Despre frica de iubire – sau cum capcana abuzului ne otrăvește relațiile

…Începea să se întunece. A scurs ultima gură de vin în pahar. Trebuia să apară. Ar fi vrut să plece, să  fugă amândoi, să se elibereze de furia și neincrederea ei, de demonii care ieșeau din adâncuri când le era mai bine.Cândva era convins că iubirea lui o să o vindece. Nu avea altceva de făcut decât să aibe grijă de ea, să o mângâie, să fie lângă ea, să încerce să o înțeleagă. Nu ar fi trebuit să fie greu. Dacă i se dădea cu totul, hăurile întunecoase din ea însăși se vor acoperi. Monștrii din mintea ei vor fi îmblânziți. Dar monștrii si hăurile i-au înghițit pe amândoi. Neîncrederea ei a subțiat iubirea lui, clipă de clipă. “De ce ai plecat, unde te-ai dus, cu cine ai fost”. Furia pe ceilalți, pentru ce le dădea si pentru ce nu primea otrăvea orice ar fi vrut să facă împreună. Nimeni nu făcea indeajuns, ea însăsi nu era indeajuns. Și acum avea si motivul concret de care să se agate.

Vera si Mircea, prietenii lor cei mai vechi, foști colegi de liceu, se hotărâseră să divorteze. Aproape ca se bucura pentru ei. Il sunase plângând, pe la prânz, că Mircea avea o relație cu secretara. Și pe nesimțite, povestea prietenilor, s-a transferat în relația lor. Îl ura și pe el si pe Mircea. Ca si cum infidelitatea lui Mircea era infidelitatea lui. El cum să se lupte cu asta? Obosise. Ar fi vrut doar să o țină în brațe și să o mângăie, atât. Dar ei îi era frică de liniște, și de iubire…

Abuzul distruge, de multe ori iremediabil, siguranța și bucuria de a te încrede în celălalt. Când cei care aveau datoria să îți ofere un mediu sigur și stabil în care să crești, să te cunoști si să cunoști lumea, nu își aumă acest rol, neîncrederea în ceilalți va deveni parte din tine. Abuzul are atât de multe forme. Sunt formele lui extreme, de abuz sexual sau violență fizică – copilul este bătut de unul dintre părinți, sau este pur si simplu martor la bătăile si certurile părinților.  Sunt însă și forme mai subtile: unele justificate pentru binele copilului: nu ai voie să…primesti prieteni acasa, să iei note mici, să te îmbraci cum vrei, să fii cine esti. Alte forme apar din incapacitatea părintelui de a fi empatic cu copilul lui – critica și ironiile cu privire la ceea ce este copilul, cum arată, cum simte, cum se exprimă sunt forme de abuz. Iar o altă categorie de experiențe abuzive sunt momentele în care copilul ia rolul părintelui si are grijă de binele acestuia – “Stai liniștită mamă o să mă descurc.”, “Te înțeleg că ești furioas, meritam să mă cerți, aș fi putut să ma concentrez mai mult.”  sau “Mama nu mă bate, mai mă plesnește din când în când, dar e și normal, că am lăsat dezordine la mine în cameră. E și ea obosită săraca când vine de la servici”

Abuzul trăit astfel este o experiență constantă, otrăvitoare. Frica devine pentru copil a doua natură. Nicicând nu este în siguranță. Crește vigilent și atent la tot ceea ce se întâmplă în jur. Învață să interpreteaze prin lentilele experienței abuzului toate relațiile – oamenii nu sunt de încredere, vor să mă folosească, trebuie să fiu atent cât și cui dau. Nu se  poate relaxa nici măcar atunci când primește grijă, atenție și iubire. Pentru că cel ce le oferă poate oricând să dispară, sau poate să aibe un motiv ascuns pentru căre se poartă frumos, sau pur și simplu nimic nu îi este suficient. Poate intra în relații în care se repetă tiparul abuzului sau devine el însuși abuzator.

Unul din mecanismele perfide de adaptare la contextul abuzului este mecanismul de seducție. O parte din tine îi urăște pe cei ce îți fac rău, dar ai nevoie de grija lor pentru a supraviețui, și încerci că îi îmbunezi, și astfel o altă parte din tine învață să îi iubească, să le facă pe plac, să îi convingă să îți fie alături. Devii astfel inconsistent. Abuzul te învață să nu ai încredere în ceilalți, dar într-un fel nici în tine. Ești constant pe nisip miscător. Lumea ta devine haotică și amenințătoare, iar oricine este într-o relație cu tine va fi pus permanent la încercare – “îți este sau nu alături?”, “este sau nu de încredere?”

Viața însă le poate zâmbi si celor atât de încercați. Iubirea și relațiile sănătoase pot vindeca capcana abuzului, dar primul pas este să te iubești tu pe tine. Nu ești de vină pentru ceea ce ți s-a întâmplat, iar compasiunea, auto-compasiunea, desi cuvinte de nerostit pentru cei abuzati sunt pansamente li549603ad4ac2534babb4986f40da87f7-2niștitoare pentru sufletul lor greu încercat. Când rănile sunt foarte adânci, când neîncrederea este copleșitoare, când relațiile sunt extrem de amenințătoare un pas înțelept ar fi să cauți ajutorul unui terapeut. Într-un mediu sigur și într-o relație în care exiști doar tu pentru a te vindeca poți elibera toți demonii, îi poți privi, poți lăsa furia pentru cei care te-au rănit să iasă la suprafața.

Alege să intri în relații cu oameni onești și loiali, încearcă să fii realist când evaluezi pericolele prezente, s-ar putea ca ceilalți să nu aibe nimic cu tine, ci doar să își doreasca să trăiasca ei înșiși. Când rănile se deschid, în contexte ce nu par să aibe legătura cu clipa prezentă, încearcă să îți accepți cu înțelegere neliniștea, tristețea și nesiguranța. Tu înaintea celorlalți.

Și poate cel mai important pentru cel abuzat rămâi în prezent, cu toate simțurile tale – dă-ți voie să simți mângâierea iubitului tău, dă-ți voie să auzi marea, dă-ți voie să miroși vara. Meriți asta, să te lasi conținut de clipa de acum, de liniștea și de bucuria ei!

2 gânduri despre ”Despre frica de iubire – sau cum capcana abuzului ne otrăvește relațiile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s