Auzi ceasul. Of, dimineață din nou.
Te dai cu greutate jos din pat, copiii încă dorm. Pornești espressorul, scoți laptele din frigider, faci spuma. Sunt singurele zece minute din zi pentru tine: cafeaua care curge încet, în ceașca preferată, spuma pe care o așezi cu drag. Iei prima gură. Jumătate lapte și gustul acela catifelat de cafea bună. Deja la a treia gură bucuria a dispărut, rotițele încep să se miște.
Ignori oboseala și începi. Pachețelele pentru școală. Storci sucul pentru copii, au tot răcit în ultimul timp: sfeclă, măr, portocală. Răspunzi la primele mesaje. Scoli copiii, începe haosul. Te superi că nu își beau sucul, nu s-au spălat pe dinți, le explici din nou și din nou ce pericol sunt cariile, se îmbracă greu. În fine, ieșiți.
În mașină îi asculți ce au învățat pentru test, le ții discursul despre cum trebuie să fie buni cu ceilalți. Conduci cu un ochi, cu celălalt ești atentă la ei.
Ajungi la birou: verifici încă o dată prezentările colegilor, să fie totul cum trebuie. Începe ședința. Prinzi toate mingiile și iei de făcut mai mult decât poți, dar doar așa te poți liniști. Pauza de prânz, cei mai mulți ies, dar nu ai timp, ai rămas în urmă. Răsufli ușurată, în sfârșit se face liniște în birou și poți lucra.
Sună telefonul. Fiul tău a bătut un coleg. Începi să te simți copleșită, nu e momentul. Îi faci o programare la psihologul cu care de ceva vreme voiai să se vadă. Respiri adânc, ai așezat treaba pe poteca ei. Te întorci la ce ai pe listă.
De nicăieri, vine panica: nu ți-ai făcut programare de prea mulți ani pentru analizele tale, nu prea te simți bine. O ascunzi în cel mai adânc cotlon. Nu e timpul acum, trebuie să organizezi ce vine zi de zi peste tine. Reușești să treci prin toate.
Seara, când te așezi în pat, simți că te doare tot corpul. Asta dacă îți dai voie să fii puțin atentă.
Trăim cu senzația că dacă controlăm, o să ne simțim în siguranță. Mintea noastră are nevoie să anticipeze, să știe ce o să fie.
Și pentru cine nu a cunoscut siguranța, controlul este cea mai apropiată formă a ei. De fiecare dată când verifici, organizezi, previi, te simți ușurat/ă. Creierul învață: doar dacă controlez, sunt ok. Și astfel ai nevoie de tot mai mult control.
Controlul înseamnă să duci totul și pe toți acolo unde crezi că e bine. Dar controlul este despre rigiditate, despre planuri continue si a și b și c, și back-up la back-up. Este despre vigilență și anticipare, despre presiune și însingurare.
Controlul este singura alegere disponibilă pentru un sistem tensionat care caută puțină liniște.
Controlul însă este cognitiv, organizat, impus. Siguranța este o senzație trăită, ceva ce știi deja cum se simte, pe care o ai în tine dintotdeauna. Controlul este o strategie de reglare. Siguranța este o stare pe care o trăiești. Ea nu vine din ordinea pe care o aștepți, corpul tău știe pur și simplu să se așeze în ea.
Controlul te ajută pe moment, dar te ține în tensiune și te îndepărtează de liniștea, binele și siguranța pe care cu atâta efort le cauți.
Cercetările în reziliență arată că persoanele care se simt cu adevărat în siguranță nu sunt cele care controlează mai mult, sunt cele care pot renunța la control când nu mai este necesar. Iar siguranța o recunoști când poți tolera incertitudinea fără să te prăbușești.
Siguranța însă nu vine din izolare, cu cât te îndepărtezi de relații, de oamenii buni de lângă tine, cu atât mai mult crește vigilența, și implicit și nevoia de control.
Nu poți renunța la control peste noapte.
Dar poți începe să fii atentă la corpul tău: ce îl relaxează, unde și cu cine te simți în siguranță.
Poți observa cât ești de competentă, că te-ai descurcat și în momentele în care nu ai controlat tot.
Și treptat, poți învăța să lași din poveri și să duci mai puțin.
Viața e frumoasă și se întâmplă oricum. Nu așteaptă să o așezăm noi în cutiuțe.
Corina Dobre 