Sinele fragil al narcisistului

 …

trăgea cu nesaț mirosul în piept…de lemn… de scenă…de vechi… de glorie… a închis ochii…si sala s-a umplut…plină până la refuz… blănuri…parfumuri scumpe…blitzurile fotografilor…zâmbete și atingeri…voiau să îi fie aproape…le dădea voie să pună mâna pe el… îl chemau pe scenă… “anul acesta, avem bucuria de a onora munca de o viața a dlui …” aplauze… aplauze frenetice… reflectorul îl căuta …strălucind, le zâmbea tuturor cu capul sus… a luat stauteta aproape fără să se uite la ea…era firesc… reflectorul a rămas numai pe el… publicul în întuneric îi aștepta vorbele…liniște…și…

– Hai, băi, Marine, te cheamă șefu’, ce dracu, nici până acu’ nu i-ai mutat mașina!… a scrâșnit o voce din spatele scenei…

s-a dus clipa…n-a rămas decât mirosul de lemn…gloria trebuia să aștepte…si-a încheiat geaca… cu urechile arzând, a plecat să ia cheile de la mașina sefului…o să țină el și discursul ălă.….

65302263316409133uhmutdnfc-2

sursa foto – http://www.indulgy.com

Trecutul ne urmărește, oricât de mult ne-am dori ca acest lucru să nu se întâmple, ne definește într-un fel sau altul prezentul. Dar în ce fel poate trecutul modela personalitatea narcisistă, acele persoane impresionate de propriul sine  și atente numai la propriile nevoi?

Există un tipar evident de narcisist care s-a dezvoltat ca urmare a răsfățului fără limită al părinților, totul îi era permis, era grozav orice ar fi făcut, drumul i-a fost permanent netezit, nu au existat consecințe, disconfortul, de orice fel, dispărea ca prin minune, iar odată ajuns adult, micul îndreptățit așteaptă de la ceilalți să facă același lucru ca și părinții lui – să trăiască pentru a-i ușura viața, să îl admire, să îi fie constant la dispoziție.

Lipsurile, materiale sau emoționale, abuzul, abandonul, critica, iubirea condiționată pot constitui însă și ele terenul fertil pe care să se dezvolte personalitatea narcisistă. Cum poate face față un copil într-un mediu familial rece, poate agresiv, cu părinți concentrați pe propriile lor nevoi, detașati de nevoile copilului? Un mod de a supraviețui este să își găsească calități exceptionale, să își construiască un sine idealizat, pe care să îl arate în exterior, singurul care să îi permită să țină capul sus, singurul care să îl ajute să își impresioneze părintele și astfel să primească o brumă de atenție sau dimpotrivă să fie sigur că se poate descurca și singur – „sunt grozav, nu mai am nevoie de nimeni.” Își crează astfel un refugiu în fața durerii de a fi respins, neglijat sau abandonat,  nesemnificativ sau lipsit de putere.

Acesta este narcisistul cu un sine fragil, căruia îi ese greu să se priveasă cu adevărat, pentru că orice fisură a imaginii sale, așa cum el își dorește să fie percepută, reprezintă un pericol de disoluție. Cine sunt eu, dacă nu sunt așa cum îmi doresc să fiu perceput? Nimeni. Imaginea pe care si-o proiectează despre sine poate să fie diferită de realitate. Să se vadă grozav, fără să fi arătat nimic, să înșire, precum poveștile vânătorești, verzi și uscate într-un discurs menit să îi țină pe ceilalți captivi.

Imaginea bună pe care au nevoie să și-o construiască despre ei înșiși poate exista numai dacă este validată de ceilalți. Astfel își aleg auditoriul. Este singurul mod în care narcisiștii construiesc relații. Ei sunt în centru, iar ceilalți gravitează în jurul lor, să îi mulțumească, să le împlinească nevoile. Narcisiștii se întâmplă să fie uneori dureros de conștinenți de limitele lor, să vadă că aurul nu este decât o spoiala de tinichea, și atunci cu atât mai mult vor cere de la ceilalti să îi reîntregească – cu munca, cu imaginea sau cu admiratia lor.

Persoanele cu personalitate narcisistă au dificultăți să construiască relații de prietenie sau de cuplu simetrice, în care polii de greutate să fie similari. Au un cerc larg de cunoșințe, dar nu au prieteni apropiați, care să îi oglindească și să le dea un feed-back onest. Au discipoli, care sorb din înțelepciunea lor, dar nu au relații profunde de colegialitate, trecute prin momente bune, dar si prin momente tensionate.

Greu de influențat, narcisistul consideră că fără să ai succes sau o anumită imagine, așa cum el o vede ca fiind dezirabilă, nu valorezi nimic. Te încadrezi în standardele lui sau pentru el ești nimeni. Adesea se poate considera pe sine ca fiind o persoană prea prețioasă pentru a fi deranjată cu treburi ce li se cuvin muritorilor de rând – cum ar fi să strângă după ei înșiși, să își spele farfuria în care au mâncat sau să se meargă cu copiii în parc. Pe cei ce se sacrifică pe altarul propriilor lui nevoi, în mod paradoxal, narcisistul nu îi respectă, pentru că le vede limitele, ce ai putea să îi mai dai, când deja i te-ai dat cu totul. Nevoia lor de ceilalți este nesfârșită, să ia mult, să ia constant.

Nevoia lor de bază este să fie perceputi ca fiind sigur de ei, în control, importanți, atât de importanți încât ceilalți trebuie să le ghicească nevoile, să le fie la dispozitie. Când acest lucru nu se întâmplă este un atentat la propia lor persoană, iar pedeapsa nu va întârzia să vină. Regulile după care un narcisist trăiește sunt numai acelea pe care el le acceptă sau pe care el le crează. De multe ori calm, pentru că dezvăluirea emoțiilor reprezintă o vulnerabilitate, narcisistul rămâne la distanță de el însuși și de ceilalți.

Se întâmplă ca o peroană narcisistă să fi greu de identificat, pentru că narcisistul poate fi șarmant, poate mima grija, poate fi un stâlp al societății. Tocmai pentru că interiorul lui este găunos, pentru că nu poate da, căci astfel pentru el nu ar mai rămâne nimic, cu un narcisist te simți ca pe nisipuri mișcătoare. Ești defect, orice ai face, ești de vină, orice s-ar întâmpla, te descurci singur, pentru că lipsit de înțelegere pentru altcineva, fără empatie, el nu își poate asuma neplăcerile tale. Desigur, există grade diverse de manifestare, iar în spatele acestei platoșe aurite, a cererii continue ca nevoile lui să fie cele mai importante, narcisistul poate avea momente de deznădejde, de tristețe si mai ales de lipsă – de lipsă a ceva sau a cuiva.

Este șansa lui, și a celor ce îi sunt apropiați să încerce să se înțeleagă, să caute în sine, și nu în afară, remediul spre a-i fi mai bine, pentru că numai atunci când este în contact cu propria lui durere narcisistul poate avea o idee despre durerea pe care o provoaca.

Referințe:

Millon, Th (2004), Personality Disorders in Modern Life

Beck, A. T. (2004), Cognitive therapy of personality disorders

Behary, W (2008), Dissarming the Narcissist

3 gânduri despre ”Sinele fragil al narcisistului

  1. antonia1971 zice:

    Un articol foarte clar și folositor. Găsesc foarte interesantă încheierea, ca un fel de speranță. Am înțeles bine, un narcisic poate să învețe, să crească, sau limita maximă pe care o poate atinge este să înțeleagă că produce suferință?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s