Iadul abuzului

… 

Era întuneric afară. Nu se putea să fi fost mai târziu de opt, dar uneori întunericul serilor de toamnă poate să fie greu și compact, ca o noapte fără sfârșit, apăsătoare. Mică, la biroul prea mare pentru un copil de clasa întâi, era luminată pe jumătate de veioza roșie. Conul de lumină se concentra pe cartea si pe caietul din fața ei. Camera întunecoasă, ce creștea pe lângă ea, o îngrijora. Încerca din răsputeri să fie atentă, să încheie chinul de fiecare seară. Auzea repirația tatei în spate. O supraveghea. O liniuță, și încă o liniuță. Mâna părea că începuse să o asculte. Pe jos pe lângă birou zăceau cocoloașe mototolite de hârtie, martori rușinați ai nepriceperii ei. Încă un rând și gata. O să treacă, de fiecare dată trece. Umerii i se adunaseră spre gât, iar spatele arcuit aproape că îi amorțise. Începu ultimul rând. Mai că nu respira. De sus în jos, prima liniuță. Zbang, căzu palma grea. Capul cât pe ce să îi atingă caietul. Ceafa îi zvâcnea

“Alineat, tu-ți ceapa mă-tii de copil! Ți-am spus să lași alineat. Ce dracu, nu e greu să ții minte atâta lucru.”

“Nu o să se mai termine”, se gândi, “nu o să se mai termine…”

“Mișcă mâna!” îl auzi, “Termină rândul! O lăsăm așa!” 

O liniuță, și încă una. O lacrimă căzu pe caiet. Un strop aproape rotund, inutil, pecete a unei dureri însingurate, pe care nu avea să o împartă cu nimeni, pentru că ce ar fi fost de împărțit.

….

Umblăm prin viață aparent întregi, dar mulți ducem răni nevăzute, de neatins și uneori de nepovestit. Abuzul trăit în primii ani ne rupe de lume, așa cum am fi putut să o cunoștem. Ne rupe de noi înșine. Ca urmare a bătăilor, pe care le-am trăit sau la care am fost martori, a certurilor prin care am trecut, sau pe care fără să vrem le-am ascultat, am învățat că lumea este un loc periculos, că oamenii îți pot face rău oricând. Nu ai nici o putere, oricât vrei nu poți controla, răul se întâmplă din cauza ta.

Devine insportabil să fii în contact cu tine, să simți frica, tristețea, rușinea, umilința. Înseamnă să fii vulnerabil, și mic și neajutorat. Ai învățat că abuzul îl poți îndura dacă te desprinzi de tine și de ceea ce trăiești. “O să treacă” “Mă bate și se liniștește” “Țipă și o să se oprească”.

Din păcate, ceea ce trăim rău rămâne adânc în noi cu mult mai intens decât ceea ce trăim bun. Este modaliatatea prin care natura ne-a protejat în zecile de mii de ani de evoluție. Să ținem bine minte ce ne pune în pericol și astfel specia să supraviețuiască. Răul trăit în zilele fragede ale primei copilării lasă urme adânci, pentru întreaga viață. 

Când mama mă plesnește pentru că este furioasă sau când tata țipă la mine că am luat o notă mică, învăț că nu sunt bun de nimic, că pentru ei nu sunt important, așa cum sunt eu, cu bune și cu rele,. Nu merit să fiu iubit. Ba mai mult, sunt de vină pentru ce se întâmplă. “Dacă aș fi mai atentă”, “Dacă aș face mai mult, “Dacă nu aș face atât de multe prostii”.

Creierul copiilor care au trăit forme diverse de abuz se dezvoltă diferit față de cel al copiilor ce cresc în medii sigure, calde, cu părinți atenți și conectați la nevoile lor. Cele mai evidente schimbări sunt în regiunile creierului care ajută la gestionarea emoțiilor și controlul impulsurilor. Persoanele care au suferit abuzuri în copilarie prezintă un risc mai mare de consum de substanțe, de adicții, deoarece le este mai dificil să-și controleze impulsurile și să ia decizii raționale. Un studiu realizat de Dr. Martin Teicher si colegii săi de la Spitalul McLean, de la Harvard Medical School si Universitatea Northeastern, a constatat că dintre participanți, cei care au experimentat trei sau mai multe tipuri de abuz (sexual, fizic, verbal, neglijare), 53% au suferit un episod depresiv major la un moment dat în viață  și 40% au fost diagnosticați cu tulburare de stres traumatic (PTSD).

În traumă, activitatea din aria Broca, centrul vorbirii, este redusă sau chiar inexistentă (Hull, 2002). Asta face ca povestea abuzului să fie simțită intens, dar dificil de pus în cuvinte, de povestit sau de împărtășit. Amigdala este suprastimulată (Wilson și colab., 2011; Pechtel și Pizzagalli, 2011). Amigdala este parte a creierului responsabilă cu procesarea emoțiilor și determinarea reacțiilor la situații potențial stresante sau periculoase, răspunsul de luptă/fugă sau îngheț. O persoană cu istoric de abuz este probabil să reacționeze exagerat la evenimente pe care le interpretează ca periculoase, deasemenea poate trăi extreme emoționale și are dificultăți în a-și gestiona emoțiile. Cortexul prefrontal, zonă a creierului unde sunt centrii empatiei, ai reglării emoționale, ai controlului impulsului, ai atenției, înregistrează o activitate diminuată (McCrory et al, 2012), se dezvoltă deficitar la copiii abuzați. Hipocampul devine mai mic (Wilson et al., 2011; McCrory et al, 2010). Acest lucru poate afecta atenția, învățarea și memoria (Hedges and Woon, 2011; Pechtel și Pizzagalli, 2011).

Cum se simt aceste diferențe? 

Senzația de frică, gândul că ceva rău este pe cale să se întâmple este continuă. Liniștea este periculoasă. Aproape că învață să se bucure de lucrurile bune numai după ce s-au întâmplat. Sunt astfel în siguranță în mintea lui/ei, nu le mai poate strica nimeni. Pentru că frica este constantă, este mereu în alertă și incapabil să se relaxeze, indiferent de situație. Spre deosebire de copiii ce cresc în medii calde, predictibile și cu părinți atenți, care cresc cu convingerea că lumea este un loc sigur, că se pot baza pe ceilalți și pot explora, pot fi creativi și relaxați, copiii cu istoric de abuz, martori la certuri și bătăi, ei înșiși agresați, minimazați, ignorați, au ca principal scop supraviețuiea. Și cât de înfricosătoare poate să fie lumea asta mare pentru un copil care nu are un sprijin real în părinții lui. Evitarea, procrastinarea, incapacitatea de a duce un lucru până la capăt devin astfel comportamente specifice. Relațiile cu ceilalți sunt dificil de construit și nesigure, pentru că oricine, oricând îți poate face rău. Instabilitatea emoțională, trăirea intensă a emoțiilor sau contrariul acesteia, amorțirea completă sunt și ele consecințe ale abuzului. Și ceea ce este și mai absurd, copiii cu trecut de abuz, ce duc în suflet și pe umerii lor mici povara experiențelor dureroase, vor fi pedepsiți din nou și din nou tocmai pentru ceea ce au devenit ca urmare a acestuia: “de ce nu te concentrezi”, “de ce țipi și nu esti cuminte”, “de ce nu ești atent/ă”, “ți-am spus să nu îl mai lovești pe fratele tău”. “Ești pedepsit!” sau nu esti bun de nimic. 

Bătaia nu este ruptă din rai, pentru un copil este iadul însuși, un iad pe care îl va duce cu el pe viață, un iad al neputinței, al rusinii, al inadecvării, al pericolului permanent. 

Dacă ați trăit diverse forme de abuz în copilărie și adolescență nu ezitați să cereți ajutor, însoțit de un terapeut vă veți recupera propria persoană, veți învăța să vă descoperiți și cum să vă bucurați de fiecare clipă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s