaționează, se conectează, povestesc imediat. Pentru un băiat efuziunile sentimentale ale mamei, chiar și cu cele mai bune intenții ale acesteia, pot fi copleșitoare.

    Băieții se conectează cu mai multă ușurință prin acțiuni – gătim împreună și îți povestesc ce s-a întâmplat la școală, ne plimbăm cu rolele și pot să îți cer sfatul despre cum să mă apropii de o fată care îmi place. Atunci când încărcătura emoțională pe care un băiat o are de procesat este prea mare – spre deosebire de fete care pot să exprime cu mai mare ușurință ceea ce simt – băiatul se va retrage, va fugi de tumultul emoțional. Este primul pas prin care își construiește mecanismul de evitare.

    De asemenea, modelul tatălui de a construi relații este important. În acest context, tatăl poate face diferența în ceea ce privește buna dezvoltare emoțională a fiului său. Tatăl o va susține pe mamă să se îndepărteze, nu să își abandoneze fiul, dar și să îi dea acestuia posibilitatea să crească emoțional în ritmul lui. Relația apropiată a tatălui cu fiul lui, amândoi biologic asemănători, îi va da mamei încredere să se desprindă, iar fiului posibilitatea să învețe cum să relaționeze, nu fugind, ci acceptând că există modalități diferite de a exprima și de a-ți gestiona emoțiile.

    Un alt factor care influențează dezvoltarea emoțională a băieților este relația dintre cei doi părinți. Modul în care tatăl interpretează și susține disconfortul emoțional al mamei reprezintă o lecție pe care fiul lor o va integra și pe care o va reda apoi, în relațiile sale, întreaga viață. Poate învăța, pe de o parte, că bărbatul este rănit cu ușurință de emoțiile femeii – de furia, de frustrarea, de tristețea, de deznădejdea ei, atunci când tatăl lui dispare, fizic sau numai emoțional, iar mama trebuie să se descurce cumva.

    Martor al încărcăturii emoționale pe care mama lui o trăiește și al absenței emoționale, a detașării tatălui, el, încă copil, se poate simți responsabil pentru durerea ei și, în același timp, pentru lipsa tatălui. Ar vrea să își asume răspunderea reparării, dar pălăria este încă prea mare. Și atunci, firesc, se identifică cu tatăl – “Mama este rea!” și închide instinctual ușa înțelegerii emoționale cu ea. Pe de altă parte, însă, când tatăl este prezent, atunci când exprimă emoții adecvat, de toate felurile, fiul lui va învăța că amândoi partenerii au loc, că emoțiile nu sunt amenințătoare și că există moduri sănătoase de a le face față.

    De aceea, este important ca amândoi părinții, mama și tata, să îi ofere fiului lor un cadru sănătos – definit de exemplul personal, de relația caldă și echilibrată dintre ei, ca soț și soție, de înțelegerea diferențelor biologice dintre băieți și fete, bărbați și femei – pentru ca el să își poată construi, la lumină, asumat, propria identitate emoțională.

    Vă aștept cu drag la seminariile din programul „În lumea băieților”, pe toți cei doritori să le oferim fiilor noștri tot suportul și înțelegerea pe care știința ni le oferă.

    Articol scris pentru Mind Education Health

     

  • Despre control sau când incertitudinea devine insuportabilă

    Despre control sau când incertitudinea devine insuportabilă

    Perioade întregi, ceea ce trăim ni se așează ca într-un șirag de mărgele. Experiență după experiență, învățăm să cunoștem și să așteptăm ce va veni. Câteodată viața are hopuri, iar șiragul de mărgele, așezate frumos și ordonat se rupe, se împrăștie în toate părțile. Haosul preia controlul.

    Avem nevoie să știm din nou că lucrurile sunt așezate, ușor de anticipat. Liniștea și predictibilitatea ne ajută să ne simțim în siguranță. Să ne încredem în faptul că ziua de mâine, cu toate provocările ei, este în puterea noastră de a fi dusă cu bine până la capăt. Ne gândim că dacă controlăm ceea ce se petrece cu noi și în jurul nostru, este o garanție suficientă că vom trăi viața pe care ne-o dorim.  Și atunci apar – liste diverse pentru fiecare zi, obiective clare de neratat, care să mă conducă la alte obiective, sarcini precis trasate, așteptări ca lucrurile să se întâmple numai într-un anumit fel, în cel corect desigur, presiune asupra celor apropiați, să nu iasă din drumul de mine trasat. Toate acestea sunt comportamente de control.  “Dacă nu aș fi eu, nu știu cum ați face față”, “Dacă m-ai  fi ascultat, ar fi fost altfel”, “Știi că nu te descurci dacă nu merg eu cu tine.” “Cel mai bine facem cum spun eu”, “Ai și tu dreptate, dar…”, “Toate apasă numai pe umerii mei.”

    Nevoia de control este răspunsul la dificultatea de a tolera neliniștea neprevăzutului — ceva rău s-ar putea întâmpla dacă lucrurile ies de pe făgașul pe care eu le-am așezat.

    Cum recunosc comportamentele de control?

    Un compoartament frecvent este cel de critică – nu sunt mulțumit, corectez adesesa ceea ce celălalt face — “nu așeza masa așa, nu o să fie bine.”  “ti-am spus de o mie de ori că….,”  “nici până acum nu ai învățat să…” “ai cumpărat apa greșită” și tot așa. Prea puțin din cum ceilalți se comportă mi se pare mulțumitor. Deși îi cer partenerului să facă lucruri, mă aștept să le facă în felul meu — cum își petrece timpul cu copilul, cum face curățenie, cum alege o vacanță. Pentru că nimeni nu face la fel de bine sau de repede ca mine, sunt de multe ori nemulțumit/ă de rezultat.

    Controlul este un exercițiu de putere. Adesea cel ce controlează vrea să te schimbe  – cum te îmbraci, cum vorbești, ce cărți citești, ce prieteni ai. Se poate insinua în multe domenii ale vieții tale. De ce o face? Dacă intri în tabloul lui, nu apar evenimente neprevăzute. Ajungi să devii parte din el.  El știe cel mai bine cum stau lucrurile, modul lui de a acționa este cel corect.

    Partenerul/a tău controlează când se simte confortabil cu tine numai atunci când depinzi de el/ea – “nu are rost să te surmenezi muncind, câștig eu suficient. Mai bine stai acasă și odihneste-te”, sau îți face programări la doctor nesolicitate, îți impune diverse diete, îți selectează prietenii, îți anticipează nevoile și le rezolvă, uneori fără să te consulte, poate altfel decât tu ai fi facut-o, cardul tău de salariu este la el/ea, iar reciproca nu este adevărată. “Este/A fost pentru binele tău”. Se supără, te respinge când problemele tale vin să  îi tulbure lumea lui – dacă ești obosit si muncești prea mult, dacă ești necăjit/ă din cauza tensiunilor cu un prieten.

    Gelozia este și ea o formă de control  – unde ai fost și cu cine, trebuie să știu tot să pot avea încredere în tine, îți verifică telefonul, vreau să fim cât mai mult împreună. Plâng, ma înfurii, fac crize dacă nu știu ce faci sau dacă suspectez că ai vorbit cu cineva nepotrivit, sunt atent cum te îmbraci, cui îi zâmbești, la cine te uiți pe stradă.

    O formă subtilă de control este victimizarea – am probleme nenumărate, pentru că nu mai așa te pot face atent la mine și la nevoile mele, mă plâng, mi se pare că singur/a nu pot, am nevoie de tine să îmi fii constant alături. “m-am simțit abandonat cât timp ai fost plecat/ă”

    Trebuie să facem totul împreună, suntem o echipă, ce am eu nevoie ai și tu, cum reacționez eu, reacționezi și tu, unde îmi place mie, îți place și ție. În acest fel știu că între noi totul este perfect armonizat, nu vom avea probleme, ne va fi bine și vom rămâne mereu împreună.

    De ce am nevoie să controlez?

    Cândva, în trecutul meu, lucrurile au luat-o razna. Se poate să mă fii simțit neputincios, la mâna altora, copleșit, singur și fără de putere, pentru că adulții din viața mea au fost absenți sau abuzivi.  Am învățat să controlez, pentru că vreau ca nevoile mele să fie îndeplinite – vreau să mă simt iubit, vreau să mă simt în siguranță, vreau să mă simt valoros, și cel mai important nu mai vreau să mă simt vulnerabil sau lipsit de putere. Nu am încredere că toate aceste se vor întâmpla, dacă eu și numai eu nu mă ocup de ele. Critica frecventă, neglijarea nevoilor imediate ale copilului, părinți absenți fizic sau emoțional sau dimpotrivă părinți supraprotectivi sau intruzivi, lasă răni pe care mintea poate alege să le vindece încercând din toate puterile să controleze persoane, contexte, emoții, comportamente, să așeze totul într-o ordine familiară.

    Se poate să am constant  îngropată adânc în mine teama că voi rămâne singur/ă, voi fi părăsit/ă, nu voi mai avea pe nimeni alături. Când soțul meu nu îmi răspunde la telefon, îmi fac în cap fel de fel de scenarii. Pentru că neliniștea data de incertitudine este insuportabilă, îmi creez mecanisme de control prin care să o evit — devin insistentă, fac scandal, mă victimizez, îi cer să petrecem si mai mult timp împreună. Sau, ca să fiu sigură că ceilalți vor rămâne cu mine, încerc să anticipez nevoile lor, le sunt alături necondiționat, pentru că astfel încerc să mă asigur că nu mă vor părăsi.

    M-am simțit adesea respins, inadecvat, lipsit de valoare. A fost dureros și încă mai este, și tocmai de aceea, am învățat poate să critic și să fiu nemulțumit, să cer de la ceilalți să atingă standarde de neatins.

    Narcisismul este iarăsi o vulnerabilitate care conduce la comportamente de control – eu merit să fiu ascultat, dacă nu m-aș implica eu nimic bun nu ar ieși. Este despre mine, despre nevoile mele,  despre capacitatea mea de a face totul cel mai bine.

    De ce este controlul toxic?

    Cel ce controlează îndepărtează una câte una persoanele care l-ar putea ajuta, pe care s-ar putea sprijini. Ajunge să își perceapă partenerul ca fiind insuficient implicat, pasiv sau dezinteresat, nu îi poate lăsa acestuia spațiu să se apropie sau să își dezvolte abilități de autonomie   Deconectat de ceilalți, împovărat de griji și de sarcini, se îndepărtează de fapt de obiectivul său de a-și găsi liniștea, de a se simți în siguranță. Controlul are ca și consecință rigiditatea – nu are rost să încerc altceva, calea bătută de atâtea ori este cea mai sigură. Cel ce controlează se simte de multe ori neapreciat, pentru că se străduiește, iar ceilalți nu îi recunosc eforturile – „am vrut să îți fie ție bine.” E drept că este vorba de binele pe care mintea lui l-a proiectat pentru tine și nicidecum cel de care ai cu adevărat nevoie.

    Controlul aduce multă tensiune într-o relație – subminează încrederea, sufocă bucuria, inițiativa, plăcerea de a face lucruri împreună, îi îndepărtează pe cei doi, rănește.

    Ce pot face să renunț la comportamentele de control?

    Ca în cazul oricărei probleme să îmi dau seama cum, când și de ce controlez. Să caut nevoia neîmplinită pentru care controlez și rădăcina ei veche și dureroasă din trecut. Să mă împrietenesc cu neliniștea mea când nu pot anticipa rezultate și să le dau celorlalti o șansă să crească, să le dau spațiu să se manifeste în felul lor. Să accept că am mai degrabă nevoie de senzația de control. Controlul absolut în sine este de fapt o utopie.