Despre rușine

2ee8b123928404462c2227886d62639bTăiem din noi câte o bucată, mai mare sau mai mică, care dacă Doamne ferește ar fi văzută i-ar face pe ceilalți să fugă și să ne lase singuri. Frica de a trăi durerea respingerii, a deconectării de celălalt ne face să ascundem ce credem că este de neacceptat, pentru noi și pentru ceilalți. Ne este astfel rușine cu ceea ce suntem și încercăm să îngropăm partea de care ne simțim rușinați Poate să îți fie rușine cu corpul tău, cu furia sau tristețea ta, cu dorința de a merge la biserică sau cu orientarea sexuală. Și ca să te poți integra, ca să fii acceptat, îți amputezi emoția, nevoia sau comportamentul. Te aperi de frica neaceptării sociale sau de frica de a te vedea cu adevărat ascunzându-te, îngropând adânc ceea ce ți s-a spus că nu este bun. Ai învățat să îți fie rușine.

Spre deosebire de rușine, care este orientată înspre persoană, înspre ceea ce suntem, vina este răspunsul pe care îl avem pentru un anumit comportament care nu a fost conform cu ceea ce ne dorim. Când copilul la școală a greșit la un test și primește o notă mică, se poate gândi – “Am luat o notă mică pentru că nu am înțeles lecția si poate nici nu am învățat suficient.” se poate simți vinovat, dar puterea poate să rămână la el “Pot să o întreb pe dna profesoară, și dacă lucrez un pic mai mult în week-end recuperez.” Este rușinat, se simte el însuși defect când gândește: “Sunt un ratat, nu sunt bun la română, normal că am primit notă mică.”

Rușinea este astfel sentimentul profund dureros care îți semnalează că nu corespunzi, nu ești apreciat, nu ești, dorit sau nu ești atractiv.

Rușinea nu este un sentiment înnăscut, ci unul învățat. Îl deprindem de mici din interacțiunile cu părinții noștri, cu profesorii noștri, cu adulții care ne-au avut în grijă, și, din păcate, din rolul de părinți, bunici sau profesori îl transmitem copiilor noștri. Brene Brown scrie în “Daring Greatly” – “Trăim într-o lume, unde cei mai mulți dintre noi trăiesc cu convingerea că rușinea este un instrument bun de a educa, pentru a ține lucrurile sub control. Nu numai că acest lucru este greșit, dar este și extrem de periculos. Rușinea corelează pozitiv, extrem de strâns, cu adicții, violență, depresie, tulburări alimentare și comportamente agresive. Cercetările arată cu nu există nici un fel corelații între rușine și compoartamente sau emoții pozitive, nici un studiu nu susține ipoteza cum că rusinea ar fi de ajutor pentru îmbunătățirea vreunui comportament. De fapt rușinea, poate fi cauza unor comportamente dăunătoare, și nu soluția.”

Rușinea în sine nu este o emoție, când suntem rușinați putem trăi anxietate, furie, dezgust și dispreț față de sine. Când corpul tău ți se pare că nu este de acceptat, ești furios și dezgustat de el, tu înaintea oricărei alte persoane. Când sexualitatea ta ți se pare ca fiind rușionoasă te simți dezgustat și anxios când intri în contact cu ea. Renunți la ceea ce ești, pentru a trăi într-o iluzie, pentru că tu crezi că această iluzie este ceea ce ceilalți așteaptă, pentru a fi alături de tine. Renunți la valorile tale pentru a te încadra unor valori care nu îți sunt naturale.

Cum poți identifica însă rușinea?  Este partea autocritică din tine, aceea care te pune la pământ fără să stea pe gânduri. Este vocea adultului pe care ai auzit-o copil fiind, care îți spune, în multe și nuanțate forme, că ești o persoană rea.

Cum acționezi când îți este rușine? Unii dintre noi sunt docili, încearcă să facă pe plac, alții însă supracompensează – devin agresiv sau ostili. Unii se apără de durerea de a fi necorespunzători supunându-se, ații atacând.

Rușinea așa cum Paul Gilbert arată “este un motiv cheie pentru care oamenii se simt și rămân deconectați și izolați unii de alții.” Ne înstrăinează așadar de noi înșine, dar și de cei din jurul nostru. Feriti-va să vă rușinați copiii, partenerul sau prietenii chiar și atunci când credeti că greșeala lor este de neiertat.Evitând să îl faceți de rușine veți rămâne astfel alături, împreună, pentru a repera ce este de reparat, pentru a continua să vă bucurați unul de celălalt.

Referințe 

1. Brene Brown – “Daring Greatly”, Penguin Groups, 2012

2. Paul Gilbert – “Depresie – Psihoterapie si Consiliere”, Polirom, 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s