Dincolo de absență: Cum să identificăm și să depășim rana neglijării emoționale

Ducem cu noi de-a lungul vieții dureri, unele vizibile, evidente, altele ascunse, și care, chiar și fără să le cunoștem, ne amărăsc existența. Grija primită fără conectare și căldură sau rana neglijării emoționale este una dintre cele mai subtile și greu de identificat. Este adesea dificil de pus în cuvinte, pentru că povestea ei este despre ce a lipsit, despre ce nu a fost suficient, despre ce nu am avut ocazia să cunoaștem.

Când îți lipsește ceva, e greu să îți imaginezi cum ar fi fost să crești cu tot ce ai fi avut nevoie – prezență, compasiune, acceptare, înțelegere și sprijin. Simți că ai pierdut o parte din tine, poate cea mai importantă, și nu știi ce să faci cu golul ce a rămas. Poți să fugi de el sau poți încerca cu disperare să îl umpli.

Care este povestea neglijării emoționale? Este povestea lipsei de prezență. Cum mi-a spus odată o adolescentă, “Mama îmi aruncă doar o privire când îi vorbesc, în rest este concentrată pe telefon sau laptop și îmi răspunde doar cu ‘îhm, îhm’. Mă simt ca o fantomă lângă ea.” Copiii au nevoie ca râsul lor să vibreze în sufletele părinților, ca tristețea și disperarea să le fie întâmpinate cu căldură și compasiune, iar lacrimile lor să fie șterse de adulți înțelegători, nu să se usuce singure. Frica lor ar trebui să fie acceptată ca orice altă emoție și transformată, prin prezența sigură și stabilă a părinților, în lecții valoroase de viață. Iar furia, acea furie greu de controlat, ar trebui să fie o flacără care se poate transforma în energie, curaj și exprimare a propriei personalități.

Fiecare copil are nevoie să știe că este important, iubit și văzut ca o personalitate de sine stătătoare. Atenția, grija si la nevoile emoționale și conectarea autentică, profundă, de la suflet la suflet, a părinților cu copiii lor le dau acestora șansa neprețuită de a-și aduce firesc lumea interioară în realitatea de zi cu zi. De a fi ei înșiși, valoroși cu tot ceea ce au. Rana neglijării emoționale presupune lipsa tuturor acestor lucruri: nu este nimeni să te vadă, să te ghideze să te cunoști și să te descoperi, să se bucure de ceea ce ești tu, nu de ceea ce își proiectează părinții tăi despre tine.

Cum pot identifica ca adult rana neglijării emoționale?

1. Un prim semnal este acela că îți este greu să spui cine ești, să povestești despre tine, pare că nu te cunoști, că nu te poți vedea: ce îți place și ce nu, care sunt lucrurile în care crezi. Nu neapărat negativ, dar pur și simplu te simți deconectat de propria-ti persoană. Te identifici mai degrabă cu rolurile pe care le ai de îndeplinit. Dacă asta este situația, ia-ți timp, gândeste-te, notează-ți și cercetează-te: care sunt lucurile în care crezi? care sunt punctele tale tari? care îți sunt dimpotrivă, punctele slabe? ce te bucură/întrisetază/sperie? ce apreciază prietenii/familia la tine? ce te motivează cu adevărat? ce anume te face să te trezești dimineața cu entuziasm?

2. Nu știi cum să îți pui nevoile în cuvinte, iar adesea îți este greu să le identifici. Care este legătura dintre neglijarea emoțională și exprimarea nevoilor? Dacă un copil simte frică, rolul părintelui este acela de a-l consola și asigura că totul este în ordine, astfel încât copilul să înțeleagă că nevoia sa de siguranță și securitate este validă și importantă. Pe măsură ce aceste experiențe se repetă în timp, copilul dezvoltă un vocabular emoțional și o înțelegere adecvată a propriilor nevoi. Ce se întâmplă când aceste interacțiuni lipsesc? Copilul învață că trăirile sale sunt nepotrivite, prin urmare nevoile lui sunt improprii, nu își au rost. Și pentru că lumea așa cum o învață este aceea pe care i-o explică părinții lui, copilul încearcă din răsputeri să fie conform cu ce se așteaptă de la el. Învață să își nege nevoile, dezvoltă mecanisme prin care își ignoră emoțiile. Dacă te identifici în această descriere, încearcă să îți dai timp să obesrvi ce poveste spun despre tine emoțiile tale? Sau si mai bine, care sunt emoțiile pe care îți dai voie să le exprimi? Care sunt acelea care ți se pare inacceptabile? Care sunt nevoile pe care emoțiile tale, acceptate sau nu, încearcă să ți le arate? 
3. Al treilea semn al unei răni de neglijare emoțională este frica de dependență. Tocmai pentru că au învățat că nu este nimeni acolo când au nevoie sau au fost pedepsiți pentru nevoile lor, singura soluție a devenit aceea de a se descurca pe cont propriu. Sunt persoane care au repulsie față de nevoia de a depinde de cei apropiați. Dacă ceri ajutorul ești slab, neputincios, o emoție aproape de netrăit. Nu ai nevoie de nimeni, nu îi esti nimănui dator, te poți descurca singur. Și din păcate așa rămâi, singur. Nu suntem însă insule izolate, avem biologic nevoie să simțim că suntem parte din relații, că dăm și primim, un flux ce ne ține conectați cu ceilați, dar și cu noi înșine. Este estențial să păstrăm în minte, ca adulți nu mai suntem în același loc în care binele nostru depindea numai de răspunsul părinților. Avem resurse să ne îngrijim de noi înșine, dar si să ne alegem oameni alături de la care cu siguranță putem primi. Nu perfect, nu totul de la o singură persoană, dar fiecare ne dă câte o bucățică din ceea ce este. Și este treaba mea de adult să le adun, în funcție de resursele celor apropiați mie – căldura de la prietena cea mai bună, suport de la soț sau partener/ă, înțelpciune de la prietena din facultate, aventură de la amica/amicul din liceu și tot asa. 
4. Sunt persoane care resimt această rană fizic, ca un gol în stomac sau în piept. Alții o trăiesc mai mult ca pe o amorțeală emoțională. Poți avea o senzație generală că îți lipsește ceva ce toți ceilalți au sau că ești în afara și privești din afară. Ceva nu îți pare că este tocmai în regulă, dar îți este greu să definești ce anume. Te simți în multe momente într-un fel separat, deconectat, ca și cum nu te bucuri de viață așa cum ar trebui.

Ca să închei, căci iar m-am lungit, te invit să îți iei timp și să te așezi cu tine: ce mă bucură din ceea ce am astăzi: oameni, realitate de zi cu zi? pentru ce pot să fiu recunoscător/e? cum pot învăța să mă am în grijă așa cum nu au făcut-o părinții mei, cândva, demult? cine sunt astăzi mai mult decât copilul însingurat de atunci? 

Fii bun cu tine și umpleți sufletul așa cum nu au știut părinții tăi să o facă!